Jiddu Krișhnamurti – Te-ai uitat vreodată la temerile pe care le ai?
Ascultați textul citit cu voce:
Probabil nu ne întrebăm niciodată de ce lăsăm frica să continue chiar şi pentru o zi, chiar şi pentru un minut, ştiind că este dăunătoare, că aduce ură, minciună, ipocrizie, confuzie şi conflict.
Mai întâi trebuie să cercetăm împreună de ce fiinţele umane care au trăit pe acest pământ în ultimii 50.000 de ani sau mai mult nu au fost în stare să găsească, mai ales în această lume modernă, securitatea interioară şi exterioară. Nu suntem capabili a găsi completa securitate pentru toate fiinţele umane. Ne întrebăm de ce oare, cu toată civilizaţia pe care o avem, cu toată cultura. Încă ne luptăm şi ne ucidem unii pe alţii?
Fiecare dintre noi vrea să trăiască în siguranţă. Asta este firesc. Aceasta este o reacţie instinctivă de a avea hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Fiecare fiinţă umană din întreaga lume, de la cel mai ignorant, la cel mai sofisticat, vrea securitate, atât exterioară cât şi interioară.
Fiindu-vă frică vă agăţaţi de tradiţii; vă agăţaţi de părinţii voştri, de soţiile voastre, de fraţii sau soţii voştri. Observaţi vieţile voastre şi vieţile din jurul vostru cât de goale sunt toate!
Te agăţi de casa ta, te agăţi de idolii şi zeii tăi, de concluziile şi ataşamentele tale, de necazuri, deoarece nu ai nimic altceva, şi toate acestea îţi aduc nefericire.
Dorinţa dă naştere fricii, frica hrăneşte dependenţa, dependenţa de lucruri, de oameni sau idei. Cu cât mai mare este dependenţa cu atât mai mare devine sărăcia interioară. Devenind conştient de această sărăcie, singurătate, încercaţi să o îmbogăţiţi, încercaţi să o umpleţi cu cunoştinţe sau activităţi, cu divertisment sau mister.
Aţi remarcat vreodată că vă construiţi singuri un gard în jur? Un gard de auto-protecţie, un gard pentru a îndepărta tot ce te răneşte, o barieră între tine şi celălalt, între tine şi familia ta, şi aşa mai departe. Corect?
Deci, vedeţi omul închis între nenumărate ziduri, ziduri religioase, sociale, limitări politice şi naţionale, ziduri create de propriile ambiţii, aspiraţii, frici, speranţe, securitate, prejudecăţi, ură şi iubire. El este prizonier în cadrul acestor bariere şi închisori şi este limitat de graniţele de pe hărţile naţionale colorate, de antagonismele rasiale, lupta de clasă, de deosebirile de grup sau culturale. Prin aceste paravane şi ziduri el încearcă să exprime ceea ce simte şi ce crede. Iar omul care reuşeşte să se facă confortabil în această închisoare este numit un om de “succes”.
Şi aceasta este starea in care trăim, folosindu-ne de oameni, de lucruri, ca un mijloc de a ne acoperi sărăcia noastră interioară. Prin urmare, lucrurile pe care le folosim devin extrem de importante – persoana, posesia, idea, credinţa, fără acestea suntem pierduţi; prin urmare dorim mai multă cunoaştere, mai multe persoane, mai multe lucruri. Şi totuşi niciodată nu am înţeles ceea ce suntem.
Întreaga viaţă este o fugă de frică. Dumnezeul tău, bisericile voastre, moralitatea voastră se bazează pe frică, şi pentru a înţelege asta trebuie să înţelegeţi modul cum vine această frică. Frica vine atunci când gândirea priveşte înapoi, spre lucrurile care s-a petrecut în trecut, sau spre evenimentele care se pot întâmpla în viitor. Gândirea este responsabilă pentru asta.
Nu există nicio evadare “nobilă”. Orice evadare, de la beţie la Dumnezeu, este la fel deoarece toate sunt o evadare de la ceea ce este – care este sinele, propria sărăcie interioară.
Este securitatea fizică asigurată dacă noi căutăm siguranţa psihologică? Dacă ne folosim de proprietate ca un mijloc pentru securitate psihologică, nu ne creăm singuri insecuritate fizică? Proprietatea devine extrem de importantă pentru noi, deoarece psihologic noi suntem slabi; că ne dă putere, poziţie, prestigiu şi astfel punem un gard în jurul ei şi o numim “a mea”. Pentru a o proteja, vom crea o forţă, poliţia, armata, şi astfel apar naţionalismul şi războiul. Deci, chiar dorinţa siguranţei psihologice ne aduce nesiguranţa fizică!
Deci, ne întrebăm: psihologic, lăuntric, există securitate totală?
Deci, ce face cineva, ce face mintea? Niciodată nu priveşte frica, nu-i aşa? Niciodată nu spui: “bine, mi-e frică, vreau să observ asta”. Ai făcut asta? Sau spui “mi-e frică, merg să deschid radioul, sau merg la biserică sau iau o carte, sau recurg la o credinţă – îndepărtându-mă.” Aşa că eu niciodată nu privesc frica, niciodată nu am venit in contact direct cu ea. În momentul în care spun soţia mea, văd ceea ce am – o imagine pe care am construit-o în legătură cu ea, care este în contact cu o altă imagine: prin urmare relaţia este între o imagine şi o altă imagine. Priveşte frica fără a o numi, fără a fugi de ea, fără a încerca să o depăşeşti, doar fii cu ea, fără nicio mişcare care să te îndepărteze de ea – fă-o. Şi dacă o faci, vei vedea că lucruri foarte stranii se vor petrece.
Desigur, frica este îndepărtarea de “ceea ce este”; că este zborul, evadarea, evitarea a “ceea ce este” în realitate; acest zbor, această distanţare aduce frica. De asemenea, atunci când există o comparaţie de orice fel, apare frica: compararea a ceea ce eşti cu ceea ce crezi că ar trebui să fii.
Atâta timp cât oricare dintre noi caută siguranţa psihologică – de siguranţă fiziologică avem nevoie – hrană, îmbrăcăminte şi adăpost – acesta se distinge. Căutăm siguranţa psihologică care nu există; şi dacă putem, o căutăm prin putere, prin poziţie, prin titluri, nume – toate acestea distrug securitatea fizică. Sinele este rădăcina întregii frici.
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina