Yog Ramacharaka – Somnul Sufletului: Odihna Sacră de După Moarte și Rolul Său în Evoluție
Ascultați articolul sub formă de podcast:
În legătură cu somnul sufletului despre care am vorbit în capitolul precedent, ne permitem să cităm un pasaj din cartea noastră anterioară: “Cei rămași în viața pământească pot împiedica procesul de aprofundare a somnului în starea de acalmie, precum și procesul stabilității și durabilității acestui somn. Sufletul care vrea să mai comunice câte ceva sau care este întristat de durerea celor rămași în urma lui (mai ales dacă el aude plânsetele și chemările necontenite de întoarcere) își va învinge starea de somnolență, care-l învăluie și va face sforțări disperate pentru a se întoarce.
Tot astfel și chemările spirituale ale celor rămași vor neliniști somnul în care abia s-a cufundat sufletul, îl vor îndemna să se trezească și să încerce să răspundă la chemări, sau îl vor trezi numai parțial și îi vor împiedica dezvoltarea. Aceste suflete semi-trezite, se manifestă des în cercurile de spiritism. Jalea noastră egoistă produce întotdeauna multe suferințe și dureri celor pe care îi iubim și care au plecat deja “dincolo”. Numai dacă sufletele au aflat esența situației încă înainte de părăsirea vieții pământene, numai atunci au puterea să refuze întoarcerea invocată chiar și de ființele dragi. Sunt cunoscute cazurile când sufletele își amânau somnul ani îndelungați ca să poată rămâne în jurul ființei dragi de pe pământ. Noi trebuie să evităm tot ceea ce poate să împiedice evoluția celor plecați: lăsați-i să doarmă și să se odihnească în așteptarea ceasului renașterii, altfel îi obligați să moară de câteva ori. Aceia care iubesc cu adevărat, și înțeleg, evită întotdeauna aceasta, deoarece iubirea și înțelegerea lor le sugerează să dea sufletului posibilitatea de a pleca în liniște, de a se folosi de bine-meritata pace și de a atinge deplina dezvoltare. Această perioadă a somnului sufletesc este asemănătoare cu cea a existenței copilului în pântecul mamei, pentru ca apoi să se trezească la viață și putere.
Mai există și o altă fază a acestei perioade deosebite de dezvoltare a sufletului pe care suntem datori să o semnalăm aici.
Vom recurge din nou la ceea ce am scris anterior pe această temă: “Numai sufletul omului mort de moarte naturală se cufundă imediat în somn (dacă nu-l împiedică nimeni). Oamenii care se prăpădesc în accidente sau sunt uciși – într-un cuvânt, cei care-și părăsesc brusc trupul se găsesc un timp oarecare într-o stare perfectă de veghe și sunt pe deplin în posesia capacităților lor mintale. De multe ori ei nu-și dau seama că “au murit” și nu pot înțelege ce se întâmplă cu ei. Deseori pe deplin conștienți, pogoară la viața pământească pentru scurt timp și, cu ajutorul simțurilor lor astrale pot vedea și auzi tot ce se petrece în jurul lor. Ei nu pot realiza faptul că s-au separat de trup și de multe ori sunt într-o totală nedumerire, într-o totală zăpăceală.
Soarta lor ar fi foarte dureroasă pe parcursul celor câteva zile, dacă somnul n-ar pune stăpânire pe ei, dacă n-ar exista ajutoarele din astral. Aceste suflete blagoslovite din sferele superioare ale existenței îi înconjoară, le explică cu multă prudență situația creată, îi alină și le dau sfaturi, de obicei se “îngrijesc” de ei până la cufundarea în somn, întocmai ca un copil obosit care adoarme seara. Aceste ajutoare nu-și trădează niciodată îndatoririle pe care le au și nu neglijează pe nici unul dintre cei care au murit subit, fie el om bun sau rău, pentru că aceste ajutoare știu că toți sunt copiii lui Dumnezeu, frații și surorile lor spirituale. Oamenii de o înaltă dezvoltare și formă spirituală trec uneori din corpul fizic în cel astral (dedublându-se în astral), pentru a da ajutor și sfaturi în timpul marilor catastrofe (ca inundația din Jeston și catastrofa Titanicului), sau după o mare luptă, când este necesar un ajutor imediat… Oamenii care mor în condițiile enumerate mai sus, trec în starea somnului sufletesc treptat, ca în cazul unei morți naturale”.
O altă împrejurare pe care trebuie să o remarcăm aici, este minunatul fenomen de vizionare a vieții trecute a sufletului – marea panoramă care trece prin fața ochilor minții sufletului atunci când se cufundă în somn. Ocultiștii competenți afirmă că aceasta se produce uimitor de repede, încât nu se poate determina timpul. Și totuși, în această clipă trece prin fața sufletului panorama întregii vieți pământești. Imagine după imagine, din copilărie până la bătrânețe. Cea mai neînsemnată întâmplare este înfățișată cu aceeași exactitate cu care sunt înfățișate evenimentele cele mai importante. Memoria conștientă își dezvăluie toate tainele sale, nu ascunde nimic, nu omite nimic. Sufletul, stimulat de discernământul spiritual, devine capabil să înțeleagă însemnătatea, cauza și efectul fiecărui eveniment din viața sa. El poate să se auto-analizeze și să-și dezaprobe acțiunile. În urma acestui fapt, acțiunile vieții trecute se concentrează și se întipăresc în suflet, transformându-se în semințe, care vor duce în viitor cele mai bune roade.
