Allan Kardec – Ierarhia Ființei: De la Materie la Spiritul Uman
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Ce gândiți despre diviziunea naturii în trei regnuri, sau mai bine zis în două clase: entitățile organice și entitățile anorganice? Unii fac din specia umană o a patra clasă. Care din aceste diviziuni este preferabilă? „Toate sunt bune; depinde de punctul de vedere considerat. Sub raport material, nu există decât entități organice și entități anorganice; din punct de vedere moral, există în mod evident patru grade”. Aceste patru grade au, într-adevăr, caractere deosebite, deși limitele lor par a se confunda. Materia inertă ce constituie regnul mineral, nu are în ea decât o forță mecanică; plantele, alcătuite din materie inertă, sunt înzestrate cu vitalitate; animalele, alcătuite din materie inertă și înzestrate cu vitalitate, au în plus un fel de inteligență instinctivă, limitată, o conștiință a existenței lor și a individualității lor; omul având tot ceea ce există în plante și animale, domină toate celelalte clase printr-o inteligență specială, nedefinită, ce-i dă conștiința viitorului său, percepția lucrurilor extramateriale și cunoașterea lui Dumnezeu.
Au plantele conștiința existenței lor? „Nu, ele nu gândesc; nu au decât viață organică”. Încearcă plantele anumite senzații? Suferă oare atunci când sunt tăiate sau mutilate? „Plantele primesc impresiile fizice care acționează în mod obișnuit asupra materiei, dar nu au percepții; în consecință, nu au sentimentul durerii”. Forța care atrage plantele unele către altele este independentă de voința lor? „Da, de vreme ce ele nu gândesc. Este o forță mecanică a materiei care acționează asupra materiei; ele nu ar putea să i se opună”.
Anumite plante, cum ar fi mimoza senzitivă și dionea de exemplu, au mișcări ce presupun o mare sensibilitate, și în anumite cazuri un fel de voință, ca la ultima ai cărei lobi sesizează musca ce vine să se așeze pe ea pentru a-i extrage sucul, și căreia pare că-i întinde o cursă pentru a o face să moară mai apoi. Sunt aceste plante dotate cu facultatea de a gândi? Au o voință și formează o clasă intermediară între natura vegetală și natura animală? Reprezintă ele o tranziție de la una la cealaltă? „Totul în natură este tranziție, prin însuși faptul că nimic nu este asemănător și că, totuși, totul merge. Plantele nu gândesc și, în consecință, nu au voință. Stridia ce se deschide și toate zoofitele nu au de loc gândire: nu există decât un instinct orb și natural.
Organismul uman ne furnizează exemple de mișcări analoage fără participarea voinței, așa cum ar fi funcțiile circulatorii și cele digestive; pilorul se strânge la contactul cu anumite corpuri pentru a le împiedica trecerea. La fel trebuie să fie și cu mimoza senzitivă la care mișcările nu implică de loc necesitatea unei percepții și cu atât mai puțin a unei voințe”.
Dionea – Mică plantă din America de Nord, ale cărei frunze apucă brusc și digeră micile insecte care se așează pe ea. Popular este numită „prinde muște”.
Zoofite – animale inferioare cu formă amintind de cea a plantelor.
Pilor – orificiul inferior al stomacului.
Nu există la plante, ca și la animale, un instinct de conservare care le îndrumă în căutarea a ceea ce le poate fi util și le ferește de ceea ce le poate face rău? „Există, dacă vreți, un fel de instinct; depinde de extensia ce se dă acestui cuvânt; dar este pur mecanic. Atunci când, în combinațiile chimice, vedeți două corpuri reunindu-se, acest lucru se întâmplă deoarece se plac reciproc, adică există afinitate între ele; voi nu numiți aceasta instinct”.
În lumile superioare plantele, asemenea altor ființe, sunt de o natură mai perfectă? „Acolo totul este perfect; însă plantele sunt întotdeauna plante, așa cum animalele sunt întotdeauna animale și oamenii întotdeauna oameni”.
