Ilie Cioară – Contopirea
Cuvintele, ca piese de limbaj, nu sunt altceva decât simple simboluri încărcate de o anumită semnificație, pentru comunicare și înțelegere între oameni, la nivel intelectual. Pentru înțelegerea reală, însă, a ceea ce aceste cuvinte doar încearcă să exprime, trebuie să căutăm mult mai în profunzime, în spatele exprimării superficiale. Adică, să ne implicăm noi înșine în a experimenta, în mod direct, faptul în sine. Căci, cum am putea noi să cunoaștem cu adevărat ceea ce vrea să exprime, de pildă, cuvântul „sare”, dacă nu am folosi organul respectiv de simțire, pentru a descoperi, prin contact nemijlocit, gustul sării?
La fel se petrec lucrurile și cu titlul temei noastre. Cuvântul „contopire”, abordat la nivel intelectual, sugerează din capul locului, o anumită activitate mintală. Adică se întreprinde ceva, în vederea obținerii unui rezultat dinainte stabilit. În această ipostază se produce o separare între mine, ca subiect operator și ceea ce văd, aud, pipăi, miros sau gust. Și, în acest fel, fragmentarea îmi impune să fac un anumit efort pentru a realiza ceea ce semnifică titlul acestei teme.
Or, practicarea cunoașterii de sine se concretizează fără nici un fel de intervenție din partea minții noastre condiționate. Mintea – intelect, afectivitate, voință – se află într-o stare de totală pasivitate, întreaga ființă – perfect tăcută – este întocmai ca o oglindă, în care se reflectă atât lumea exterioară, cât și lumea noastră interioară.
Deci, impresiile și senzațiile se dezvăluie singure, așa cum sunt ele în realitate, iar noi, doar le îmbrăcăm în cuvinte, atunci când împrejurările ne solicită o asemenea comunicare.
În caz contrar, totul se rezumă doar la trăirea pe clipe de existență a acestor realități, aduse de mișcarea universală și permanentă a viului, în general.
Prin urmare, pentru a realiza întreaga suită de fenomene, variate de la o clipă la alta, prin trăirea directă a experimentului de contopire, se pune mai întâi problema ipostazei de pasivitate psihologică.
Deci, în ce fel mintea noastră atât de nestatornică și agitată – atrasă fie spre un trecut perimat, fie spre un viitor imaginar și nesigur – ar putea să-și oprească zburdălnicia? Adică, să devină ordonată, armonioasă, complet liberă de întregul ei trecut înregistrat memorial!
Altfel zis, cum ar putea să fie ea, aidoma unui vas gol, disponibil a împlini în mod desăvârșit, de la o clipă la alta, o anumită utilitate, solicitată de însăși mobilitatea vieții?
Și, încă o întrebare. Ce fel de mijloace vom folosi pentru a o determina să tacă?
O grijă deosebită trebuie să acordăm acestor mijloace, fiindcă ele prefigurează și determină rezultatul sau scopul atins!
Dacă vom folosi voința pentru a liniști mintea, vom avea o liniște impusă prin violență. De altminteri, tot ce întreprinde voința pe plan psihologic este violență, un act de impunere prin duritate. Iar mintea, obligată, în acest fel, să tacă, nu are nici un fel de corelație cu pasivitatea, de care aminteam anterior.
Nici rostirea de rugăciuni, sau formule, ori proiecții imaginare nu ne pot oferi ipostaza armoniei și a perfectei pasivității mentale.
O minte, care funcționează haotic, nu este capabilă nici să cunoască și, cu atât mai puțin, să realizeze pacea sufletului. Asta este mintea omului obișnuit, care funcționează la nivel de ego.
Deci, acestei minți care se mișcă totdeauna egocentric, potrivit propriilor ei interese, îi punem această întrebare: „Dacă poate ea sau nu poate să realizeze starea de tăcere absolută și dezinteresată?”.
Mintea, surprinsă de această abordare directă, tranșantă și onestă, se oprește în mod spontan și tace, amuțește. În această fracțiune de timp, din profunzime, străbate o simplă scânteiere, ca o străfulgerare pe care o numim „Atenție”.
Această extraordinară calitate a ființei umane, iluminează întreaga arie a conștientului. În fața acestei străluciri, mintea complet smerită își vede neputința și drept urmare, tăcerea invadează în mod natural întreaga noastră ființă. În acest moment are loc fenomenul de transcendență a ființei noastre;
De-acum dispunem de o nouă minte cu o conștiență perfect lucidă, fără dimensiuni, integrată în Marea Conștiință Universală.
De fapt, atenția reprezintă manifestarea Sacrului aflat în straturile cele mai profunde ale ființei umane. El este divinitatea din noi. Martorul care nu ne părăsește niciodată se află în stare de „Neclintire”, în uniune permanentă cu Energia Cosmică sau Dumnezeu.
Tot în legătură cu atenția, mai remarcăm încă un fenomen: întreaga activitate a minții este discontinuă. În cazul când citim, gândim sau vorbim, între gânduri, cuvinte sau imagini, apar în mod firesc goluri. Aceste întreruperi sunt întocmai ca niște minuscule ferontere deschise prin care Eternitatea din noi, prin razele sale de iluminare, ne ajută să înțelegem fie lecturarea, fie conversația.
Întregul proces de discontinuitate și iluminare se desfășoară, fără ca noi să conștientizăm acest fenomen. Sesizarea este anevoioasă – printre altele – și datorită repeziciunii cu care se derulează procesul gândirii, vorbirii, imaginării.
De asemenea, și prin această ilustrare, aflăm că adevăratul conducător al ființei noastre este această Scânteie Divină. Ea ne iluminează, în mod constant, cărarea prin viață, sfătuindu-ne prin intuiție să atingem desăvârșirea și prin ea să cunoaștem, prin trăire, adevărata fericire.
Și acum să revenim la subiectul temei noastre. Așadar, pentru a putea atinge pasivitatea minții condiționate, nu avem alt instrument decât flacăra atenției. Ea destramă, spulberă și arde fiecare reacție a memoriei, oferindu-ne neforțat și nedorit, perfectă pasivitate în care noul, adus de viață, circulă prin vasul conștiinței noastre, fără nici un fel de opreliște.
Atenția globală, spontană, directă și dezinteresată ne-a oferit starea de conștiință pură, capabilă să întâlnească noul și să-l înțeleagă în mod adecvat.
În concluzie, numai prezența acestei atenții, ego-ul – identic cu zburdălnicia minții – dispare. Iar, în vidul astfel creat, apare o conștiință lucidă, care nu are nici un fel de legătură cu acumulările memoriale.
Numai în această postură cunoaștem, prin trăire, Adevărul, Iubirea, Frumusețea la nivelul absolut.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