Aceste semințe servesc pentru a-și aduce roadele în caracterul din viitoarele vieți, întrucât ele concordă cu însușirile dobândite;
Cei care vor obiecta, pe motiv că rațiunii îi este imposibil să analizeze într-o clipă evenimentele întregii vieți, noi le putem răspunde că psihologia dovedește o asemenea posibilitate chiar în viața pământească. Sunt înregistrate multe cazuri când omul, ațipind pentru scurt timp, visează evenimentele care s-au petrecut pe parcursul mai multor ani. În cursul somnului obișnuit, noțiunea timpului este scurtată în mod vizibil, iar în starea arătată mai sus, procesul concentrării se intensifică simțitor și o lungă perioadă de o viață se transformă într-o clipă.
Sufletul, intrat în stare de somn, aduce impresiile concentrate ale întregii sale vieți, incluzând semințele dorințelor, năzuințelor, dispozițiilor, indispozițiilor, simpatiilor și antipatiilor lui. Aceste gânduri-semințe încep să răsară imediat, dând flori și roade. Ele se manifestă nu numai în reîncarnările următoare, ci chiar și în existența sufletului în plan astral. Natura grijulie nu încredințează sufletului obligația de a-și distruge toate năzuințele în încarnările următoare, ci îi acordă posibilitatea de a-și manifesta și epuiza multe impulsuri puternice în planul astral, pentru ca sufletul să le poată depăși la renașterea sa într-o nouă viață pământească. Iar somnul sufletului favorizează acest lucru. În timpul somnului, sufletul se pregătește pentru intrarea în viața astrală și pentru manifestările, ale căror detalii le vom afla pe măsură ce vom înainta în discurs. Somnul îi este tot atât de necesar sufletului în acest stadiu, după cum îi este necesar somnul copilului din pântecele mamei.
Noi am auzit despre oamenii lipsiți de rațiune care, în timp ce luau cunoștință de această învățătură, își exprimau frica față de o astfel de stare de somn a sufletului, declarând că “ei se tem să doarmă într-un loc necunoscut, printre atâtea ființe și lucruri necunoscute”. O atare obiecțiune i se pare curioasă ocultistului, fiindcă el știe că nicăieri în natură nu este mai bine păzită vreo ființă ca sufletul adormit în marele plan astral. Aceste suflete cufundate în somn se află într-o siguranță totală, păzite de atacul răului, precum și de orice influență dăunătoare; doar o răsturnare totală a celor mai oculte legi ale naturii ar putea să le atingă. Țineți minte că domiciliul lor nu îl reprezintă spațiul, ci starea lor. Și această stare este de așa natură, încât nici o influență dăunătoare nu le atinge sau nu poate pătrunde până la ele. Ar fi fost foarte bine dacă am fi fost și noi tot atât de bine păziți pe pământ.
Aceste suflete sunt atât de bine apărate, încât se pare că toate forțele naturii s-au înțeles între ele să le păzească. Există următoarea maximă hindusă: “Chiar și zeii de pe înaltele lor tronuri n-au nici o putere asupra sufletelor care dorm”.
Acelora, ale căror idealuri cu privire la viața “de dincolo” sunt atât de tare supuse influenței învățăturilor teologice consacrate, încât noțiunea despre somnul sufletului li s-ar părea stranie sau neverosimilă, noi le putem spune că o oarecare chibzuială le va dovedi că în noțiunile unanim acceptate ale celor mai îndrăgite teologii, se pot găsi multe aluzii voalate cu privire la starea binecuvântată de pace care îi este atât de necesară sufletului după o viață atât de zbuciumată și înaintea începerii altei vieți. “El dă liniște iubiților Săi”; “Acolo e pace pentru cei obosiți”; “El a plecat pentru o odihnă îndelungată”. Acestea și multe alte expresii și maxime obișnuite se străduiesc să exprime ideea de bază, înrădăcinată în rațiunea omenească, referitoare la perioada de odihnă care îi va fi oferită sufletului obosit, ideea despre “pacea” de după nenorocirile și furtunile vieții este atât de frumoasă și de instinctivă, încât se poate spune cu hotărâre că ea reprezintă cea mai puternică înclinație și sinceră convingere a sufletului omenesc cu privire la “odihna” sufletului după moarte. Ea este totuși atât de precisă ca și întinderea în viața de dincolo de mormânt. Totuși, numai în învățăturile oculte superioare se pot găsi explicațiile acestei idei.
Sufletul care știe de existența acestui răstimp de somn și este familiarizat cu natura lui, va găsi o deplină satisfacție în meditațiile sale despre acest lucru. El se va obișnui să considere acest stadiu ale existenței sale viitoare drept un balsam binecuvântat si o mângâiere. El va simți în privința acestei stări ceea ce este exprimat în cuvintele cântecului antic hindus: “Eu dorm în pace și în liniște, legănat de leagănul beznei. O pace în deplină siguranță în sânul marelui Ocean al vieții”. Pacea, liniștea, tăcerea, siguranța, ocrotirea – iată însușirile somnului sufletului din planul astral.
