Samael Aun Weor – Concept și Realitate

Cine sau ce poate garanta că realitatea și conceptul ar fi absolut egale? Conceptul este un lucru, iar realitatea este un alt lucru și există tendința de a ne supraestima propriile concepte. Faptul ca realitatea să fie egală cu conceptul este ceva aproape imposibil; totuși, lumea, hipnotizată de propriul ei concept, presupune întotdeauna că acesta și realitatea sunt identice.

Unui proces psihologic oarecare, corect structurat prin intermediul unei logici exacte, i se opune un altul diferit, riguros alcătuit, cu o logică asemănătoare ori superioară. Și atunci?

Două minți sever disciplinate în structuri intelectuale de fier, discutând între ele, polemizând despre o oarecare realitate, cred fiecare în exactitatea propriului lor concept și în falsitatea conceptului celeilalte; totuși, care dintre ele are dreptate? Cine ar putea în mod cinstit să garanteze și într-un caz și în celălalt? În care dintre ele conceptul și realitatea se dovedesc a fi identice?

Incontestabil, fiecare cap este o lume și în toți și în fiecare dintre noi există un fel de dogmatism pontifical și dictatorial care vrea să ne facă să credem în egalitatea absolută între concept și realitate.

Oricât de puternice ar fi structurile unui raționament, nimeni nu poate garanta egalitatea absolută între concepte și realitate.

Cei care se autolimitează în orice procedeu de logică intelectuală, vor să facă întotdeauna să coincidă realitatea fenomenelor cu conceptele elaborate, iar aceasta nu este altceva decât rezultatul halucinației raționale. A se deschide la nou este dificila facilitate a conservatorului; din nefericire, oamenii vor să descopere, să vadă în orice fenomen natural, propriile lor prejudecăți, concepte, preconcepții, opinii și teorii; nimeni nu știe să fie receptiv, să vadă noul cu mintea clară și spontană.

Indicat ar fi ca fenomenele să-i vorbească savantului; din păcate, savanții acestor vremuri nu știu să vadă fenomenele, vor doar să vadă în ele confirmarea tuturor preconcepțiilor lor. Chiar dacă pare de necrezut, oamenii de știință moderni nu știu nimic despre fenomenele naturale. Când vedem în fenomenele naturii exclusiv propriile noastre concepte, cu siguranță nu vedem fenomenele, ci conceptele.

Totuși, nerozii oameni de știință, hipnotizați de fascinantul lor intelect, cred în mod stupid, că fiecare din conceptele lor este absolut identic cu vreunul din fenomenele observate, cu toate că realitatea este diferită. Nu negăm faptul că afirmațiile noastre sunt respinse de oricine se autolimitează într-un procedeu logic oarecare; indiscutabil, condiția pontificală și dogmatică a intelectului n-ar putea în nici un fel să accepte că un oarecare concept corect elaborat nu coincide exact cu realitatea.

De îndată ce mintea observă, prin intermediul simțurilor, vreun fenomen, se grăbește imediat să-l eticheteze cu un oarecare termen științific care, în mod incontestabil, servește doar ca paravan pentru a-și ascunde propria ignoranță.

Mintea nu știe în realitate să fie receptivă la nou, însă știe să inventeze termeni foarte complicați cu care pretinde să califice într-un mod autoînșelător ceea ce cu siguranță ignoră. Vorbind de această dată în accepție socratică, vom spune că mintea nu numai că nu știe, ci pe deasupra nu știe că nu știe.

Mintea modernă este teribil de superficială, s-a specializat în a inventa termeni foarte complicați pentru a-și ascunde propria ignoranță. Există două tipuri de știință: prima nu este altceva decât acea putreziciune de teorii subiective care abundă peste tot. A doua este știința pură a marilor iluminați, știința obiectivă a Ființei.

Fără îndoială, nu ar fi posibil să pătrundem în amfiteatrul științei cosmice, dacă înainte nu am murit în noi înșine. Trebuie să dezintegrăm toate acele elemente indezirabile pe care le purtăm în interiorul nostru și care, în ansamblul lor, constituie sinele însuși, Eul psihologiei.

Câtă vreme conștiința superlativă a Ființei continuă să fie îmbuteliată în eul însuși, în propriile noastre concepte și teorii subiective, se dovedește absolut imposibil să cunoaștem în mod direct cruda realitate a fenomenelor naturale în sine.

Cheia laboratorului naturii o ține în mâna sa dreaptă Îngerul Morții.

Foarte puțin putem învăța din fenomenul nașterii, dar din cel al morții putem învăța totul. Templul neatins al științei pure se află în adâncul negrului mormânt.

Dacă germenul nu moare, planta nu se naște. Doar odată cu moartea survine noul. Când Egoul moare, conștiința se trezește pentru a vedea realitatea tuturor fenomenelor naturii așa cum sunt în ele însele și prin ele însele.

Conștiința știe ceea ce experimentează în mod direct, prin ea însăși, cruda realitate a vieții de dincolo de corp, de afecte și de minte.