Călătoria incredibilă a unui băiețel până în răi și înapoi

Atunci cand ne gandim la rai, tot felul de intrebari ne trec prin minte: cum arata acesta? Vom mai avea un corp? Vom avea aripi? Ii vom reintalni pe oamenii pe care i-am cunoscut in aceasta viata? Cum arata Iisus? Exista animale in rai? Citind relatarea micutului baietel care a calatorit in rai din acest film documentar, vei primi multe raspunsuri la aceste intrebari, care iti vor schimba pentru totdeauna felul in care te gandesti la Dumnezeu, la eternitate si chiar la viata pe pamant. De la rezolvarea eternei probleme a tineretii fara batranete si pana la razboiul care va urma, calatoria in rai a lui Colton ofera o perspectiva unica asupra acestui loc etern descris in Biblie.

Vezi Trailer la Heaven Is for Real (2014):

Pe întreaga suprafaţă a Terrei se află un număr imens de predicatori, care îşi arogă importanţă susţinând că ei îl cunosc pe Dumnezeu, că nu există moarte, ba ne dau şi asigurări că, prin ascultarea ce le-o acordăm, ne conduc chiar în grădina Paradisului. Fiecare se socoteşte înţelept şi pretinde că mântuirea noastră numai prin intermediul lui se împlineşte. Aceşti predicatori, condiţionaţi diferit în funcţie de propriile crezuri, prin tot ceea ce susţin divizează lumea şi adesea sunt pricină de conflicte între oameni. In general, adevărul despre care vorbesc ei este cuprins doar în vorbe cu interpretări distincte. Teologii şi filozofii aflaţi într-o permanentă confruntare au determinat, în decursul istoriei, inerente disidenţe. Or, acest simplu, fapt prin el însuşi grăitor, demonstrează lipsa de temeinicie a credinţelor şi conceptelor pe care ei le susţin.

Exercitându-și meseria de doctor pediatru, și-a petrecut 15 ani vorbind cu copii care au supraviețuit unei morți care a durat câteva minute. Copii îi vorbeau de o lumină alb strălucitoare care ne învăluie pe toți în momentul morții și care, așa cum i-a spus un băiețel “este mai reală decât realitatea”. Studiind NDE (acronimul de la Near Death Experience) când au loc ultimile noastre comunicări și interacțiuni cu viața, Melvin Morse a observat că se petrece o trăire autentică și inefabilă care ne dezvăluie fețele ascunse ale realității. Apare întrebarea dacă toate mărturisirile făcute după NDE sunt adevărate. Este o întrebare la care mintea rațională nu îi poate da un răspuns satisfăcător pentru că verificarea ei se află în afara posibilităților actuale ale conștiinței noastre.

Bazandu-se pe studii ale specialistilor in domeniul memoriei, formuleaza teza ca memoria nu se afla in creierul nostru sau intr-o alta zona a corpului fizic, ci intr-o alta dimensiune subtila a manifestarii. Lobul nostru temporal drept nu este decat interfata ce permite comunicarea cu aceasta banca de date universala. El este in acelasi timp releul nostru de comunicare cu lumea ingerilor si cu Dumnezeu. Aplicand aceasta ipoteza foarte convingatoare in diferite domenii, Melvin Morse ne ajuta sa intelegem o multitudine de fenomene care pana acum erau enigmatice.

Trebuie să reţinem că justiţia desăvârşită nu recunoaşte pedeapsa ca atare. Cel puţin teoretic, chiar şi legea omenească se străduieşte să nu pedepsească delicventul, ci caută doar să atingă următoarele scopuri: 1) să prevină pe alţii în a săvârşi infracţiuni; 2) sa-l retină pe delicvent de la săvârşirea altor infracţiuni, închizându-l sau supunându-l altor pedepse care sa-l izoleze; 3) să-l corijeze pe delicvent, arătându-i avantajul faptelor sale bune si dezavantajul celor rele. Dacă acestea sunt năzuinţele legii mărginite a oamenilor, atunci ce ne putem aştepta în cazul dat de la legea nemărginită a universului? Nici mai mult, nici mai puţin, desigur, decât la pedeapsa care promovează şi însufleţeşte dezvoltarea însuşirilor “bune” şi înăbuşă instinctele “rele”. Şi tocmai acest lucru îl întâlneşte oculţistul evoluat în planul astral.

