Patrick Drouot – Sahasrara și Epifiza: Energie, Conștiință și Iluminare
Ascultați articolul sub formă audio:
Semnificația Sahasrarei: lotusul cu o mie de petale. Localizarea: creştetul capului, plexul cerebral. A nu se confunda cu fontanela. Anumite tradiții tantrice menționează o chakră minoră în interiorul celei de-a șaptea chakre. Soma este localizată deasupra celui de-al treilea ochi, Ajna, în centrul frunții. Ea are forma unui corn lunar de argint, într-un lotus albastru-alb luminos. Este un lotus cu 12 petale (anumite scrieri indică 16) și este centrul în care se odihnește cornul lunii, izvor al nectarului.
Această energie (acest nectar) se filtrează neîncetat din șanțul dintre cele două emisfere numite în sanscrită Bramaragupha. În parcursul său natural, această energie – acest nectar – plutește în jos și când ajunge la chakra a treia, este ars de energia plexului solar. Practicând un anumit tip de mudră (gest sacru), yoghinii pot bloca fluxul descendent al acestei energii meditând pe o altă chakră minoră, situată în interiorul celor șapte chakre. Se spune că acela care meditează pe această chakră și oprește fluxul descendent al nectarului de energie, realizând khechari-mudră (kahe: eterul; chari: în mișcare), devine nemuritor în corpul fizic. Poate opri procesul îmbătrânirii și deci rămâne tânăr pentru totdeauna. El obține victorii asupra bolii, morții și se bucură de fericirea eternă. Cel care meditează, yoghinul, este capabil să rămână într-un spațiu vid, mai exact în spațiul ca un șanț situat între cele două emisfere, cel de-al treilea ventricul numit și a doua poartă a corpului, situată în Sahasrara. A șaptea chakră, Soma-chakra, se găsește deasupra chakrei Ajna, pe linia mediană a craniului și aici își au sălașul Soma, luna, Amrita, nectarul (energia) și Kamadhenu. Culoarea lui Kamadhenu (o zeiță) este albă; ea are cap de vacă, fruntea este lată, ochii umani, coarne de vacă, ceafă de cal, coadă de rățoi și aripi de lebădă.
O misterioasă glandă endocrină este asociată celei de-a șaptea chakre: epifiza, numită și glanda pineală. Epifiza se găsește exact în centrul capului. Ea are forma unui con larg, de mărimea unui bob mic de mazăre, și cântărește abia 0,16 grame, fiind situată la poarta de intrare, între al treilea și al patrulea ventricul cerebral, scăldată în fluidul cerebrospinal.
Glanda pineală a fost subiectul unor considerabile speculații, începând de la greci până în anii cei mai recenți. În mijlocul secolului al XVII-lea, Descartes credea că ea este sălașul sufletului rațional. Cercetarea modernă a pus în lumină faptul că funcționarea sa este implicată în ritmul circadian al corpului, prin secrețiile ciclice și intermitente ale hormonului său, melatonina. La anumite reptile sau amfibii, epifiza este un al treilea receptor al luminii, localizat sub pielea lor, în timp ce la om și mamifere ea informează asupra condițiilor luminoase exterioare printr-o legătură neurală din ganglionul cervical superior (în ceafă). Bineînțeles că nu este singura informație transmisă.
Rezultatele recente din osteopatia cranio-sacră au demonstrat că există unde fizice distincte care străbat fluidul cerebrospinal, create de către mișcările ritmice ale boitei craniene, inclusiv musculatura și mișcările oaselor craniene. Osteopații cranieni sunt antrenați să simtă aceste expansiuni și contracții ritmice, exercând o presiune ușoară asupra capului, reglând ritmurile dacă este nevoie. Este evident că între palparea fizică și palparea energetică pasul poate fi repede făcut de către osteopatii suficient de sensibili. Astfel, Doctorul John Upledger, fondatorul unui institut la Palm Beach, în Florida, acționează în acest sens de mai bine de zece ani. În Franța, Jean-Philippe Mathieu, la Villeurbanne, Jean-André Gaunand la Nancy, Jean-Yves Noel la Saint-Malo – și alții pe care mi-e greu să-i mai amintesc aici – pot retrasa traumatismele din copilărie imprimate în țesuturi, plecând de la palparea craniană și energetică. Gérard Sueur din Périgord, unul dintre osteopatii cei mai talentați ai generației sale, deschide calea unei viziuni globale a omului, situându-se mult dincolo de concepția clasică a corpului. Toți aceștia sunt urmați, pe calea croit de ei, de sute de osteopati.
Epifiza sau glanda pineală este situată într-un șănțuleț, excelent punct de rezonanță pentru crearea oricărei vibrații sau oscilații. Relația pe care o întreține atât cu ritmurile corporale cât și cu fluidul cerebrospinal ne sugerează că ea ar putea fi foarte bine un emițător și un monitor vibrator din interiorul corpului, furnizând o parte din pattern-ul general de control al ritmurilor fiziologice, în special la nivel endocrin.