Animalele și omul
Dacă noi comparăm omul și animalele sub raportul inteligenței, linia de demarcație pare dificil de stabilit, căci anumite animale au, sub acest raport, o superioritate notorie asupra anumitor oameni. Această linie de demarcație poate fi stabilită într-un mod precis? „Din acest punct de vedere, filozofii voștri nu sunt câtuși de puțin de acord; unii vor ca omul să fie un animal, iar alții ca animalul să fie un om. Nimeni nu are dreptate; omul este o ființă aparte care poate coborî câteodată foarte jos sau care se poate ridica foarte sus.
Sub aspect fizic, omul este asemenea animalelor, ba chiar mai puțin înzestrat decât multe dintre ele; natura le-a dat tot ceea ce omul este obligat să inventeze cu inteligența sa pentru nevoile și dăinuirea sa. Corpul omului se distruge ca și cel al animalelor, este adevărat, dar Spiritul său are o soartă pe care doar el singur o poate înțelege, deoarece el singur este complet liber. Bieți oameni care vă coborâți mai jos decât bruta! nu știți să vă distingeți de ea? Vă recunoașteți ca om prin gândul către Dumnezeu”.
Se poate spune că animalele nu acționează decât prin instinct? „Și aici e o logică. Este foarte adevărat că instinctul domină la majoritatea animalelor; dar nu vezi în el cine acționează cu o voință determinată? Este o inteligență, dar ea este limitată”.
În afară de instinct, nu se pot tăgădui anumitor animale acele acte combinate care denotă o voință de a acționa într-un sens determinat și în funcție de circumstanțe. Există deci la ele un fel de inteligență, dar exercițiul ei este concentrat în mod exclusiv asupra mijloacelor de satisfacere a necesităților fizice și de prevedere a conservării lor. La ele nu apare nici o creație, nici o îmbunătățire; oricare ar fi măiestria pe care o admirăm în lucrările lor, ceea ce făceau odinioară fac și astăzi, nici mai bine, nici mai rău, după forme și proporții constante și invariabile. Puiul, izolat de cei din specia sa, își va construi cuibul după același model, fără să-și fi primit învățătura. Dacă unele animale sunt susceptibile de o anumită educație, dezvoltarea lor intelectuală, întotdeauna cuprinsă în limite înguste, se datorează acțiunii omului asupra unei naturi flexibile. Însă acest progres este efemer și în mod exclusiv individual, căci animalul redat lui însuși nu întârzie să reintre în limitele trasate de natură.
Folosesc animalele un anumit limbaj? „Dacă vă gândiți la un limbaj format din cuvinte și silabe, nu; dar un mijloc de comunicare între ele există. Ele își spun mai multe lucruri decât credeți; însă atât limbajul cât și ideile lor sunt limitate de necesitățile lor”. Există animale care nu au deloc voce; acestea nu par a avea limbaj. „Ele se înțeleg prin alte mijloace. Voi, oamenii, nu aveți decât cuvântul pentru a comunica? Dar ce zici de cei muți? Animalele, fiind dotate cu o viață de relație, au mijloace de a se avertiza și de a exprima senzațiile pe care le încearcă. Crezi că peștii nu se înțeleg între ei? Omul nu are deci privilegiul exclusiv al limbajului; dar cel al animalelor este instinctiv și limitat de cercul nevoilor lor, în timp ce limbajul omului este perfectibil și se pretează tuturor concepțiilor inteligenței sale”.
Într-adevăr, peștii care migrează în masă ascultând de ghidul care-i conduce, trebuie să aibă mijloace de avertizare, de înțelegere și de sfătuire. Poate o fac printr-un văz mai pătrunzător ce le permite să distingă semnele făcute; poate că și apa este un vehicul ce transmite anumite vibrații. Oricum ar fi, este incontestabil că au un mijloc de a se înțelege, la fel ca și toate animalele lipsite de voce și care lucrează în comun. Trebuie să ne mai mirăm, după toate acestea, că Spiritele pot comunica între ele fără ajutorul cuvântului articulat?
Au animalele liberul arbitru al acțiunilor lor? „Ele nu sunt simple mașini, așa cum credeți; însă liberul lor arbitru este limitat la necesitățile lor, și nu se poate compara cu cel al omului. Fiind cu mult inferioare lui, nu au aceleași datorii. Libertatea lor este mărginită la acțiunile vieții materiale”.