In legătură cu aceasta, trebuie să reţinem că pedepsele care alimentează cel mai bine sufletul cu idealuri josnice, n-ar avea nici o însemnătate pentru sufletul mai dezvoltat şi invers. Pe scurt, în fiecare caz în parte, felul pedepsei adecvate se oglindeşte limpede prin felul idealului despre rai sau iad pe care şi l-a făurit omul în timpul vieţii sale pământeşti, acest ideal fiind mentinut în suflet şi la trecerea sa din trup în planul astral. Raţiunea unora este pe deplin satisfăcută de idealul care oferă un loc cenuşiu pentru cei păcătoşi şi o prea frumoasă locuinţă în ceruri, cu străzi de aur, coloane şi melodii de harpe pentru cei binecuvântaţi. Altii, mult mai evoluaţi, care au renunţat la ideile anterioare despre cer ca spaţiu şi despre iadul plin de chinuri, consideră că fericirea supremă posibilă ar consta în stările sau în condiţiile în care idealurile lor, scopurile lor superioare s-ar realiza, visurile lor s-ar transforma în realitate; iar drept pedeapsă supremă ei consideră acea stare în care ar putea să urmărească singuri consecinţele logice ale răului pe care l-au pricinuit. Şi ambele categorii de suflete mentionate îşi găsesc în planul astral raiurile şi iadurile, aşa cum şi le-au imaginat, deoarece şi-au creat raiul şi iadul din propriile conştiinţe lăuntrice. Astfel de noţiuni mintale nu par ireale pentru cei care şi le-au creat, iar bucuria sau suferinţa nu-şi pierde realitatea din cauză trupului.

In plan astral, “păcătosul” care crede în iadul cu pucioasă şi flăcări care-l aşteaptă pentru “crimele neruşinate comise în timpul vietii” pământeşti, nu va fi dezamăgit. Credinţele îi asigură mediul necesar, iar conştiinţa îl condamnă la pedeapsa în care crede. Chiar dacă raţiunea lui se străduieşte să se dezbrace de aceste credinţe, rămân totuşi amintirile subconştiente ale copilăriei, poveţele şi tradiţiile neamului său iar el se va găsi în aceleaşi condiţii. Lui îi revine să suporte (desigur numai în închipuire) chinurile şi suferinţele tradiţionale, până când va căpătă îndrumările pretioase, ale căror triste amintiri îl vor asedia în următoarea încarnare. Acesta este , desigur, un caz extrem. Sunt multe alte categorii şi nivele de “iaduri” pe care le îndură sufletele în planul astral, în funcţie de nuanţa credinţei religioase. Fiecare îşi primeşte pedeapsa care i se potriveşte cel mai bine pentru a devia îndemnul şi influenta negativă a acesteia asupra vieţii viitoare.

Acelaşi lucru se petrece şi cu idealurile despre “rai”. Sufletul se poate bucura de tot binele celor binecuvântaţi, conform propriilor idealuri pentru faptele şi acţiunile bune, înscrise în folosul său în infailibilele cărti ale memoriei sale. Nici un suflet nu este în întregime “rău” sau în întregime “bun”, iar de aici reiese că fiecare suflet este predispus la recompensă şi pedeapsă în funcţie de meritele sale, determinate de conştiinţa trezită. Sau, altfel spus, conştiinţa trage “concluzia de mijloc” pentru suflet, concluzie care se potriveşte întocmai cu credinţele care predomina în sufletul respectiv.

