Yram – Dedublarea: Triumful Eului Gânditor – Călătoria Conștiinței dincolo de Limitele Lumii Fizice
Ascultați articolul sub formă de podcast:
A te despărți în două părți, într-un loc familiar, a acționa total conștient, cu toată libertatea dorită și a ști că ești încă viu pe pământ, rezumă cel mai mare triumf al Eului gânditor asupra materiei. Acest triumf nu are limită și ființa omenească poate pătrunde, dacă vrea, dimensiunile succesive ale substanței, pentru a atinge iuțeala extremă care coincide cu dimensiunea cea mai simplă a atomilor sistemului nostru de Universuri. Cunoștințele noastre ordinare, educația noastră, moravurile noastre, obiceiurile noastre fiind în contradicție flagrantă cu această realitate experimentală, la prima încercare de dedublare simțim o ciocnire la care trebuie să fim pregătiți a o suporta.
Realitatea este atât de bruscă, încât toate cuvintele inventate de oameni sunt fără valoare în fața faptului împlinit, înaintea unei astfel de evidențe, de care ne îndoim până în ultimul moment, toate raționamentele contradictorii ale științei, ale Religiei și ale Filosofiei se dărâmă lamentabil, fără să lase urmă. În același timp, un val de “Pentru ce” și “Cum” se ivește din toate părțile și această supra-abundență de idei îți dă senzația că primești o lovitură de măciucă. Ea este de scurtă durată. În curând, reușita unei astfel de experiențe, bucuria intimă de a cunoaște în sfârșit realitatea adevărată, în afara oricărei speculații sentimentale sau intelectuale, dă operatorului toate certitudinile pe care i le-a luat Civilizația.
Ceea ce este mai surprinzător în această realizare este ușurința cu care dispar toate aceste învățăminte seculare. Reduse la neant, ele se sparg ca niște bășici de săpun. Dintr-o dată, rămâi uluit de atâtea eforturi făcute de oameni în atâtea secole de civilizație, pentru a sfârși cu această catastrofă finală. Cu toate acestea, când stai să reflectezi, bagi de seamă că tocmai incertitudinea acestor opinii este aceea care ne-a dus să facem eforturile necesare pentru a ajunge la certitudinea experimentală de azi.
Odată primele surprize trecute, reîncepi cu bucurie a evada din închisoarea de carne. În acest nou domeniu, contempli cu plăcere obiectele familiare. Te plimbi prin încăperile tale cu o senzație neobișnuită de putere și de încredere. Ideile sunt mai precise decât în viața pământească. Pe scurt, este o viață incontestabil superioară existenței pământești.
La fiecare experiență se reînnoiesc aceleași bucurii. Impresia dominantă are un caracter de siguranță, asemănător celui pe care-l simți ajungând acasă după câtva timp de absență, și această impresie de încredere, această senzație de a te întoarce acasă este proporțională cu calitatea “forță” a substanței în care te dedublezi.
Forma care se exteriorizează astfel aproape de corpul fizic este destul de materială. Ea conține sensibilitatea corpului organic și nu se poate îndepărta de acesta decât cu câțiva zeci de metri, este normal, prin urmare, ca în această stare, să fii mânat a face aceleași gesturi ca în viața obișnuită. Astfel, pentru a ieși din cameră ești obligat a te preface că deschizi ușa sau fereastra. În mai multe rânduri am vrut să trec prin ziduri și, cu toată voința mea, n-am reușit decât să simt o durere la cap, ca și cum corpul fizic ar fi fost prezent. Abia mult mai târziu am ajuns să fac aceasta. La început, acești pereți mi-au părut moi, apoi i-am traversat ca și când n-ar fi existat deloc, și aceasta pentru că exteriorizam un dublu mai puțin material, mai radioactiv decât cele de mai înainte.
Atmosfera camerei urmează aceleași variații. O ușoară fosforescență îi dă o luminozitate specială. Deși este destul de întunecată, te recunoști totuși îndeajuns într-însa. Când sensibilitatea magnetică a dublului crește, atmosfera se clarifică. Iată câteva exemple de dedublare în cameră.
Am încercat o experiență seara, fără să fiu dezbrăcat, întins simplu pe pat. M-am gândit să mă dedublez, fără alt exercițiu și am închis ochii. Curând se desemna o imagine. Am făcut efortul necesar și am avut senzația că sunt comprimat și că mă strecor într-o deschizătură strâmtă. În sfârșit, m-am ridicat din pat cu forma mea de a doua. Deși aveam un an de antrenament când am realizat această experiență, am simțit o frică instinctivă îndată ce am luat cunoștință de dubla mea stare. Mă stăpâneam, însă sugestia de teamă și-a făcut efectul. Simțeam mii de legături nevăzute care mă atrăgeau în forma fizică. Rezistam din toate puterile mele și priveam cu curiozitate în jurul meu. Totul era întunecat. Focul din cămin trimitea o ușoară licărire și am constatat că, contrar afirmațiilor anumitor autori, pereții nu erau transparenți. Îmi strângeam pumnul stâng cu mâna dreaptă și am constatat că era tare. În această clipă am auzit fluierând aria “La drapel”. Deși nu vedeam nimic, cred că ea nu îmi era adresată mie. În acest timp atracția n-a slăbit și a trebuit să cedez.
Am deschis ochii și am luat note despre aceste observații și, după ce m-am dezbrăcat și culcat, am încercat o nouă experiență. Mi-am concentrat atenția asupra operațiunilor următoare: să aduc pe pat o foaie de hârtie așezată în față, pe un scrin, să examinez mai atent locurile. Am adormit și m-am deșteptat spre miezul nopții, cu amintirea vagă că am zburat la o mare înălțime, pe deasupra unor clădiri. După ce m-am uitat la ceasornic, am închis pleoapele. Abia am isprăvit această mișcare, că am ieșit din corp într-un chip destul de curios. Eram în echilibru pe mâini și am făcut înconjurul camerei, cu picioarele în aer. Revenit aproape de pat, mi-am reluat poziția normală. Deși focul din cămin era stins, camera mi-a părut mai puțin întunecoasă decât prima dată. Eram foarte calm, nicio atracție nu mă ispitea. Reflectând la hotărârile pe care le-am luat, m-am dus aproape de scrin, însă am văzut două foi de hârtie în loc de una. Le-am luat pe amândouă și le-am pus pe pat. În sfârșit, m-am așezat într-un fotoliu, meditând asupra acestei stranii situații. Mi-am examinat mâinile și picioarele; îmi păreau semi-materiale, ca într-un clișeu de raze X. În sfârșit, nevăzând nimic deosebit, am hotărât să schimb dimensiunea și să mă duc să-mi văd un prieten. Am ieșit pe balcon, și dintr-un salt ușor am fost în stradă. N-am făcut cincizeci de metri că o forță irezistibilă mă atrase înapoi și mă obligă să intru în corp. Am deschis pleoapele, am scris amănuntele experienței și am constatat că hârtia nu s-a mișcat de pe mobila pe care am pus-o.
Către ceasurile trei de dimineață am încercat o a treia dedublare. De astă dată atmosfera era și mai luminoasă încă. Deși obloanele erau închise, distingeam prin ele un frumos cer albastru. Am reluat examenul de mai înainte. Am suflat asupra hârtiei îndărătnice, mi-am examinat brațele și îndată am descoperit un nucleu tare la pipăit, cu o împrejmuire de radiații cenușii, ca într-un clișeu radiografie. În sfârșit, am reintrat în învelișul meu de carne. Hârtia nu s-a mișcat nici acum din loc.
De când am făcut aceste încercări, mi-am dat seama de posibilitatea de a exterioriza un dublu cu densitate variabilă, aducând cu sine puteri și observații de aceeași natură.
Într-un exercițiu de același fel, am luat cunoștiință de mine însumi prin senzația unei încetiniri a respirației, urmată de efort pentru a ieși dintr-un loc strâmt și îndată mă simții mai liber, fără nicio stânjenire. De astă dată, camera îmi păru destul de întunecoasă. Îmi contemplam fără entuziasm forma fizică, a cărei figură era pe jumătate acoperită de pături. Am atins-o și îmi păru moale. M-am îmbrățișat pe mine însumi și am avut aceeași senzație ca la îmbrățișarea unei persoane moartă de puțin timp. În mijlocul întunecimii ușor transparentă a atmosferei, acest corp călduț, inert, fără rigiditate musculară, are un caracter destul de lugubru. Cu toate acestea, m-am gândit la hotărârea pe care am luat-o încercând experiența. Să mă duc la cincisprezece mii de kilometri de locul în care mă aflam, pentru a face o vizită unei persoane prietene. Pentru acest scop m-am îndreptat spre fereastră. Cum încercam să trec prin ea, am simțit o rezistență cu neputință de învins și m-am gândit că dublul meu, prea material, se opunea. Am făcut deci simulacrul de a deschide această fereastră și m-am avântat în spațiu, gândind la persoana pe care mă duceam să o văd. Călătoria a fost destul de rapidă. În mai multe rânduri am simțit o impresie de oboseală și trebui să mă opresc. După ce m-am rugat, puterile mi-au revenit și am ajuns fără piedică la capătul călătoriei, am îmbrățișat persoana în chestiune, care-mi făcu observația că nu am nici pântece nici picioare, i-am răspuns că, în această dimensiune se păstrează numai aparența părții superioare a corpului. Tot vorbind despre una alta, am observat că acest exercițiu mă obosește. Când încetam să vorbesc, recâștigam puteri. În sfârșit, am revenit în corp, calm și odihnit, pe când la începutul experienței eram ușor deprimat.
