Samael Aun Weor – Călătorii Djinn și Căutarea Maestrului Secret

Flancat de ziduri intelectuale, istovit de atâtea teorii complicate și dificile, mă hotărâi să călătoresc spre coastele tropicale ale mării Caraibelor. Așezat acolo, în depărtare, ca un călugăr din vechime, în umbra tăcută a vreunui arbore singuratic, m-am hotărât să îngrop întregul cortegiu apăsător de raționalism zadarnic.

Cu mentalul în alb, plecând de la zero radical, cufundat într-o meditație profundă l-am căutat în mine însumi pe Maestrul Secret. Mărturisesc fără ocolișuri și cu o totală sinceritate că am luat foarte în serios acea frază din testamentul înțelepciunii antice care spune textual: Înainte ca falsa auroră să se ridice asupra Pământului, cei care supraviețuiră uraganului și vijeliei îl lăudară pe Cel Intim și li se înfățișară Solii Aurorei. Îl căutam, evident, pe Cel Intim, îl adoram în taina meditației, îi închinam un cult.

Știam că îl voi găsi în mine însumi, în ascunzișurile sufletului meu și rezultatele nu se fură mult timp așteptate. Mai târziu, a trebuit să mă îndepărtez de plaja nisipoasă pentru a mă refugia pe alte pământuri și în alte locuri. Dar, oriunde aș fi fost, îmi continuam practicile de meditație; întins pe pat sau pe podeaua tare, mă așezam în poziția stelei înflăcărate – cu picioarele și brațele deschise la dreapta și la stânga – cu corpul complet relaxat.

Îmi închideam ochii pentru ca nimic din lume să nu mă distragă; mă îmbătam cu vinul meditației conținut în cupa perfectei concentrări. În mod incontestabil, pe măsură ce îmi intensificam practicile, simțeam că mă apropii cu adevărat de Cel Intim. Deșertăciunile lumii nu mă interesau; știam bine că toate lucrurile acestei văi a plângerii sunt trecătoare. Cel Intim și răspunsurile sale instantanee și secrete erau singurele lucruri care mă interesau în mod real.

Există serbări cosmice extraordinare care nu pot fi niciodată uitate și cei Divini și oamenii o știu bine. În momentul în care scriu aceste rânduri, amintirea unui răsărit dintr-o zi fericită, plăcut îmi vine în minte. Din grădina interioară a casei mele, în afara Corpului planetar, îngenunchiai cu umilință, îl chemai pe Cel Intim cu voce tare. Preafericitul trecu pragul casei mele; îl văzui venind spre mine cu un pas triumfal. Înveșmântat într-un zefir de preț și într-o inefabilă tunică albă, cel adorat veni spre mine; îl contemplai, fericit. Splendida coroană a Hierofanților Greci strălucea pe capul său ceresc; întregul său corp era făcut din natură, din fericire. În mâna sa dreaptă străluceau toate pietrele prețioase de care vorbește Apocalipsa Sfântului Ioan. Domnul ținea ferm în mână Bastonul lui Mercur, sceptrul regilor, bastonul Patriarhilor. Luându-mă în brațele sale, Venerabilul îmi spuse cu o voce paradisiacă lucruri pe care ființele pământului nu le pot înțelege.

Domnul Perfecțiunii mă duse atunci pe planeta Venus, foarte departe de necazurile acestei lumi. Astfel, m-am apropiat de Cel Intim pe drumul secret al profundei meditații interioare, vorbesc despre aceasta acum pentru că…

Ei bine, cert este că, având numeroase ocupații, a trebuit să explorez temeinic Stadiile de Djinn. Priviți singuri, domnilor, dacă este justificat ca rațiunile acestui capitol să ne surprindă și să ne bucure atunci când putem experimenta în mod direct existența reală a pământurilor și a oamenilor djinni.

Vă va uimi să aflați că în prima treime a secolului al XVIII-lea, pe când superstițioșii Filipi nu mai domneau, Don Juan de Mur, în persoană, fost guvernator al San-Marcos-ului de Arichoa în Peru, credea orbește în existența a numeroase insule misterioase în toate mările lumii.

Aceasta se datora faptului ca de la Gomera și de la Palma erau trimise informații, mai mult sau mai puțin fantastice, Generalului și Curții Regelui despre aparițiile repetate ale insulelor himerice, informații care produseră – spune Viera – noi accese de febră a minunilor în sufletele oamenilor, incitându-i să încerce pentru a patra oară să descopere Insula Non-Trabada.