De unde provine aptitudinea anumitor animale de a imita limbajul omului, și de ce această aptitudine se întâlnește mai degrabă la păsări decât la maimuță, de exemplu, a cărei conformație are o asemănare mai apropiată de cea umană? „Conformația specifică a organelor vocii, secondată de instinctul de imitație; maimuța imită gesturile, anumite păsări imită vocea”.
De vreme ce animalele au o inteligență care le dă o anumită libertate de acțiune, există la ele un principiu independent de materie? „Da, și care supraviețuiește corpului”. Acest principiu este un suflet asemănător cu cel al omului? „Este un suflet, dacă doriți; depinde de sensul dat acestui cuvânt; dar este inferior celui al omului. Între sufletul animalelor și cel al omului există tot atâta distanță cât între sufletul omului și Dumnezeu”.
Sufletul animalelor își păstrează, după moarte, individualitatea și conștiința de sine? „Individualitatea sa, da, dar nu conștiința de sine. Viața inteligență rămâne în stare latentă”.
Sufletul dobitoacelor poate să aleagă încarnările într-un animal sau în altul? „Nu, el nu are liberul arbitru”. Sufletul animalului, supraviețuind corpului după moarte, se află oare într-o stare rătăcitoare ca și cel al omului? „Este cumva în afara regulii, de vreme ce sufletul nu este unit cu trupul, deci nu este un Spirit rătăcitor. Spiritul rătăcitor este o entitate care gândește și acționează prin libera sa voință; cel al animalului nu are aceeași facultate; conștiința de sine este arbitrul principal al Spiritului. Spiritul animalului este clasat după moartea sa printre Spiritele asemănătoare lui, și este folosit aproape imediat; el nu are răgazul să ia legătura cu alte creaturi”.
Oare animalele urmează o lege progresivă ca și oamenii? „Da, căci în lumile superioare unde oamenii sunt mai avansați, animalele sunt și ele, având mijloace de comunicare mai dezvoltate. Dar ele sunt întotdeauna inferioare și supuse omului; ele îi sunt servitori inteligenți”. Nu există aici nimic extraordinar; să ne imaginăm animalele cele mai inteligente: câinele, elefantul, calul, cu o conformație adaptată muncilor manuale, ce nu ar putea face ele sub conducerea omului?
Animalele progresează, ca și omul prin propria lor voință sau prin forța lucrurilor? „Prin forța lucrurilor, căci pentru ele nu există defel ispășire”. Dar în lumile superioare animalele îl pot cunoaște pe Dumnezeu? „Nu, omul este un zeu pentru ele, așa cum odinioară Spiritele au fost zei pentru oameni”.
Animalele, chiar perfecționate în lumile superioare, fiind întotdeauna inferioare omului, ar rezulta de aici că Dumnezeu ar fi creat făpturi dedicate în mod perpetuu inferiorității, ceea ce pare în dezacord cu unitatea de vedere și de progres ce se remarcă în toate operele sale. „Totul se înlănțuie în natură prin legături pe care voi nu le puteți încă sesiza, și lucrurile cele mai disperate în aparență au puncte de contact pe care omul nu va ajunge niciodată să le înțeleagă în starea sa actuală. Le poate întrevedea printr-un efort al inteligenței sale, dar numai atunci când această inteligență își va fi atins maxima dezvoltare și va fi eliberată de prejudecățile orgoliului și ignoranței încât va putea vedea cu claritate opera lui Dumnezeu.
Până atunci, ideile sale limitate îl fac să vadă lucrurile dintr-un punct de vedere meschin și îngust. Știți bine că Dumnezeu nu se poate contrazice, și că totul în natură se armonizează prin legile generale ce nu se îndepărtează niciodată de la înțelepciunea sublimă a Creatorului”.
Inteligența este astfel o proprietate comună, un punct de contact, între sufletul animalelor și cel al omului? „Da, dar animalele nu au decât inteligența vieții materiale; la om, inteligența dă viața morală”.
