Yog Ramacharaka – Iubirea și Recunoașterea Sufletelor în Planul Astral

Oamenii care se interesează de “viața de dincolo” se întreabă mereu: “Acolo vom șți oare unul de celălalt?” Această întrebare s-a înrădăcinat în miezul iubirii și al afecțiunii. Cerul, dătătorul fiecărei bucurii scumpe și fiecărei mulțumiri, n-ar fi cer pentru majoritatea oamenilor dacă el n-ar face și legătura cu cei pe care noi i-am iubit pe pământ. În mod distinctiv, sufletul are nevoie nu numai de societatea acelora care sunt legați prin iubirea de bărbat și femeie, dar și a tuturor rudelor cum ar fi părinți, surori, frați, prieteni. Fără această încredere în continuarea comunicării și a unirii, majorității oamenilor cerul li s-ar părea o reședință prea posomorâtă și aspră.

Noi suntem bucuroși că învățătorii-yogi s-au exprimat foarte limpede și amănunțit pe această temă și că ucenicii vor vedea că dorința tainică și nădejdea lor profundă se justifică pe deplin în timpul vieții lor din planul astral. Noi nu numai că “ne recunoaștem acolo unul pe celălalt”, dar suntem în mod firesc legați cu firele astralice ale atracției de cei pe care îi iubim, precum și de aceia față de care avem o simplă simpatie, chiar dacă nu i-am cunoscut în viața pământească. Totodată, în planul astral există posibilitatea unei mult mai strânse apropieri între sufletele înrudite decât simțim de obicei pe pământ. Aruncând învelișurile corpului fizic, sufletul devine apt pentru comunicări mult mai intime cu sufletele înrudite decât a fost vreodată în stare să simtă în planul material. După ce flacăra astrală arde gunoiul tuturor impulsurilor josnice, sufletul are posibilitatea să acționeze pe planuri de unire mult mai înalte.

În planul astral, sufletul poate fi în strânsă legătură și prietenie apropiată cu alt suflet, iar toate visurile și dorințele vieții pământești care păreau irealizabile în acel plan, devin fenomene obișnuite ale noii vieți sufletești. Ținta către care a năzuit zadarnic sufletul pe pământ, este acum atinsă în întregime. Pentru a înțelege semnificația exactă a acestui lucru, trebuie să ne imaginăm numai idealurile superioare pe care le-a nutrit sufletul în timpul vieții pământești în privința relațiilor dintre oameni. Deși idealurile se realizează rar în timpul vieții pământești, totuși ele dăinuie mereu în suflet, alcătuind una din tragediile vieții pământești, întrucât aceste idealuri par întotdeauna “prea frumoase pentru a fi adevărate”. Iubirea curată dintre un bărbat și o femeie ascunde întotdeauna acel ideal al iubirii și pasiunii, și totuși cât de rar rămâne acesta nemânjit de noroi.

Relațiile dintre părinți și copii, dintre frați și surori, dintre prieteni, rareori corespund cu idealul care sălășluiește veșnic în inimile oamenilor. Idealul acesta este atât de fidel, iar prezența sa este atât de constantă, încât sentimentele noastre cele mai ascunse sunt lezate când văd legăturile de pe pământ care corespund măcar parțial acestui ideal. În povestiri, în poezii, în cântece, în drame, observăm că evocarea realizării acestui ideal provoacă în noi sentimente de emoție și simpatie, care ne ridică pe culmi de gândire și viețuire mult mai înalte. Cât de mare trebuie să fie atunci bucuria, mulțumirea sufletească, fericirea din planul existenței, unde toate aceste manifestări devin singura stare firească și unde idealul se poate exprima în adevărata sa formă.

Da, într-adevăr, “ne recunoaștem unul pe celălalt”. Nu numai pe “aceia” la care ne gândim, ci și pe “ceilalți” cu care suntem în armonie sufletească. Oamenii, legați cu lanțurile pământești ale iubirii, înrudirii sau prieteniei – numai dacă există cu adevărat un oarecare atașament între ei – au deplina posibilitate de a-și manifesta reciproc afecțiunea și iubirea în înaltul plan astral. Cea mai bogată imaginație a omului, referitoare la posibilitatea unei atari comunicări este doar o umbră palidă față de trăirile adevărate. Orice încercare de închipuire a acestor manifestări și relații este zadarnică, întrucât nu există cuvinte corespunzătoare pentru a putea reda adevărul. Ca răspuns la această întrebare, noi vom spune: fie ca fiecare suflet care-și pune această întrebare, să-și îndrepte privirea sa spirituală înlăuntrul său și acolo va găsi imaginea fericirii supreme desenată în închipuirea sa, fericire posibilă într-o astfel de stare și condiții și apoi să judece dacă această imagine, mărită chiar de o mie de ori, ar putea atinge imaginea exactă a adevărului.

