David R. Hawkins – Mintea și Revelația Spirituală

Getting your Trinity Audio player ready...

Răspuns (David R. Hawkins): Spiritul și mintea se deosebesc și în ceea ce privește „ruta” informațiilor noi. Eul-mintea are un stil mai degrabă iscoditor și agresiv. Acaparează datele și caută să le încorporeze și să le gestioneze. Categorizează, califică, evaluează, sortează, îndosariază, clasifică, judecă și apoi, în încercarea de a asimila, adaugă la toate acestea sentimente și înțelesuri abstracte. Toate datele noi sunt categorizate în funcție de utilitatea lor potențială. Mintea dă dovadă de o permanentă foame și lăcomie de a „obține”. Oamenii își forțează mintea să se concentreze, să învețe, memoreze, acumuleze și gestioneze volume uriașe de informație, cu cât mai multe detalii posibile (inclusiv analize statistice sofisticate și detalii computerizate). Toate aceste nesfârșite detalii sunt considerate a fi chiar mai bune dacă pot fi reprezentate grafic și ambalate atractiv.

La o examinare mai atentă se poate vedea că toate cele menționate mai sus constituie o performanță impresionantă, și cu atât mai mult când toată această procesare complicată și multifactorială se petrece într-o fracțiune de secundă. Și nu e vorba doar de caracterul instantaneu al procesării, ci și de faptul că mintea compară în mod simultan – în fiecare secundă – informațiile primite și procesate cu cele deja stocate în memorie. Cu alte cuvinte, o zebră pe care o vedem la un moment dat este comparată mental cu orice altă zebră despre care am citit vreodată, am auzit, am vorbit sau pe care am văzut-o la televizor sau despre care, cândva, am făcut o glumă, făcând trimitere chiar la teoria camuflajului evoluționar etc. Mintea tinde să facă în mod automat toate aceste operații complicate, multifactoriale, ca rezultat al propriei sale naturi.

Prin intermediul selecției, avem posibilitatea de a ne alege din opțiunile disponibile pe cea asupra căreia să ne focalizăm pentru a o explora. Cu toate că există o multitudine de funcții posibile, numărul acestora nu e nelimitat. Pe scurt, mintea privește adevărul sau iluminarea ca pe ceva nou, care trebuie achiziționat sau atins. În cel mai bun caz, acestea constituie o destinație dorită, la care se poate ajunge prin efort. Toate strădaniile de acest gen pornesc de la premisa că funcțiile minții servesc drept modele de învățare și că tot ceea ce trebuie făcut este ca procesele minții să fie aplicate la acest nou subiect, precum în trecut, cu presupunerea că vor fi la fel de utile și în cazul acestuia. Astfel, mintea presupune că aplicabilitatea proceselor dezvoltate pentru gestionarea dualității se răsfrânge și asupra căutărilor îndreptate în direcția non-dualității. Dar lucrurile nu stau deloc astfel; de fapt, tocmai ceea ce se considera a fi o metodă sigură și verificată pentru generarea progresului, devine acum obstacolul din calea descoperirii.

În timp ce funcționarea mentală obișnuită putea fi explicată drept un efort constant de a „obține”, realizarea spirituală este pasivă, spontană și complet lipsită de efort. Este mai degrabă primită decât obținută. Prin analogie, atunci când sunetul se oprește, liniștea se revelează pe sine însăși. Nu poate fi obținută prin efort sau strădanie. Prin acțiunea mentală există capacitatea de a controla, însă revelația nu cunoaște controlul. Nici un fel de control nu este posibil acolo unde nu există nimic de controlat și – chiar dacă acesta ar fi posibil – nu există nici un mijloc de aplicare a sa. Ceea ce este lipsit de formă nu poate fi manipulat.

Conștiința iluminată este descrisă cel mai bine ca stare, condiție, sferă sau dimensiune. Ea se autorevelează și este atotprezentă. Eclipsează și înlocuiește acțiunea mentală, care devine inutilă — fiind percepută chiar ca o interferență și o intruziune. Revelația este subtilă, puternică, fină, tandră, desăvârșită și atotcuprinzătoare. Simțurile sunt depășite și toate percepțiile dualiste dispar. De asemenea, este evident că întregul conținut al revelației a fost acolo dintotdeauna, dar pur și simplu nu a fost experimentat sau observat. Viziunea a ceea ce „Există”, în totalitatea sa, este întru totul „Cunoscută” în virtutea Sinelui, care deja este Tot Ceea Ce Este. Identitatea conferă cunoașterii autoritatea absolută. Observatorul, ceea ce este observat, precum și procesul observației sunt unul și același lucru, într-o identitate perfectă.

Copleșită de revelație, mintea este tăcută și rămâne fără cuvinte în fața minunii. Tăcerea sa este ca o profundă ușurare și pace. Ceea ce fusese prețuit cândva este considerat acum un nonsens și o distragere. Oamenii, precum și gândurile și cuvintele lor, sunt ca niște cutii vocale conectate la diverse câmpuri energetice. Gurile și mințile lor repetă papagalicește formele de gând predominante la un anumit nivel al conștiinței. Pe când se întâmplă acestea, mințile oamenilor pretind drepturile de autor și fiecare gând este precedat de prefixul „meu”. Conținutul reflectă conceptul de sine al persoanei care vorbește. Există un câmp energetic al iubirii, care e invizibil, atotcuprinzător și care înconjoară pe toată lumea. În cadrul acestuia sălășluiește sinele sau spiritul superior, prin intermediul căruia indivizii, situați la diferitele grade de conștiință, contactează conștiența sau, la fel de bine, pot fi opriți să ajungă la ea. Cel care nu este suficient de identificat cu Sinele poate fi speriat sau chiar dezgustat de iubire – văzută ca un ceva străin, o amenințare, ceva căruia trebuie să-i opui rezistență. Tot ceea ce amintește de dragoste, precum și orice referire la Dumnezeu trebuie îndepărtat din fața conștiinței și recunoașterii publice. Aceasta este o condiție a succesului totalitarismului sau dictaturilor militare, în cadrul cărora singura permisă este „iubirea” pentru dictator. În societatea noastră, există forțe care tind să facă orice referire la „Dumnezeu” „incorectă din punct de vedere politic”.

Adevărata strădanie spirituală nu implică nici un sacrificiu, în terminologia obișnuită, sacrificiul înseamnă pierdere sau chiar pierdere dureroasă. Adevăratul sacrificiu înseamnă, de fapt, renunțarea la cele inferioare în favoarea celor mărețe, fiind astfel mai degrabă autorecompensant decât epuizant. „Renunțarea” de o manieră dureroasă și fără tragere de inimă, nu constituie un adevărat sacrificiu, ci o încercare de a obține o favoare religioasă. În relația cu Dumnezeu, nu există cumpărare, vânzare, câștig, sacrificiu, profit, favoare ori pierdere.

În sfera divinului, nu există drepturi cu care să facem paradă sau pe care să le proclamăm. Lumea binelui/răului, a drepților/păcătoșilor, precum și cea a drepturilor politice – toate acestea nu sunt decât invenții ale eului, care le folosește ca piese de negociere pe tabla de joc a vieții. Toate sunt bazate pe căutarea avantajului și a câștigului. În Realitatea non-dualității, nu există nici privilegiu și nici câștig, după cum nu există pierdere sau rang. Precum un dop de plută pe apa mării, fiecare spirit se ridică sau cade în marea conștiinței la propriul său nivel, în virtutea propriilor opțiuni și nu prin intermediul vreunei forțe sau favoruri exterioare. Unii sunt atrași de lumină, iar unii caută întunericul, dar totul apare prin natura sa, în virtutea libertății și egalității divine.

Într-un univers complet integrat, nu este posibil nimic accidental, la nici un nivel. Pentru a fi cu adevărat accidental, un „eveniment” ar trebui să se situeze cu totul în afara universului, lucru care, chiar printr-o simplă observație, apare ca fiind imposibil. Haosul este doar un concept al percepției. În realitate, nimic de genul haosului nu este posibil. Până la urmă, mintea lui Dumnezeu constituie modelul de atracție suprem, care guvernează totalitatea a Tot Ceea Ce Există, până la cea mai mică părticică.

 

---

Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---