Osho - De ce Iisus nu a vorbit de posibilitatea reîncarnării sufletului?

(Vezi aplicatia Trezirea Inteligentei)

Intrebare: Aceasta pare să fie una din diferenţele dintre religiile orientale şi cele occidentale. Poţi detalia puţin? Raspuns: Osho – Iisus ştia foarte bine despre reîncarnare. Există aluzii indirecte peste tot în Evanghelii. Chiar acum câteva zile spuneam, citându-l pe Iisus: „Eu sunt dinainte ca Abraham să fi fost”. Iar Iisus spune: „Mă voi întoarce”. Există o mie şi una de referiri indirecte la reîncarnare. Ştia foarte bine despre aceasta, dar altul este motivul pentru care nu a vorbit despre acest subiect, pentru care nu a predicat în acest sens.

Iisus fusese în India şi văzuse ceea ce se întâmpla din cauza teoriei reîncarnării. În India se predica această teorie de peste cinci mii de ani înaintea lui Iisus. Şi este un adevăr, nu doar o teorie; teoria se bazează pe adevăr. Omul are milioane de vieţi. Acest lucru a fost predicat de Mahavira, de Buddha, de Krishna, de Rama; toate religiile indiene sunt de acord în această privinţă. Veţi fi uimiţi să constataţi că nu sunt de acord în nici o altă privinţă, cu excepţia acestei teorii.

Hinduiştii cred în Dumnezeu şi în suflet. Jainiştii nu cred în Dumnezeu deloc, cred doar în suflet. Iar budiştii nu cred nici în suflet, nici în Dumnezeu. Dar în privinţa reîncarnării toate cele trei religii sunt de acord – chiar şi budiştii, care nu cred în suflet.

Este un lucru tare ciudat… atunci cine se reîncarnează? Nici budiştii nu ar putea nega fenomenul reîncarnării, deşi ei ar putea nega existenţa sufletului; ei spun că sufletul nu există, dar reîncarnarea există. Iar pentru ei a fost foarte dificil să demonstreze reîncarnarea fără suflet; pare aproape imposibil.

Dar au găsit o cale – desigur, este foarte subtilă şi foarte greu de înţeles, dar par să fie mai aproape, cel mai aproape de adevăr.

Este uşor să înţelegi că există un suflet şi când mori corpul rămâne pe pământ, iar sufletul intră într-un alt corp, într-un alt pântec; este un lucru simplu, logic, matematic. Dar Buddha spune că nu există suflet, doar un continuum. Este ca atunci când aprinzi o lumânare seara şi dimineaţa când o stingi – ţi se poate adresa întrebarea: Stingi aceeaşi lumină pe care ai aprins-o aseară? Nu, nu este aceeaşi flacără, dar există totuşi o continuitate. Seara, când ai aprins lumânarea… acea flacără nu mai este acolo, acea flacără dispare încontinuu şi este înlocuită de o altă flacără. Înlocuirea are loc atât de repede încât îţi este imposibil să vezi pauzele, dar cu instrumente ştiinţifice sofisticate este posibil să le vezi: o flacără se stinge, alta apare în loc, se stinge şi aceea, apare alta. Este normal să fie mici intervale, dar tu nu le poţi observa cu ochiul liber.

Buddha spune că aşa cum flacăra lumânării nu este aceeaşi – se schimbă constant, deşi, într-un alt sens, este aceeaşi pentru că este acelaşi continuum – tot aşa nu există o entitate a sufletului în tine ca un lucru identificabil, ci doar ca o flacără. Se schimbă mereu, este ca un râu.

Buddha nu crede în substantive, crede doar în verbe, iar eu sunt perfect de acord cu el. A ajuns cel mai aproape de adevăr; cel puţin prin ceea ce exprimă este cel mai profund.

Dar de ce Iisus, Moise, Mahomed – iniţiatorii celor trei religii care s-au format în afara Indiei – nu au vorbit direct despre reîncarnare? Dintr-un anumit motiv, iar motivul este că Moise era conştient… pentru că Egiptul şi India au fost mereu în contact. Se presupune că, odinioară, Africa făcea parte din Asia şi că acest continent s-a îndepărtat încet. India şi Egiptul erau unite, de aici apar atât de multe similarităţi. Nu este ciudat faptul că în sudul Indiei oamenii sunt negri; prin venele oamenilor curge sânge care este parţial de la rasa neagră – nu în totalitate, dar dacă Africa era lipită de Asia, atunci cu siguranţă a avut loc o amestecare a arienilor cu negrii, iar sudul Indiei a devenit negru.

