Yog Ramacharaka – Geniul și Roadele Spirituale ale Planului Astral

Una dintre cele mai triste particularități ale vieții pământești este neputința de exprimare deplină a impulsului creator, a îndemnului artistic, a năzuințelor geniului din lăuntrul nostru spre dezvoltare. Trecând de un anumit punct al scării vieții, sufletul în dezvoltare simte în lăuntrul său un permanent îndemn al acestui ceva care tinde să se exprime și să se manifeste prin substanță. Acesta poate să se exprime prin pictură, muzică, literatură, invenție, sau poate fi o dorință fierbinte de a lucra la reforma problemelor ce preocupă lumea, pentru ca ele să corespundă mai bine cerințelor și gustului sufletului. Iar la această manifestare contribuie cu plăcere și capul, și inima, și mâinile.

Dar vai! Foarte puțini sunt capabili să-și releve în timpul vieții lor pământești măcar a zecea parte din visul lor spiritual. Instinctul artistic tinde veșnic către o manifestare desăvârșită dar redă doar firimiturile care cad de pe masă. Sufletul este veșnic însetat de dezvoltare și reușită și totuși, conține numai câteva picături dintr-o fântână cu apă. Dacă viața aceasta ar fi unică, dacă dorințele, năzuințele, foamea și setea sufletului ar depinde numai de posibilitățile vieții pământești, atunci ar fi pe deplin justificate gemetele pesimiștilor și plânsetele celor descurajați. Căci în fond, aceste impulsuri și dorințe pasionale nu sunt altceva decât năzuința seminței de a ieși afară, formând trunchiul, crengile, floarea și fructul. Dar sămânța nu se poate aștepta la floare și fruct, atâta timp cât se află pe pământ.

Ocultistul evoluat recunoaște pe deplin că tendințele acestea ale seminței sunt numai o speranță pentru o viitoare floare și un viitor rod. Însuși faptul că există este o dovadă a posibilității – chiar neîndoielnice – de realizare a lor. Prin urmare, ele nu trebuiesc privite ca un motiv de dezamăgire, ci ca o prevestire a viitoarei realizări. S-a spus bine că “în fiecare sămânță sălășluiește încrederea în propria izbândă”. Aceste cuvinte le-ar putea părea unora o glumă și ele ar fi într-adevăr așa, dacă posibilitatea realizării s-ar mărgini numai la viața pământească în care ea se manifestă. Sufletul destul de înaintat pe Cărarea Izbânzii și având posibilitatea să privească planurile vieții inferioare de sub el, vede că aceste năzuințe spre automanifestare ale geniului sunt, de fapt, numai niște “necazuri ale sufletului”, care trebuie să premeargă unei viitoare nașteri a geniului.

În planul astral, aceste semințe ale geniului prind rădăcini din care crește apoi o tulpină și crengi, care se pregătesc pentru florile și rodul reîncarnărilor viitoare. În unele faze ale Vieții Astrale, într-o stare de concentrare maximă a minții, talentul și geniul omenesc se dezvoltă foarte repede, iar într-o reîncarnare următoare el este deja pregătit pentru manifestarea forțelor încolțite în el în timpul șederii în astral. Se poate spune că sufletul primește și acumulează în astral energia care-i dă posibilitatea să se manifeste în următoarea viață pământească cu o putere nemaivăzută până atunci.

Ca simplu exemplu poate servi băiatul care, învățând să patineze, constată că progresele obținute de el în timpul zilei sunt prea mici. În aceeași seară, culcându-se, el uită de patinaj, dar apucându-se de antrenament a doua zi, constată că a făcut progrese uimitoare. Majoritatea din noi a trecut prin momente asemănătoare în timpul îndeplinirii îndatoririlor mărunte ale vieții. Noi observăm că în timpul somnului se petrece ceva cu noi.

Taina fenomenului mai sus amintit constă în faptul că în timpul somnului, rațiunea subconștientă sau instinctivă a băiatului se exersează în lucru și aproape că-și atinge scopul, iar în ziua următoare el înfăptuiește ceea ce a învățat peste noapte – dar rațiunea conștientă nu observă acest stadiu. Există adâncuri ale rațiunii care iau asupra lor aceste obligații ale noastre și care, în timp ce dormim iar capacitățile noastre se odihnesc, netezesc dificultățile și se exersează în direcția a ceea ce trebuie îndeplinit a doua zi.

În același mod, capacitățile supraconștiente (nu subconștiente) ale intelectului sufletului se exersează în viața actuală și vom progresa în munca din viitoarea viață pământească, determinată de o dorință insistentă și de chinurile împlinirii care năzuiesc spre materializare. Diferența constă însă în faptul că de această dată sufletul este pe deplin conștient de efortul capacităților sale supraconștiente și simte chiar o nespusă bucurie în realizarea acestei dezvoltări și victorii. Lumea cerească a sufletelor care sunt pline de dorința de a acționa, de a crea, de a produce, de a efectua cu adevărat o împărăție a fericirii, deoarece sufletul are posibilitatea să-ți manifeste acolo ceea ce a fost mai presus de el în timpul vieții pământești și să te exprime într-o măsură care întrece cele mai oculte visuri și dorințe de pe pământ. Această exprimare și manifestare se realizează mai mult dintr-o profundă și sinceră iubire pentru înfăptuire, din bucuria de a munci, din exaltarea izbânzii creatoare decât din speranța într-o răsplată. Numai în planul astral poate să atingă sufletul condițiile zugrăvite de Kipling în versurile sale;

“Și numai Dumnezeu ne va elogia,

Și numai Dumnezeu ne va osândi,

Nimeni nu va munci pentru bani.

