Meditații zilnice cu Krișhnamurti – Cunoașterea de sine

Fără cunoașterea de sine, orice ai face, nu poate exista starea de meditație. Prin cunoaștere de sine mă refer la a cunoaște fiecare gând, fiecare stare de spirit, fiecare cuvânt, fiecare sentiment; cunoașterea activității minții tale – nu cunoașterea Sinelui Suprem, marele sine; nu există așa ceva; Sinele superior, Atman este încă în domeniul gândirii.

Gândirea este rezultatul condiționărilor voastre, gândul este răspunsul memoriei voastre – ancestrală sau imediată. Și doar a încerca să meditezi, fără a te stabili mai întâi profund și irevocabil în virtutea care vine prin cunoaștere de sine, este ceva înșelător și absolut inutil.

Vă rog, este foarte important pentru cei serioși să înțeleagă acest lucru. Pentru că dacă nu poți face asta, meditația este separată de viața reală, efectivă, este înafara ei – atât de mult înafară, încât deși poți medita, stând în posturi un timp nelimitat, chiar și tot restul vieții tale, nu vei vedea dincolo de nasul tău.

Orice postură ai realiza, orice ai face, nu va avea nici o însemnătate. Este important să înțelegem că cunoașterea de sine înseamnă doar a fi conștienți, fără nici o alegere din partea “EU”-lui care își are sursa într-un pachet de amintiri – doar să fii conștient, fără interpretare, doar a observa mișcarea minții.

Dar această observare este împiedicată atunci când există acumulări prin procesul de observare – ce să fac, ce să nu fac, ce să urmăresc, ce să nu urmăresc; dacă faci asta, pui capăt procesului viu al mișcării minții ca sine. Asta este, trebuie să observi și să vezi realitatea, cu adevărat ceea ce este. Dacă o vom aborda cu o idee, cu o opinie – cum ar fi: “Eu nu trebuie” sau “Eu trebuie”, care sunt răspunsurile memoriei – atunci mișcarea a ceea ce este, a realității, este blocată și prin urmare nu există învățare.

Cunoașterea de sine ca fundament al meditației autentice

Tema centrală: Cunoașterea de sine este o condiție prealabilă indispensabilă pentru o meditație autentică și profundă. Fără o înțelegere profundă a propriei minți, meditația devine un exercițiu superficial, lipsit de substanță și incapabil să producă o transformare reală.

Idei cheie:

• Meditația autentică necesită cunoaștere de sine: “Fără cunoașterea de sine, orice ai face, nu poate exista starea de meditație.” Această afirmație subliniază ideea că meditația nu este o simplă tehnică, ci un proces profund care necesită o înțelegere completă a funcționării propriei minți.
• Cunoașterea de sine implică observarea atentă a minții: “Prin cunoaștere de sine mă refer la a cunoaște fiecare gând, fiecare stare de spirit, fiecare cuvânt, fiecare sentiment; cunoașterea activității minții tale.” Aici se evidențiază importanța observării atente și conștiente a tuturor proceselor mentale, fără a judeca sau a interpreta.
• Evitarea conceptelor eronate despre “Sinele Suprem”: “nu există așa ceva; Sinele superior, Atman este încă în domeniul gândirii.” Autorul respinge ideea unui “Sine Suprem” ca fiind o construcție mentală, un produs al gândirii condiționate.
• Pericolul meditației fără cunoaștere de sine: “a încerca să meditezi, fără a te stabili mai întâi profund și irevocabil în virtutea care vine prin cunoaștere de sine, este ceva înșelător și absolut inutil.” Se atrage atenția asupra riscului de a practica meditația fără o bază solidă în cunoașterea de sine, ceea ce poate duce la o practică superficială și ineficientă.
• Cunoașterea de sine înseamnă conștiență pură: “cunoașterea de sine înseamnă doar a fi conștienți, fără nici o alegere din partea “EU”-lui care își are sursa într-un pachet de amintiri – doar să fii conștient, fără interpretare, doar a observa mișcarea minții.” Această frază definește esența cunoașterii de sine: o conștiență pură, lipsită de judecăți și interpretări, care permite observarea imparțială a fluxului mental.
• Acumularea și blocarea procesului de observare: “Dar această observare este împiedicată atunci când există acumulări prin procesul de observare – ce să fac, ce să nu fac, ce să urmăresc, ce să nu urmăresc; dacă faci asta, pui capăt procesului viu al mișcării minții ca sine.” Se subliniază importanța evitării oricărei acumulări de idei sau concepte în timpul procesului de observare, deoarece acestea pot bloca fluxul natural al minții.

Concluzie:

Se prezintă o perspectivă clară asupra importanței fundamentale a cunoașterii de sine ca bază a unei practici meditative autentice. Cunoașterea de sine nu este o simplă etapă pregătitoare, ci un proces continuu și esențial, care permite o înțelegere profundă a propriei minți și facilitează o transformare reală prin intermediul meditației.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.