Doar în armonia muzicii iau în dimensiunile ritmice ale celei mai bune poezii ori în rândurile vreunei creații artistice mărețe, poate prinde sufletul întrupat licărirea adevăratei iubiri din planul astral. Toate acestea trezesc uneori în suflet o vagă intuiție a ceea ce simte cu adevărat sufletul în planurile astrale superioare. Astfel se explică în parte de ce muzica, pictura și poezia ne înalță uneori deasupra mediului substanțial în care trăim. În momentul licăririlor conștiinței universale care se produc în sufletele luminate, se percepe realitatea vie a raporturilor dintre suflete de pe planurile mai înalte. Poetul occidental a zugrăvit bine dificultatea de a exprima, prin cuvinte obișnuite perceperea justă a acestui adevăr, prin versuri inegale, încifrate:

“Ca-ntr-un leșin,- o clipă,

Un alt soare, necunoscut, mă orbește

Și toți astrii pe care îi cunosc și alții mai luminoși, necunoscuți,

O clipă a împărăției cerești ce va să vină.

Nu se poate să fiu treaz, fiindcă nimic nu pare din trecut,

Dar poate m-am trezit pentru-ntâia oară și tot trecutul a fost doar un vis.

Stăruințele mele de a exprima Supremul sunt zadarnice;

Limba e inertă

Respirația nu se supune organelor,

Eu devin mut”.

• Whitman

“Cuvintele Omului despre viața de dincolo sună fără înțeles pentru cei care nu trăiesc cu aceleași gânduri. Eu nu mă hotărăsc să vorbesc. Cuvintele mele nu reproduc sensul lor măreț: ele par scurte, sterpe și reci . Numai acea viață poate însufleți după dorință, iar graiul acela va fi tot atât de liric, dulce și atotștiutor ca și vântul dezlănțuit. Și totuși eu năzuiesc ca măcar prin cuvinte lumești, din neputința de a mă exprima prin cele divine, să indic cerul acestei dumnezeiri și să redau gândurile adunate de mine despre simplitatea și energia înălțătoare a Legii Supreme”.

• Emerson

Dificultatea de a exprima locuitorului pământean natura și proprietățile comunicării din planurile moi înalte ale astralului, constă în perseverența minții de a gândi despre “loc”, pe când în astral nu există loc, ci doar condiții și stări, după cum am mai explicat. A trăi “în acel loc anume” cu ființe îndrăgite, înseamnă a exista în plan astral în aceeași stare, în aceleași condiții și a-i aduce astfel mai aproape decât apropierea pe care ne-o oferă spațiul. Aceasta proporționalitate a stării astrale duce la o mai mare apropiere decât aceea pe care poate să și-o imagineze în genere locuitorul pământean. Doar un suflet proeminent abia dacă poate să pătrundă această taină a vieții astrale. O slabă reprezentare a ei se poate obține de la “unirea sufletească” trăită uneori de cei îndrăgosti”, când se pare că limitele trupești au fost depășite și ambele suflete s-au contopit într-unul singur. Aceasta întrece cu mult apropierea în spațiu sau timp și totuși, chiar aceasta arată doar o slabă caracteristică a stării ideale a vieții astrale.

Unii se pot întreba în ce chip sufletele care sălășluiesc în planuri astrale diferite pot fi totuși în stări sau în condiții identice și să se delecteze prin această relație? Răspunsul e foarte simplu pentru cei care și-au însușit adevărurile oculte superioare. Ele spun: sufletul care se află în planul superior simte atracția sufletului din planul inferior și, ca răspuns, se creează o legătură psihică (ceva în genul telepatiei de ordin superior) între ambele suflete, obținându-se astfel posibilitatea celei mai apropiate legături și înrudiri spirituale, întrecând cu mult legăturile a două suflete întrupate. În afară de aceasta, după cum am explicat în capitolul precedent, sufletul dintr-un plan Superior poate cu adevărat să viziteze cu întreaga sa ființă sufletească un alt suflet dintr-un plan inferior. În felul acesta, dar nu numai, se manifestă comunicarea sufletelor dezîncarnate din planul astral. În astral nu există singurătate pentru sufletele care năzuiesc spre comunicare. Nu există nimic înalt și nobil pe pământ, care n-ar avea o amplificare corespunzătoare în plan astral, fiindcă numai gunoiul este aruncat.

Atât în planul astral, cât și în cel material, acționează o lege firească, punând în ordine și controlând tot acel plan. Sufletul destrămat nu se desparte de natura: părăsind viața pământească, el se înalță în planul unde Natura este mai îmbelșugată, mai bogată și mai blândă din toate punctele de vedere, decât cele mai înalte visuri pământești pe care și le poate făuri cineva. După ce gunoiul materialismului a fost ars de către vibrațiile astrale, sufletul înflorește și aduce roadele spirituale în noua viață. Este un cuvânt care exprimă mai bine decât toate celelalte sensul și scopul spiritual al planurilor superioare precum și al fenomenelor lor lor – cuvântul acesta este iubire! Și acesta Iubire este “Iubirea desăvârșită, Iubirea care a aruncat toată teama” – culoarea ei este Bucuria, iar rodul ei este Pacea!