Dacă se consideră toate punctele de contact existente între om și animale, nu am putea gândi că omul posedă două suflete: sufletul animal și sufletul spiritual și că, dacă nu-l vrea pe cel din urmă, ar putea trăi, dar ca o brută? Altfel spus, că animalul este o ființă asemănătoare omului, mai puțin sufletul spiritual? Ar rezulta de aici că bunele și relele instincte ale omului ar fi efectul unuia dintre cele două suflete. „Nu, omul nu posedă două suflete; însă corpul are instinctele sale ce sunt rezultatul senzațiilor organelor. În el există o dublă natură: natura animală și natura spirituală; prin corpul său, el ține de natura animalelor și de instinctele lor; prin sufletul său omul ține de natura Spiritelor”.
Astfel, dincolo de propriile imperfecțiuni de care Spiritul trebuie să se ușureze, el mai are de luptat împotriva influenței materiei? „Da, cu cât este mai inferior, cu atât legăturile dintre Spirit și materie sunt mai strânse; nu se vede? Nu, omul nu are două suflete, sufletul este unic întotdeauna într-o ființă. Sufletul animalului și cel al omului sunt distincte unul față de celălalt, în așa fel încât sufletul unuia nu poate anima corpul creat pentru celălalt. Dar dacă omul nu are suflet animal care, prin pasiunile sale, să-l așeze la nivelul animalelor, el are în schimb corpul său, care-l coboară adesea la nivelul lor, căci corpul său este o ființă înzestrată cu vitalitate care are instincte, dar neinteligente și limitate de grija pentru conservarea sa”.
Spiritul, încarnându-se în corpul omului, îi aduce principiul intelectual și moral care-l face superior animalelor. Cele două naturi ale omului dau pasiunilor sale două surse diferite: unele provenind de la instinctele naturii animale, altele de la necurățeniile Spiritului încarnat în el și care simpatizează mai mult sau mai puțin cu grosolănia poftelor animalice. Spiritul, purificându-se, se eliberează puțin câte puțin de influența materiei; sub această influență, el se apropie de brută; eliberat de această influență, se ridică la adevărata sa destinație.
De unde iau animalele principiul inteligent care constituie tipul specific de suflet cu care ele sunt înzestrate? „Din elementul inteligent universal”.
Așadar, inteligența omului și cea a animalelor își au originea într-un principiu unic? „Fără nici o îndoială, dar la om el a primit o elaborare care îl ridică deasupra celei care animă animalul”.
S-a spus că sufletul omului, la origine, este starea de copilărie a vieții corporale, că inteligența sa abia apare, și ea se probează în viață; când desăvârșește Spiritul această primă fază? „Într-o serie de existențe ce preced perioada pe care o numiți a umanității”. Pare astfel că sufletul să fi fost principiul inteligent al ființelor inferioare ale creației? „Nu am spus că în natură totul se înlănțuie și tinde către unitate? Și la aceste ființe – departe de voi de a le cunoaște pe toate – principiul inteligent se eliberează, se individualizează puțin câte puțin, și se probează în viață, după cum am mai spus. Este, într-un fel, o lucrare pregătitoare, ca și germinația, în urma căreia principiul inteligent suferă o transformare și devine Spirit. Atunci începe pentru el perioada umanității, și odată cu ea conștiința viitorului său, distincția dintre bine și rău și responsabilitatea actelor sale; așa cum după copilărie urmează adolescența, apoi tinerețea și în sfârșit vârsta maturității. De altfel, în această origine nu există nimic care să-l umilească pe om. Oare marile genii se simt umilite de a fi fost niște plozi informi la sânul mamei lor? Dacă un anumit lucru trebuie să le umilească, acesta este inferioritatea lor față de Dumnezeu, și neputința lor de a pătrunde în profunzimea planurilor sale și a înțelepciunii legilor ce reglează armonia universului. Recunoașteți grandoarea lui Dumnezeu în această admirabilă armonie ce face ca totul să fie solidar în natură. A crede că Dumnezeu ar fi putut să facă ceva fără scop și să creeze ființe inteligente fără viitor, ar fi o blasfemie pentru bunătatea sa care se întinde asupra tuturor creaturilor sale”.
