Despre cum vede Dumnezeu toata viata omului, pacatele lui.. si despre hipnoza regresiva proiectata vizual cu ajutorul tehnologiei

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. Nick Bannister (Jackman), un investigator privat al minții, navighează în lumea întunecătoare și atractivă a trecutului, ajutându-și clienții să acceseze amintiri pierdute. Trăind într-un Miami acum acoperit de ape, viața lui se schimbă pentru totdeauna când primește un nou client, Mae (Ferguson). O obsesie periculoasă ia naștere. În timp ce luptă pentru a afla adevărul despre dispariția lui Mae, Bannister descoperă o conspirație violentă și, în cele din urmă, trebuie să răspundă la întrebarea: cât de departe ai merge pentru cei pe care îi iubești?

Vezi clip cu traducere din filmul Reminiscence (2021):

În timp ce cei mai mulţi dintre noi admitem că timpul se scurge într-o singură direcție, dinspre trecut spre viitor, fizicienii nu sunt convinşi de acest lucru: cele mai multe legi naturale sunt „reversibile” în raport cu timpul, ceea ce înseamnă că ele ar funcționa la fel de bine dacă timpul ar trece în sens invers. Teoria relativității a lui Einstein ne spune că există niște bucle spațio-temporale. Adică, poți să mergi înainte în timp, ajungi la un punct, după care te întorci, după care iarăși mergi, pe același drum pe care ai fost, după care iarăși te întorci. Deci, în teoria relativității a lui Albert Einstein avem aceste bucle spațio-temporale în care te poți învârti la infinit. Dezavantajul este că nu ai liber arbitru. Oriunde ai fi pe acea buclă, nu poți să faci nimic altceva decât ceea ce îți este scris.

Amintirile episodice sunt ca o calatorie a mintii in timp, un moment in care ne revin in minte intamplarile petrecute anterior, asa cum se intampla atunci cand ne gandim la o discutie purtata cu un prieten sau la retrairea unui eveniment ce a avut loc de curand. Codificarea acestor amintiri episodice are loc la nivelul hipocampului, situat in partea centrala a creierului. Activitatea neuronala puternica de la nivelul hipocampului a fost astfel asociata cu aparitia cuvintelor ce se repetau, fiind considerata o dovada a activitatii neuronale legate de memoria episodica. Astfel, oamenii de stiinta au descoperit ca amintirile episodice sunt codificate la nivelul hipocampului si reprezentate prin activitate neuronala puternica a unor neuroni mici, ce reprezinta un procent de numai 2,5% din neuronii din zona hipocampului si a caror activitate nu se suprapune cu cea a majoritatii neuronilor hipocampici. De asemenea, o activitate conexa de la nivelul amigdalei – o regiune neuronala asociata cu memoria emotionala, numita si centrul fricii, au aratat insa prezenta unei activitati neuronale in aceasta regiune atunci cand vine vorba despre manifestarea amintirilor episodice.

Oamenii cred că imaginile, sunetele şi percepţiile tactile din lumea exterioară constituie realitatea. De fapt, creierul construieşte ceea ce percepe pe baza experienţelor din trecut, explică doctorul Stephen M. Kosslyn, un specialist în neuroştiinţe de la Universitatea Harvard. De cele mai multe ori, aceste aşteptări ale creierului se potrivesc cu datele percepute de simţuri. Hipnoza este interesantă pentru specialişti pentru că produce o nepotrivire. „Creierul îşi imaginează ceva diferit decât de obicei şi din acest motiv ce se întâmplă este într-adevăr diferit”, explică Kosslyn.

Un studiu de la Stanford a demonstrat că sugestiile expuse în timpul hipnozei produc efecte observabile în corpul pacienţilor: atunci când participanţilor la studiu li s-a cerut să-şi imagineze că mănâncă, secreţiile de acid gastric au crescut cu 70%. Eficienţa hipnoterapiei a fost confirmată de alte două cercetări efectuate în Suedia. Oamenii de ştiinţă au descoperit că o oră de hipnoterapie pe săptămână, timp de 12 săptămâni, a dus la reducerea simptomelor sindromului de intestin iritabil cu 40% (faţă de 12%, în grupul de control), efectele pozitive menţinându-se pe termen lung.

Procesul prin care creierul construieşte sinele este teoretic, desigur, dar foarte probabil. Şi subliniază câteva aspecte importante: sinele nu este acelaşi lucru cu mintea. Mintea există înaintea sinelui şi, într-un fel sau altul, asigură amintirile, emoţiile şi alte părţi componente esenţiale din care este asamblat şinele.

Dacă aceste componente ar putea fi cumva dezasamblate, sinele ne-ar apărea limpede. Considerăm că este exact ceea ce se întâmplă atunci când zona de asociere a orientării, la fel ca şi alte zone care ar putea ajuta la construirea unui sentiment al sinelui, ajung să fie blocate — lipsite de informaţii senzoriale noi. Zonele acestea sunt, de asemenea, separate de amintiri, emoţii şi tipare comportamentale pe care mintea le recunoaşte ca fiind sinele. Blocajul nu lipseşte mintea de conştienţă, ci doar eliberează acea conştienţă de sentimentul subiectiv obişnuit de sine şi de toate simţurile lumii spaţiale în care sinele poate exista.

Rezultatul acestei lipse de informaţii ar fi, aproape sigur, o stare de pură conştiinţă, o conştiinţă golită de eu, concentrată pe nimic, absentă la trecerea timpului şi la senzaţiile fizice. Conştiinţa aceasta ar fi neurologic incapabilă să facă diferenţa între subiect şi obiect, între sinele personal limitat şi lumea materială exterioară. Ar percepe şi interpreta realitatea ca un întreg unit, fără formă, fără limite, substanţă, început şi sfârşit.

Toate construcţiile asamblate ale minţii conştiente — emoţiile, amintirile, gândurile şi intuiţiile neformate prin care ne cunoaştem sinele — ar fi desfăcute şi s-ar dizolva în conştiinţa pură, care ar fi cel mai profund şi mai adevărat sine, sinele universal pe care îl descriu misticii.

„Modalitatea în care ajungi să ştii că tu eşti tu“, spune maestrul budist contemporan Leslie Kuwamara, „este un proces de eliminare”. Pentru înţeleptul taoist Li Po, evaporarea sinelui iluzoriu oferă claritatea de care avem nevoie ca să recunoaştem, fără îndoială, ce este cu adevărat real:

Păsările au dispărut pe cer. Şi acum ultimul nor se scurge. Stăm împreună, muntele şi eu, Până ce rămâne numai muntele.


O donatie este un mod de a spune ca apreciati acest blog si articolele publicate. Multumesc frumos tuturor celor care ma sustin si tuturor celor care apreciaza informatiile publicate. Fara voi dragilor, acest blog nu ar exista!


Hide picture