Despre vindecare și cum să îți vinzi sufletul pentru ea
O copilă cu deficiențe de auz este vizitată de Fecioara Maria. Evenimentul nu doar că îi redă auzul și vorbire, dar o și înzestrează cu puteri vindecătoare. Vestea ajunge departe, oamenii se îngrămădesc să vadă miracolul cu ochii lor, însă lucrurile nu sunt ceea ce par. Să fi fost cu adevărat lucrarea Fecioarei Maria?
Vezi Trailer la The Unholy (2021):
La primele cinci concilii ecumenice ale bisericii crestine au fost stabilite jaloanele dogmelor teoretice, valabile pâna in zilele de azi. Conciliile au avut loc la Niceea (325), Constantinopol (381), Efes (431), Calcedon (451) si din nou la Constantinopol (553). Toate aceste patru localitati se gasesc in Turcia: Niceea si Calcedon nu departe de Istanbul (fostul Constantinopol), Efes in partea vestica a Anatoliei.
Conciliul 1 din Niceea (anul 325)
Convocat de imparatul roman Constantin cel Mare (306-337), in scopul consolidarii imperiului roman cu ajutorul noii religii crestine, pe cale de extindere cu succes in Europa, nordul Africii si Asia Mica. In spatele convocarii celor 318 episcopi a stat lupta pentru putere intre Constantin cel Mare, autoproclamat Pontifex Maximus (episcop universal) si episcopi. Parerile imparatului Constantin cel Mare au trebuit sa fie acceptate fara impotrivire de catre toti episcopii. Pâna la acea data, teza general acceptata de biserica era ca Dumnezeu si Isus nu sunt fiinte identice, ci numai asemanatoare. Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza unitatii indisolubile intre Isus si Dumnezeu.
Conciliul 2 din Constantinopol (anul 381)
Convocat de imparatul Theodosius I (347-395) in anul 381. Theodosius I a declarat crestinismul drept religie oficiala de stat, ordonând distrugerea tuturor vechilor asezaminte de cult pagâne. La acest conciliu Theodosius I a avut un cuvânt greu de spus: episcopii prezenti au trebuit sa accepte introducerea notiunii de Trinitate (Sf.Treime) (identitatea de fiinta intre Dumnezeu, Isus si Sf.Spirit).
Conciliul 3 din Efes (anul 431)
Convocat la cererea co-împaratilor romani Valentianus III (425-455, împarat al partii de vest a imperiului, cu sediu la Roma) si Theodosius II (408-450, împarat al partii de est, cu resedinta la Constantinopol). La conciliul al 3-lea, desfasurat sub patronajul acestor 2 împarati, s-a pus problema in ce calitate trebuie privita Maria: drept Christotokos (Mama lui Cristos cel lumesc) sau Theotokos (Mama lui Dumnezeu, Mama Fiului lui Dumnezeu). Conciliul a hotarât recunoasterea Mariei drept Theotokos, eliberând-o de orice pacat pamântesc. In spatele deciziei a stat însa Pulcheria (sora mai mare a împaratului Theodosius II), nu reprezentantii clericali (papa sau episcopii).
Conciliul 4 din Calcedon (anul 451)
Formal, conciliul al 4-lea a fost convocat de împaratul bizantin Marcianus (396-457), în realitate de aceiasi Pulcheria, care, dupa moartea lui Theodosius II (450) s-a casatorit cu împaratul Marcianus. Pulcheria a dat tonul si la conciliul al 4-lea, in pofida împotrivirii fatise a multor episcopi. Conciliul a proclamat, sub presiunea Pulcheriei, dubla natura – divina si umana – a lui Isus, precum si primatul papei de la Roma (împuternicit cu managementul unic al treburilor clericale mondiale).
Conciliul 5 din Constantinopol (anul 553)
Convocat de imparatul bizantin Justinian I (483-565), de fapt de sotia sa Theodora (497-548), co-regenta imperiului roman de est (împreuna cu Justinian I). Unul din telurile lor, urmarite cu intransingenta, a fost eradicarea pagânismului prin orice mijloace si crestinizarea fortata a maselor. Conciliul al 5-lea a ramas in istorie drept conciliul de aclamare si ovationare a perechii imperiale Justinian I si Theodora. Justinian a ordonat, înaintea începerii conciliului, arestarea papei Vigilius (537-555) care sustinea alte puncte de vedere. La conciliu i-a obligat pe episcopi sa aprobe, sub aclamatii unamime la comanda, toate tezele religioase propuse de perechea imperiala: declararea neautenticitatii multora dintre tezele initial acceptate de biserica, in special cele ale lui Origenes (185-254), teza reincarnarii etc (in total au fost pronuntate 15 anateme).
