Despre controlul sufletului, destin, karma, alegeri libere si resetarea memoriei cand dormi

Dacă ne întrebăm de ce dormim din perspectiva evoluției, misterul doar se adâncește. Indiferent din ce unghi priviți, somnul pare să fie cel mai bizar fenomen biologic. Când dormiți, nu puteți să faceți rost de hrană. Nu puteți socializa. Nu puteți găsi un partener pentru a vă reproduce. Nu puteți să vă creșteți sau protejați urmașii. Cel mai rău, somnul vă face să fiți vulnerabili în fața prădătorilor. Somnul este, cu siguranță, unul dintre cele mai discutabile comportamente ale omului. Majoritatea dintre noi nu avem habar ce facem cu o treime din viețile noastre. Cand mintea este atenta in timpul zilei, atunci exista atentie si in somn. Mintea constienta, mintea care este atenta zilnic, observandu-se, nu poate sa trateze ceva cu totul diferit. In somn este atenta, si de aceea meditatia, despre care am vorbit, devine extrem de importanta si valoroasa, plina de demnitate, gratie, frumusete, atunci cand intelegeti atentia, nu numai cand sunteti treji, dar si in somn. In acest fel mintea este treaza in totalitate. Si dincolo de asta, orice forma de descriere nu este cel descris, de aceea nu discutati. Tot ceea ce poate face cineva este sa arate inspre usa. Si daca doriti sa mergeti, faceti o calatorie prin acea usa, voi decideti – dincolo de asta, nimeni nu poate descrie ceea ce nu se poate denumi, chiar daca este nimic sau totul nu conteaza. Oricine il descrie nu cunoaste. Si acela care spune ca stie, nu stie.

Vezi clip cu traducere din filmul The Adjustment Bureau (2011):

Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de ştiinţă par să încline balanţa din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie.

Concluzia lui Benjamin Libet este susţinută de un specialist din alt domeniu: psihologul Daniel Kahneman, care susţine că majoritatea deciziilor oamenilor sunt generate de ceea ce el numeşte sistemul 1 (partea inconştientă a creierului), asupra cărora sistemul 2 (conştiinţa) poate aplica o decizie de veto.

Mark Halett, un specialist în neuroştiinţe din cadrul National Institutes of Health (principala agenţie de cercetare din cadrul Ministerului Sănătăţii din SUA), afirmă că majoritatea oamenilor găsesc dificil de acceptat faptul că liberul arbitru nu există din cauza unei erori conceptuale: aceea că sinele este diferit de creier. „Este ca şi cum am crede că mintea este separată de corp, dar mă gândesc că nu mai crede nimeni aşa ceva. Absenţa liberului arbitru nu înseamnă că suntem maşinării. Activitatea creierului este substanţa fiziologică în cadrul căreia funcţionează personalitatea noastră. Absenţa liberului arbitru înseamnă doar că sinele conştient este la curent cu doar o parte din deciziile creierului nostru”.

Un experiment efectuat de Patrick Haggard, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din Marea Britanie, pare să arate că suntem, de fapt, maşinării.

Pentru a demonstra acest lucru, profesorul Haggard l-a invitat pe un jurnalist de la ziarul The Telegraph să asiste la un experiment inedit, ce demonstrează efectele tehnicii denumite „stimulare magnetică transcraniană”. Prin folosirea unei bobine magnetice, creierul uman poate fi stimulat, tehnica permiţând controlarea corpului.

Una dintre asistentele de cercetare, Christina Fuentes, a apropiat o bobină de capul profesoruluii Haggard şi a activat-o apăsând un buton. Degetul arătător al profesorului s-a mişcat imediat. „Această mişcare nu este rezultatul vreunei acţiuni din partea mea. Eu nu fac nimic, Christina mă controlează. Eu sunt doar o maşinărie, iar ea o manevrează”.

Intervalul de timp dintre acţiunea bobinei şi mişcarea degetului este de 20 de milisecunde. Explicaţia profesorului Haggard este că diferenţa reprezintă durata parcurgerii distanţei de la creier la deget de către semnalul electric. „Pentru a controla un muşchi facial, durata este mai scurtă, iar pentru a controla un muşchi al piciorului durata creşte”, explică profesorul.

După ce demonstraţia s-a încheiat, profesorul i-a explicat jurnalistului că „nu există liber arbitru, aşa cum este el definit în sens spiritual. Ceea ce se observă este rezultatul acţiunii unei maşinării. Creierul urmează legile fizicii, care se manifestă sub forma unor evenimente electrice şi chimice. În cazul unor circumstanţe identice, nu putem acţiona altfel. Nu există un «eu» care să poată spună «eu vreau să fac altfel»”.

Profesorul Haggard afirmă că, dacă vrem să definim liberul arbitru drept capacitatea de a schimba cursul universului şi de a ignora legile sale cauzale, atunci acesta nu există. Cercetătorul afirmă că ceea ce noi considerăm a fi „libertatea de alegere” este de fapt produsul complexităţii fiinţei umane. Astfel, oamenii pot transforma o serie de date de intrare într-un număr foarte mare de rezultate. „Cred că termenul de «liber arbitru» se referă la această complexitate”, concluzionează Haggard.

Noile descoperiri făcute de specialiştii în neuroştiinţe pot afecta modul în care sistemul legal defineşte responsabilitatea. Profesorul Haggard detaliază: „astăzi înţelegem care zone ale creierului sunt responsabile de comportamentul impulsiv şi care zone conduc la inhibarea acestui comportament. Ce se întâmplă atunci când o persoană comite o crimă şi se descoperă apoi că există o leziune în acea zonă? Este acea persoană răspunzătoare pentru acţiunile sale? Oare daunele provocate maşinăriei cerebrale sunt suficiente pentru a ne scuti de responsabilitatea acţiunilor noastre? Nu ştiu”. Un lucru este cert: noile date oferite de neuroştiinţe asupra ideii de liber arbitru vor conduce cât de curând la modificarea sistemelor de drept şi a societăţilor în care trăim. Vor fi societăţile viitorului caracterizate de empatie în mai mare măsură, ca urmare a noilor perspective asupra înţelegerii funcţionării creierului? Este doar alegerea noastră.

Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: