Omraam Mikhael Aivanhov – Studiile nu sunt suficiente pentru a da un sens vietii
Situaţia tinerilor care fac studii este de invidiat dintr-un anumit punct de vedere, dar în acelaşi timp prezintă câteva pericole. Cei ce studiază au şansa de a se îmbogăţi din punct de vedere intelectual prin cunoştinţele dobândite, în acelaşi timp obţinând diplome care le vor permite să-şi câştige existenţa şi să aibă un loc în societate. Dar pericolul este de a lua atât de mult în serios ceea ce învaţă în şcoli, universităţi, încât să nu mai caute să meargă mai departe. Studiile sunt utile, necesare, indispensabile chiar, dar adevărata înţelegere a vieţii nu se află aici, în acumularea de cunoştinţe intelectuale. Cu aceste cunoştinţe rămânem la suprafaţa lucrurilor, nu le găsim sensul, şi este cea mai gravă lacună.
La terminarea studiilor universitare, câţi studenţi se găsesc dezorientaţi, în vid! Ceea ce au învăţat nu a făcut decât să le încarce memoria, să semene în ei îndoiala şi confuzia. A cunoaşte istoria, geografia, chimia, biologia, etc., e bine, dar acestea nu vor putea face tinerii nici mai fericiţi, nici mai echilibraţi.
Iar responsabilii cu instruirea publică nu-şi mai revin din mirare văzând că, în ciuda eforturilor lor pentru a le ameliora condiţiile de muncă, tinerii continuă să
se drogheze, să se revolte şi să plece în derivă.
Să luăm un exemplu foarte simplu: chimia. La chimie elevii învaţă despre constituţia diferitelor corpuri, proprietăţile şi condiţiile (temperatură, proporţii…) în care transformările lor sunt posibile. E foarte bine, dar la ce le pot folosi toate acestea dacă nu ştiu că viaţa lor interioară se supune de asemenea aceloraşi legi?
Ori, tocmai, ei nu o ştiu, şi îşi imaginează că în orice fel şi în orice condiţii, introducând în ei orice fel de elemente (gânduri, sentimente, dorinţe) vor obţine de îndată ceea ce îşi doresc.
Ei bine nu, gândurile, sentimentele, dorinţele sunt ca şi elementele chimice, au proprietăţi tot atât de diverse, iar întâlnirea lor, combinaţiile lor produc, la fel, reacţii foarte variate.
Aceleaşi legi guvernează în lumea fizică şi în lumea psihică, şi pentru echilibrul şi dezvoltarea noastră e mai important să cunoaştem chimia psihică, dacă nu,
riscăm să ne otrăvim, să ne ardem, să producem explozii, etc.
Atât timp cât se simt capabili şi nu au pierdut gustul, tinerii trebuie să facă studii, dar ştiind că ceea ce învaţă nu va putea să satisfacă decât parţial aspiraţiile lor. A studia e util, pentru a avea materiale, dar în interior cei ce studiază au nevoie de o filozofie divină ca de un fir al Arianei care să le permită să se orienteze şi să se regăsească în labirintul cunoştinţelor. Şi această filozofie divină îi va ajuta de asemenea să nu se lase antrenaţi de toţi curenţii de gânduri care apar de la un timp la altul în mediile intelectuale: scopul momentului dispare pentru a lăsa loc altuia, care dispare la rândul său.
Acestea sunt moduri pasagere. Pentru că toate sistemele filozofice care nu sunt inspirate de o adevărată înţelegere a legilor naturii şi ale vieţii, nu durează.
Cei ce studiază pot să citească totul, să cunoască toate ştiinţele, literaratura, toate sistemele filozofice… de ce nu, dacă sunt capabili?
Cunoştinţele sunt ca nişte materiale, bogăţii, de ce să nu le dobândim? Dar de ce trebuie să ne îndoim, sunt tocmai concluziile. Da, să nu ne încredem în concluziile pe care le-au putut trage savanţii şi filozofii plecând de la toate aceste materiale pe care le-au avut la dispoziţie. Când, după ani de studii şi cercetări, aceşti mari gânditori, aceşti mari profesori vă spun că au ajuns la concluzia că universul este opera hazardului, că nu există nici o ordine în creaţie, că sufletul, morala, religia sunt invenţii pe care trebuie să le respingem, că pământul e un câmp de bătălie unde fiecare trebuie să se lupte cu ghearele şi cu dinţii pentru a nu fi devorat de vecinul său, etc., ascultaţi-i din curiozitate, dacă vreţi, dar nu vă lăsaţi influenţaţi.
De altfel, de câte ori în cursul secolelor, concluziile savanţilor şi filozofilor s-au schimbat! Atunci, de ce să vă aşezaţi viaţa pe baze atât de instabile? Toate cunoştinţele trebuie să ne aducă spre Dumnezeu, spre înţelegerea sensului vieţii. Dacă ele ne rup de Dumnezeu şi de sensul vieţii, la ce servesc ele? E mai bine să le lăsăm deoparte.
Adesea vin să mă caute studenţi care se plâng: “Nu mai ştiu unde sunt, acum nu mai cred în nimic…” Ce muncă urmează pentru mine, care trebuie să-i ajut să-şi regăsească drumul! Pentru că această stare de confuzie se reflectă asupra comportamentului lor: sunt gata să facă tot felul de prostii. Ei da, dacă lumea nu e decât o absurditate, nonsens, haos, e permis să faci orice! Şi aceasta are uneori consecinţe asupra sănătăţii lor, pentru că această debandadă care se produce în cap sfârşeşte prin a atinge tot organismul.
