Scarlat Demetrescu – Visul
După actul morţii şi al reîntrupării, visul este fenomenul cel mai important din viaţa omului. Lumea savantă a făcut apel la fel de fel de ipoteze pentru a-şi explica acest fenomen, dar nu a putut să se apropie nici pe departe de adevăratul mecanism al producerii visului, întrucât el, aparţinând lumii fluidice, e imposibil de cunoscut pe cale fizică.
Oricât de fantastice ar fi, visele sunt realităţi ale lumilor fluidice. Iluziile există doar în lumea fizică, deoarece simţurile ne arată una şi adevărul este altul.
Inainte de a intra în analiza fenomenului numit vis, trebuie să reţinem că omul are o stare a sa eternă – starea de spirit liber, când posedă o memorie deplină a trecutului, prezentului şi viitorului.
A doua stare a omului este cea vremelnică, starea de duh întrupat – când nu mai ştie nimic de patria de unde a venit şi nu cunoaşte decât ceea ce aparţine acestei vieţi pământeşti, memoria lui fiind foarte limitată. Intre aceste două stări se înşiră starea somnambulică, transa şi visul.
In starea somnambulică omul este în legătură şi cu lumea trupească şi cu cea spaţială. In starea de transă duhul omului s-a exteriorizat complet – ceea ce nu are loc în starea somnambulică – fiind în legătură numai cu lumea fiuidică. In starea de vis, duhul este exteriorizat, iar corpul vital rămâne în trup.
Divinitatea a orânduit ca omul şi orice animal să doarmă, pentru ca spiritul să-şi trăiască pentru câteva ore viaţa de spirit, fără de care viaţa trupească ar fi deosebit de chinuitoare. După o zi de muncă, omul se culcă şi adoarme. Ce se petrece cu el? De cum a pus capul pe pernă, încetul cu încetul duhul începe să se retragă din temniţa sa, din trupul său. Iată-l afară la un metru de trup, trăgând după el şi o parte din corpul său vital. O dată ieşit complet din trup, duhul începe să iasă şi din învelişul sau corpul său vital. In acest moment un lucid vede pe pat trupul din care pleacă un fir aflat în legătură cu corpul vital. Apoi din corpul vital pleacă un alt fir, care se leagă de duh – format din scânteia divină înconjurată de toate celelalte învelişuri fluidice. La deşteptare, omul nu va şti nimic, nu-şi va aminti nimic din tot ce va gândi şi face de acum spiritul înconjurat de corpul său perispiritual.
Starea de somn adânc, fără vise, este starea normală a omului în timpul nopţii, sinonimă cu starea de transă. Cineva ar putea să mă întrebe: „Dacă starea de somn este la fel cu starea de transă, de ce omul când doarme nu ne aude deloc şi de ce mediumul în stare de transă ne aude şi ne vorbeşte?” Pentru că în stare de somn duhul s-a îndepărtat de trupul său, fiind atent la fenomenele din spaţiu, iar în stare de transă un duh străin a ocupat dublul vital exteriorizat şi prin el comunică trupului, şi celor din jur, văzând şi auzind asemenea omului în stare de veghe. Dar stăpânul trupului, la rândul său, vede şi aude lumea spirituală, auzul şi văzul său fiind spirituale.
Dublul vital a fost scos din trup, pentru a fi încărcat cu fluid electric, graţie căruia acest corp eteric va putea conduce ziua următoare funcţiile trupului. O dată ce a fost încărcat, dublul vital este introdus în trup, iar duhul îşi vede de studiile, meditaţiile şi conversaţiile sale cu lumea spaţială.
Spre ziuă, începe visul. Aşadar visul are loc după ce corpul vital a fost reintrodus în trup, iar duhul singur este în afara corpului vital şi al trupului.
Visul poate avea loc şi ziua când dormim. Somnul de zi nu este absolut necesar, ci doar pentru agrement, odihnă sau meditare. In acest timp dublul vital rămâne în trup, iar spiritul hoinăreşte prin împrejurimi.
Visul poate avea loc şi în timpul unei boli trupeşti. In general, durerile trupului nu lasă dublul vital să iasă afară. Cu toate acestea, între anumite momente de aţipire, spiritul scoate puţin afară corpul vital, îl încarcă repede cu fluid vital şi îl reintroduce în trup. După puţin timp îl scoate din nou, îl încarcă şi iar îl bagă la loc. In cazul unor boli grave, duhul iese singur din trup, şi din afară, prin cordonul fluidic, îl încarcă – e drept, greu, foarte greu, dar îl încarcă. In acest caz duhul este ajutat de fraţi cereşti, cu care se consultă, vorbeşte, şi se poate întâmpla ca frânturi din această discuţie să fie exprimate, prin grai, de trupul său. Cei aflaţi în jurul bolnavului spun că acesta aiurează. El nu aiurează, ci reproduce fragmentat, incoerent, conversaţia sa cu cei din spaţiu şi de aceea nu este înţeles de cei de faţă. Către ziuă duhul intră în dublul eteric şi în trapul său.