În privința chestiunii “timp”, să notăm că valoarea lui este invers proporțională cu radioactivitatea substanței în care ne dedublăm. Ea atinge instantaneitatea în esența forță a Lumilor superioare. Rugăciunea este de asemenea un cuvânt care trebuie să fie debarasat de toate superstițiile care i se atribuie. În invizibil, a te ruga este sinonim cu a chema, cu a cere ajutor și protecție.
Iată o altă dedublare efectuată cu o formă înzestrată cu vibrații și mai subtile.
Fără exercițiu preliminar, m-am gândit simplu să mă dedublez. Am luat cunoștiință de mine însumi, chiar în actul exteriorizării. Aveam senzația și viziunea că sunt întins pe burtă pe o masă. Cu brațele întinse înainte, mă țineam de marginile acestei mese închipuite, trăgând pentru a mă ajuta să ies din ceva. Aveam impresia că sunt închis într-un sac a cărui gură prea strâmtă era o piedică. În sfârșit, eforturile mele au fost încununate de succes și m-am văzut aproape de corpul meu, în plină stăpânire a facultăților mele psihologice și conștiente. M-am privit o clipă dormind, apoi, după ce mi-am îmbrățișat soția și copiii, am plecat în spațiu, în direcția Răsăritului. Câtva timp am hoinărit în poziție normală, adică în picioare în mediul atmosferic, cu corpul ușor înclinat, cu capul înainte, cu fața întoarsă spre orizont, dacă mă pot exprima astfel. Deodată, am simțit o atracție care mă răsturnă pe spate și mă târî cu picioarele înainte, într-o direcție necunoscută. Fără să-mi pierd sângele rece, m-am lăsat condus, redublându-mi atenția. Am ajuns într-un loc al spațiului care reprezenta o cameră. Mai multe persoane ședeau lângă un domn culcat. După ce mi-au spus numele persoanei bolnave, m-au poftit să mă așez și am discutat cu vecinii mei despre diferite lucruri. Am părăsit grupul și am revenit în corpul meu pentru a însemna aceste amănunte. Numai natura subiectelor tratate mi-a dispărut din amintire. M-am desfăcut încă odată de forma mea fizică. Am văzut atunci pe Călăuza mea căreia i-am pus mai multe întrebări a căror amintire am păstrat-o de astă dată. În sfârșit, în loc să reintru, ca de obicei, direct în corpul meu, m-am oprit în cameră pentru a-mi da seama de diferența dintre un dublu condensat și o substanță mai rară, cu aceea pe care o am folosit-o. Atmosfera camerei era mult mai luminoasă decât de obicei. Am văzut-o pe soția mea mișcându-se în pat, fără să simt nicio vibrație. Apoi am intrat și ieșit de mai multe ori din învelișul meu organic. Finețea formei exteriorizate mi-a îngăduit să fac acest exercițiu fără nici un efort. Acest dublu urma impulsul gândului meu cu o ușurință prodigioasă. Abia îmi exprimam dorința să reintru în corp, că și simțeam lămurit patul pe care se odihnea acesta. Greutatea membrelor, respirația greoaie, considerabil slăbită, răcoarea atmosferei pământești, miile de zgomote ale străzii, pe scurt, eram în învelișul meu fizic. Doream să ies? Aceste senzații dispăreau îndată, îmi vedeam corpul întins pe pat și mă plimbam prin cameră cu o ușurință mai mare decât de obicei. După ce am repetat acest exercițiu de atâtea ori de câte ori mi-a plăcut, am deschis pleoapele, fără ca această mișcare să strice cu ceva precizia amănuntelor pe care le-am observat.
Cartile lui Yram se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă articolele găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
