Bruce Lipton – Puterea Efectului Credință: Dincolo de Placebo
Toți studenții la medicină află, cel puțin în trecere, că mintea poate afecta corpul. Ei învață că există oameni care se fac bine atunci când (în mod fals) li se administrează un medicament. Atunci când pacienții se fac bine prin ingerarea unei pastile de zahăr, medicina definește aceasta ca fiind efectul placebo.
Prietenul meu, Rob Williams, fondator al PSYCH-K, un sistem de tratament psihologic bazat pe energie, sugerează că ar fi mai corect să îl numim efectul percepție. Eu îl numesc efectul credință, ca să subliniez faptul că percepțiile noastre, fie că sunt corecte sau incorecte, au în aceeași măsură un impact asupra comportamentului, cât și asupra corpului nostru.
Astfel că salut efectul credință, ca pe o mărturie uimitoare a capacității de vindecare a corpului/minții. Cu toate acestea, medicina tradițională a legat efectul placebo – „totul e în mintea lor” – în cel mai rău caz de empirism, sau, în cel mai bun caz, de sugestibilitatea și slăbiciunea pacienților. La facultatea de medicină se trece repede peste efectul placebo, pentru ca studenții să poată să ajungă la adevăratele instrumente ale medicinii moderne, cum ar fi medicamentele și chirurgia.
» Aceasta este o greșeală uriașă. Efectul placebo ar trebui să fie o temă majoră de studiu, la facultatea de medicină. Cred că ar fi indicat ca această facultate să formeze medici care să recunoască puterea resurselor noastre interne. Ar fi bine ca doctorii să nu neglijeze puterea minții, ca fiind ceva inferior puterii chimicalelor sau a bisturiului. Ar trebui să-și depășească convingerea că organismul nostru și părțile sale sunt esențialmente neghioabe și că avem nevoie de o intervenție externă, pentru a ne întreține sănătatea.
Efectul placebo ar putea să fie subiectul unor eforturi de cercetare majore și bine finanțate. Dacă cercetătorii în domeniul medical și-ar da seama care sunt pârghiile efectului placebo, ei le-ar da doctorilor un instrument eficient, pe bază de energie și fără efecte secundare, cu care să trateze boala. Vindecătorii cu energie spun că ei deja au astfel de instrumente, însă eu sunt om de știință și cred că, cu cât cunoaștem mai multe despre știința efectului placebo, cu atât vom fi mai capabili să o folosim în situații clinice.
Cred că motivul pentru care mintea a fost dată la o parte atât de neglijent în medicină nu e doar rezultatul unei gândiri dogmatice, ci și al unor considerente financiare. Dacă puterea minții voastre poate vindeca un corp bolnav, de ce să mergeți la doctor și – mai important – de ce să mai cumpărați medicamente? De fapt, m-a întristat să aflu de curând că firmele de medicamente studiază pacienții care reacționează la pastilele placebo, de zahăr, cu scopul de a-i elimina din testele clinice inițiale. În mod inevitabil, producătorii din industria farmaceutică sunt tulburați de faptul că, în cele mai multe teste clinice ale lor, placebourile, medicamentele „false”, se dovedesc a fi la fel de eficiente ca și cocktailurile lor chimice, atât de atent prelucrate.
Deși companiile de medicamente insistă că nu încearcă să faciliteze aprobarea unor medicamente ineficiente, este clar că eficiența pastilelor placebo este o amenințare pentru industria farmaceutică. Mesajul companiilor de medicamente îmi este clar: dacă nu poți să depășești concurența pastilelor placebo prin metode cinstite – pur și simplu, elimin-o!
Faptul că cei mai mulți dintre doctori nu sunt învățați să ia în considerare impactul efectului placebo este o ironie, pentru că există istorici care susțin cu dovezi că, în mare parte, istoria medicinii este istoria efectului placebo. În cea mai mare parte a istoriei medicale, doctorii nu au avut metode eficiente de luptă împotriva bolilor. Câteva dintre tratamentele mai renumite, pe care medicina le prescria odinioară, sunt luarea de sânge, tratarea rănilor cu arsenic și proverbialul remediu bun la toate, uleiul de șarpe cu clopoței. Fără îndoială că unii pacienți – iar după unele estimări conservatoare, o treime din populație este deosebit de susceptibilă la puterea de vindecare a efectului placebo – s-au făcut mai bine cu acele tratamente. În lumea de azi, când un doctor îmbrăcat cu halat alb aplică medicația cu o atitudine plină de autoritate, pacienții pot să creadă că tratamentul funcționează și chiar așa se și întâmplă, fie că este vorba de un medicament adevărat, sau de o pastilă de zahăr.