Fie că aceste forme de undă acționează ca unde sonore, fie că sunt electromagnetice, plasmice, scalare sau alte variații de energii ritmice, totul rămâne deschis pentru speculații. Rezonanțele energetice inerente formei moleculare a hormonului melatonină ar putea totuși furniza niște indicații.
Molecula de melatonină are formă și structură unice, fiind foarte deosebită de oricare alt hormon din corp. Ea este legată de serotonină, dopamină și alți neurotransmițători. Prin extensie, ne putem deci gândi că adrenalina și noradrenalina, având structuri similare și îndeplinind roluri analoge în sistemele nervoase, autonome și endocrine, melatonina (hormonul) și serotonina (neurotransmițătorul) ar exprima o similaritate neurală. Este la fel de probabil ca rezonanțe interne și structura însăși a melatoninei să poată declanșa un anumit număr de funcții pineale ale unor pattern-uri de unde atomice sau oscilații energetice încă nedetectate până în prezent. În excelenta sa carte, John Davidson înaintează ipoteza conform căreia epifiza ar putea fi un emițător și receptor de pattern-uri energetice moleculare care guvernează ritmurile fiziologice și este legată de sistemul neuroendocrin prin mecanisme energetice încă nedescoperite. Și pentru că ritmurile, pattern-urile și polaritățile lor sunt esențiale în oricare sistem energetic, epifiza ar avea o funcție unică foarte puternică.
Prezența unei multitudini de alți hormoni în interiorul glandei pineale, reprezentativă pentru toate glandele endocrine majore, și rolul său în administrarea ritmurilor corporale ne conduc la eventualitatea unei rezonanțe moleculare în interiorul epifizei. Dacă fiecare moleculă este o armonică joasă vibratorie dintr-o energie mai înaltă și dacă hormonul este definit ca reflexul unei funcții energetice anumite, glanda pineală ar fi în rezonanță cu energiile mai înalte provenite din chakre, pe care le distribuie prin funcția celulară în tot sistemul endocrin. Astfel, epifiza ar putea fi canalul de pattern-uri energetice care, în materie, devin ritmuri prin oscilațiile craniene, în toate ritmurile corporale. Bineînțeles că aceste ritmuri sunt sesizabile la palparea osteopatului antrenat (palparea craniană nu trebuie să exercite o presiune mai mare de 5 grame). Pot intra în discuție și alte ritmuri – fie că sunt electromagnetice, electrice, gravitaționale – și orice formă de energie cu care încă nu suntem familiarizați. Căile de încrucișare ale sistemului nervos central găsindu-se sub midbrain (creierul mijlociu), epifiza sau glanda pineală are o poziție perfectă pentru a împlini rolul de „radar” al energiilor subtile care concretizează în materie și apoi sunt distribuite prin tot sistemul endocrin.
Dintr-un punct de vedere energetic, este probabil ca fiecare glandă endocrină să-și ia vibrația dominantă plecând de la chakra și tattwa asociate, vibrație modulată de diversele petale și influențată într-un grad mic de către celelalte energii tattwice.
Pot fi incluse ventriculele cerebrale deja menționate. Ele constituie un aranjament foarte complex de țesuturi interconectate, umplute de fluidul cerebrospinal.
Acest fluid care scaldă epifiza și glanda pineală înconjoară și creierul între peretele interior al craniului și cortexul cerebral. Se consideră în general că are rol de protecție, nutriție, suport; este de asemenea un mijloc de a înlătura deșeurile metabolice. În plus, lichidul cerebrospinal este similar plasmei sanguine, deși este mai puțin concentrat, având mai puțin potasiu, mai puțini ioni de calciu și mai puține proteine. În schimb, o concentrație foarte înaltă de sodiu, de cloruri și ioni de magneziu ne conduce la presupunerea că acest fluid are funcția unor pulsații vibratorii de unde purtătoare, care ar putea fi foarte bine pattern-uri energetice sub formă de neurohormoni.
Cea de-a șaptea chakră, chakra misticilor, poate fi la fel de bine chakra schizofrenilor. Ea este legată de iluminare. După Ronald Laing, părintele antipsihiatriei, misticii și schizofrenicii se regăsesc în același ocean (lichidul cefalo-rahidian?). Dar acolo unde misticul înoată, schizofrenicul este dus de curent. Misticul este deci capabil să pătrundă și să gestioneze viziunile de după viață, să intre în stări de fericire, de samadhi și uniune, în timp ce schizofrenicul nu știe ce i se întâmplă. El este aici și în același timp acolo. Se apreciază că delirul mistic este o dereglare a celei de-a șaptea chakre care trebuie reglată, la fel ca și glanda endocrină corespunzătoare, epifiza, și chiar glanda pineală. Poate că Descartes nu era foarte departe de adevăr când afirma, în secolul al XVII-lea, că glanda pineală este sediul sufletului rațional. Calificativul pe care îl acordă sufletului ni se pare totuși exagerat.
Cartile lui Patrick Drouot se pot vedea la linkurile de mai jos:
- vezi link 1 - aceasta pagina
- vezi link 2 - aceasta pagina