Ceea ce este sigur e că Non-Trabada sau Encubierta n-a fost văzută de muritori din secolul al XVIII-lea până în zilele noastre, pentru că scepticismul agresiv care începuse să domnească în lume de la Enciclopedie nu merita altceva decât ca voalul Mayei, care ascunde asemenea mistere eterice, sau cea de-a patra dimensiune, să se facă mai gros și mai dens.

Insula Non-Trabada sau Encubierta, mai general cunoscută sub numele de Saint-Brundon (sau San-Borondon) – zice Benitez în a sa “Istorie a Insulelor Canare”

• este una dintre insulele ce se găsesc într-una din acele țări fermecate care au preocupat modernii, la fel de mult ca Lâna de Aur a anticilor. Și este cazul să credem că ei aveau motive serioase pentru aceasta, căci efectiv, de la insulele Palma, Gomera și Hierro, se vedea, spre V-S-V prima și V-N-V ultima, profilându-se, mergând de la Nord la Sud, un pământ muntos care, după calculul general admis, ar fi la o distanță de 40 de leghe de Palma și care ar putea avea – nu știm cum ar fi fost măsurată – aproximativ 87 leghe în lungime și 28 în lățime și care, pentru că se vedea de la S-V de Tenerife, ar putea fi la vreo 28° și câteva minute latitudine Nord.

În 3 aprilie 1750, Doctorul Hernan Perez de Grado, prim regent al Curții Canarelor, trimise o misiune comandată în insulele Palma, Gomera și Hierro ca să se facă o anchetă asupra numărului de persoane ce ar fi observat apariția unui asemenea pământ sau care, prin orice alt mod, ar fi avut dovezi ale existenței lui.

În virtutea unei asemenea informații, el îl debarcă la Palma pe pilotul portughez Pedro Vello, originar din Setubal, care spune că, din cauza unei furtuni, a debarcat pe insula Non-Trabada cu doi oameni din echipaj și că acolo a fost martorul a felurite minuni (fenomene extraordinare, amprente de giganți etc.).

Apoi, la răsăritul soarelui, cerul se acoperi, un uragan groaznic începu să sufle și el, temându-se să nu-și piardă corabia, se întoarse la bord în mare grabă. În momentul ridicării ancorei, ei pierdură din vedere pământul și, când uraganul se liniști, încercară să se reîntoarcă acolo, dar le-a fost cu totul imposibil să îl descopere, ceea ce îi contrarie mult, mai ales în ce-i privește pe cei doi oameni din echipaj care rămăseseră abandonați în desişul pădurii.

Această veridică istorie djinn pe care am prezentat-o aici judecății dumneavoastră este textual scoasă dintr-o veche cronică. Vechi tradiții – cu siguranță foarte respectabile – spun că în timpul Vremii de Aur a Latium-ului și a Liguriei, regele divin Janus sau Saturn (I.A.O., Bacchus, Iehova) domnea asupra acestor sfinte persoane, toate triburi aryene, cu toate că din epoci și origini diferite. Atunci, ca în vremea poporului ebraic, se putea spune că Djinnii și oamenii trăiau împreună fericiți. Iana, Yana, Gnana sau Gnosis nu este altceva decât Știința lui Janus, fie știința Cunoașterii inițiatice; știința lui Enoichion sau Vizionarul și variantele numelui său sunt atât de numeroase încât există câte una în fiecare limbă ca Jan, Chian, sau Kan, Dan, Dzan, D’jan, Jain, Jian, Ioan, Kuan, Swan, Thanos, Thoan, Choan, toate echivalente în aceeași concepție sublimă a unui Spirit Planetar – Regentul lui Saturn – un Nazada, un Kabir, în sensul cel mai deplin al cuvântului.

Pentru mine, știința djinn nu este o opinie, ci un adevăr stabilit și dacă doriți să vi-l arăt printr-o experiență trecută, ascultați cu răbdare istorisirea următoare: Văzusem căzând de treizeci de ori frunzele toamnei în prezenta mea reîncarnare când a trebuit să lucrez, în mod conștient și pozitiv, cu doctrina Djinn-ilor sau a lui Janus.

Într-o minunată noapte, Litelantes, Soția mea – Preoteasă îmi făcu o invitație sublimă. Mă odihneam în patul nupțial, cu corpul relaxat, cu gura deschisă, pe spate (în decubitus dorsal). Trebuie să precizez cu o anumită solemnitate și pentru binele Marii Cauze, că, în acel moment, mă găseam la pânda unei noutăți, într-o stare vie de percepție.

Moțăiam, atent și vigilent ca o strajă în timp de război; doream arzător, cu o sete nesfârșită, ceva extraordinar. După tradiționalele invocații de rigoare, simții ca și cum o altă ființă umană s-ar fi așezat pe corpul meu relaxat, exact pe cuverturi, acele frazadas sau ponchos care mă fereau de frigul nopții. Era fără îndoială Litelantes, o recunoscu după voce, când ea mă chemă vehement pe numele meu de botez.

Evident această Doamnă-Adept, cu ajutorul suplimentar al câtorva persoane djinn, reușise să își transpună corpul său fizic în cea de-a patra dimensiune. “Să mergem!” îmi zicea ea. “Să mergem! Să mergem!” Și eu, care așteptasem acea clipă cu o neliniște nesfârșită, ieșii din pat cu grabă.

Este clar și evident că ridicându-mă, astfel ajutat, străbătui în fapt bariera vitezei luminii și rămăsei atunci în picioare, lângă patul de penitent și anahoret, cu Corpul fizic bine scufundat în cea de-a patra dimensiune.

Orice Gnostic sincer poate, cu siguranță, să facă la fel dacă, în momentul când începe să adoarmă, se concentrează intens asupra Divinei Mame Naturi specifice, personale, individuale … Iată o formulă magică foarte personală:

Cred în Dumnezeu,
Cred în Mama mea Natură,
Și cred în Magia albă.
Mama mea, ia-mă cu corpul meu
Amin …

Se recită această rugăciune de mii de ori în momentul în care vrei să adormi, dar se cuvine să nu uiți acest dicton popular care spune: “Ajută-te pe tine însuți și cerul te va ajuta!”

Foarte ușor adormiți, ridicați-vă din pat rugându-vă, și, după aceea, săriți cu intenția de a pluti în atmosfera înconjurătoare: Să aveți credință cât grăuntele de muștar și veți răsturna munții.

Dacă nu reușiți să plutiți, așezați-vă din nou în pat și repetați experiența.

Mulți triumfă imediat și alții întârzie luni și chiar ani întregi înainte de a reuși să intre în paradisurile djinne. După această mică, dar importantă digresiune cu caracter îndrumător, să ne continuăm povestirea. Am ieșit din camera mea cu un pas ferm și hotărât, am traversat o mică curte, un mic patio și m-am îndreptat spre stradă.

Un grup de doamne foarte în vârstă mă lăsă să trec înainte cu multă condescendență și se înclină respectos înaintea neînsemnatei mele persoane care nu valorează nimic. Le-am mulțumit pentru respectul lor deosebit. Ieșii din oraș urmat îndeaproape de oamenii djinni; mă îndreptai spre munții învecinați.

Simții ca și cum m-aș fi afundat într-un trecut sublunar îndepărtat și foarte vechi; înțelesei că pătrunsesem în Cosmosul inferior.

Am fost supus unor dovezi de curaj și am fost obligat să trec pe deasupra unor prăpastii adânci. Plutind în ambianța înconjurătoare a celei de-a Patra Dimensiuni, însoțit de Litelantes și de întregul cortegiu de oameni djinni, traversai oceanul agitat și ajunsei într-un loc secret din bătrâna Europă. Pătrunsei vitejește într-un castel unde am putut să contemplu cu uimire un simbol straniu sub care se găsea un crucifix. Întoarcerea în casa mea fu relativ ușoară, căci una din legile celei de-a patra dimensiuni este ca totul să se întoarcă la punctul de plecare originar. Litelantes și cu mine comentarăm cu multă bucurie toate acestea, este clar că atinseserăm un triumf magnific.

În zilele următoare, am continuat aceste experiențe, am învățat să facem Corpul fizic să intre în Cosmosul superior. Astăzi, prin experiență directă, știm că, ajutați de Divina Mamă Kundalini, ne putem transpune Corpul fizic în Stadiul de Djinn pentru a călători în Cosmosul superior.