Deși, în mare, medicina a ignorat modul în care funcționează placebo, recent, câțiva cercetători tradiționali în domeniul medicinii încep să-și îndrepte atenția către acest subiect. Rezultatele studiilor lor sugerează că nu numai tratamentele ciudate din secolul al nouăsprezecelea pot avea un efect placebo, ci și tehnologia sofisticată a medicinii moderne – inclusiv cea mai „concretă* dintre instrumentele medicale, chirurgia.
Un studiu al Facultății de Medicină Baylor, publicat în 2002 în New England Journal of Medicine, a evaluat intervenția chirurgicală la pacienții cu dureri severe și incapacitante la genunchi. Autorul principal al studiului, Dr. Bruce Moseley, “știa” că intervenția chirurgicală la genunchi le este de ajutor pacienților săi: „Toți chirurgii buni știu că, în ceea ce privește chirurgia, nu există efect placebo”. Însă Moseley încerca să înțeleagă ce parte anume din intervenția chirurgicală le aduce ușurare pacienților săi.
Pacienții incluși în studiu au fost împărțiți în trei grupuri. La un grup, Moseley a îndepărtat cartilajul deteriorat de la genunchi. La un alt grup, a spălat rotula, îndepărtând materialul despre care se credea că este cauza efectului inflamator. Ambele metode sunt tratamente standard pentru artrita la genunchi. Cel de al treilea grup a avut parte de o intervenție chirurgicală „falsă”. Pacientul era sedat, Moseley făcea trei incizii standard, iar apoi vorbea și se comporta ca și cum ar fi fost într-o operație – chiar stropea cu apă sărată într-un vas, pentru a simula sunetul procedurii de spălare a genunchiului. După patruzeci de minute, Moseley sutura inciziile, la fel cum ar fi făcut și în cazul unei intervenții chirurgicale normale. La toate grupurile a fost prescrisă aceeași schemă de îngrijire postoperatorie, care includea și un program de exerciții.
Rezultatele au fost șocante. Da, după cum era de așteptat, starea pacienților din grupurile cărora li s-a făcut intervenție chirurgicală s-a îmbunătățit. Însă și starea pacienților din grupul placebo s-a îmbunătățit, la fel de mult ca a celor din celelalte două grupuri! În ciuda faptului că în fiecare an se fac șase sute cincizeci de mii de operații chirurgicale pentru artrită la genunchi, la un cost de aproximativ cinci mii de dolari fiecare, lui Moseley îi erau clare rezultatele: „Aptitudinile mele de chirurg nu le-au adus niciun beneficiu acestor pacienți. Tot beneficiul intervenției chirurgicale pentru osteoartrită la genunchi a fost rezultatul efectului placebo”.
Programele de știri de la televizor au ilustrat grafic uimitoarele rezultate. Materialele filmate arătau membrii grupului placebo mergând și jucând baschet – pe scurt, făcând ceea ce înainte de „operație” spuneau că nu pot face. Vreme de doi ani, pacienții din acest grup nu au știut că li se făcuse o operație falsă. Un membru al grupului placebo, Tim Perez, care înainte de operație mergea în baston, acum poate să joace baschet cu nepoții lui. În declarația pe care a făcut-o pentru canalul de televiziune Discovery Health, el a rezumat întreaga temă a acestei cărți, astfel: „Orice e posibil în lumea asta, dacă îți pui mintea. Știu că mintea omului poate să facă minuni”.
Alte studii au arătat puterea efectului placebo și în tratarea altor boli, printre care astmul și boala Parkinson. Tratamentele placebo sunt vedete între tratamentele pentru depresie, în așa măsură încât Psihiatrul Walter Brown, de la Facultatea de Medicină a Universității Brown, a propus pastilele placebo, ca prim tratament pentru pacienții cu depresie ușoară sau moderată. Pacienților li se spunea că primesc un remediu care nu conține niciun ingredient activ, însă acest lucru nu ar trebui să micșoreze eficiența pastilei. Studiile sugerează că pastilele placebo funcționează, chiar și atunci când oamenii știu că nu li se administrează un medicament.