Maria
Atât ortodocsii cat si romano-catolicii o considera pe Maria ca fiind Maica Domnului (Theotokos sau Deipare) si inteleg in acelasi fel Adormirea si Ascensiunea sa in ceruri. Deasemenea, ambele biserici cred ca Sf. Maria sta acum la picioarele Domnului si intervine pentru cei ce i se roaga. Catolicii insa, care cred ca toti oamenii se nasc purtând in ei povara pacatului stramosesc, au considerat ca trebuie sa creeze dogma imaculatei conceptii, pentru a o defini pe Sf. Maria ca fiind nascuta fara pacat, datorita meritelor lui Isus. Aceasta este o dogma introdusa in anul 1854, de Papa Pius IX. Biserica ortodoxa, nu accepta ideea ca Maria s-a nascut in pacat, la fel cum nu crede ca pacatul stramosesc a fost transmis oamenilor. Pentru pacatul lui Adam, Dumnezeu a pedepsit pe om o singura data, facându-l muritor. De aceea, nu exista nici o justificare pentru aceasta dogma catolica. Ambele biserici cred ca Maria reprezinta biserica, deoarece biserica (care este si trupul lui Isus) devine mama noastra prin botez, iar Maria este si mama noastra.
Icoanele
Icoanele ortodoxe sunt reprezentari artistice ale lui Isus, Maria sau ale sfintilor. Dumnezeu nu poate fi pictat, intrucât niciun om nu l-a vazut. Spiritul Sfânt a fost vazut sub forma de flacari sau a unui porumbel si nu poate fi pictat decât in acest fel. Icoanele sunt mai mult decât picturi sfintite si au un profund caracter teologic. Ortodocsii onoreaza si saruta icoanele, in semn de devotiune fata de persoana pe care o reprezinta. Icoanele nu sunt idoli; ele sunt ferestre spre o lume plina de taine, pe care oamenii nu o pot patrunde cu cele cinci simturi. Biserica romano-catolica foloseste însa statui, care sunt reprezentari tridimensionale si care creaza o senzatie de naturalism ce par a imita arta vechii Grecii sau a Romei.
Dumnezeu si Diavolul
Piatra de temelie a crestinismului este axioma existentei divinitatii supreme (Dumnezeu), a eternei opozitii intre principiul Binelui si cel al Raului, personalizate de Dumnezeu si Diavol. Teroarea existentei iadului si a chinurilor vesnice, la care se presupune ca vor fi supusi cei ce contravin contractului moral incheiat cu biserica, este un mijloc eficace de constrângere pentru un drept-credincios de a ramâne fidel liniei de conduita stabilite de biserica. Diavolul are deci un rol de prima mâna in influentarea maselor, dupa bunul plac al bisericii. Cu toate acestea, referintele crestine in privinta diavolului nu abunda. Putine lucruri sunt cunoscute despre el:
– Este de soi un inger, initial subordonat lui Dumnezeu.
– S-a revoltat impotriva autoritatii divine, iar Dumnezeu a iesit victorios din aceasta inegala confruntare.
– A fost izgonit din regatul celest si exilat intr-un domeniu subpamântean, unde a intemeiat regatul iadului.
– De atunci isi petrece vremea incercând sa contrarieze planurile divine.
Dumnezeu ii tolereaza insa diavolului, de multa vreme, existenta si activitatile de sabotaj. Cum, Dumnezeu este atotputernic, ar putea lesne sa anihileze aceasta opozitie, daca ar contraveni planurilor sale. Diavolul pare insa integrat in planul divin. Dar, aici ar putea apare o alta contradictie: diavolul, initial adversar ireductibil al lui Dumnezeu, a devenit in cursul timpului slujitorul lui cel mai credincios si principalul instrument de disuasiune.
Susține misiunea noastră! Donează și contribuie la un viitor mai conștient și plin de lumină.
