Yog Ramacharaka – Deșteptarea Sufletului și Evoluția Astrală: O Călătorie dincolo de Limitele Fizice
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Durata somnului necesară evoluției diferă mult de la un suflet la altul. Unele stau foarte puțin în această stare, pe când sufletele evoluate au nevoie de un somn mai îndelungat. Și aici avem de-a face cu o analogie remarcabilă între perioada de gestație și nașterea din planul substanțial, asupra căreia se cuvine să atragem atenția. De exemplu, la animalele care trăiesc mai puțin, observăm că perioada de gestație este și ea mai scurtă; pe de altă parte, animalele care trăiesc de obicei mai mult, petrec de asemenea un timp mai îndelungat în pântecele mamei – douăzeci (sau douăzeci și una) de luni; omul – nouă luni; iepurii de casă – o lună; cobaii de Guineea – trei săptămâni.
Durata obișnuită a vieții fiecăruia depinde de durata sarcinii. Tot astfel și în planul astral – durata somnului sufletului oscilează în mod proporțional cu timpul pe care îl va petrece sufletul în plan astral după trezirea sa. O excepție clară de la această regulă o reprezintă numai sufletele evoluate din punctul de vedere al cunoașterii și spiritualității, care sunt în stare să-și țină sub control singure evoluția înnăscută, fără a fi însă dependenți de ea.
Diferența mai sus menționată de durată a somnului sufletului se produce datorită faptului că în timpul somnului, sufletul se detașează de însușirile inferioare ale naturii sale spirituale (precum și de corpul astral); el se trezește numai după ce a atins o stare superioară de dezvoltare, accesibilă doar atunci când poate trece pe acel plan sau subplan care corespunde cu gradul său de dezvoltare. Sufletul cu dezvoltare inferioară posedă prea puțin material de “aruncat” și se trezește prea repede, pe un plan inferior. Sufletul mai evoluat, dimpotrivă, aruncă una după alta rămășițele naturii sale spirituale și animale inferioare, înainte de a se trezi pe un plan superior, conform cu acumulările sale. Vorbind despre “aruncare” sau despre debarasare, trebuie subînțelese “pregătirile pentru aruncare sau debarasare”, deoarece chiar procesul de aruncare a acelor părticele inferioare ale personalității se produce, după cum vom vedea în capitolul următor, imediat după prima perioadă de trezire.
Simțind îndemnul unei noi vieți sufletul începe să se miște încet și moale, la fel cum procedează în viața pământească după un somn adânc. Apoi, asemenea fluturașului care își aruncă învelișul de crisalidă, alunecă din corpul astral și, în mod inconștient, într-o succesiune rapidă, se eliberează de începuturile inferioare ale naturii sale. Aceasta ia doar o scurtă perioadă de timp, până când, treptat, sufletul redevine conștient. În clipa trezirii sale, sufletul se află eliberat de toate obstacolele și, cu ochii deschiși, el privește scena noii sale existențe și a noii sale activități din planul astral.
Fiecărui suflet îi este predestinat să trăiască pe un plan corespunzător cu tot ce are superior și mai bun în el după ce, bineînțeles, a aruncat întregul gunoi. El se trezește în planul în care tot ceea ce este mai bun și superior în el are posibilitatea să evolueze și să se manifeste. Sufletul poate să obțină succese mari în planul astral. Într-adevăr, obține deseori astfel de succese și, în timpul cât se află acolo, poate să arunce încă multe din însușirile sale inferioare, urcându-se spre planuri și subplanuri din ce în ce mai înalte.
Sălășluirea sufletului în planul care îi corespunde în ceea ce este superior și mai bun în el – este cu adevărat o răsplată frumoasă, discipolul va înțelege imediat că aceasta corespunde dorințelor sufletului și năzuințelor inimii. De multe ori, în oameni se ascunde ceva cu mult mai înalt și mai bun decât ceea ce au manifestat în viața de toate zilele și în faptele lor obișnuite. Ambianța materială și conjuncturile nefavorabile împiedică deseori manifestarea a ceea ce este mai bun în noi. De aceea este plăcut să știm că “dincolo”, sufletul se eliberează de tot ce-l împiedică și-l atrage în jos și că poate să-și dezvolte liber însușirile și particularitățile care reprezintă ceea ce este mai drept în el.
Aceasta concordă nu numai cu simțul dreptății și al imparțialității, nu numai cu năzuințele și setea sufletului întemnițat, dar și cu faptele și principiile evoluției care atrag mereu mai sus și mai departe, către țelul îndepărtat al realizării și desăvârșirii.
Dacă la trecerea în planul viitoarei sale activități, sufletul și-a aruncat corpul astral, copia aceasta stranie a corpului fizic este aruncată și mai departe. De aici încolo sufletul își pierde înfățișarea de ființă omenească și devine o ființă cu mult mai înaltă, căreia denumirile de “înfățișare” sau “formă” nu i se potrivesc.
