Scarlat Demetrescu – Viata dupa moarte: Calatoria spiritului prin planul mental
Planul mental este regiunea de splendidă lumină, de completă conștiință, unde omul este cuprins de o nespusă fericire. Când spiritul a sosit în acest plan, este învelit în corpul său mental. Prin el simte tot ce îl înconjoară, prin el se exprimă sub toate formele. Ajuns în acest nivel, facultățile lui, cunoștințele câștigate în viața terestră, în ultima sa existență, îi vin în memorie rând pe rând și i se arată mai puternice, mai complete, pentru că nu mai există haina astrală care îi reducea mult din puterea de exprimare a acestor cunoștințe, a acestor facultăți. Toate bucuriile, toate satisfacțiile îi vin rând pe rând, cu puteri înzecite resimte o mare fericire pentru toate actele izvorâte din iubire care îi dau acum prilejul acestor mulțumiri.
Supărările, amărăciunile, actele de egoism sau gelozie, de răutate sau vanitate nu le mai simte, nu-și mai aduce aminte de ele, pentru că nu mai are în jurul său nici un material inferior (dezbrăcându-le în sfera astrală) a cărui vibrație să-i reamintească de aceste pete întunecate ale existenței lui terestre.
Aici așadar nu se mai știe nimic de răul care l-a făcut sau l-a suferit. Aici știe numai binele, mulțumirea pe care a provocat-o altora, ajutorul acordat, lacrimile pe care le-a șters, toate actele frumoase ale vieții sale constituie materialul de care își reamintește cu plăcere. Aici reflectează cât ar fi trebuit încă să mai facă pentru ca bucuria altora și a lui să fie și mai mare.
Acesta e Cerul, e locul unde nu sunt lacrimi, nici suspine, ci o viață plină de fericire. Oricât de puțin bine a făcut omul cel mai depravat, acest puțin e pus aici în evidență pentru ca, reamintindu-și, reflectând la el, să vadă folosul pentru el, dar mai ales urmarea acestui bine pentru omenire, pentru semenii lui, și să devină astfel conștient că a făcut prea puțin și ce mari bucurii l-ar fi cuprins aici dacă ar fi făcut și mai mult.
Durata cât va sta omul în acest plan, bucurându-se de fericirea ce o resimte, este în raport cu măsura actelor frumoase, cu binele ce l-a înfăptuit față de frații săi pe când era pe pământ. Unii stau în acest plan câteva luni, alții zeci de ani, în fine, puțini dintre oameni, anume acei care au fost adevărați sfinți sau martiri, cei ce au îndurat nedreptăți, moarte pentru neadevăr, pentru o credință, marile lumini intelectuale ale omenirii, care au fost dublați de o moralitate desăvârșită, toți aceștia își duc existența chiar sute de ani în acest plan.
În timpul existenței sale în planul mental, omul constată cât de nereală era viața în planul fizic, cât de reduse puterile lui, percepția a tot ceea ce îl înconjura, cât de întunecate erau sunetele ce le auzea și culorile ce le vedea. Cât a trăit omul pe pământ, gândurile lui nu puteau fi traduse în practică decât ca niște acte imperfecte, în niște creații mult reduse.
Așa de exemplu, pictorul nu putea realiza frumosul absolut, deoarece culorile sale erau prea puțin luminoase și simțurile sale prea reduse, deoarece concepțiile sale – plecate de la spirit, trecând prin haina mentală, astrală și fizică – se reduceau treptat și se concretizau în afară în niște creații mult mai prejos decât ceea ce spiritul concepuse.
Aici sculptorul, în loc de marmura grosolană, pictorul în loc de culori posomorâte, muzicianul în locul instrumentelor imperfecte au la dispoziție un ocean de materie mentală, din care cu gândurile lor spiritul poate făuri forme, culori și sunete sublime, ceea ce nu era posibil pe pământ. Privindu-și creația cu ochii lui mentali, spiritul își găsește cea mai desăvârșită fericire, ca urmare a perfecțiunii acesteia. Se înțelege că această fericire pe care o simte omul în planul mental nu e resimțită la fel de toți oamenii.
Cei care au venit aici cu o recoltă mică nu se vor putea simți fericiți decât atât timp și atât de intens cât a semănat pe pământ. Cei ale căror fapte sunt multiple, care au avut ca scop general avansarea cunoștințelor umanității și înaintarea ei morală, se vor bucura mult mai intens și fericirea lor va fi mai profundă, recolta lor mai abundentă, potrivit cu ceea ce au semănat în existența lor terestră.
Aici îți apar înaintea ochilor spirituali toate ființele pe care le-ai iubit pe pământ – părinți, frați, copii, prieteni. Gândul la ei îi atrag și spiritul creează cu materia
mentală a planului, forma trupului lor din viața terestră. Ei se arată aici frumoși, deși au fost urâți, se arată mai tineri, deși au fost bătrâni, iar spiritul lor își manifestă dragostea prin aceste forme, reproducând imaginea corpului fizic de pe pământ.
Ființele care i-au urât, dușmănit, persecutat, nu pot apărea niciodată, pentru că aceste ființe nemaivenindu-le în minte, nemaiavând idee de ei, nu le mai pot crea forma ființei lor terestre, și ca atare ei nu le mai apar, ca să le tulbure fericirea planului mental.
Tot în acest plan întâlnesc ființe care le întrec, prin evoluția lor. Regiunile cutreierate de ele se întind foarte departe, până unde le este lor posibil, deocamdată. Ei se apropie de ele, le laudă activitatea, le ajută prin explicații în înțelegerea lucrurilor și fenomenelor, a actelor trecute, le dau povețe de viitor, le arată o mare iubire, de care cu adevărat sunt profund mișcați.
Comunicarea între oameni în acest plan se face prin exprimarea gândului care, ieșind din spirit, se traduce în forme colorate însoțite de unde sonore. Aceste gânduri ies valuri-valuri din spiritul vorbitor și în același timp sunt văzute, auzite de cel ce ascultă. Schimbul acesta de idei se desfășoară cu o viteză vertiginoasă și astfel se întreține o conversație cu un înțeles mult mai profund decât cea pe care o întrebuințăm pe pământ, prin vorbe care redau palid ideile emise, vorbele nefiind decât simboluri ale ideilor spiritului nostru.
Viața în acest plan este o viață plină de fericire, dar nu trebuie să credem că e una de visare, de ședere în lenevire, ci o viață de muncă spirituală. Aici se cercetează și se frământă tot ceea ce am gândit, vorbit, făcut în viața terestră, aici are loc vizionarea cinematografică a filmului vieții noastre spirituale din timpul scurtei noastre existențe terestre. Facem bilanțul binelui realizat pe pământ și al câștigului spiritual pe care l-am realizat. Comparăm starea spirituală din acest moment față de progresul realizat până aici din alte vieți și constatăm ascensiunea mai mare sau mai mică a spiritului nostru.
Din acest întreg material extragem învățăminte, iar învățăturile le transformăm în facultăți mentale și morale cu care vom veni pe pământ în noua viață, în viitoarea reîncarnare. Așa de exemplu, un duh când era pe pământ a învățat muzica. În planul mental, acest învățământ se întărește și se transformă în facultate mentală, în aptitudine spirituală. Când va veni pe pământ în viitoarea sa renaștere, această facultate sau aptitudine se va arăta de timpuriu și va produce mirare la cei din jurul copilului, atât părinților, cât și cunoștințelor. Va fi un copil precoce muzical, reamintindu-și ceea ce a învățat în altă viață.
Tot astfel se întâmplă și cu alte aptitudini în alte domenii. Simple încercări din viața terestră sau numai aspirațiile se transformă în planul mental în forțe care se vor realiza în acte reușite în viitoarea viață terestră. Greșelile și suferințele ce le-am îndurat pe pământ sunt pietre prețioase, care vor împodobi mintea noastră cu raze de înțelepciune și de voință în noua reîncarnare. Totul este analizat, din tot se trag învățăminte, totul este transformat în forțe ce vor fi puse în joc când duhul va reveni pe pământ.
