Articole,  Text Podcast

David R. Hamilton – Creierul Maleabil: Cum Gândurile Tale Îți Modelează Realitatea și Îți Transformă Materia Cenușie


Ascultați articolul sub formă de podcast:


Nu doar experiențele noastre fizice, care sunt procesate prin cele cinci simțuri, ne schimbă creierul, ci și gândurile noastre. Gândurile noastre ne modelează deopotrivă creierul. Un studiu științific din 2007 efectuat, de pildă, pe matematicieni, publicat în American Journal (Revista Americană de Neuroradiologie), arată că zona creierului ce controlează gândirea matematică era mai mare în cazul celor care fuseseră matematicieni mai mult timp.

Cu fiecare an petrecut ca matematician – gândind, abstractizând și analizând, așa cum face un matematician, s-au tot adăugat ramuri pe „harta matematică”. Un studiu recent efectuat pe șoferi de taxi din Londra a ajuns la aceeași concluzie. Hărțile neuronale s-au extins de-a lungul anilor în care aceștia au trebuit să învețe și să rețină trasee noi. Procesul de învățare înseamnă mai mult decât procesarea de către creier a ceea ce vede, aude, atinge, gustă și miroase; implică ceea ce credem despre ceea ce vedem, auzim, atingem, gustăm și mirosim, iar aceste gânduri ne pot modifica creierul. De aceea, studiul, în general, ne schimbă creierul. Un studiu din 2006, publicat în Journal of Neuroscience (Revista de neuroștiințe), a descoperit că harta creierului se schimbă atunci când studenții învață pentru examene. Oamenii de știință de la Universitatea Regensburg din Germania au urmărit 38 de studenți la Medicină în timp ce învățau pentru examene și au descoperit că zonele creierului lor care procesează amintiri și analizează informații s-au îngroșat.

Așadar, experiențele noastre și gândirea noastră ne modifică creierul. Creierul nu este o bucată statică de materie organică care livrează organismului instrucțiuni programate genetic, așa cum cred mulți. Este o rețea în permanentă schimbare de neuroni și de conexiuni, iar noi suntem cauza acestor schimbări (produse la nivelul său). Norman Doidge, doctor în medicină și autorul lucrării The Brain That Changes Itself (Creierul care se schimbă pe sine), scrie: „Ideea conform căreia creierul este asemenea unui mușchi care crește grație exercițiului sau a practicii nu este o simplă metaforă.” Asemenea oricărui mușchi, creierul se dezvoltă pe măsură ce îl folosim.

Pe măsură ce apar noi conexiuni în oricare dintre zonele creierului, densitatea lor împinge neuronii la o parte, tot așa cum doi arbori ar putea avea mii de ramuri noi, spațiul dintre ei devenind mai dens, situație în care trunchiurile ar fi împinse unul într-o parte și unul în altă parte. În felul acesta, creierul devine mai dens, mai dezvoltat pe măsură ce repetăm același gând, cântărim aceleași idei sau visăm mereu și mereu la aceleași lucruri.

Atunci nu este nicio surpriză dacă aflăm că meditația ne schimbă creierul. Un studiu realizat pe persoane care meditează și recurg la metoda budistă de introspecție a fost efectuat la Spitalul General din Massachusetts în 2005. Acest studiu a demonstrat că meditația a dus la creșterea dimensiunii cortexului prefrontal al creierului – zona care controlează concentrația, liberul-arbitru și compasiunea. Astfel, atunci când vizualizați cum vi se vindecă organismul, ceea ce vom învăța să facem ceva mai încolo, primul lucru care se petrece este acela că vă modificați, efectiv, structura creierului. Vizualizarea nu este doar o chestiune subiectivă, un amestec inert de imagini mentale aflate acolo doar ca să vă facă să vă simțiți bine, ci și un proces ce cauzează modificări chimice și structurale reale la nivelul creierului. Grație vizualizării, mintea schimbă materia aproape instantaneu.

 
Cartile lui David Hamilton se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 
Hide picture