Corpurile noastre fizice (și dublurile lor astrale) reprezintă consecințele evoluției fizice, precum și esența trupurilor de animale dezvoltate. În planurile superioare, sufletul n-are nevoie de mâini și de picioare; el sălășluiește acolo unde aceste instrumente ale înfățișărilor inferioare sunt inutile. Din acest moment, el este o ființă care întrece cu mult limitele fizice.
Începuturile fizice aruncate se descompun repede în elementele primordiale din care a fost alcătuit corpul fizic, iar corpul astral azvârlit se preschimbă în ceea ce noi cunoaștem sub denumirea de “înveliș astral”. Aruncat de posesorul său, “învelișul astral” cade, atras de așa-numita gravitație astrală, către cele mai joase planuri astrale, unde se fărâmițează încetul cu încetul. Planurile astrale inferioare sunt arhipline de astfel de învelișuri aruncate, care hoinăresc prin atmosfera astrală. Aspectul lor nu este plăcut, dar acolo, din fericire, sufletul nu le observă, deoarece el sălășluiește pe un plan care depășește cu mult zona acestora. Dar oamenii din viața pământeană care încep să se ocupe cu fenomene psihice, nimeresc de multe ori în planurile astrale inferioare și, în consecință, văd multe lucruri neplăcute în aceste regiuni.
Planul în care se trezește sufletul nu are loc, după cum vă amintiți, ci o stare de existență, un nivel din gama de energie vibratorie din lumea spirituală.
După cum am mai spus, fiecare suflet se trezește în planul care reprezintă ceea ce are el mai înalt și mai bun; el rămâne în acest plan pe timpul șederii în planul astral, în afară de cazurile când el mai evoluează încă și se ridică într-un plan mai înalt sau când, vai, cum se întâmplă uneori, fiind ademenit de precedent, sedus de amintirile începuturilor inferioare, tinde spre un plan inferior, unde își găsește o societate și un mediu mai potrivit. Există o mare deosebire între diferitele planuri și subplanuri ale planului astral. Unele planuri se află foarte aproape de manifestările josnice ale vieții pământești, în timp ce altele exprimă concepțiile superioare ale sufletului omenesc. Fiecare din ele îi atrage pe cei care sunt în stare să trăiască în zona corespunzătoare, pe cei cărora le corespunde cel mai bine noul mediu.
Dar ceea ce este mai înalt și mai bun într-un suflet cu o dezvoltare inferioară nu depășește cu mult gândurile și acțiunile de zi cu zi ale aceluiași suflet din perioada când se afla în trupul fizic. Este absolut necesar ca oamenii cu o dezvoltare spirituală inferioară să treacă prin mai multe faze de purificare și dezvoltare înainte ca ei să poată evita forța de atracție a ademenirilor pământești. Unele suflete sunt atât de legate de pământesc, atât de hipnotizate de plăcerile josnice ale vieții pământești, încât, aflându-se “dincolo”, ele refuză chiar să părăsească învelișurile astrale, străduindu-se să rămână în aceste învelișuri uzate, pe cale de descompunere, până la sfârșitul existenței lor și întrețin relații cu mediul și prietenii din viața precedentă. Alte suflete nimeresc în unele planuri în care se desfășoară o luptă între forța care atrage în sus substanțele superioare ale vieții spirituale și substanțele inferioare ale lumii materiale. În timpul vieții astrale, aceste suflete sunt supuse oscilațiilor; cel puțin pentru un timp, până când una din forțele de atracție o va învinge pe cealaltă; în consecință, ele ori se vor ridica, ori vor coborî. Unele suflete nimeresc într-un plan unde atracția lumii materiale este slabă sau nu există deloc. Atunci, pentru ele viața astrală decurge într-o dezvoltare prosperă și într-o manifestare mai clară a tot ceea ce este mai bun și mai înalt în ele.
Deșteptarea sufletului se aseamănă cu o renaștere, cu intrarea într-o nouă viață. Sufletul nu-și manifestă frica față de noul mediu, el este plin de acțiuni care duc la manifestarea și exprimarea forțelor noi. După cum vom vedea mai departe, în fața sufletului stau mai multe sarcini. El nu este izolat, deoarece se află în asociație cu cei care sunt în concordanță cu el și îl simpatizează; el este eliberat de orice neînțelegeri și certuri care apar în comunicarea sa cu ființele de un caracter diferit. El are deplina posibilitate de a-și desfășura întreaga activitate, toate dorințele sale și va constata că viața sa este mult mai fericită decât în planul material. Numai sufletele cu o dezvoltare inferioară – aceste biete suflete care sunt atrase spre existența pământească – sunt nenorocite, deoarece ele sunt prea departe de Unicul care le poate da fericirea, în afara a tot ceea ce este pământesc. Dar chiar și ele simt uneori ceva asemănător cu fericirea.
După somn, sufletul se trezește la Viață și nu în domeniul Morții. Asemenea fluturașului, el își desface aripile și savurează noua condiție a existenței lui fără să-i pară rău după starea de crisalidă din viața precedentă.