Deci eu le spun tinerilor: atenţie, primiţi un bagaj care riscă să vă facă să sucombaţi, dacă nu ştiţi să îl echilibraţi şi să îl digeraţi graţie altor elemente. Creierul, sistemul nervos nu sunt atât de pregătite pentru a primi greutatea acestei cunoaşteri indigeste, trebuie să-l întărim printr-o altă cunoaştere (a se vedea “Ştiinţa vieţii” broşura nr. 315).
Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Atunci când critic intelectualii şi importanţa dată studiilor universitare nu o fac pentru că găsesc intelectualii atât de ridicoli sau răufăcători, iar studiile lor atât de inutile sau nocive. Nu, ceea ce eu critic este această tendinţă de a crede că studiile şi munca intelectuală reprezintă un summum al cunoaşterii şi a gândirii. Ca şi cum nu ar exista nimic mai presus!
Dacă Inteligenţa cosmică a dat un intelect omului, este pentru ca să îl utilizeze, iar el îl utilizează pentru a face cercetări, analize, măsurători, comparaţii. Bun. Dar intelectul este un instrument insuficient, domeniul pe care oamenii îl pot explora graţie lui este limitat, şi adesea contradictoriu; de aceea ei trebuie să împingă mai departe investigaţiile lor în domeniul sufletului şi spiritului, dacă nu se vor simţi aruncaţi la stânga şi la dreapta, mereu nesiguri, nemulţumiţi.
Deci, ca să fie totul clar odată pentru totdeauna. Chiar dacă cunosc defectele învăţământului universitar în lumea întreagă, eu n-am sfătuit niciodată tinerii să-şi înceteze studiul. Din contră, eu sunt cel care-i împing să le continue, pentru că aşa a făcut şi Maestrul meu, Peter Deunov, cu mine.
Înainte de a-l întâlni pe Maestru tocmai am părăsisem liceul, pentru că credeam că Ştiinţa iniţiatică pe care am descoperit-o în cărţi depăşea tot ceea ce am învăţat până atunci. Nu mai conta nimic altceva decât Ştiinţa iniţiatică şi exerciţiile de respiraţie, de concentrare, de meditaţie, rugăciunea, postul, etc.
Evident, nu era rezonibil, prietenii mei şi mai ales mama îşi făceau probleme, dar eu nu voiam să ascult pe nimeni. Apoi l-am întâlnit pe Maestrul Peter Deunov… el m-a lăsat să fac toate acestea pentru un timp, dar într-o zi mi-a spus: “Trebuie să te întorci la liceu ca să-şi termini studiile.” Am rămas siderat! Trecuseră cinci ani de când le-am abandonat şi îmi mai rămâneau doar trei ani pentru a le face. Aveam cu cinci ani mai mult decât ceilalţi băieţi şi era cu adevărat o încercare umilitoare pentru mine: aveam impresia că trebuie să mă reîntorc împreună cu nişte copii.
Aş fi putu studia singur şi să mă prezint doar la examene. Dar nu, Maestrul îmi cerea să mă întorc la liceu şi a trebuit să mă aşez pe aceleaşi bănci cu acei băieţi mult mai tineri decât mine! Nu vă mai povestesc ce evenimente amuzante s-au produs. Au existat desigur şi relaţii de prietenie între ei şi mine, pentru că vedeau că, fiind mai în vârstă decât ei, aveam mai multă experienţă în anumite domenii, şi veneau să-mi vorbească, să îmi pună întrebări despre tot felul de subiecte.
În fine, am absolvit bacalaureatul şi credeam că totul s-a terminat… Da de unde, nu eram încă la capătul suferinţelor, pentru că în acel moment Maestrul mi-a spus: “Acum trebuie să mergi la universitate.” Ai, ai, ai! Eu care îmi doream altceva, urmau încă bătăi de cap! Dar l-am ascultat pe maestru.
Că îmi plăcea sau nu, ştiam că trebuie să-l ascult, pemtru că el vedea mai bine decât mine ce era bun pentru viitorul meu. Deci încă câţiva ani au trecut în timpul studiilor: m-am pregătit pentru examenele de psihologie, filozofie, pedagogie, urmărind şi câteva cursuri în disciplinele ştiinţifice pentru că erau lucruri care mă interesau. Când am obţinut diploma, mi-am spus: “Doamne, fă ca Maestrul să nu îmi ceară acum să continui până la doctorat!” Din fericire el nu mi-a mai cerut nimic de genul acesta… Şi de aceea nu sunt doctor, vedeţi!
V-am spus toate acestea pentru a vă spune că putem face studii fără a pierde esenţialul. Nu am făcut pe nimeni să renunţe la studii, din contră, am încurajat mereu tinerii şi i-am împins pe unii să le reia atunci când le-au abandonat. Vă spun doar că trebuie să fim precauţi pentru a nu ne lăsa să ne rătăcim sau să ne dezechilibrăm.
Înainte de a intra la Universitate eram deja plonjat în imensitatea vieţii sufletului şi spiritului, şi acest lucru m-a protejat. Am traversat acei ani de studii ca un răţoi care traversează un heleşteu. Eram uns cu ulei; da, penele mele erau unse. Nu regret anii pe care i-am petrecut cu studiul pentru că oricum eram curios să văd ce pot învăţa. Şi e adevărat, am învăţat multe lucruri, dar nu m-am lăsat influenţat de mentalitatea acelor autori şi profesori mai mult sau mai puţin înţelepţi şi luminaţi: am ţinut mereu prezentă în mine lumina Ştiinţei iniţiatice.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține misiunea noastră! Donează și contribuie la un viitor mai conștient și plin de lumină.