Aceia, care în timpul vieţii pământeşti au ajuns voit la convingerea că pentru suflet nu există o viată viitoare, sunt pasibili de trăiri mai deosebite. Ei se întâlnesc în planul respectiv cu oameni din aceeaşi categorie, închipuindu-şi că au emigrat pe o altă planetă şi că se află încă în trup. Ei trebuie să participe acolo la marea dramă a karmei, suferind pentru durerile cauzate altora şi delectându-se cu binele pe care l-au făcut altora. Ei nu sunt pedepsiţi pentru necredinţă – ar fi extrem de nedrept – însă ei îşi învaţă lecţia despre bine şi rău în spiritul propriului lor crez. Trăirile acestea sunt tot de natură spirituală şi provin numai de la exprimarea în astral a amintirilor din viata pămânească, ce sunt stârnite de conştiinţa trezită care dă cu răzbunare “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.

Credinţa sau lipsa de credinţă în viata de apoi nu schimbă legea universală despre răsplată şi “purificare” astrală. Legile karmei nu pot fi nimicite prin refuzul de a crede în viata de apoi sau prin refuzul de a admite deosebirea dintre bine şi rău. In fiecare fiinţă se ascunde, oricât de adânc ar fi tăinuită, conştiinţa intuitivă a faptului că sufletul rămâne în viată şi că fiecare suflet posedă o conştiinţă profundă despre un oarecare cod de lege morală. Iar aceste opinii subconştiente şi această credinţă se manifestă în planul astral.

Sufletele evoluate care ne-au lăsat cele mai bune şi superioare rapoarte despre viata sufletului “de dincolo” conţin puncte comune în comunicările lor referitoare la fericirea supremă şi la suferinţa cea mai profundă a sufletului fără trup evoluat şi cult, care provin fie din cauza înţelegerii faptelor şi gândurilor bune din viata pământească, fie din pricina unei înţelegeri similare a rezultatelor faptelor şi gândurilor negative din timpul vieţii de pe pământ. Când privirea sufletului se înseninează într-atât încât poate să se orienteze în hăţişul încurcat al cauzei şi efectului şi poate urmări fiecare fir separat care intră în acest hătiş, atunci se obtine în suflet raiul sau iadul, având o dimensiune atât de înaltă, încât nici Dante n-a visat-o.

Nu există bucurie mai mare a sufletului reîncarnat, care s-ar putea compara cu cea simţită în momentul când acesta pricepe consecinţele logice ale faptelor bune; după cum nu poate fi durere care să poată fi comparată cu cea simtită în clipa când pricepe rezultatul faptei negative, la care se mai adaugă şi gândul amar că “totul putea să fie altfel”.

In cele din urmă, chiar şi acestea dispar din suflet. De fapt, aceste înţelegeri care îi par o veşnicie sufletului, durează uneori numai un minut, în planul astral nu exista fericire veşnică sau suferinţă veşnică. Toate acestea trec, iar sufletul apare în viata pământească pentru a intra din nou în Şcoala Vietii, în Grădinita de copii a lui Dumnezeu, pentru a invăta şi reînvăta acolo lecţiile sale. Şi tineti minte întotdeauna că şi raiul şi iadul fiecărui suflet sălăşluieşte chiar în acest suflet. Fiecare suflet îşi creează propriul său rai sau iad, deoarece nici primul, nici al doilea nu au o existentă reală. Raiul şi iadul fiecărui suflet sunt consecinţele karmei lui şi o creaţie pur spirituală a sa. Din această cauză însă, fenomenul nu este mai puţin real pentru suflet: în viata lui pământească nu există nimic mai real. Şi mai reţineţi că raiul şi iadul din planul astral nu-i sunt date sufletului ca mită sau pedeapsă, ci doar ca mijloc firesc de dezvoltare şi de desfăşurare a calităţilor mai înalte şi ca zăgăzuire a celor josnice, cu scopul înaintării sufletului pe Cărare.

Aşadar, “Fiecare om este propriul său judecător, aducător de fericire sau de suferinţă, singur îşi determină răsplătirea sau pedepsirea propriei sale persoane “în planul astral”.

Viata din planul astral nu constă însă în întregime din rai şi infern. Acolo se trăiesc bucurii care nu au nimic comun cu faptele bune sau rele din viata pământească, dar care decurg din nevoia de a-şi exprima propriile calităti creatoare şi de a-şi exersa mai puternic raţiunea – bucuriile exprimării şi ale cunoaşterii, mai presus de care muritorul nu poate simti nimic.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.