Ilie Cioară – Evadarea din Sine și Căutarea Fericirii
Funcționând ca ființe incomplete – fragmente confuze și conflictuale – nu suntem capabili să înțelegem desfășurarea normală a vieții. Și, pentru că nu-i putem descifra mișcarea ei în actualitatea imediată, căutăm tot soiul de refugii.
Nemulțumirea și angoasele generează și întrețin o întreagă gamă de himere, prin care nădăjduim să aflăm siguranța și mângâierea. Cu toată pregătirea noastră intelectuală sau forța fizică, prin care nu pierdem niciodată prilejul de a ne mândri, suntem totuși niște slăbănogi, incredibil de neputincioși, chiar în fața unor probleme de minimă importanță.
Psihologic legați de trecut prin concluzii bazate pe informații, întâmplări și experiențe proprii sau străine de noi, ne comportăm ca niște veritabili roboți, ce văd și interpretează totul prin subiectivismul plăcerii și durerii personale. Căutăm în permanență plăcutul și fugim de tot ceea ce ne contrariază mângâierea simțurilor. Având înaintea ochilor aceste două alternative, noi abordăm viața și vrem să o gustăm în funcție de imaginile unor clipe trăite odinioară. Ca prizonieri ai unui trecut, mai recent sau mai îndepărtat, suntem ca niște păpuși manevrate de o existență imaginară, care se vrea neapărat repetată.
Nemulțumiți de un prezent ce rămâne de fiecare dată neînțeles, noi evadăm spre “ceva închipuit”, pe care-l evaluăm a fi formula salvatoare. Aria evadărilor este tot atâta de extinsă și de deosebită prin conținutul său, ca și diversitatea dorințelor pe care le urmărim cu înverșunare; amintim din acestea: drogul, alcoolul, sexualitatea, goana după distracții, idealuri politice, religioase etc.
Mişcarea evadării pornește din prezent, calificată ca dezertare, ca fugă din fața a ceea ce este real și imediat, și se îndreaptă imaginativ spre un trecut de la care se speră aflarea soluției, pentru ca apoi, în continuare, să se proiecteze în viitor drept urmărire a scopului imaginat. Dar să venim cu câteva exemple.
O reușită, care a avut loc la ora “H”, reală în clipa respectivă, la scurtă vreme ea nu ne mai satisface. Și, de aici, nevoia de a-i da o mai mare amploare printr-o prezență continuă. Dorim s-o afle cât mai mulți și prin această publicitate, să fim admirați prin cât mai frecvente aplauze. Astfel devenim un adevărat abis, care nu poate fi umplut niciodată de setea satisfacțiilor. Ba, dimpotrivă, profunzimea și haosul ce-l caracterizează iau proporții.
Insuccesul ne mâhnește și nemulțumirea caută soluții salvatoare, de pildă, în consumul de alcool. Sub influența alcoolului, activitatea gândirii devine mai lentă și cu ea ego-ul mai puțin pretențios. Activitatea inițială a neplăcutului se estompează treptat, uneori chiar până la anularea completă a efectului stresant. Dar, efectul durează atât timp cât durează și efectul alcoolului. Iar repetarea consumului exagerat înregistrează patima alcoolică, cu urmările sale negative pe cele două planuri: fizic și psihic.
În același context, amintim consumul de droguri, care oferă beția albă, cu efecte de moment radicale. Ele desprind drogatul de realitatea vieții, îndestulându-l imaginativ până la exces, dându-i iluzia falsei fericiri.
Un alt gen de evadări este reprezentat de un număr nesfârșit de idealuri, specifice fiecărui individ în parte. Și aici, ca și în cazurile precedente, idealurile sunt determinate de aceeași lipsă a înțelegerii vieții, care aduce omul în pragul disperării. Numai spiritele confuze, prinse în cătușele ego-ului, cunosc disperarea obligându-le să-și pună nădejdea în diverse idealuri. Iar idealurile, fie ele religioase, politice sau de oricare altă nuanță, nu pot fi decât manifestări ale lumii finite, care contribuie la amplificarea haosului.
Dacă toate aceste semnalări sunt fapte clare, bine înțelese de fiecare dintre noi, nu ne rămâne altceva de făcut decât să luăm contact direct cu noi înșine, așa cum suntem. Deci, practic, folosim atenția la întreaga ei capacitate, conștientizând confuzia, teama, ignoranța, disperarea și entuziasmul, ca și oricare tendință spre evadare. Întâlnirea corectă cu noi înșine ne va arăta că noi suntem toate acestea în Clipa când ele își manifestă prezența. Iar tăcerea lor, obținută prin simpla demascare, ne deschide larg poarta Infinitului, în care ființa întreagă se contopește.
De-acum integrați în Universialitate, nu se mai ivesc nici un fel de probleme. Omul, făptura lui Dumnezeu, în unitatea cu Creatorul, cunoaște prin propria lui trăire adevărata fericire, pe care o împrăștie cu dărnicie tuturora, fără a se împuțina vreodată.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
