Despre uniformitate, a renunta la culoare, rasa, religie, invidie, furie si nemultumire

Povestea ne poartă în viitor, într-o societate post-apocaliptică, în care, pentru a se evita războiul, foametea și suferința, oamenii sunt organizați într-o Comunitate ideală, utopică –distopică, un fel de Republică a lui Platon super-tehnologizată. O lume ordonată, previzibilă şi lipsită de griji, în care totul e sub controlul politicos, dar ferm, al elitei; o lume în care toți par fericiți și mulțumiți, în care frica și durerea au dispărut și nimeni nu are de făcut vreo alegere, pentru că toate deciziile sunt luate de aceeași elită conducătoare… Cum e posibil așa ceva? Printr-o injecție, zilnică… Astfel, oamenii sunt modificați genetic ca să nu simtă nimic, nicio emoție sau senzație tulburătoare; simțurile lor sunt atenuate până la anulare; trăiesc în case identice, sunt îmbrăcați la fel, au structuri familiale similare.

Vezi clip video cu traducere din filmul The Giver (2014):

 


Pentru a viziona unele articolele sau clip video este nevoie de o parola de acces, care o ofer tuturor celor care au facut o donatie pentru sustinerea acestui website, nu conteaza suma pe care o donezi, poate fi oricat doresti, pe urma trebuie doar sa ne trimiteti un mesaj de la rubrica contact cu specificatia ca doriti parola pentru a viziona articolele cu parola. Parola este identica pentru toate acele articole care cer o parola de acces.


Daca ai primit parola de acces apasa pe butonul de mai jos:

Atâta timp cât nimeni nu are nicio amintire și nu simte nimic special pentru nimeni – e foarte simplu de-nțeles de ce în această comunitate noțiunea de iubire nu există și a fost înlocuită cu aceea de îndeplinire a îndatoririlor. Dacă nimeni nu are noțiunea de moarte, atunci e foarte usor să numești crima – eliberare și s-o tranformi în prilej de ceremonie. În lipsa oricărei opțiuni personale, familia nu mai este decât o uniune familială, formată din adulți desemnați pe post de părinți pentru copiii născuți de mame purtătoare, iar acasă este doar un cub ca oricare altul, în care Liderul Înțelepților poate veni oricând în vizită ca hologramă, pentru a interveni ori de câte ori consideră necesar.

Indiscutabil, liderii din The Giver au cele mai bune intenții – vor sa ferească omenirea de violență și știu ca ea se naște, de obicei, din pasiuni, emoții și diferențe. De aceea, le elimină, chiar cu prețul de a amputa omul de amintiri, trăiri, senzații, bucurii și tristeți, alegeri și preferințe – adică de tot ce îl face unic. Când oamenii au libertatea de a alege, aleg greșit, se spune cutremurător prin glasul lui Meryl Strep, iar istoria omenirii (inclusiv cea recentă) ne-ar îndreptăți să-i dăm dreptate. Trecutul, și din nefericire, și prezentul omenirii e plin de durere, de violență și nedreptate; oamenii sunt capabili, din cele mai diverse motive, de orori și dezastre greu de imaginat pentru o minte limpede. Numai că eliminarea trecutului, cu toate amintirile lui amare, atrage după sine distorsionarea prezentului, în care bucuria alunecării pe o sanie prin zapada imaculată sau splendoarea unui apus de soare incandescent nu mai există…


Susține existența acestui website printr-o donație: