Osho Rajneesh – De unde vine frica? Unde se duce ea?
Frica mă afectează în moduri diferite, de la o vagă senzaţie de nelinişte sau nod în stomac la o stare de panică ameţitoare, ca şi cum lumea s-ar sfârşi. De unde vine frica? Unde se duce ea? Toate fricile tale sunt subproduse ale identificării. Iubeşti o persoană şi odată cu iubirea, în acelaşi pachet vine şi frica – persoana te poate părăsi. Ea a părăsit deja pe cineva şi a venit cu tine. Aşadar există un precedent; poate că la fel îţi va face şi ţie. Apare frica, simţi nodul în stomac. Eşti atât de ataşat, încât uiţi un lucru esenţial; ai venit singur pe lume. Ai fost şi ieri aici fără această persoană. Şi îţi era foarte bine. Nu aveai nici un nod în stomac.
Mâine, dacă această persoană va pleca… pentru ce e nevoie de noduri în stomac? Ştii deja cum să fii fără acea persoană, şi vei fi capabil să fii singur din nou. Teama că lucrurile se pot schimba mâine… cineva poate să moară, poţi da faliment, îţi poţi pierde jobul, sunt o mie de lucruri care se pot schimba. Eşti împovărat de frici şi temeri, şi nici una nu este întemeiată – pentru că şi ieri erai plin de toate aceste frici, fără să fie nevoie. Poate că lucrurile s-au schimbat, dar tu eşti încă viu. Iar oamenii au o capacitate imensă de a se adapta la orice situaţie.
Se spune că numai oamenii şi gândacii de bucătărie au această capacitate imensă de adaptare. De aceea, oriunde vei întâlni oameni, vei întâlni şi gândaci de bucătărie, şi oriunde vei întâlni gândaci de bucătărie, vei găsi şi oameni. Ei convieţuiesc, se aseamănă prin ceva. Chiar şi în locuri îndepărtate precum Polul Nord sau Polul Sud – când oamenii au călătorit pentru prima dată în acele locuri, şi-au dat seama că aduseseră gândaci de bucătărie cu ei, iar gândacii erau perfect sănătoşi, trăiau şi se reproduceau.
Dacă priveşti în jur, poţi vedea că pe pământul acesta, omul trăieşte în mii de climate diferite, contexte geografice, situaţii politice, situaţii sociologice, situaţii religioase, dar reuşeşte să trăiască. Şi trăieşte de secole… lucrurile continuă să se schimbe, el continuă să se adapteze.
Nu ai de ce să te temi. Ce dacă lumea se sfârşeşte? Vei sfârşi şi tu împreună cu ea! Crezi că vei sta pe o insulă şi că întreaga lume se va sfârşi, iar tu vei rămâne singur? Nu-ţi face griji. Cel puţin vei avea câţiva gândaci cu tine!
Care e problema dacă lumea se sfârşeşte? Am fost întrebat de multe ori în legătură cu asta, dar care e problema? Dacă se sfârşeşte, se sfârşeşte. Sfârşitul nu va crea probleme, pentru că noi nu vom fi acolo; vom sfârşi odată cu ea, aşa că nu va mai avea cine să-şi facă griji. Va fi cu adevărat suprema eliberare de teamă. Sfârşitul lumii înseamnă sfârşitul oricărei probleme, sfârşitul oricărei tulburări, sfârşitul oricărui nod din stomac. Nu văd unde este problema.
Dar ştiu că toată lumea este plină de frici. Oricine are un fel de armură, şi există motive pentru asta. În primul rând, copilul se naşte complet lipsit de ajutor, într-o lume despre care nu ştie nimic. În mod firesc, el este speriat de necunoscutul cu care se confruntă. Nu a uitat încă cele nouă luni de securitate absolută, de siguranţă, cele nouă luni în care nu avea nici o problemă, nici o responsabilitate, nici o grijă pentru mâine.
Pentru noi, este vorba despre nouă luni, dar pentru copil este vorba despre o eternitate. El nu ştie nimic despre calendar, nu ştie nimic despre minute, ore, zile, luni. A trăit o eternitate în siguranţă şi securitate absolută, fără responsabilităţi, şi este brusc aruncat într-o lume necunoscută, unde depinde de ceilalţi pentru orice. E firesc să îi fie frică. Toţi sunt mai mari şi mai puternici, şi nu poate trăi fără ajutorul celorlalţi. Ştie că este dependent; şi-a pierdut independenţa, libertatea.
Un copil este slab, vulnerabil, nesigur. Automat începe să îşi creeze, în diferite moduri, un scut, o protecţie. De exemplu, trebuie să doarmă singur. Este întuneric şi îi este frică, dar are lângă el ursuleţul de pluş şi se convinge că nu este singur – prietenul lui este cu el. Vei vedea copii cărând ursuleţi de pluş după ei prin aeroporturi, prin gări. Crezi că e doar o jucărie? Pentru tine este, dar pentru copil este un prieten – un prieten atunci când nu există nimeni altcineva care să îl ajute – în întunericul nopţii, când e singur în pat, ursuleţul de pluş e lângă el.
Apoi va crea ursuleţi de pluş psihologici. Şi aminteşte-ţi că deşi adultul crede că nu are un ursuleţ de pluş, se înşală. Ce este Dumnezeul lui? Doar un ursuleţ de pluş. Din teama copilăriei, omul a creat o figură paternă care ştie totul, care este atotputernică şi care este prezentă peste tot; dacă ai suficientă încredere în el, te va proteja. Dar însăşi ideea de protecţie, ideea că un protector este necesar, este copilărească.
Apoi înveţi o rugăciune – acestea sunt doar părţi ale scutului tău psihologic – rugăciunea este pentru a-i aminti lui Dumnezeu că eşti acolo, singur în noapte. Rugăciunile noastre, incantaţiile noastre, mantrele, scripturile noastre, zeii noştri, preoţii noştri sunt părţi ale scutului nostru psihologic.
Este un fenomen foarte subtil. Un creştin crede că el va fi salvat şi nimeni altcineva. Acesta este aranjamentul lui defensiv; toţi vor ajunge în iad, mai puţin el, pentru că este creştin. Dar fiecare religie consideră, în acelaşi mod. Că doar adepţii ei vor fi salvaţi. Nu este o problemă de religie, este o problemă de frică şi de salvare. Este deci natural într-un fel – dar într-un anumit punct al maturităţii, inteligenţa cere să renunţi. Era în regulă atunci când erai copil, dar într-o zi va trebui să îţi părăseşti ursuleţul de pluş. Când într-un final, renunţi la scut înseamnă că ai încetat să mai trăieşti dominat de frică.
Ce fel de viaţă poţi duce când trăieşti dominat de frică? Atunci când renunţi la scut, poţi trăi ghidat de iubire, poţi trăi într-un mod matur. Persoana perfect matură nu are temeri, nici nu se apără; este deschisă psihologic şi vulnerabilă.
La un moment dat, armura poate fi o necesitate – poate că şi este. Dar, pe măsură ce creşti – dacă nu doar îmbătrâneşti, ci te şi maturizezi – vei începe să vezi ce lucruri duci cu tine. Priveşte cu atenţie şi îţi vei găsi ursuleţul în spatele multor lucruri.
O persoană matură ar trebui să se dezlege de orice legătură cu frica. Aşa vine maturitatea.
Priveşte-ţi toate acţiunile, toate credinţele, şi vei afla dacă îşi au originile în realitate, în experienţă sau în frică. Orice îşi are originile în frică trebuie aruncat imediat, fără să stai pe gânduri nici măcar o secundă. Aceea este armura ta.
Eu nu o pot topi în locul tău, pot doar să îţi arăt cum să o înlături. Armura ta psihologică nu îţi poate fi luată. Vei lupta pentru ea. Doar tu poţi face ceva să o înlături, iar asta înseamnă să o priveşti în toate aspectele ei. Dacă îşi are originile în frică, arunc-o. Dacă e bazată pe raţiune, pe experienţă, pe înţelegere, atunci nu este ceva de care să te descotoroseşti, e ceva ce trebuie să facă parte din fiinţa ta. Dar nu vei găsi nimic în armura ta care să fie bazat pe experienţă. E numai frică, de la A la Z.
Continuăm să trăim prin frică – de aceea ne otrăvim orice experienţă. Iubim pe cineva, dar când iubirea noastră vine din frică, atunci aceasta este distrusă, otrăvită. Căutăm adevărul, dar dacă această căutare vine din frică, atunci nu îl vom găsi.
Orice ai face, aminteşte-ţi un lucru: frica nu te lasă să creşti. Ea te face din ce în ce mai mic, până când mori. Frica e în slujba morţii.
O persoană care nu are frică se bucură de tot ceea ce viaţa îi poate oferi în dar. Acum nu mai este nici o barieră. Darurile se vor revărsa asupra ta, şi orice vei face va avea forţă, putere, certitudine, o senzaţie minunată de autoritate.
O persoană care trăieşte cu frică tremură tot timpul în interior. Este continuu pe punctul de a înnebuni, pentru că viaţa este cuprinzătoare, iar dacă tu eşti tot timpul plin de frici… şi există frici de tot felul. Poţi face o listă lungă, şi vei fi surprins câte frici sunt acolo – şi în ciuda lor, eşti viu! Peste tot sunt infecţii, boli, pericole, răpiri, terorişti… şi o viaţă atât de mică! Şi la final este moartea, cea pe care nu o poţi evita.
Întreaga ta viaţă va deveni întunecată.
Renunţă la teamă – teama te-a luat prizonier încă din copilărie, în mod inconştient; acum, că eşti conştient, renunţă la ea şi fii matur. Apoi viaţa poate deveni o lumină ce se va adânci pe măsură ce vei creşte.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Donații: Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