Această perioadă a umanității începe pe pământul nostru? „Pământul nu este punctul de plecare pentru prima încarnare umană; perioada umanității începe în general în lumi mult inferioare. Aceasta, totuși, nu este o regulă absolută, și s-ar putea ajunge ca un Spirit, încă de la începutul său uman, să fie apt să trăiască pe pământ. Acest caz nu este frecvent și ar fi mai degrabă o excepție”.
Spiritul omului, după moarte, are conștiința existențelor care au precedat pentru el perioada umanității? „Nu, căci nu aceasta este perioada când începe pentru el viața de Spirit și el abia de își amintește, ca om, de primele existențe, așa cum omul nu-și mai amintește prea bine primele începuturi ale copilăriei sale și mai puțin timpul petrecut la sânul mamei sale. De aceea Spiritele vă spun că nu știu cum au început”.
Spiritul, odată intrat în perioada umanității, păstrează urmele a ceea ce era înainte, adică a stării când se găsea în perioada ce s-ar putea numi non-umană? „În funcție de distanța ce separă cele două perioade și de progresul realizat. Timp de câteva generații el poate să mai aibă un reflex mai mult sau mai puțin pronunțat din starea primitivă, căci nimic în natură nu se face printr-o tranziție bruscă; există întotdeauna verigi care leagă extremitățile lanțului ființelor și al evenimentelor; dar aceste urme se șterg odată cu dezvoltarea liberului arbitru. Primele progrese se realizează lent, deoarece ele nu sunt încă secondate de voință; ele urmează o progresie mai rapidă pe măsură ce Spiritul obține o conștiință de sine mai înaltă”.
Deci Spiritele care au spus că omul este o ființă aparte în ordinea creației s-au înșelat? „Nu, dar problema nu fusese dezvoltată și există de altminteri lucruri ce nu pot veni decât la timpul lor. Omul este, într-adevăr, o ființă aparte, căci are facultăți care-l disting de toate celelalte ființe și o altă soartă. Specia umană este cea pe care Dumnezeu a ales-o pentru încarnarea ființelor care îl pot cunoaște.
Metempsihoza
Comunitatea de origine în principiul inteligent al tuturor entităților vii nu reprezintă consacrarea doctrinei metempsihozei? „Două lucruri pot avea aceeași origine și totuși pot să nu semene deloc mai târziu. Cine ar recunoaște arborele, frunzele, florile și fructele sale în germenele inform conținut în sâmburele de unde a ieșit? Din moment ce principiul inteligent atinge nivelul necesar pentru a fi Spirit și a intra în perioada umanității, el nu mai are legătură cu starea sa primitivă, și nu mai este suflet de animal, așa cum arborele nu mai este sâmbure. La om, doar corpul mai este de natură animală, precum și pasiunile care se nasc din influența corpului și a instinctului de conservare inerent materiei. Nu se poate deci spune că acel om este încarnarea Spiritului cutărui animal și, în consecință, metempsihoza, sau ceea ce se înțelege prin ea, nu este exactă”.
Spiritul care însuflețește corpul unui om ar putea să se încarneze într-un animal? „Ar fi ca o regresie; or, Spiritul nu dă înapoi niciodată. Fluviul nu se întoarce la izvor”.
Oricât de eronată ar fi ideea de metempsihoză, nu este ea rezultatul sentimentului intuitiv al diferitelor existențe ale omului? „Sentimentul intuitiv se regăsește în această credință ca și în multe altele; dar, ca și majoritatea ideilor sale intuitive, și aceasta a fost denaturată de om”. Metempsihoza ar fi fost adevărată dacă se înțelegea prin acest cuvânt progresia sufletului dintr-o stare inferioară într-o stare superioară unde ar obține dezvoltări ce i-ar transforma natura, însă ea este falsă în sensul transmigrației directe a animalului în om și reciproc, ceea ce ar implica ideea unei regresii sau fuziuni. Or, această fuziune neputând avea loc între ființe corporale aparținând unor specii diferite, este un indiciu că ele sunt de niveluri non-asimilabile, și mai rezultă că trebuie să fie la fel cu Spiritele care le animă. Dacă același Spirit putea să le anime alternativ, ar rezulta o identitate de natură care s-ar traduce prin posibilitatea reproducerii materiale.