Moise trebuie să fi fost foarte conştient de India. Veţi fi surprinşi că în Kashmir se pretinde că atât Moise, cât şi Iisus sunt îngropaţi acolo. Mormintele sunt acolo, un mormânt pentru Moise şi un mormânt pentru Iisus.

Moise şi Iisus au văzut ce s-a întâmplat în India prin teoria reîncarnării. Din cauza teoriei reîncarnării, India a devenit deosebit de letargică; nimeni nu se grăbeşte. În India nu există noţiunea de timp, nici măcar acum. Chiar dacă toată lumea poartă ceas la mână, nu există noţiunea de timp. Dacă cineva spune: „Voi veni pe la cinci seara să te văd”, asta poate însemna orice. Este posibil să apară la patru, sau se poate să ajungă la şase, se poate chiar să nu vină deloc – iar o astfel de afirmaţie nu este luată în serios! Nu înseamnă că nu se ţine de promisiune, pur şi simplu nu există noţiunea timpului! Cum ai putea avea noţiunea timpului, când ai la dispoziţie eternitatea? Când ai atâtea vieţi, pentru ce să te grăbeşti? Poţi să le faci pe toate încet; poţi să ajungi într-o zi sau alta.

Teoria reîncarnării a făcut ca India să devină deosebit de letargică, indiferentă. A făcut ca India să devină inconştientă în privinţa timpului. I-a încurajat pe oameni să amâne. Şi dacă poţi amâna pentru mâine, atunci astăzi vei rămâne aşa cum ai fost, iar mâine nu mai vine niciodată. Iar în India oamenii ştiu să amâne nu doar pentru mâine, dar şi pentru viaţa următoare.

Atât Moise, cât şi Iisus au vizitat India, deci ambii ştiau.

Mahomed nu a vizitat India niciodată, dar ştia foarte bine, pentru că fusese foarte aproape de India, iar între Arabia şi India exista o circulaţie permanentă. Au decis toţi că este mai bine să le spună oamenilor: „Aceasta este singura viaţă, este ultima şansă – prima şi ultima – dacă o ratezi, ratezi toată eternitatea”. Acesta este un instrument prin care se creează o dorinţă intensă, prin care se creează o asemenea intensitate în oameni, încât aceştia să poată fi transformaţi cu uşurinţă.

Atunci apare întrebarea: Mahavira, Buddha şi Krishna nu erau oare conştienţi? Nu şi-au dat seama că această teorie a reîncarnării avea să creeze letargie? Ei încercau un instrument total diferit. Şi fiecare instrument îşi are timpul său; odată ce a fost folosit, nu poate fi folosit pentru totdeauna. Oamenii se obişnuiesc cu el. Atunci când Buddha, Mahavira şi Krishna au încercat instrumentul reîncarnării, îl încercau de fapt dintr-o perspectivă total diferită. India era o ţară foarte bogată în vremurile acelea.

Era considerată tărâmul de aur al lumii, cea mai bogată. Iar într-o ţară bogată problema reală, adevărata problemă este plictiseala. Se întâmplă acum în Occident şi toate ţările occidentalizate sunt în aceeaşi situaţie. Plictiseala a devenit problema cea mai mare. Oamenii sunt cumplit de plictisiţi, atât de plictisiţi încât şi-ar dori să moară.

Krishna, Mahavira şi Buddha s-au folosit de această situaţie. Le-au spus oamenilor: „Asta nu este nimic, plictiseala de o viaţă nu înseamnă nimic. Aţi trăit atât de multe vieţi – şi nu uitaţi, dacă nu sunteţi atenţi veţi mai trăi încă multe vieţi; vă veţi plictisi iar şi iar. Este aceeaşi roată a vieţii şi a morţii care continuă să se mişte”.

Au înfăţişat plictiseala în culori atât de închise, încât oamenii care erau deja plictisiţi de o viaţă deveneau mai implicaţi în religie. Trebuie să te descotoroseşti de viaţă şi de moarte; trebuie să ieşi din această roată, din acest cerc vicios al naşterii şi al morţii. Aşadar, teoria era relevantă la vremea aceea.

Apoi India a devenit săracă. Când ţara a sărăcit, a dispărut şi plictiseala. Nu uitaţi, un om sărac nu se plictiseşte niciodată; doar un om bogat îşi permite luxul de a se plictisi, acesta este privilegiul celor bogaţi. Este imposibil ca un sărac să fie plictisit; nu are timp. Munceşte toată ziua; când ajunge acasă este atât de obosit, încât adoarme. Nu-i trebuie distracţii – televizor şi filme, muzică şi muzee de artă – nu-i sunt necesare toate aceste lucruri, nu le poate avea. Singura lui distracţie este sexul: un lucru natural, intrinsec. De aceea în ţările sărace se fac mai mulţi copii decât în cele bogate – sexul este singura distracţie.

Dacă vrei să reduci populaţia ţărilor sărace, dă-le mai multă distracţie. Dă-le televizoare, radiouri, filme – ceva ce îi poate distrage de la sex.

Am auzit că sunt cupluri americane atât de obsedate de televizor încât se uită chiar şi atunci când fac dragoste. A face dragoste devine o preocupare secundară, televiziunea devine preocupare primară. Nu vor să piardă emisiunea care se difuzează.

O ţară săracă nu cunoaşte decât o singură formă de distracţie, pentru că nu-şi permite alta; şi-o poate permite doar pe cea naturală, intrinsecă. Aşadar, o ţară săracă va continua să producă oameni; devine din ce în ce mai aglomerată. Iar oamenii nu sunt sătui de viaţă. Ce viaţă au ei? Mai întâi trebuie să ai o viaţă, ca să te saturi de ea. Trebuie să ai bani, ca să te saturi de ei. Trebuie să ai multe femei, ca să te saturi de ele.

Trebuie să ai multe experienţe în lume, ca să vrei să termini cu ea. Când India a devenit săracă, teoria reîncarnării a devenit o scăpare, o speranţă – în loc să fie plictiseală a devenit speranţă, o posibilitate de a amâna. „În viaţa aceasta sunt sărac. Nu trebuie să-mi fac griji; mai am multe vieţi. În viaţa următoare mă voi strădui mai mult şi voi fi mai bogat. În viaţa aceasta am o femeie urâtă. Nu trebuie să-mi fac griji; se întâmplă doar pentru o viaţă. Data viitoare nu voi mai face aceeaşi greşeală. De data aceasta sufăr din cauza karmelor anterioare. În viaţa aceasta nu voi face nimic rău, ca să mă pot bucura în viaţa care urmează”.

A devenit un fel de amânare.

Iisus a văzut ce se întâmpla, că instrumentul nu mai funcţiona aşa cum se intenţionase. Situaţia se schimbase. Acum Iisus trebuia să creeze un instrument nou: nu există decât o singură viaţă – deci, dacă vrei să fii religios, dacă vrei să meditezi, dacă vrei să devii căutător, fii acum – pentru că mâine nu este ceva pe care să te bazezi. Este posibil ca mâine să nu existe.

Astfel, Occidentul a devenit prea conştient de timp; toată lumea se grăbeşte. Această grabă a fost determinată de creştinism. Şi acest instrument a eşuat. Nici un instrument nu poate exista pentru totdeauna.

Experienţa îmi spune că un anumit instrument funcţionează doar atât timp cât maestrul este în viaţă, pentru că el este sufletul acelui instrument; el îl stăpâneşte astfel încât să funcţioneze; de îndată ce maestrul dispare, instrumentul fie nu mai este folosit, fie oamenii încep să găsească interpretări noi pentru el.

În Occident instrumentul a eşuat complet; acum a devenit o problemă. Oamenii sunt mereu în grabă, în tensiune, anxietate, pentru că nu există decât o singură viaţă. Iisus a vrut ca ei să ţină minte: pentru că nu există decât o singură viaţă, amintiţi-vă de Dumnezeu. Dar ei ce fac? Crezând că există o singură viaţă, vor să bea, să mănânce şi să se distreze, pentru că altă viaţă nu mai există. Deci profită cât poţi de mult. Stoarce acum tot sucul vieţii! Cui îi pasă ce se va întâmpla în Ziua Judecăţii de Apoi?

Cine ştie dacă Ziua Judecăţii de Apoi există sau nu?

Un profesor de la un colegiu de fete era un bătrân pervers. Nu putea ţine nici o prelegere fără să facă măcar o remarcă obscenă. Într-un târziu, fetele au decis ca data următoare când avea să facă acest lucru să se ridice toate din bănci şi să părăsească clasa.

A doua zi profesorul a intrat în sală şi a început: „Hei, fetelor, am aflat că ieri a acostat în port un vas cu treizeci de marinari negri la bord. Imaginaţi-vă, fetelor, treizeci de penisuri mari, negre…”

Din primul moment, întreaga clasă s-a ridicat şi a ieşit din sală.

„Hei, fetelor”, a strigat după ele profesorul, „nu e nevoie să vă grăbiţi. Vor sta aici două săptămâni”. În Occident a apărut această mare grabă pentru toate, pentru că nu există altă viaţă.

