Jonathan Black – Cenușăreasa, Isis și Osiris: Mituri și Căderea în Materie
A fost odată ca niciodată o fată a cărei slujbă era să se îngrijească de foc în bucătăria unui mare palat. Ducea o viață grea și, pentru că era mereu murdară de funingine, toată lumea îi spunea Cenușăreasa.
Cu toate că era cea mai umilă slujnică, foarte împovărată de familie și ceilalți servitori, visa că prințul ei avea să vină într-o bună zi…
Povestea Cenușăresei este o versiune a dramei interpretate în templele din Egiptul antic. În varianta originală, Cenușăreasa era mânjită cu funingine pentru că era în doliu, căci prințul mult visat lipsea, fiind probabil mort. Cutreierase întreaga lume căutându-i rămășițele pământești, iar căutările ei au atins punctul culminant – în pantomimă, „scena transformării” – în timp ce trudea deghizată în slujnică la cuhniile din palatul regelui Siriei.
În versiunea originală, femeia se numea Isis, iar pe prințul ei îl chema Osiris.
Osiris era un domnitor iubit de poporul lui, un vânător iscusit care scăpase țara de numeroșii monștri care o devastau. Într-o zi, când se întorcea de la o partidă de vânătoare, a aflat că uriașul lui frate, Seth, dă un ospăț în cinstea lui.
După ospăț au urmat jocuri, iar Seth a anunțat că făcuse un cufăr frumos, incrustat cu aur, argint și pietre prețioase. A spus că oricine se potrivește perfect în acest cufăr va primi prețiosul obiect.
Oaspeții au încercat unul după altul să-l câștige, dar erau fie prea grași sau prea slabi, fie prea scunzi sau prea înalți. Apoi i-a venit rândul lui Osiris. „Uitați-vă!” a strigat el. „Mi se potrivește! Mă încape ca pielea în care m-am născut!”
Toți îl priveau uimiți, însă au rămas fără glas când Seth și acoliții săi au sărit imediat și au închis capacul. L-au bătut în cuie și au turnat plumb în găuri. Cufărul era acum un sicriu.
Seth și ai lui l-au coborât pe malul Nilului și l-au azvârlit în valuri. A plutit pe apă multe zile și nopți până a fost dus la mal.
În timp, un arbore de tamarisca a crescut în jurul lui, înfășurându-l în ramurile lui, până când cufărul a intrat cu totul în copac. După o vreme, acesta a fost tăiat și folosit ca stâlp la noul palat al regelui Siriei.
Isis, tânăra soție îndurerată a lui Osiris, și-a tăiat părul și și-a dat cu funingine pe tot trupul. A plecat să cutreiere lumea în căutarea bărbatului ei.
A ajuns în cele din urmă la curtea regelui sirian. Nu mai purta veșmintele și însemnele regale, așa că a găsit de lucru doar ca slujnică la cuhnii.
Dar într-o noapte a avut o viziune extraordinară: l-a văzut pe Osiris întemnițat în trunchiul bătrânului copac ce susținea sala centrală a palatului.
În dimineața următoare s-a zbătut să ajungă în sala tronului și acolo a reușit să-l convingă pe rege de adevărata ei identitate. Suveranul i-a îngăduit să taie scoarța și să deschidă sicriul. Apoi i-a dat voie să ia corpul lui Osiris din palat și să-l ducă pe o insuliță, unde a început să folosească ulei și să facă vrăji ca să-l readucă la viață.
Dar și Seth avea puteri magice. El și oamenii lui vânau la lumina lunii, când au văzut-o pe Isis legănându-l pe Osiris pe țărmul insulei. Năpustindu-se asupra lor, au furat trupul acestuia și l-au ciopârțit, foarte încântați de isprava lor. De data asta, Seth voia să fie sigur că Osiris nu va mai fi găsit, așa că a îngropat bucățile de cadavru în diferite locuri din țară, cât mai departe una de cealaltă.
Isis a trebuit să pornească iar la drum, însoțită acum de sora ei cu pielea mai închisă la culoare, Nephthys. S-a prefăcut în câine ca să caute mai bine și să dezgroape bucățile din cadavru.
În cele din urmă, au strâns toate bucățile și le-au dus în insula Abydos. Acolo Isis le-a legat cu fâșii de pânză albă și i-a insuflat soțului ei atâta viață cât s-o lase grea.
Isis, zeița-mamă, îl purta acum în pântece pe Horus, viitorul zeu Soare.
Mulți copii îl știu azi pe Horus sub numele de Jack, pentru că, la fel ca basmul Cenușăresei, povestea luptei lui Horus cu uriașul Seth ni s-a transmis tot în forma unui basm. Fiindcă avea să se întoarcă pentru al alunga de pe tron pe unchiul său uriaș și să conducă țara ca rege al zeilor, îl cunoaștem sub numele de Jack, Ucigașul de Uriași.
Povestea lui Isis, Osiris și Horus este una foarte ciudată, nu? Cum am putea-o interpreta? S-o considerăm expresia unei întâmplări adevărate, care chiar a avut loc? Cred că am începe s-o înțelegem, dacă am repovesti un basm celebru, Frumoasa din pădurea adormită…
A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată, un regat fericit și binecuvântat, unde regelui și reginei li s-a născut o fetiță frumoasă. S-au bucurat enorm și au dat un bal ca să sărbătorească, i-au invitat pe mai-marii țării, inclusiv pe șase dintre cele șapte zâne care trăiau acolo.
Pe rând, fiecare dintre ele a venit cu o baghetă și i-a făcut fetiței un dar, binecuvântare ce avea s-o ajute să ducă o viață împlinită și fericită.
Dar cea de-a șaptea, o zână rea, clocotea de furie că nu fusese invitată. Tunând și fulgerând, a apărut în mijlocul sălii de bal și a blestemat copila. A blestemat-o să moară.
– Se va înțepa la deget și va muri!
Una din zânele bune a ieșit în față și s-a împotrivit magiei negre a zânei rele cu propria magie albă. Blestemul cu moartea s-a schimbat cu un somn adânc, fără vise, ce avea să dureze cel puțin o sută de ani și nu se va putea sfârși decât atunci când prințesa va primi sărutarea unui prinț.
Așa că regele și regina au dat poruncă să se scoată din palat orice obiect metalic ascuțit – fiecare ac cu gămălie sau de cusut, toate foarfecele, cuțitele și furculițele. Copila a crescut și s-a făcut o fată frumoasă, cu părul lung și negru și ochi care scânteiau când vorbea. Era îndrăgită la fel de mult de toți cei din palat, curteni și servitori deopotrivă.
Apoi, într-o bună zi, când se cam plictisea; a început să cutreiere prin palat și a ajuns într-un loc unde nu-și amintea să fi fost vreodată. A găsit intrarea într-un turn și a urcat scările până în vârf. Acolo, într-o odăiță din pod, a dat de o bătrână micuță, cu un chip blând și ochi așijderea, care torcea la un fus. Prințesa s-a așezat și s-a uitat la ea o vreme, flecărind cu bătrâna, după care a întrebat-o dacă n-ar putea să toarcă și ea cu fusul.
– Desigur, draga mea.
-Au!
Și așa se face că prințesa s-a prăbușit la podea, alunecând într-un leșin adânc ca moartea, cu sângele țâșnindu-i din vârful degetului.
Șapte este un număr sacru în toate religiile, iar cele șapte zâne din acest basm ar trebui să ne atragă atenția, pentru că cifra are o semnificație secretă, de natură mistică.
Învățăturile mistice din întreaga lume susțin că spiritul părăsește trupul după moarte într-o spirală ce se înalță prin cele șapte sfere ale planetelor. Sferele sunt numite câteodată „ceruri”. De pildă, Sf. Pavel a scris că, odată a fost dus sus în Al Treilea Cer, iar expresia „a fi în al șaptelea cer” vine, și ea, din această tradiție.