In rezumat, omul trupesc cunoaşte trei stări:
1. Starea de veghe — când duhul şi dublul eteric se află în trup;
2. Starea de somn adânc – când spiritul împreună cu dublul său eteric sunt în afara trupului;
3. Starea de vis – când dublul eteric se află în trup, iar spiritul este în afară. Numai în această stare au loc visele.
In mod normal, omul nu vorbeşte când doarme. Dacă îi vorbeşte cineva el nu aude, pentru că spiritul fiind plecat, trupul său nu mai este capabil să audă. Trupul nu aude, ci duhul din el înţelege şi răspunde. Insă duhul nu va şti ce i se vorbeşte, pentru că dublul vital este în interiorul trupului, fiind o pavăză, o piedică între vorbitor şi duh, fie că duhul va fi departe, fie că va fi pe lângă trupul său. Dacă prin pase magnetice – ale unui om spaţial sau trupesc – se scoate şi dublul vital din trup, persoana respectivă cade în starea numită transă. In acest caz, adresându-ne duhului, el ne va înţelege şi ne va răspunde, dar după deşteptarea trupului său nu va şti absolut nimic despre întrebările primite şi răspunsurile date. Cu alte cuvinte, nu va şti nimic din ce s-a petrecut în jurul său.
Când omul se deşteaptă — am mai spus şi repet — dublul vital se află deja în interiorul trupului, iar duhul vine şi se introduce la rândul său în dublul vital. Intre adormirea completă şi starea de veghe există o stare de tranziţie, numită aţipire.
Incetul cu încetul, duhul se retrage din trup, trăgând după el corpul vital. De acum omul doarme profund. După ce duhul îşi va încărca dublul vital cu fluid, cu forţa electrică necesară pentru douăsprezece ore de funcţionare, îl va introduce în trup. Din acest moment, omul începe să viseze.
Va vedea peisaje din diferite ţări şi ţinuturi, va vorbi cu alte duhuri, despre trecut sau viitor etc, dar la deşteptare le va uita pe toate. Aceasta e regula.
Câteodată, când visul are loc către ziuă şi omul se deşteaptă mai mult sau mai puţin repede după vis, el îşi aminteşte câte ceva. Pentru a-şi aminti pe deplin, condiţia este să se deştepte repede, imediat după vis, ceea ce se poate realiza rugând pe un spirit prieten să-i facă acest serviciu. O dată deşteptat, să nu se mişte, să nu deschidă pleoapele, pentru că altfel lumina zilei îl trece complet la viaţa trupească. Să stea liniştit şi să mediteze asupra visului avut până mai adineaori. Apucând de un capăt al visului şi trăgând cu mintea mereu de el, visul pare că se desface ca de pe un mosor, şi încetul cu încetul îl reconstituie. In modul acesta, toate ideile şi imaginile culese de duh – neavând timp să se risipească în spaţiu – sunt transmise dublului eteric. Din corpul vital, imaginile trec în sistemul cerebral şi prin el omul îşi conştientizează şi memorează tot visul.
Fiind o materie vie, dublul vital are capacitatea să înregistreze direct toate impresiile vizuale, olfactive sau auditive venite din lumea exterioară. Aşadar, în afară de duh sau fiinţa noastră spirituală, şi dublul vital constituie un suport de înregistrare al fenomenelor din afara trupului omenesc. Acest corp eteric, sau dublu vital – care ne împiedică ziua să ştim ce am făcut noaptea sau ce cunoaştem din alte vieţi – înregistrează cunoştinţe ziua, când spiritul se află în trup, şi înregistrează cunoştinţe noaptea, când duhul este în afara trupului. Prin urmare, corpul vital este o arhivă păstrătoare de cunoştinţe. El reprezintă „subconştientul” ştiinţei voastre terestre.
Pe lângă materia memorială a duhului şi în dublul vital se imprimă, sub formă de simboluri, tot ce a aflat duhul în timpul nopţii despre viitorul său apropiat, despre evenimentele prin care va trece, iar la deşteptare „subconştientul” – nefiind prin sine însuşi inteligent, cugetător ca duhul sau stăpânul său – nu le poate traduce limpede, decât sub formă de presentiment, de presimţire că va fi ceva, că stăpânului său i se va întâmpla ceva, dar ce anume, nu ştie. Dublul vital fiind doar un înregistrator, fără să posede o inteligenţă, nu poate reproduce decât inconştient şi vag, ceea ce a reţinut sau memorat.