O indicație despre puterea efectului placebo ne vine și dintr-un raport al Departamentului Statelor Unite pentru Sănătate. Raportul concluzionează că jumătate dintre pacienții cu depresii severe, care iau medicamente, prezintă ameliorări – față de treizeci și doi la sută dintre pacienții tratați cu placebo. Chiar și această indicație impresionantă ar putea să fie o subestimare a puterii efectului placebo, deoarece mulți participanți la studiu își dau seama că iau medicamentul adevărat, fiindcă suferă efecte secundare care nu apar la cei ce iau pastila placebo. Odată ce pacienții își dau seama că li s-a administrat medicamentul – adică, de îndată ce încep să creadă că iau pastila cea adevărată, ei devin și mai susceptibili la efectul placebo.
Dată fiind puterea efectului placebo, nu e de mirare că industria medicamentelor antidepresive, cu o cifră de afaceri de 8,2 miliarde de dolari, se simte atacată de criticii care acuză companiile de medicamente că fac o reclamă exagerată a efectelor acestor medicamente, într-un articol publicat în 2002, în revista Prevenire și tratament, a Asociației Psihologice Americane, sub titlul „Noile medicamente ale împăratului”, profesorul de psihologie Irving Kirsch, de la Universitatea Connecticut, a descoperit că optzeci la sută din efectul antidepresivelor, măsurat în testele clinice, ar putea fi atribuit efectului lui placebo. [Kirsch, et al, 2002]
În anul 2001, Kirsch a fost nevoit să invoce Legea libertății informației, pentru a obține informații despre testele clinice făcute pe principalele antidepresive: aceste rezultate nu erau disponibile la Administrația pentru Alimente și Medicamente. Datele arată că, în peste jumătate dintre testele clinice efectuate pentru șase dintre principalele antidepresive, medicamentele nu au înregistrat rezultate mai bune decât pastilele placebo, din zahăr. Iar într-un interviu pentru canalul de televiziune Discovery Health, Kirsch remarca: „Diferența dintre reacția la medicamente și reacția la placebo a fost de mai puțin de două puncte, în medie, pe această scală clinică de la cincizeci, la șaizeci de puncte. Este o diferență foarte mică. În termeni clinici, această diferență e absolut nesemnificativă.”
Un alt lucru interesant cu privire la eficacitatea antidepresivelor este că, de-a lungul anilor, ele au înregistrat rezultate din ce în ce mai bune – ceea ce sugerează că efectul lor placebo se datorează, în parte, marketingului iscusit. Cu cât mai mult era trâmbițat miracolul antidepresivelor în mass-media și în reclame, cu atât mai eficiente deveneau acestea.
Credințele sunt contagioase! Acum trăim într-o cultură în care oamenii cred că antidepresivele funcționează – și atunci, ele chiar funcționează.
O doamnă din California, Janis Schonfeld, care era designer de interior și care a participat la testele clinice pentru eficacitatea medicamentului Effexor, în 1997, a fost la fel de „uimită” ca și Perez, când a aflat că lua pastile placebo. Nu numai că pastilele o scăpaseră de depresia care o chinuise vreme de peste treizeci de ani, dar tomografiile făcute pe durata studiului au arătat că activitatea cortexului ei în zona prefrontală se îmbunătățise mult, îmbunătățirile nu erau „doar în mintea ei”. Când mintea se schimbă, ea afectează în mod absolut sistemele biologice. Schonfeld a suferit și de greață – un efect secundar obișnuit al Effexorului. Ea este exemplul tipic de pacient a cărui stare se îmbunătățește cu tratamentul placebo, iar apoi află că nu i se administrase medicamentul adevărat – femeia a fost convinsă că doctorii tăcuseră o greșeală la etichetare, pentru că ea „știa” sigur că i se administrase acel medicament. A insistat ca cercetătorii să-și verifice însemnările de două ori, ca să fie absolut siguri că nu i se administrase medicamentul adevărat.
Cartile lui Bruce Lipton se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