După ce urcă în al șaptelea cer, spiritul e absorbit din nou în marea îmbrățișare a lui Dumnezeu. Apoi coboară tot în spirală. Atunci când trece prin fiecare sferă, primește un dar de la îngerul planetei respective. Este un dar unic, special, de care va avea nevoie la următoarea reîncarnare, în caz că urmează să aibă o viață fericită și împlinită. De la îngerul lui Venus, de exemplu, spiritul omului primește capacitatea de a iubi, de la îngerul lui Marte are curajul și așa mai departe.
Dar îngerul sferei lui Saturn este satanic – zâna cea rea din basm. Scopul ei e să ucidă spiritul pe vecie, prinzându-l în capcana lumii materiale.
Dacă avem în vedere că în basm cele șase binecuvântări și blestemul sunt dăruite copilei la un bal, ne dăm seama ușor de ciudățenia acestei povești. Pentru că acum vedem că tot ce survine când Frumoasa din pădurea adormită pare trează și vie se întâmplă, de fapt, când e moartă, adică în somnul ei adânc, de moarte, ceea ce înseamnă că e moartă pentru lumea spirituală, dar vie pe Pământ!
Asemănările între Frumoasa din pădurea adormită și povestea lui Isis și Osiris sunt prea evidente și nu mai e nevoie să le subliniem. Când Osiris este mort și bătut în cuie în sicriu, el este de fapt viu pe Pământ. Ca și alte povești pe care le istorisim aici încă o dată, nici acestea nu sunt în niciun caz povești despre ce se întâmplă pe lumea aceasta.
În fond, toate poveștile pe care le-am amintit până acum – alungarea lui Saturn de către zeul Soare, șarpele din grădină, Femeia-Păianjen, Isis și Osiris — sunt relatări ale unor întâmplări petrecute în dimensiunea spirituală, și asta dintr-un motiv foarte întemeiat: lumea obiectelor fizice, pe care o cunoaștem așa de bine astăzi, aproape că nici nu exista pe-atunci.
Lumea materială era pe vremea aceea ca o ceață, o anomalie vagă, fără formă, efemeră, plutind în mijlocul unei lumi spirituale luminoase și strălucitoare, pe de-a-ntregul formate. Trupurile nimfelor, ale monștrilor, ale animalelor, chiar și corpurile omenești erau mai degrabă fantome decât creaturi închise în trupuri solide, așa cum suntem astăzi.
Așa că, într-un fel, ne putem uita din nou la tot ce am văzut până acum, spunând, așa cum spun mulți povestitori…
La urma-urmei, a fost doar un vis…
Am propus o întoarcere la povești străvechi pentru că în ele se păstrează momente decisive din istoria omenirii, evenimentele cele mai importante care au netezit drumul pentru viața pe care o trăim astăzi. Acel moment de răscruce din istoria omenirii pe care creștinismul îl numește Căderea a fost, de fapt, căderea în materie. Spiritele oamenilor fuseseră fantome, ca zeii, îngerii și uriașii. Pe măsură ce trupurile lor au prins a se întări și a deveni mai cărnoase, au gustat noi bucurii, dar și noi primejdii.
Povestea lui Isis și Osiris ne vorbește despre cum ajungem să ne naștem și să trăim în lumea materială o perioadă de timp limitată și cum era perceput acest lucru.
Osiris era zeul egiptean al regenerării. Murea iarna și renaștea primăvara. Păpuși cu Osiris, reprezentând trupul lui fără viață, se sădeau în pământ împreună cu semințele care aveau să încolțească și să crească primăvara.
Din cauza îngerului Osiris, spiritul uman avea să se cufunde adânc în lumea materială pe durata vieții lui pe Pământ. Din cauza lui Osiris, spiritul uman va primi misiuni mai grele și mai individualizate decât cele ale oricărui alt spirit ce plutește liber.
Cartile lui Jonathan Black se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