Din contră, reîncarnarea indicată de Spirite este fondată pe mersul ascendent al naturii și pe progresia omului în propria sa specie, ceea ce nu-i ia nimic din demnitate. Ceea ce-l umilește, este reaua folosință a facultăților pe care Dumnezeu le-a dat pentru progresul său. Oricum ar fi, vechimea și universalitatea doctrinei metempsihozei, și oamenii eminenți care au propo-văduit-o dovedesc că reîncarnarea își are rădăcinile în natura însăși; acestea sunt deci mai degrabă argumente în favoarea sa, decât potrivnice.
Punctul de plecare al Spiritului este una dintre problemele ce țin de principiul lucrurilor, și sunt o taină a lui Dumnezeu. Nu-i este dat omului să le cunoască într-un mod absolut și el nu poate face, în această privință, decât presupuneri, construind sisteme mai mult sau mai puțin posibile. Chiar Spiritele sunt departe de întreaga cunoaștere; în privința lucrurilor pe care nu le cunosc și ele pot avea opinii personale, mai mult sau mai puțin potrivite.
Astfel, de exemplu, nu toate gândesc la fel despre legăturile existente între om și animale. După unele, Spiritul nu ajunge la perioada umană decât după ce se va fi elaborat și individualizat prin diferitele niveluri ale entităților inferioare ale creației. După altele, Spiritul omului ar fi aparținut întotdeauna speciei umane, fără a trece prin filiera animală. Primul dintre aceste sisteme are avantajul de a da un scop viitorului animalelor, care ar forma astfel primele verigi ale lanțului ființelor gânditoare; al doilea este mai conform demnității omului, și poate fi rezumat după cum urmează.
Diferitele specii de animale nu purced defel unele din altele pe calea progresiei; astfel spiritul stridiei nu devine în mod succesiv cel al peștelui, al păsării, al patrupedului și al cuadrumanului. Fiecare specie reprezintă un tip absolut din punct de vedere fizic și moral, prin care fiecare individ merge la izvorul universal – suma principiului inteligent ce-i este necesar potrivit desăvârșirii organelor sale, și operei pe care trebuie să o îndeplinească printre fenomenele naturii. Acele lumi mai avansate decât a noastră sunt și ale raselor distincte, adaptate nevoilor din acele lumi și nivelului oamenilor cărora le sunt auxiliare, dar care nu procedează de loc ca cei de pe pământ, spiritual vorbind. Nu la fel este cu omul.
Cuadruman – animal cu patru degete (ex. maimuța).
Din punct de vedere fizic, el formează în mod evident o verigă în lanțul entităților vii, dar din punct de vedere moral, între animal și om nu există soluție de continuitate; omul are în proprietate sufletul sau Spiritul, scânteia divină ce-i dă sensul moral și o putere de înțelegere ce lipsește animalelor. Există în el ceva eserțial, preexistând și supraviețuind corpului, păstrându-i individualitatea.
Care este originea Spiritului? Unde este punctul său de pornire? Se formează din principiul inteligent individualizat? Este un mister pe care am căuta inutil să-l pătrundem și despre care, așa cum am mai spus-o, nu se pot decât construi sisteme. Ceea ce este constant, și ceea ce iese în relief deopotrivă din raționament și din experiență, este supraviețuirea Spiritului, păstrarea individualității sale după moarte, facultatea sa progresivă, starea sa fericită sau nefericită, proporțional cu progresul său pe calea binelui, și toate adevărurile morale, consecință a acestui principiu. Cât despre raporturile misterioase existente între om și animale, acestea sunt, o repetăm, tainele lui Dumnezeu, ca și multe alte lucruri a căror cunoaștere actuală nu importă deloc pentru îmbunătățirea noastră, și asupra cărora ar fi inutil să insistăm.
Cartile lui Allan Kardec se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