Dublul vital are o importanţă capitală în existenţa omului trupesc. De vigoarea sau slăbiciunea sa depinde starea de sănătate sau debilitatea trupului. Chimiştii noştri cereşti acţionează asupra dublului vital, schimbându-i compoziţia originară, cu scopul de a face din om un medium auditiv, vizual sau telechinetic. Compoziţia dublului vital este conformă constituţiei planetei pe care s-a întrupat duhul. Consistenţa trupului va fi în raport cu compoziţia dublului vital. Graţie acestei adaptări, omul poate trăi pe orice planetă, oricare ar fi constituţia sa fizică şi chimică.
Datorită dublului vital se construiesc visele. Visul poate să însemne ceva pentru om şi poate să nu-i arate nimic. Dacă de exemplu un spirit superior trebuie să joace într-o întrupare a sa rolul unui biet cioban, potrivit rangului său, el poate avea noaptea conversaţii cu alte duhuri, poate călători sau vizita diferite regiuni terestre sau spaţiale. La deşteptare îşi va aminti ceva, dar atât de neînţeles pentru mintea lui simplă din actuala viaţă terestră, încât visul nu-i va spune nimic. Aşadar, visul reprezintă uneori ceva şi alteori nimic – pentru cel care a visat.
De multe ori o persoană incultă, pusă în stare de transă, ne uimeşte prin cunoştinţele sale de chimie, fizică şi astronomie. De unde le scoate? Din adâncul arhivei sale spirituale, pentru că este o entitate superioară în lumea spaţiilor.
Visele sunt necesare omului. Uneori duhul are nevoie ca ego-ul – personalitatea prin care s-a întrupat şi constituie conştiinţa sa în istarea de veghe – să ştie ceva, cât de cât, din cele ce trebuie să facă în viaţa terestră actuală. In acest scop, duhul provoacă un vis, pentru ca tot el — prin intermediul ego-ului, care îi oferă conştiinţa de veghe când va fi în trup – să aibă presentimente vagi despre evenimentele ce vor urma, despre faptele pe care trebuie să le facă şi despre cele de care trebuie să se ferească.
Am spus că omul spirit are un; program de urmărit. Ca să se ţină pe acest drum şi să nu greşească, el trebuie să aibă, cât de cât, indicaţia drumului său. Pentru a avea în vedere calea ce o are de urmat, duhul face astfel ca însăşi vehicolul său să înregistreze, sub formă de vis simbolic, cărarea pe care îi vor fi aşternute flori sau ghimpi, bucurii sau supărări.
Lumea crede că visul este ceva întâmplător, o fantezie fie a celulelor cerebrale, fie a retinei, fie a „psihicului” său. Nu, nu este aşa. Visul este o producţie voită a duhului, a stăpânului trupului, sau a altor duhuri, care vor să transmită ceva iubitului lor întrupat.
Deşi viaţa pare a se scurge fără nici o continuitate între lumea noastră şi a voastră, adevărul este că între viaţa trupească în stare de veghe şi viaţa de spirit liber este o continuă curgere, fără cea mai mică întrerupere, căci între aceste două lumi, îmbinate una în alta, există o legătură indisolubilă, a cărei funcţionare lumea neştiutoare de adevăruri cereşti nu o cunoaşte.
Pentru omul simplu viaţa trupească e o fericire. Pentru duhul superior, coborât în trup, viaţa pur trupească este un chin al neştiinţei şi întunericului. Atunci Divinitatea a orânduit viaţa de duh exteriorizat din timpul nopţii, al somnului.
Omul simplu e un cvasi-animal. El nu trebuie să fie stingherit din cursul vieţii sale, nu trebuie să ştie că tot ce spune şi face este auzit şi văzut de cei din lumea spaţială. Ar fi îngrozit ştiindu-se observat, urmărit în toate actele şi gândurile sale. Viaţa nu i s-ar mai desfăşura în libertate, după deplina sa înclinare. Prin urmare, Divinitatea, în nemărginita Ei înţelepciune, a socotit că omenirea, în general, trebuie lăsată în necunoaşterea lumii spirituale; cunoaşterea Cerului constituind doar privilegiul celor puţini.
Noi suntem o piedică pentru animalul din om. Insuşi duhul inferior declară că el nu vrea – ca om trupesc – să ştie de lumea sa spirituală. Cei mulţi nu cred în existenţa spiritului, a vieţii spirituale, şi nu le plac cunoştinţele lumii cereşti, duhurile lor fiind încă pe treptele inferioare ale scării evoluţiei spirituale.
Cele mai multe vise par a fi irealităţi, pentru că duhul nu are permisiunea să construiască un vis concret, imaginativ-real. Aceste reprezentări enigmatice vor dura mii de veacuri, până când omenirea va ieşi din starea morală şi intelectuală înapoiată, până când se va ridica pe treptele superioare ale înţelegerii şi conştiinţei, când voinţa nu îi va mai permite să se abată din calea armoniei divine, stabilită din veşnicie în tot universul.
Cartile lui Scarlat Demetrescu se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
Vezi si alte articole similare:
