Yog Ramacharaka – Arhitectura Astrală a Idealurilor și Evoluția Sufletelor Primitive

Oamenii superiori și delicați sunt înclinați să privească cu un zâmbet de compătimire tradițiile popoarelor primitive și se prea poate să simtă o oarecare tristețe față de idealurile josnice ale triburilor barbare și semibarbare, care își exprimă noțiunile lor despre lumea cerească într-un mod primitiv. La rândul său, ocultistul experimentat poate zâmbi și el, văzând cu câtă îngăduință vorbesc despre aceste idealuri și noțiuni vitale unii oameni din țările civilizate, deoarece acești ocultişti știu că noțiunile luate în derâdere au o bază reală în viața din planul astral a popoarelor primitive.

După cum viitorul fiecărei persoane depinde în mare parte de natura, caracterul și forța aspirațiilor sale, tot astfel și viața astrală depinde în mare măsură de dorințele și idealurile sale. Planul astral admite exprimarea liberă a idealurilor însușite în timpul vieții pământești și, la drept vorbind, el poate fi numit drept reflectare a acestor idealuri. Idealurile noastre în planul astral tind către o exprimare adevărată. Și aceasta se referă nu numai la idealurile superioare, dar și la cele inferioare. Însușindu-vă aceste idei, veți pricepe necesitatea logică a faptului că existența astrală a popoarelor primitive constă în reflectarea idealurilor și dorințelor care i-au călăuzit în perioada vieții lor pământești – o reprezentare dramatică a dorințelor-idealuri din viața trecută.

Pe scurt, indienii își găsesc acolo cu adevărat “zona fericită de vânătoare”, iar celelalte popoare primitive raiul lor deosebit, corespunzător convingerilor și credințelor lor. Poate că aceasta îi va uimi pe cei care își închipuie “raiul” drept o împărăție cu străzi de aur pe care curge lapte și miere. Dar, după o scurtă chibzuială, ne vom convinge că imaginea despre “străzile de aur” nu e cu mult mai presus de imaginea “vânătorilor fericite”, deoarece ea este pur materială și oglindește idealurile poporului care năzuiește la strălucire și bijuterii.

Numai dacă cercetezi natura sufletească și mintală a omului primitiv poți înțelege că un astfel de suflet ar fi foarte nenorocit în mediul omului dezvoltat și civilizat. De fapt, cerul omului civilizat i s-ar părea un adevărat iad! E de ajuns numai să-ți închipui sălbaticul de pe pământ instalat într-un palat, în mediul care corespunde idealurilor rafinate ale omului de o înaltă dezvoltare, pentru a înțelege cât de stingher și nefericit s-ar simți acolo sălbaticul. Același lucru se petrece și în planul astral. Natura se îngrijește și de sălbatic și de omul cult, oferindu-i fiecăruia mediul care îi este cel mai apropiat sufletește și în care va găsi mai multe ocazii pentru autodirijare.

Aceasta nu înseamnă că în planul astral sunt elaborate categorii și mediuri pe gustul fiecăruia în parte. Dimpotrivă, nu există nici un fel de pregătiri de genul acesta. Iată în ce constă secretul: în planul astral nu există nici o formă de materie în afară de aceea pe care o creează formele gândirii emanate de locuitorii de acolo. Fiecare suflet își aduce cu sine mediul în propria imaginație. De aici reiese că multe suflete care posedă idealuri și gusturi identice, care locuiesc în același subplan, își vor aduce cu ei același mediu spiritual. Și fiindcă transmiterea gândului este puternic dezvoltată în planul astral, fiecare suflet își pune amprenta asupra mediului celorlalți. În fond, mediul (sau forma de viață materială imaginată încă pe pământ/n.t./) fiecărui subplan sau al subdiviziunii sale, reprezintă o comunicare a idealurilor și imaginilor spirituale ale tuturor locuitorilor. În viața pământească, anturajul are o mare influență asupra omului; în plan astral însă, omul își creează singur anturajul, conform cu legile nelimitate și imuabile ale naturii.

Indienii (pieile roșii /n.t./), în timpul scurtei perioade de sălășluire în planul astral, sunt înconjurați de tot ce le oferă o viață fericită și pașnică. Clarvăzătorii din mijlocul vechilor indieni americani, care au avut posibilitatea să pătrundă în planurile astrale inferioare, în timp ce meditau, îi transmiteau gânduri despre “vânătorile fericite” ale confraților duși “dincolo”. Un atare conținut îl aveau și mărturisirile sufletelor dezîncarnate care comunicau cu frații care au locuit odinioară pe pământ. Lumea cerească a unui indian corespunde întocmai imaginilor pe care le învățase. Un astfel de suflet, trezindu-se din somnul sufletesc, se va simți ca la el acasă, înconjurat de tot ce-i făcea plăcere; păduri sau stepe întinse, râuri și torente, mulți bivoli și cerbi pentru vânat, mult pește pentru pescuit. Toate acestea există cu adevărat pentru el. Unui astfel de suflet toate acestea i s-au arătat ca într-un vis foarte clar. El însă nu și-a putut da seama niciodată că acesta este numai un vis. “Visurile există numai atâta timp cât durează”, după cum stă scris în Vechile Scripturi, iar în legătură cu aceasta, cei mai mari înțelepți ai omenirii ne învață că universul fenomenelor este cu adevărat un Vis Nemărginit, dar cu toate acestea, universul este o realitate pentru noi. Chiar și în viața pământească noi retrăim uneori visuri atât de reale, încât ele ne pricinuiesc suferințe sau bucurii, întocmai ca și evenimentele reale.

Oamenii care au studiat acest fenomen, afirmă că la toate popoarele întâlnești studii și referate ale clarvăzătorilor, ale celor care interpretează visele și ale acelora care comunică cu sufletele celor morți, care afirmă unanim că “raiul” există și corespunde perfect cu învățătura religioasă a fiecărui neam sau rasă, indiferent de faptul că învățătura aceasta poate părea grosolană și sălbatică omului de o altă religie, mai cultă. Sigur că este foarte simplu să dai la o parte aceste referate, considerându-le niște pure invenții sau himere ale preoților antici. Dar o studiere mai amănunțită ne arată însă, că între ele există o asemănare uimitoare – toate au același început fundamental; diferă doar în ceea ce privește detaliul. Ocultiștii știu că toate aceste referate sunt adevărate, întrucât ele se bazează pe trăirile fizice reale ale membrilor acestor triburi. Deși ele se deosebesc mult în detalii, ele se aseamănă în punctele esențiale și sunt întemeiate pe adevăr. După cum am mai spus, studierea fenomenelor astrale ne poate explica aceasta.

Sufletele primitive își petrec scurta lor existență în planurile astrale inferioare spre care au fost atrase, elaborându-și dorințele și idealurile noi, mai înalte, care vor înflori și își vor aduce roadele în viitoarea lor încarnare.

În plus, în tot acest timp se uzează și se aruncă o parte din idealurile și dorințele de natură inferioară, curățindu-se astfel calea spre dezvoltare spirituală, care tinde întotdeauna spre o evoluție în astral; oricât de puțin s-ar dezvolta ele, acel puțin înseamnă totuși un câștig important. În afară de aceasta, întrucât viața astrală (ca și cea pământească de fapt) a popoarelor sălbatice este relativ scurtă, sufletele acestora fac în realitate progrese neînsemnate într-un anumit interval de timp; ele pot să-și retrăiască aproximativ o sută de vieți pământești și tot atâtea vieți astrale, în timp ce un suflet evoluat se desfată în pacea spirituală din planurile astrale mai înalte.

Și aici, ca și în celelalte activități din timpul vieții pământești, se întâlnește dreptatea și răsplata.

Unul din marile avantaje ale sufletului primitiv în planul astral este dezvoltarea simțului camaraderiei și compătimirii față de cei apropiați. Aceasta se datorează reîntâlnirii sufletului cu prietenii de pe pământ și cu bucuriile ce decurg de aici. Totodată, sentimentele de învrăjbire din viața pământească se estompează în contact cu natura vieții astrale, deoarece, realizând acolo toate aspirațiile sufletești, are cu atât mai puține pretexte de invidie și concurență decât în viața pământească. În felul acesta ura se atenuează, iar sentimentul de camaraderie și prietenie inițiale (începutul iubirii atotcuprinzătoare) sunt stimulate. Cu fiecare viețuire a sa în planul astral își arde din ce în ce mai mult începuturile sentimentelor josnice, trezindu-le tot mai mult pe cele înalte – căci altfel n-ar exista evoluție în decursul vieților. Fiecare suflet, chiar și cel mai nedezvoltat la fiecare eliberare de povara corpului fizic, se obișnuiește tot mai mult cu simțul unirii și al unității. Din acestea vedem cum, chiar și în roiurile cele mai grosolane ale popoarelor primitive, există posibilitatea dezvoltării și încrederea în succes. Fericirea creează Iubirea, iar sufletul răspunde acestui îndemn.

Sufletul primitiv rămâne pentru scurt timp în planul astral de care este legat. Folosind în grabă posibilitățile limitate de manifestare (deși lui i se pare că aceasta durează veacuri), el simte îndată îndemnul somnului care precede renașterea și, trecând în starea de “comă”, el așteaptă atracția Karmei care-l conduce într-un nou trup, pentru a învăța din nou lecțiile vieții și pentru ca, trăind, să elimine tot ceea ce stă ascuns în el. Atracția vieții pământești este puternic resimțită de un astfel de suflet și legile gravitației îl târăsc înapoi la viața pământească. Aceasta nu este o nedreptate sau o cruzime – fiecare suflet își primește ceea ce dorește mai mult și către ceea ce năzuiește mai tare. Aici, ca și pretutindeni, domnește legea Răsplatei și domină Dreptatea Veșnică. “Totul este bine”, chiar și pentru sufletele josnice ele “sunt pe Cărare!”