Nimeni nu va munci pentru slavă;

Ci fiecare numai din dragoste pentru muncă

Și fiecare pe o stea separată

Va contura chipul, așa cum îl vede el,

Al Dumnezeului tuturor chipurilor existente”.

Același lucru se referă și la căutătorul de cunoștințe – la omul pentru care exercițiul rațiunii este fericirea supremă. El va găsi deschisă cartea cunoașterii cu multe pagini mai înainte de acelea la care a fost nevoit să se oprească în timpul vieții pământești. Filozoful, învățătorul, metafizicianul, naturalistul sau fizicianul, toți își vor putea manifesta aptitudinile lor în planul astral. Bibliotecile lumii, laboratoarele Universului sunt la dispoziția lor, iar ei sunt acolo oaspeți doriți. Posibilitățile care le sunt oferite în planul astral satisfac toate dorințele lor cele mai ascunse. Iar când sosește timpul reîncarnării lor, ei se întorc în viața pământească cu rațiunea dezvoltată și cu capacitatea de judecare crescută. Tot ce au învățat ei în felul acesta se va manifesta în viața viitoare ca “intuiție”.

Ocultiștii eminenți știu foarte bine că marii inventatori ca Edison, marii filozofi ca Hegel sau Herbert Spencer, marii învățați ca Darwin sau Huxley, care se pare că au manifestat o cunoaștere intuitivă a obiectelor studiate, în realitate au manifestat în plan material tot ceea ce ei au obținut în astral ca rod al dorințelor și încercărilor din reîncarnările lor anterioare. Majoritatea descoperirilor acestor genii a fost făcută spontan, după cum descriu ei înșiși în memoriile lor. Dar, după legea Naturii, nici o floare sau rod nu poate apărea fără o sămânță care să le preceadă și adevărul este unic atât pentru planul mental, cât și pentru cel fizic. În astfel de ecouri există întotdeauna o “cauză” pentru orice “efect”.

Geniului, celui care luptă, sau celui care simte că ar putea să devină geniu, manifestând ceea ce se ascunde înlăuntrul său, i se va oferi ocazia să le manifeste în astral și, dacă sămânța va fi bine semănată în solul bogat al sufletului, ea va înflori și va da roade în reîncarnarea viitoare. Poate că această idee vă va apărea mai limpede prin comparațiile următoare:

1. Viața pământească poate fi asemuită cu faza omizii târâtoare care simte ceva, dar nu se poate exprima și abia înțelege.

2. Viața astrală poate fi asemuită cu viața crisalidei, pe parcursul căreia se formează viitorul fluture frumos, ale cărui aripi împestrițate există deja în stare astrală.

3. Viața din reîncarnarea pământească poate fi asemuită cu faza de fluture, în care idealul, simțit doar în primul stadiu și manifestat mental în al doilea stadiu, se manifestă și acționează pe deplin.

Legea karmei își îndeplinește multe din treburile sale în planul astral, întrucât tot materialul de acolo este plastic și nu se împotrivește, pentru că lipsesc învelișurile sale grosolane. Această lege este exactă și irevocabilă în acțiunile sale; ea conduce întotdeauna sămânța spre fecundare și fiecare sămânță produce roadele care-i sunt proprii numai ei:

“Fie ca numai învățătorul să ne laude,

Fie ca să ne mustre numai El!

Să nu mai fie munca noastră lăcomie,

Ci numai de El, Unicul, inspirată!

Să fie munca însăși, bucuria noastră!

Fie ca fiecare să conducă Substanța,

Așa cum el o știe și o vede,

Dar numai pentru El – pentru Acela,

Care este Spiritul tuturor lucrurilor luate la un loc

Ale miilor de zâmbete ale Lui.

O, Karma, totul este bogăția sufletului –

Creațiile ei – gândurile, visele din somn,

Și acel “EU”, căruia sute de kalpe i-au servit drept scut,

Ca și țesătura Fără-de-vremii pe fusul Lucrurilor!

O, Fără-de-nceput, Fără-de-sfârșit ~ Tot

Ce-ascunde-n sine Viața tuturor vieților, Adevărul tuturor adevărurilor!

Ce este Karma? Doar năzuință către Dumnezeu!

Fermitatea temeliei sale, însă, nimic n-o va zdrobi!

Vei culege tu, ce-ai semănat. Pe câmpul secarei,

Secară s-a semănat și ai văzut; secară a crescut,

Deși numai tăcerea și întunericul de-acestea au știut,

Contribuția omului – același întuneric.

El coboară să secere ce-a semănat cândva;

Semănând sămânța în viețile anterioare, el va vedea Rodul ei; și dacă roadele-s veninoase,

Atunci și solul înveninat va geme de durere.

Dacă el va smulge însă grăuntele cu grijă,

Că-n viitor solul să dea rod bun,

Ca ceea ce crește numai în locuri din vreme îngrijite,

Atunci multă bucurie și fericire El va secera!”