Bruce Lipton – Vasopresina: legături emoționale puternice și agresivitate
La cele mai multe specii, femelele și masculii nu formează ceea ce biologii denumesc „cupluri pereche”, și cu atât mai puțin relații atât de puternice, precum aceea care a dus la Războiul Troian. La 97% dintre mamifere, de exemplu, masculii fac sex cu o femelă în călduri, iar apoi pleacă în căutarea alteia, pentru a da naștere cât mai multor pui, iar femelele își cresc singure puii.
Pentru a descoperi ce îi face pe restul de 3% să se comporte altfel, cercetătorii au studiat pe larg șoarecii de prerie ( Microtus ochrogaster), niște rozătoare de mărimea unui hamster, din Midwest. Spre deosebire de șoarecii de câmp (Microtus pennsylvanicus), verii lor imorali, relativ asociali – șoarecii de prerie – formează legături pe viață cu partenerii lor, colaborează la creșterea puilor și-și apără cu agresivitate cuibul.
Atunci când se ivește ocazia, atât femela, cât și masculul de șoarece de prerie au relații sexuale în afara cuplului, dar majoritatea revin la partenerul de care s-au legat pe viață. De fapt, cercetările de teren au arătat că cuplurile de șoareci de prerie îi întrec pe oameni din punct de vedere al duratei legăturii de cuplu. Trei sferturi dintre cuplurile de șoareci de prerie durează până când moare unul dintre parteneri, dar nici măcar atunci cel care rămâne nu își ia întotdeauna un nou partener.
Pentru a explica de ce șoarecii de prerie formează o legătură atât de strânsă, oamenii de știință s-au concentrat asupra a două neuropeptide aflate în strânsă legătură (vasopresina și oxitocina), care sunt sintetizate în hipotalamus și eliberate în hipofiză. Cercetătorii au descoperit receptori ai ambelor molecule în zonele plăcerii/recompensei de la masculul și de la femela de șoarece de prerie – aceleași zone care se activează în scanările efectuate pe creierul oamenilor îndrăgostiți. Deși vasopresina și oxitocina pot juca un rol în cimentarea relațiilor atât la femele, cât și la masculi, cercetările s-au concentrat asupra vasopresinei la masculul de șoarece de prerie și, ulterior, asupra oxitocinei la femela de șoarece de prerie.
Având în vedere că masculii produc mult mai multă vasopresină decât femelele, cercetătorii și-au concentrat studiile cu privire la vasopresină asupra masculilor de șoareci de prerie. La animale, vasopresina induce un comportament caracteristic de mascul, cum ar fi marcarea cu miros a teritoriului și agresivitatea. Hamsterii, de exemplu, încep marcarea cu miros a teritoriului în primul minut de la injectarea cu vasopresină. Atunci când șoarecele de prerie ejaculează, nivelul vasopresinei crește foarte mult, iar el se transformă într-un partener și un părinte foarte grijuliu. Confirmând o dată în plus relația dintre legăturile emoționale puternice și vasopresină, atunci când un mascul virgin de șoarece de prerie este injectat cu vasopresină, acesta începe să-și apere teritoriul și devine brusc posesiv cu partenerul său.
Aceste studii relevă faptul că vasopresina determină nu numai formarea de legături emoționale puternice, ci și agresiunea.
Ați putea crede că diferențele comportamentale dintre șoarecii de prerie masculi fideli și șoarecii de câmp masculi care curtează în permanență femelele și-ar putea găsi explicația în nivelurile diferite de vasopresină (cu cât mai mult, cu atât mai bine); dar lucrurile nu stau așa. Diferența esențială dintre cele două specii de șoareci este locul în care se află receptorii de vasopresină. Spre deosebire de șoarecele de câmp, șoarecele de prerie monogam are receptorii de vasopresină concentrați într-una dintre principalele regiuni cerebrale ale plăcerii/recompensei, pallidum-ul ventral, în apropiere de nucleul accumbens, bogat în dopamină. Aceste regiuni sunt legate de dependență. Cercetătorii au descoperit același fenomen și la primate; marmosetele monogame prezintă niveluri mai crescute de vasopresină în centrii cerebrali ai recompensei, decât nemonogamele maimuțe rhesus.
Valorificând această descoperire, cercetătorii de la Emory University i-au transformat pe imoralii șoareci de câmp în parteneri și tați iubitori, creând șoareci de câmp mutanți, cu receptorii de vasopresină situați în centrul recompensei.
Cercetătorii au transformat și șoarecii de prerie de laborator în niște mizerabili care nu inter-relaționează, blocându-le receptorii de vasopresină în aria septală laterală a creierului.
Spre dezamăgirea femeilor cu parteneri neserioși, comportamentul uman este mult prea complicat pentru a fi modificat astfel. Pentru că studierea oamenilor este mult mai dificilă, este prematur să spunem că masculii umani îi imită pe masculii de șoareci de prerie. Dar, atunci când atât oamenii, cât și șoarecii de prerie fac sex, se eliberează vasopresină, ceea ce este o dovadă în plus a faptului că centrii cerebrali ai recompensei sunt activați de sentimentul de iubire și de interrelaționare atât la oameni, cât și la șoarecii de prerie. Oamenii de știință sunt din ce în ce mai convinși că putem învăța multe de la șoarecii de prerie monogami și că, cel puțin la masculi, vasopresina este un ingredient important al elixirelor de iubire, care hrănesc legăturile emoționale puternice dintre oameni.
Cartile lui Bruce Lipton se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