La fiecare venire în planul mental, înțelegerea, cunoștințele noastre sunt mai largi și la fiecare revenire în planul fizic puterile noastre mentale – mai mari, moralul nostru – mai accentuat, viziunea noastră – mai clară asupra scopului vieții, ca și o înclinare din ce în ce mai clară către problemele spirituale.
În fine, când tot materialul a fost complet transformat, asimilat, facultățile mentale care erau localizate în corpul mental sunt trecute la interior, în corpul cauzal, sub formă de germeni, unde vor rămâne în stare latentă tot timpul cât omul va sta în planul mental superior. După aceea spiritul leapădă și acest al treilea veșmânt, care începe a se dezagrega, reîntorcându-se și el în oceanul de materie mentală de unde a fost luat.
De acum spiritul, învelit numai de corpul cauzal, trăiește în planul mental superior sau în planul unde nu mai există forme, deci nici chipuri de oameni, ci numai scântei, fiecare fiind un spirit care radiază în jurul lui lumină cu atât mai vie, mai strălucitoare, cu cât spiritul este mai înalt pe scara evoluției. Această lumină orbitoare a spiritelor evoluate provine din învelișul lor infinit de subtil, de diafan – corpul cauzal, înveliș pe care îl vor purta mii și mii de ani în nesfârșitele reîncarnări.
Cât trăiește omul pe pământ, lumina acestui corp cauzal nu se poate vedea, pentru că nu poate pătrunde prin corpul astral – dar mai ales prin corpul fizic – decât redus, extrem de redus, formând în jurul omului aura lui cu totul desăvârșită cea mai viu colorată, cu culori pe care nu le putem cunoaște după știința noastră, culori care nu corespund spectrului solar cunoscut de noi, pământenii. Numai cei ce posedă simțul mental pot vedea această aură a spiritului nostru.
Existența duhului în acest nivel al mentalului superior este scurtă și se petrece în stare de inconștiență, de somnolență, la cei a căror iubire s-a limitat la familia lor. Ea este mai lungă și petrecută într-o stare semiadormită la cei ce au dus o viață modestă, dar plină de pietate. Și este îndelungată și plină de fericire pentru cei ce au fost iubitori ai semenilor lor, pentru cei ce au luminat pe semenii lor, pentru cei ce s-au ridicat prin concepțiile lor geniale și au împins omenirea în evoluție mai departe, prin descoperirile lor. Cei ce au parte însă de o reședință cât mai prelungă și de o infinită fericire sunt cei ce s-au ridicat deasupra materiei și vieții plină de tentații a pământului, la o viață pur spirituală în acest stadiu, spiritul învață principiile lumii mentale, care în lumea astrală se traduc în legi după care se construiesc corpurile în lumea fizică și le conduc după norme imuabile.
Aici spiritul învață cum se mânuiesc fluidele, cum se nasc esențele, cum se formează din ele substanța astrală și cum din acestea se naște materia fizică. Și tot aici spiritele iau cunoștință cum se mânuiesc diferitele feluri de materii, pentru a se face materializările și aporturile în ședințele spiritiste. În acest plan spiritul face școala înțelegerii fenomenelor ce au loc în diferitele puncte ale universului. Spiritul învelit numai de corpul cauzal trăiește în regiunile superioare ale planului mental o viață spirituală.
De fericirea negrăită a acestui nivel se vor bucura numai acele spirite care au în urma lor o serie nesfârșită de reîncarnări, care s-au ridicat spiritualicește, care au un înalt grad de evoluție. Privirea lor se întinde la infinit; văd cum călătoresc în spațiul azurat milioane de sori, albaștri ca safirul, roșii ca focul, verzi ca smaragdul și admiră somptuosul lor cortegiu de planete.
Văd drumurile lor și înțeleg legile care le guvernează. Li se defășoară înaintea vederii spirituale fazele prin care a trecut omenirea care populează pământurile și înțeleg infinita măreție a ordinii ce domnește în univers. Dar oricare ar fi durata existenței în acest nivel superior al planului mental, va veni o vreme când, în fine, spiritul este cuprins de necesitatea de a reveni în viața de pe pământ, pentru a realiza – în fapte – iubirea nesfârșită ce îl cuprinde față de frații săi, față de oameni, mai puțin evoluați și pentru a se desăvârși prin suferințe la o viață spirituală mai apropiată de perfecțiune.
În nesfârșita lui ascensiune spirituală, omul a îmbrăcat diferite personalități, de la sălbaticul necunoscător al focului și până la savantul cercetător al secretelor naturii.
Cât este îmbrăcat în haina carnală, el nu cunoaște formele vieților sale trecute. Când ajunge în planul mental – și mai ales în cel superior – el le știe pe toate și este fericit că a scăpat de nesfârșitele suferințe și s-a ridicat la lumina înțelegerii universului și a legilor lui.
Se vede în noaptea vremurilor – un sălbatic plin de cruzime, în altă etapă – un plugar neștiutor, dar cuminte, pe o treaptă mai sus – un meseriaș plin de pietate, iar mai târziu – un cărturar neînțelept, cu o moralitate superficială.
Odată a fost un sărac revoltat și altădată un bogat nemilos, ori un biet om plin de suferințe și totuși cu gândul la Cel de sus, și așa rând pe rând: – când mahomedan, când creștin, când mozaic, când român, când maghiar, când englez ori indian, prin toate etapele sociale, prin multe neamuri, prin multe familii ale aceluiași neam.
În planul mental superior, duhul află de puterea rugăciunii, pentru el, pentru cei dragi, dar mai ales pentru dușmani, pentru cei față de care a greșit. Află că rugăciunea poate să îmblânzească aceste suflete care – când au ajuns în planul astral – știu ca tu le-ai nenorocit pe pământ, le-ai persecutat, furat, distrus familia sau ucis; și ele vor căuta să urmărească pe autor, cu ura lor, în viitoarele reîncarnări.
Acum știe că multe din nenorocirile, nefericirile pe care omul le întâmpină în viețile terestre sunt datorate greșelilor sale, dar și urii cu care lucrează asupra lui spiritele pe care le-a nefericit.
Înțelege că multe din nebuniile cerebrale de care sunt cuprinși unii oameni se datoresc influenței spiritelor ce se răzbună. De aici, noi, pământenii, să tragem învățăminte: dacă vrem să îndreptăm o greșeală știută față de cineva, să facem rugăciuni pentru iertarea greșelilor lui, pentru ridicarea lui spirituală, și în cazul în care a plecat în planul astral – pe lângă aceste rugăciuni – s-o ajuți pe soția și copiii lui, sau pe cei dragi lui, pentru ca astfel, prin rugăciuni și caritate, să-l întorci și să i se șteargă din memorie, din sentimentele lui ura ce o nutrește pentru tine, setea de răzbunare.
Oricât te vei sili să fii mai iubitor cu frații tăi, să fii mai filantrop cu cei nefericiți, care își ispășesc sub această formă greșelile din alte vieți, cu atât vei progresa spiritual pe nesimțite, în mod automat.
Cu cât te vei ridica din punct de vedere spiritual, cu atât vei obține un povățuitor, un ghid spiritual mai puternic. Nu uita, omule, nici o clipă că ești supus unui destin pe care tu ți l-ai croit în viețile precedente. Nu uita că acest crud destin se poate modifica, îmbunătăți prin supunere la încercările morale de tot felul. Nu uita că rugăciunile tale pot schimba calea destinului tău din prezent.
Ruga ta poate fi făcută acasă, în pădure, în moschee, în sinagogă, în biserica creștină, în templul brahman sau budhist: oriunde, ea se va înălța sus, la infinit și calea vieții tale se va îmbunătăți, asistența divină te va acoperi și destinul tău va lua altă înfățișare.
Când în viața ta terestră ești cuprins numai de porniri materialiste, de sentimente animalice și de nimic spiritual, atunci tu atragi în jurul tău numai spirite neevoluate, din cele apropiate de pământ, și vei fi mult amărât, cu toată aparența de fericire pământească.
Când însă ființa ta este cuprinsă – în afară de grijile vieții terestre – și de sentimentul iubirii, al existenței Celui nevăzut, atotputernic, atunci tu atragi asupra ta spirite înalte, care te vor sprijini în pașii vieții tale terestre.
Cartile lui Scarlat Demetrescu se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