Mary şi John locuiesc într-un bloc mare cu apartamente din New York. Într-o zi se întâlnesc şi se îndrăgostesc la prima vedere, dar nu stabilesc nici un contact. Situaţia continuă vreo şase luni, până când John nu mai suportă tensiunea şi o invită în apartamentul lui la un pahar. Ea ezită când acceptă, dar când ajung în apartamentul lui închid uşa în urma lor şi se reped în dormitor, unde se aruncă în pat.

După câteva minute John se scuză cu o voce răguşită: „Îmi pare foarte rău, dar dacă aş fi ştiut că eşti virgină nu m-aş fi grăbit atât de tare”.

Mary răspunde: „Dacă aş fi ştiut că ai mai mult timp, mi-aş fi dat lenjeria jos!”

Atâta grabă! Viteza este mania secolului, mai repede şi mai repede. Nu-i pasă nimănui unde te duci, dar trebuie să mergi repede; inventează vehicule mai rapide.

Toate acestea s-au întâmplat din cauza instrumentului. El funcţiona pe vremea lui Iisus. El le repeta mereu oamenilor: „Fiţi cu băgare de seamă! Ziua Judecăţii de Apoi este aproape. Veţi vedea sfârşitul lumii cât veţi fi în viaţă şi nu mai este altă viaţă. Şi dacă rataţi acum şansa, veţi fi aruncaţi în iad pentru vecie!”

Crea doar o atmosferă psihologică. A funcţionat cât a trăit el şi a mai funcţionat câteva zile după moartea lui. A continuat să mai funcţioneze câteva zile datorită discipolilor celor mai apropiaţi, care păstraseră atmosfera insuflată de Iisus, o aură, dar ulterior efectul a fost exact invers.

A creat cea mai lumească civilizaţie din istorie. Iar dorinţa era aceea ca o singură viaţă să-i facă pe oameni atât de vigilenţi şi de conştienţi, încât să-l caute şi să-l dorească pe Dumnezeu, să renunţe la toate celelalte dorinţe şi la toate celelalte preocupări.

Viaţa lor avea să devină unilateral o căutare, o cercetare a lui Dumnezeu. Aceasta era ideea din spatele instrumentului. Dar rezultatul esenţial este că oamenii au devenit mult prea preocupaţi de lumea exterioară, pentru că nu există altă viaţă, doar una – bucură-te de ea cât poţi! Bucură-te, nu amâna pentru mâine.

Instrumentul indian a eşuat pentru că oamenii au devenit letargici. A funcţionat la Buddha. El a creat una dintre mişcările cele mai măreţe din lume. Mii de oameni au renunţat la vieţile lor şi au devenit sannyasini. Aceasta înseamnă că şi-au dedicat întreaga energie pentru căutarea adevărului, pentru că el a creat aşa o atmosferă de plictiseală încât te-ai plictisi cumplit dacă nu ai participa şi tu.

Dar ceea ce s-a petrecut ulterior a fost chiar opusul.

Întotdeauna va fi aşa. Maeştrii sunt predestinaţi să fie înţeleşi greşit. Iar oamenii sunt atât de vicleni, de diplomatici, încât oricând găsesc modalităţi de a distruge întregul instrument.

Iisus ştie foarte bine că viaţa este eternă, reîncarnarea este un fapt. Menţionează aceste lucruri indirect, poate discipolilor săi le-a menţionat, dar nu maselor – dintr-un motiv foarte simplu: a văzut că a eşuat în India, deci trebuia să încerce altceva.

Creez multe instrumente pentru că celelalte au eşuat. Ştiu foarte bine că instrumentele mele vor funcţiona doar atât cât sunt aici; sunt sortite eşecului, ca toate celelalte. Nu trăiesc în paradisul proştilor, să consider că instrumentele mele vor rămâne aşa cum le creez eu pentru totdeauna. Atunci când nu voi mai fi acolo, oamenii le vor distorsiona. Dar acest lucru este natural, trebuie acceptat; nu este un lucru îngrijorător.

Aşadar, cei care sunteţi aici, fiţi vigilenţi şi folosiţi instrumentele cât mai profund. Cât sunt aici, aceste instrumente vor funcţiona perfect. În mâinile mele pot fi situaţii măreţe pentru transformare interioară, dar de îndată ce mâinile mele nu vor mai fi vizibile, aceleaşi instrumente vor fi în mâinile învăţaţilor şi ale cărturarilor, iar povestea se va repeta aşa cum s-a repetat în trecut.

Ai grijă, stai de veghe. Nu pierde timpul.

Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina