Theun Mares – Calea Luptătorului: Eliberare, Destin și Cunoaștere prin Experiență
Singurul eșec în viață este eșecul de a nu lupta. Privind la viețile trăite de bărbații și femeile obișnuite din ziua de astăzi, invariabil sare în ochi existența apăsător de plictisitoare și monotonă în care sunt nevoiți să trăiască. Omul obișnuit se naște, crește, merge la școală, poate chiar la universitate, își găsește un loc de muncă, soție, își întemeiază o familie, economisește pentru mașină, casă și mobilier, pleacă în vacanța anuală, îmbătrânește și în cele din urmă moare. Nu se poate să nu apară întrebarea: cum un om reușește să rămână sănătos și chiar rezonabil mulțumit în astfel de condiții de plictiseală severă? Și totuși, așa este marea majoritate a omenirii de astăzi.
La un moment dat în viața lor, cel puțin unii dintre acești oameni se întreabă: „Asta este tot ce este viața?” În orice caz, foarte rar vin și cu un răspuns pentru acest impas al lor. Din păcate, în imposibilitatea de a găsi o soluție rezonabilă și practică, se simt nevoiți să se resemneze în bucățica lor, făcând tot ce pot mai bine din ceea ce au.
VIAȚA PENTRU OMUL MEDIOCRU ESTE O TREABĂ VAGĂ ȘI MONOTONĂ – O EXISTENȚĂ CARE NU ESTE COMPLET LIPSITĂ DE AMUZAMENT, DAR UNA ÎN CARE OMUL HOINĂREȘTE CU INDIFERENȚĂ DE LA O ACTIVITATE LA ALTA, DOAR PENTRU A CONSTATA CĂ FERICIREA PE CARE O CAUTĂ ÎL OCOLEȘTE CONSTANT. VIAȚA UNUI ASTFEL DE OM SE UMPLE CU O SENZAȚIE DE GOL ȘI UN FIRAV DOR DE A UMPLE ACEL GOL, DAR NEȘTIIND CE ESTE CEEA CE CAUTĂ, OMUL DESCOPERĂ ÎN SCHIMB UN PARALIZANT SIMȚĂMÂNT DE INUTILITATE TÂRÂNDU-SE ÎN INIMA LUI. APOI FOARTE CURÂND DESCOPERĂ CĂ VIAȚA I-A ALUNECAT PRINTRE DEGETE, PETRECUTĂ ÎN TRIVIALITĂȚILE FĂRĂ SENS ALE MESCHINĂRIEI UMANE.
Cu toții începem viața ca bărbați și femei obișnuite, dar acest lucru nu înseamnă că nu avem capacitatea de a ne modela viața în funcție de alegerea noastră. S-ar putea să ne simțim ca și cum suntem victimele soartei și, deși este adevărat că niciun om nu poate scăpa de destinul său, cu toții avem capacitatea de a ne ridica deasupra soartei dacă alegem acest lucru. Tuturor ni se oferă oportunitatea, la un moment dat din viața noastră, de a decide pentru noi înșine ceea ce ne-am dori de la viață.
PROBLEMA ESTE CĂ SUNTEM TOȚI NĂSCUȚI NĂTĂRĂI, CĂCI AȘA ESTE CONDIȚIA NOASTRĂ UMANĂ.
În neghiobia noastră ne mândrim de noi înșine cu faptul că suntem oameni. În consecință, ne solicităm anumite privilegii și drepturi, și apoi facem mare zarvă și devenim foarte supărați dacă nu ne sunt îndeplinite cererile. Cu toate acestea, priviți mai de aproape la om. Priviți la ce face planetei, semenilor săi și celorlalte creaturi care împărtășesc planeta cu el. Priviți emoțiile secrete ale omului și gândurile sale ascunse. Oamenii au foarte multe de spus despre etică și moralitate, însă ascund cu mare atenție sentimente și gânduri care sunt adesea atât de ticăloase și otrăvitoare încât provoacă o poluare psihică, care este chiar mai distructivă decât poluarea fizică.
OMUL SE CONSIDERĂ CA FIIND MAI BUN DECÂT UN ANIMAL – DAR ÎN MARE PARTE TRĂIEȘTE O EXISTENȚĂ MAI REA DECÂT CEA A ANIMALELOR.
Dacă trăim astfel de vieți, este cumva surprinzător că ajungem să ne simțim ca niște victime? Ne trăim viețile așa cum le trăim deoarece ne e frică că a nu face astfel ar fi o sminteală.
DIN NEFERICIRE FIECARE DINTRE NOI ESTE DEJA SMINTIT.
Aruncați o privire mai atentă asupra unui alt om și comparați-vă situația cu a lui. Puteți să vă abateți de la ceea ce ați ajuns să credeți că este corect – de la ceea ce ați fost învățați că este corect? Puteți? Răspunsul este “nu”.
OAMENII SUNT ȚINUȚI PRINȘI ÎNTR-UN LAȚ PSIHIC PRIN CONDIȚIONAREA SOCIALĂ. A ȚINE UN OM PRINS ÎNTR-UN LAȚ FIZIC ESTE UN ACT DE SCLAVIE; A ȚINE UN OM PRINS ÎNTR-UN LAȚ PSIHIC ESTE UN ODIOS ACT DE MAGIE NEAGRĂ.
DIN MOMENT CE TOATĂ OMENIREA ESTE SUFERINDĂ DE ACEST RĂU; TOATĂ OMENIREA PARTICIPĂ LA EL. OMUL PERPETUEAZĂ ACEASTĂ PRACTICĂ TICĂLOASĂ IMPUNÂND-O PROPRIILOR COPII AȘA SE FACE CĂ ACȚIUNILE FIECĂRUI OM SUNT CONSTANT DEFINITE DE DEBILITANTA MEDIOCRITATE NĂSCUTĂ DIN CONDIȚIONAREA SOCIALĂ.
Desigur, putem întotdeauna găsi explicații raționale pentru comportamentul nostru, astfel încât să ne simți mai bine cu el. Spre exemplu, ca părinți, putem argumenta că acțiunile noastre sunt în mod natural cele mai bune pentru copiii noștri. La urma urmei, este de datoria noastră, ca părinți, să-i îndrumăm pe tinerii noștri în direcția bună. Din păcate, și mult prea des, ne considerăm părinți buni atunci când ne impunem voința, ideile și credințele noastre copiilor noștri. Apoi, după ce le-am spălat cu succes creierele astfel încât să se poarte, să simtă și chiar să gândească ca noi, ne tolănim în auto-mulțumirea de sine, știind că am dat lumii cetățeni conștiincioși, care-și vor accepta supuși datoriile.
Asemenea justificări nu schimbă nimic. Să ne îndrumăm copiii cu dragoste și fermitate este un lucru, dar a ne impune cu forța voința noastră asupra lor înseamnă să abuzăm de privilegiul nostru de părinți. A încuraja copiii noștri să gândească pentru ei înșiși și să își asume responsabilitatea propriilor acțiuni este datoria noastră. Pe de altă parte, a le frânge voința obligându-i să capituleze în fața judecății noastre este o încălcare de neiertat a drepturilor omului.
Copiii au nevoie de dragoste, îngrijire și îndrumare fermă, dar au nevoie și de înțelegere și, cel mai important, de respect. Dacă nu ne ascultăm copiii niciodată, nu avem de ce să fim surprinși dacă constatăm că nici ei nu ne mai ascultă. Dacă îi ascultăm doar ca să le zădărnicim fiecare acțiune, atunci nu avem dreptul să ne simțim răniți dacă într-o zi se vor întoarce asupra noastră cu amărăciune și mânie. Copiii învață mult mai mult din exemplele pe care le primesc, decât din discursuri. Dacă le ascultăm întrebările, cererile și dorințele, cu respect și înțelegere, atunci și ei vor asculta și sfaturile și îndrumările noastre cu același respect și înțelegere. Dacă ne iubim copiii fără să transformăm această iubire în cătușe și lanțuri cu bilă de fier, copiii noștri ne vor îmbrățișa mereu cu aceeași iubire.
Ceea ce este adevărat pentru noi ca părinți, este la fel de adevărat și pentru noi ca cetățeni ai lumii. Cu toții am fost nevoiți să suferim de atrocitățile condiționării sociale, dar totuși trebuie să ne dăm seama că, în realitate, nu există victime.
NICI UN OM NU POATE FI PRINS ÎN LAȚ FĂRĂ CONSIMȚĂMÂNTUL SĂU.
Nimeni nu poate înrobi o persoană împotriva voinței sale. Ținând cont de acest aspect sunt mulți oameni în lume care au luptat și s-au desprins de toate comportamentele și disciplinele convenționale. Este regretabil doar că, deși astfel de oameni au avut suficientă putere personală pentru a se elibera, de multe ori nu au avut putere suficientă pentru a-și defini singuri un nou scop și o nouă direcție în viață.
Fără scop și direcție, astfel de oameni ajung adesea pe partea greșită a legii – o lege făcută de oameni mediocri pentru a trăi o existență mediocră. După ce s-au desprins de tradițiile și constrângerile acestei legi, astfel de rebeli găsesc puțină simpatie sub o lege aplicată cu forța de către cei de care au încercat să scape în primul rând.
Dacă acești rebeli nu pot găsi un scop nou în viață, dar sunt totuși suficient de deștepți pentru a nu călca strâmb în fața legii, ei devin invariabil ceea ce toltecii denumesc tiranii meschini. Tiranii meschini, pentru a-și mai ușura presiunea, își petrec viața vărsându-și furia interioară și frustrările pe cei din jur, făcându-le viața mizerabilă tuturor celor din jurul lor. Adesea, acești oameni le vor pricinui copiilor lor chiar crimele pe care părinții lor le-au pricinuit lor.
Având în vedere cele spuse până acum, întrebați-vă ce sunteți. Unde vă încadrați în scenariul vieții? Fiți sinceri cu voi în acest sens. Nu vă păcăliți singuri considerând imediat că sunteți unici, căci niciunul dintre noi nu este izolat de viață. Ești un conspirator în magia neagră? Ești poate un tiran meschin? Pentru a răspunde la aceste întrebări, gândiți-vă la oamenii din viața voastră. Vă respectă? Vă iubesc cu adevărat? Au încredere în voi?
Oamenii sunt întotdeauna oglinzile în care ne vedem propria reflexie. Dar aceste oglinzi ne arată și prejudecățile noastre. Dacă unii reflectă iubirea, iar alții reflectă furia, atunci putem vedea pe cine iubim și pe cine tratăm cu dispreț. Cu toții suntem în mod inerent necinstiți, dar oglinzile noastre nu mint niciodată. Oglinzile ne arată întotdeauna exact cum gândim, simțim și acționăm față de lumea din jurul nostru. Putem nega o reflexie pe cât de tare și de vehement dorim, dar reflexia nu se va schimba niciodată până când noi nu ne vom schimba. Odată ce cineva s-a schimbat, atunci reflexia acelui cineva trebuie să se schimbe de asemenea – așa funcționează legea luminii și a reflexiei.
Cu toate acestea, uneori, un luptător va proiecta în mod intenționat o imagine special orientată spre inducerea în eroare a altora. Aceasta este ceea ce este cunoscut sub numele de a face stalking. Există mai multe motive pentru care un luptător va face stalking altora, printre care cel mai important este interacțiunea cu un tiran meschin. Tiranii meschini nu sunt niciodată oameni plăcuți cu care să ai de-a face; pe scurt, ei ne fac viața mizerabilă într-un fel sau în altul, dar, tratându-i corect, ne pot aduce multe daruri de cunoaștere.
Un tiran meschin este mult mai mult decât o simplă oglindă, pentru că o astfel de persoană ne arată de asemenea și slăbiciunile noastre. Din acest motiv, un luptător va încuraja de bună voie un tiran meschin să-l persecute. Pentru a face acest lucru, un luptător trebuie să momească tiranul meschin, dar în același timp el trebuie să-și schimbe căile (n. tr.: de acțiune) rapid și eficient, pentru a evita să cadă în ghearele tiranului meschin. Acest lucru echivalează cu acela de a tachina un leu – necesită șiretenie și este extrem de periculos. Cu toate acestea, dacă unui tiran meschin i se face stalking în mod corespunzător, ne învață multe și ne obligă să scoatem din noi potențialuri pe care altfel nu am fi știut că le avem.
SINGURA JUSTIFICARE A OMULUI PENTRU EXISTENȚA FIZICĂ ESTE ACEEA DE A ÎNVĂȚA (n. tr.: PRIN TRĂIRE); ACESTA ESTE DESTINUL SĂU PE CARE NU ÎL POATE EVITA SUB NICI O CIRCUMSTANȚĂ.
A învăța trebuie înțeles ca însemnând cunoașterea experiențială (n.tr.: cunoașterea trăită direct; cunoașterea prin experiență directă), deoarece Calea Luptătorului este în primul rând o cale practică. Adunarea informațiilor nu este cu adevărat a învăța. Informațiile sunt inutile din toate punctele de vedere, pentru toate intențiile și scopurile, cu excepția cazului în care pot fi utilizate în practică în viața de zi cu zi, iar singura cunoaștere care are valoare este aceea care permite unui om să-și înțeleagă mai bine destinul, astfel încât să poată ajuta la desfășurarea acestuia. Pe cât de greu este de acceptat pentru cei care cred că își controlează viața, pe atât este adevărat.
Omul a dezbătut de veacuri problema libertății și a liberului arbitru, dar totuși refuză cu încăpățânare să recunoască că are doar două opțiuni: fie de a ajuta la desfășurarea, derularea destinului său, fie de a zădărnici desfășurarea acestuia. Dacă își urmează destinul, duce o viață fericită și prosperă; însă, dacă își frustrează destinul, suferă mizerie și greutăți.
Este de neînțeles de ce un om s-ar împotrivi în mod voit desfășurării destinului său. Însă, exact acest lucru este ceea ce omul face atât de des, chiar dacă în mod inconștient, din simplul motiv că este prins în inerția condiționării sale sociale. Condiționarea socială nu permite desfășurarea a nimic altceva decât a ceea ce se așteaptă de la noi de către semenii noștri.
Cu toate acestea, ar trebui înțeles faptul că, evident, condiționarea socială depinde de o viziune asupra lumii general acceptată mutual. O astfel de viziune general acceptată implică faptul că fiecare trebuie să aibă același cadru de referință ca toți ceilalți. Aceasta exclude automat toate viziunile, ideile și sentimentele care nu sunt conforme punctului de vedere comun al omenirii. Dar omul nu a fost niciodată destinat să se limiteze la un singur punct de vedere.
DESTINUL OMULUI ESTE DE A ÎNVĂȚA PRIN TRĂIREA – EXPERIMENTAREA TUTUROR NENUMĂRATELOR POSIBILE MANIFESTĂRI ALE VIEȚII, CONȚINUTE ÎNLĂUNTRUL UNIVERSULUI.
Este perfect posibil să mutați punctul de asamblare din poziția sa normală și, astfel, să obțineți o altă viziune asupra lumii, una total nouă. Ceea ce împiedică omenirea să facă acest lucru este mai ales lipsa cunoașterii necesare. Desigur, această cunoaștere nu a fost întotdeauna disponibilă la liber, dar chiar și când este, trebuie înțeles că nu există cadouri ca atare în această lume. La sfârșit constatăm că trebuie să plătim într-un fel sau altul pentru tot ceea ce primim – chiar și pentru așa-numitele cadouri.
ÎN ACEST UNIVERS NIMIC NU ESTE GRATIS; TOATĂ CUNOAȘTEREA TREBUIE CÂȘTIGATĂ CU MARI COSTURI.
COSTUL ADEVĂRATEI CUNOAȘTERI ESTE VIAȚA. CUNOAȘTEREA PE CARE O CAUȚI POATE FI OBȚINUTĂ DOAR DEDICÂNDU-I VIAȚA TA.
NU POȚI MERGE PE CALEA CUNOAȘTERII FĂRĂ SĂ TRĂIEȘTI ACEA CUNOAȘTERE; DE ACEEA ANGAJAMENTUL TĂU TREBUIE SĂ FIE ABSOLUT.
MERSUL PE CALEA CUNOAȘTERII NU-I VINE OMULUI DE LA SINE; DE ACEEA TOATĂ ÎNVĂȚAREA ESTE IMPUSĂ.
Majoritatea oamenilor și-ar dori să aibă cunoaștere, dar ar prefera, dacă s-ar putea, pur și simplu să o achiziționeze de undeva și să nu fie nevoiți să lucreze pentru ea. Acesta este unul dintre motivele pentru care astăzi există atât de multe școli care oferă iluminare și sunt ușor de găsit acei guru care, pentru un preț, vor pune umărul la responsabilitatea altuia de a învăța. Dar, după cum am arătat deja, cunoașterea adevărată este cunoașterea sinelui și o astfel de cunoaștere nu ne poate fi oferită de nimeni și nici nu poate fi cumpărată nici chiar pentru toți banii din lume.
Singurul lucru adevărat pe care adevăratul profesor spiritual îl poate oferi elevilor săi este îndrumarea necesară pentru a le permite să ajungă la propriile resurse ascunse. Pentru a face acest lucru, profesorul trebuie să-și împingă elevii să învețe cine și ce sunt ei cu adevărat, pentru că fără această cunoaștere nu poate exista posibilitatea explorării potențialului existent. Însă, să ne confruntăm cu noi înșine, să luăm cunoștință de cine suntem și să ne recunoaștem chiar și propriile neajunsuri, nu este niciodată plăcut și de cele mai multe ori este chiar înspăimântător.
Având în vedere acest lucru, nu este surprinzător că o mulțime de oameni caută doar acei profesori care îi fac să se simtă bine și care promit că vor lucra în locul lor. Nu este niciodată confortabil să fii alături de un învățător, deoarece, invariabil, ne provoacă să privim aspecte din noi înșine, pe care o viață întreagă am petrecut-o încercând să le ascundem de toată lumea, inclusiv de noi înșine. Unui astfel de învățător nu-i pasă de ce ar putea crede elevii săi despre el sau dacă îl plac sau nu, pentru că singura lui preocupare este să vadă că elevii obțin acea cunoaștere pe care o caută și pentru care au ajuns la el. Evident, profesori ca aceștia sunt puțini și greu de găsit, pur și simplu pentru că sunt rari oamenii care într-adevăr și-ar pune reputația în joc și care sunt pregătiți să-și iubească elevii mai mult decât dorința de faimă.
CUNOAȘTEREA ESTE MULT MAI MARE ȘI MULT MAI PUTERNICĂ DECÂT OMUL. A PĂȘI PE CALEA CUNOAȘTERII ÎNSEAMNĂ A LUPTA PENTRU SUPRAVIEȚUIRE; PRIN URMARE, DACĂ VII PE ACEASTĂ CALE PENTRU A ÎNVĂȚA, ATUNCI TREBUIE SĂ FII PREGĂTIT PENTRU A LUPTA CA ȘI CUM VIAȚA TA AR DEPINDE DE ASTA.
LA ÎNCEPUT, NICIODATĂ NICI UN OM NU ȘTIE CE IMPLICĂ A ÎNVĂȚA, DEOARECE NU ȘTIE CE ȘI CUM E SĂ FII OM. ASTFEL, EL ÎȘI DOREȘTE RECOMPENSE CARE SUNT MAJORITATEA ÎN CONFLICT CU DESTINUL SĂU ȘI CARE PRIN URMARE NU POT FI MATERIALIZATE.
În general, oamenii sunt încântați de poveștile așa-numitului supranatural, ale eroilor și faptelor minunate care implică geniu. Auzind sau citind astfel de povești, fiecare bărbat, femeie și copil, în secret, în adâncul sufletului, se vede pe sine ca erou al poveștii și începe să se întrebe ce ar face dacă ar fi un erou de poveste sau cineva cu puteri supranaturale. Totuși, gândind astfel, acești oameni nu cred cu adevărat că sunt capabili de astfel de fapte și, în cele mai multe cazuri, s-ar simți jenați să își dezvăluie visele secrete.
Condiționarea socială acționează astfel încât nu permite oamenilor obișnuiți să facă extraordinarul. Eroii și eroinele sunt permise numai dacă sunt ferm plasate în afara parametrilor definiți de condiționarea socială. Este acceptat ca un vrăjitor să facă magie, deoarece vrăjitorii există în afara limitelor oamenilor normali, dar, ca o secretară să expună brusc puteri magice la birou, este cumva considerat drept o încălcare gravă a normelor sociale. În frica lor de a fi ostracizați sau de a fi priviți ca anormali, oamenii aderă și respectă cu disperare limitele normelor sociale. Astfel, singurul lucru care le rămâne este să se complacă ocazional în vise secrete.
În aceste vise secrete, bărbații și femeile își modelează viața și, în funcție de măsura în care cred că visele lor sunt posibile, încep inconștient să își proiecteze dorințele interioare, speranțele interioare și temerile interioare asupra lumii din jurul lor. Dacă persoana în cauză poartă mânie în interior, atunci la un moment dat începe să vadă acea mânie în lumea din jurul său. Acelei persoane îi pare că toată lumea a început să adopte o atitudine agresivă. La fel, dacă persoana poartă frică în interior, lumea din jurul său devine tot mai amenințătoare și mai înspăimântătoare.
În realitate, oamenii visează rar la un singur lucru, cât mai degrabă la un întreg amestec de idei contradictorii. Prin urmare, viața lor devine același amestec ciudat de sentimente și gânduri. Acest lucru explică faptul că acțiunile unei persoane pot fi adesea contradictorii. Vedem că într-un anumit tip de incident un om poate acționa ca un adevărat erou și, totuși, într-o altă situație se poate comporta ca un veritabil laș.
Este important să ne dăm seama că, un mare procent din visele secrete ale unei persoane cu greu ies vreodată la suprafață în lumina conștienței depline. În schimb, ele sunt ținute la distanță în lumea umbrită a impulsurilor emoționale semiconștiente, de obicei printr-un simțământ covârșitor de vinovăție. Aici, în lumea umbrelor, aceste vise sunt alimentate de o luxuriantă recoltă de emoții și dorințe reprimate. Crescând foarte prolific, aceste vise produc tot felul de idei și speranțe ciudat distorsionate, pe care omul le consideră ambiția vieții sale și o reflectare a adevăratului său sine.
Având în vedere toate acestea, nu este surprinzător faptul că omul nu știe cine și ce este cu adevărat sau care sunt dorințele și gândurile sale reale. Prin urmare, nimeni nu vine niciodată pe Calea Cunoașterii cu așteptările corecte sau, de altfel, cu motivele corecte.
Cel mai bun lucru pe care îl poate face orice novice al Căii Cunoașterii este să vină cu mintea deschisă, pregătit să facă tot ce trebuie pentru a descoperi adevărata natură a cunoașterii și, încă și mai important, adevărata natură a ființei sale. Doar atunci poate exista un progres real. Numai atunci când căutătorul începe să cerceteze amănunțit acele părți din sine, pe care le-a îngropat în regiunile întunecate ale semiconștientului, înțelege pe de-a-ntregul cât de înspăimântătoare poate fi cunoașterea; de aici necesitatea de a veni pregătit să lupte și să se străduiască ca și cum viața-i ar depinde de rezultat.
SĂ ÎNVEȚI DESPRE SINE ESTE NU NUMAI ÎNSPĂIMÂNTĂTOR, DAR ESTE, DE ASEMENEA, CEL MAI SOLICITANT ȚEL DINTRE CELE EXISTENTE.
A ABORDA CUNOAȘTEREA E ASEMĂNĂTOR CU A INTRA ÎNTR-0 LUPTĂ PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE. PRIN URMARE. LUPTĂTORUL ABORDEAZĂ CUNOAȘTEREA PE DEPLIN ALERT\CU FRICĂ, CU RESPECT ȘI CU ÎNCREDERE ABSOLUTĂ ÎN SINE. ORICE OM SUFICIENT DE IMPRUDENT SĂ NU SE APROPIE DE CUNOAȘTERE ÎN ACEST FEL VA REGRETA CU AMĂRĂCIUNE GREȘEALA. PE DE ALTĂ PARTE, DACĂ OMUL ESTE SUFICIENT DE ÎNȚELEPT SĂ RECUNOASCĂ CĂ A LUI CĂUTARE A CUNOAȘTERII ESTE O CHESTIUNE DE VIAȚĂ ȘI DE MOARTE, NU VA AVEA NICI UN MOTIV DE REGRET, DEOARECE O ASTFEL DE ABORDARE ANULEAZĂ ACȚIUNILE IMPRUDENTE ȘI PROSTEȘTI.
Aforismul de mai sus este cunoscut ca scutul luptătorului și necesită o analiză atentă. O analiză completă va fi prezentată în capitolul următor, dar a fost inclus aici pentru se înțelege clar faptul că, orice abordare a cunoașterii este o acțiune foarte serioasă pentru care căutătorul trebuie să își asume întreaga responsabilitate. A aborda cunoașterea neglijent sau superficial este o greșeală gravă, deoarece odată ce ceva a fost învățat, nu mai poate fi niciodată dezvățat. Informațiile pot fi culese rapid, și uitate la fel de repede, dar nu și adevărata cunoaștere a sinelui.
În general, omul nu ajunge să priceapă niciodată adevărata cunoaștere, mai ales pentru că nu știe cu adevărat ce caută. Majoritatea oamenilor trăiesc în întregime în lumina reflectată de pe suprafața conștienței lor și, în consecință, nu plonjează niciodată în adâncurile întunecate ale acelei conștiențe, și, astfel, nu sunt niciodată întregi ca ființe umane.
Totuși, pentru a avea cunoaștere reală și putere cu care să utilizeze acea cunoaștere, o persoană trebuie să fie întreagă. Ea trebuie să-și cunoască intim fiecare parte a sa. Ea trebuie să aducă orice potențial, de bine sau de rău, în lumina conștienței sale depline, oricât de înfricoșătoare sau neplăcute ar putea părea aceste zone întunecate. Din acest motiv, fiecare ucenic al Căii Luptătorului este învățat tehnica cunoscută sub denumirea de recapitulare (n. tr.: rememorare).
Încă din prima zi a pregătirii sale, fiecare ucenic trebuie să înceapă recapitularea întregii sale vieți, în detalii minuțioase, din momentul prezent până la momentul nașterii. Evident, aceasta nu este o sarcină ușoară și nici nu se realizează rapid. În majoritatea cazurilor, o recapitulare totală durează mulți ani, dar ea trebuie realizată complet și efectuată atent, dacă ucenicul vrea să reușească pe Calea Cunoașterii. Doar prin recapitularea întregii sale vieți, ucenicul înțelege cu adevărat totalitatea ființei sale. Această tehnică este explicată în detaliu în Cap. 8.
Din ceea ce s-a afirmat până acum, calitatea și natura cunoașterii ar trebui să fie suficient de clare.
ADEVĂRATA CUNOAȘTERE ESTE A EXPERIMENTA A TRĂI SINELE INTERIOR; DAR DIN MOMENT CE FIINȚA INTERIOARĂ ESTE UNICĂ PENTRU FIECARE, CUNOAȘTEREA NU POATE FI ASIMILATĂ PRIN A VORBI DESPRE EA.
CUNOAȘTERII DOBÂNDITE DE LA ALTCINEVA ÎI LIPSEȘTE ÎNCREDEREA NECESARĂ PENTRU A PUNE ÎN PRACTICĂ ACEA CUNOAȘTERE. ÎNCREDEREA ESTE CULTIVATĂ NUMAI PRIN PRACTICĂ.
Nimeni nu poate face schimb de cunoaștere cu o altă persoană, deoarece pur și simplu singura cunoaștere pe care o putem folosi cu certitudine este acea cunoaștere pe care am dobândit-o prin experiență-trăire personală. Oricine poate citi teoria despre mersul pe sârmă, dar o astfel de teorie nu-l va împiedica pe respectivul sau respectiva să cadă dacă va încerca să meargă pe sârmă. Numai prin practică repetată, prin învățarea din greșeli, reușește în cele din urmă să meargă pe sârmă fără să cadă.
Spus într-o notă mai subtilă, vedem că nu ajută să vi se spună că sunteți frumoși atunci când vă considerați urâți. Doar atunci când voi înșivă credeți că arătați bine, veți accepta complimente cu privire la aspectul vostru, dar singura cale de a crede în faptul că arătați bine este exersarea credinței că sunteți frumos sau frumoasă. S-a spus că „frumusețea este în ochiul privitorului”, dar, deși această zicală este folosită des de majoritatea oamenilor, ei nu cred cu adevărat în ceea ce spune ea. Cu toate acestea, ceea ce este foarte frumos pentru o persoană este adesea neatractiv pentru alta. De exemplu, există bărbați care găsesc femeile cu sânii voluptoși extrem de atrăgătoare, dar există și unii bărbați care preferă femeile cu sâni mici. Cu toate acestea, în ambele cazuri niciunul dintre aceste două tipuri de femei nu se va vedea atrăgătoare, cu excepția cazului în care ele însele cred acest lucru și practică să fie încrezătoare, practică încrederea, în farmecul lor.
Ambele exemple sunt adevărate pentru fiecare situație din viața noastră, însă atât de des întâlnim, din nou, efectele devastatoare ale condiționării sociale. Dacă un copil se împiedică când învață să meargă, i se spune în mod repetat că este împiedicat. Ca adult continuă să i se spună cât de împiedicat și penibil a fost când era copil. O astfel de persoană va sfârși crezând că ceva precum mersul pe sârmă este cu totul peste posibilitățile lui. De asemenea, dacă, să zicem, moda actuală din reviste este destinată femeilor cu sâni mari, femeile cu sâni mici se simt inadecvat înzestrate, dar dacă moda se întâmplă să fie pentru doamnele cu piept mic, femeile cu sâni mari încearcă cu disperare să și-i ascundă.
Prima sarcină dată fiecărui ucenic este să înceapă să se dezlege, în mod sistematic, din întreaga sa condiționare socială, deoarece, în timp ce este încă ferm strâns în prinsoarea acestei condiționări, nu poate face niciun progres real. Tehnica pentru realizarea acestui lucru se numește a-nu-face, iar această tehnică este practicată împreună cu recapitularea (n. tr. : rememorarea). Această tehnică va fi explicată pe deplin în Capitolul 9.
În același mod în care o rememorare totală a întregii vieți a unei persoane durează un timp destul de îndelungat pentru a fi finalizată, la fel și condiționarea socială nu este dezlegată peste noapte. Ucenicul nu va reuși imediat să dezlege tot ce e de reală importanță, dar lucrând sistematic la a dezlega începe, treptat-treptat, să se îndepărteze de acea condiționare. De asemenea, se întâmplă adesea ca ucenicul să ajungă în fața a ceea ce pare a fi o barieră insurmontabilă, fie în recapitulare, fie în a-nu-face. Devine blocat, ca să zic așa, și simte că oricât de tare ar încerca, pur și simplu nu reușește să-și reamintească ceva de reală valoare și nici nu reușește să pună în practică a-nu-face.
CÂND LUPTĂTORUL EȘUEAZĂ ÎN CĂUTAREA UNEI ANUMITE PARTICULARITĂȚI A CUNOAȘTERII, EL NU ESTE ÎNVINS, DEOARECE MERGÂND PE CALEA CUNOAȘTERII PURTĂM MULTE LUPTE – PE UNELE LE CÂȘTIGĂM, PE ALTELE LE PIERDEM, SUCCESUL CONSTĂ NU ÎN CÂTE LUPTE AM CÂȘTIGAT, CI ÎN CÂT DE BINE AM LUPTAT
Dacă ucenicul se confruntă cu un astfel de obstacol, nu are altă cale decât aceea de a lupta și de a încerca să facă o breșă. I se poate părea că eșuează, dar acest lucru nu este adevărat, deoarece întotdeauna este doar un eșec temporar, dacă se poate spune o frază atât de ciudată.
Continuând strădania, ucenicul se forțează singur să facă ca fixitatea punctului său de asamblare să cedeze. Acest lucru este important pentru că suntem capabili de progres real doar în momentul în care putem mișca punctul de asamblare. Acesta este motivul pentru care vechii văzători au mișcat întotdeauna cu forța punctele de asamblare ale ucenicilor lor, înainte de instruire.
Nimeni nu-și petrece întreaga viață cu punctul de asamblare în exact aceeași poziție ca atunci când s-a născut. De-a lungul vieții, omul, în mod inconștient, își ajustează constant punctul de asamblare. Totuși, făcând aceasta, el „uită” multe dintre experiențele-trăirile sale și felul, mijloacele prin care a ajuns la acea cunoaștere.
Pentru a înțelege acest lucru, trebuie realizat că punctul de asamblare seamănă foarte mult cu butonul de schimbare a frecvenței al unui aparat de radio. Scopul unui astfel de buton este de a ne permite să accesăm anumite frecvențe radio pe care se transmit anumite posturi de radio. De fiecare dată când mișcăm butonul, vom accesa o altă bandă de frecvență, care la rândul său constituie suportul pe care se transmite alt post de radio.
Punctul de asamblare al omului funcționează exact în același mod prin faptul că ne oferă acces la anumite câmpuri de energie care constituie viziunea noastră asupra lumii. Sub impactul acestei viziuni asupra lumii obținem anumite experiențe-trăiri și cunoașteri care sunt specifice doar acelei viziuni. Dacă apoi accesăm alte câmpuri de energie, accesăm de-asemenea o altă viziune asupra lumii. Această nouă viziune ne face să pierdem contactul cu, sau să „uităm”, experiențele-trăirile și cunoașterea acumulate anterior. Inutil de spus, nu uităm cu adevărat. Doar că peste vechea noastră viziune se suprapune impactul noii noastre viziuni și a experiențelor-trăirilor ce o însoțesc.
Când cunoașterea este suprapusă în acest mod, cea de dedesubt devine ceea ce a fost denumit subliminal sau subconștient. Faptul că cunoașterea este subconștientă nu înseamnă că încetează să ne influențeze acțiunile. Dimpotrivă, gândurile și sentimentele noastre și, în consecință, și acțiunile noastre, sunt influențate continuu de această cunoaștere subconștientă. Acesta este motivul pentru care un ucenic se va strădui uneori din răsputeri ca să se despartă de un obicei vechi. O astfel de cunoaștere subconștientă are tendința de a apărea foarte pe neașteptate, iar ucenicul constată că a încheiat o acțiune declanșată de această cunoaștere subliminală înainte de a realiza ce face.
Prin urmare, este logic că, pentru a efectua recapitularea complet și, de asemenea, pentru a putea exersa cu succes a-nu-face, trebuie să puteți mișca punctul de asamblare înapoi în toate pozițiile sale anterioare. Doar accesând acele poziții anterioare ne putem aminti cunoașterea acumulată acolo și obiceiurile inițiate de acele experiențe-trăiri.
Este esențial să înțelegem că nu contează dacă la început întâlnim doar un aparent eșec. Oricât de paradoxal ar părea, succesul în mersul pe Calea Cunoașterii nu constă în rezultatul strădaniei noastre, ci în cât de impecabil ne-am străduit, deoarece această luptă ne forțează să mișcăm punctul de asamblare. Odată ce putem mișca punctul de asamblare, toate se așază la locul lor lin, fără efort. Singurul lucru care este o strădanie este să facem în primul rând ca punctul de asamblare să se miște. Odată ce acest lucru a fost realizat, drumul se deschide clar înainte.
Această strădanie pentru a mișca punctul de asamblare este singurul lucru de valoare în toate instrucțiunile date unui ucenic. Nu contează ce tehnică este folosită sau ce sarcină poate implica; singurul scop al oricărei instrucțiuni este de a ghida ucenicul în lupta pentru a-și face fluid punctul de asamblare.
De asemenea, cu cât strădania este mai mare, cu atât va fi mai mare fluiditatea ucenicului în final. Acest lucru este analog cu un halterofil în formare; cu cât are mai multe greutăți de ridicat sau de împins, cu atât va fi mai mare tăria lui. Cu toate acestea, efectele condiționării sociale se manifestă astfel încât, dacă la început o persoană încearcă și nu reușește, acea persoană consideră imediat că a eșuat. Concluzionând din aceasta că nu are capacitatea necesară, o astfel de persoană renunță invariabil la a mai încerca.
Aici, importantă este definirea a ce anume constituie așa-numitul eșec sau succes. Acest concept poate fi înțeles doar în contextul a ceea ce se înțelege prin parcurgerea unei anumite căi, indiferent dacă această cale este o cale spirituală sau o carieră.
VALOAREA UNEI CĂI CONSTĂ ÎN CUM ESTE PARCURSĂ. DACĂ SIMȚI CĂ ACEA CALE PE CARE MERGI NU ESTE PENTRU TINE, ATUNCI EA AR TREBUI ABANDONATĂ IMEDIAT. CU TOATE ACESTEA, DECIZIA DE A PARCURGE O CALE SAU NU TREBUIE BAZATĂ PE ACEA CLARITATE CARE IZVORĂȘTE DIN VIAȚA DISCIPLINATĂ A UNUI LUPTĂTOR, ȘI NU DIN FRICĂ SAU AMBIȚIE. DECIZIILE LUATE ÎN LUMINA LUCIDĂ-SOBRĂ A CLARITĂȚII NU POT OFENSA PE NIMENI, CU ATÂT MAI PUȚIN PE TINE.
După cum am văzut deja, la sfârșitul zilei nu contează câte lupte am câștigat sau câte am pierdut, deoarece singurul lucru important este dacă am luptat sau nu, și dacă am făcut-o, cât de bine am luptat. Am fugit dintr-o luptă din cauza fricii sau am luptat curajos, dedicându-ne cu totul?
Niciun luptător nu va contesta că această cunoaștere poate fi uneori extrem de înspăimântătoare, în special acea cunoaștere care ne pune în pericol simțământul de securitate. Majoritatea oamenilor pur și simplu nu au curajul de a lupta într-o bătălie despre care știu că le va pune la încercare cele mai prețuite idei și credințele dragi lor. Atunci când sunt provocați în acest fel, majoritatea oamenilor mai degrabă și-ar întoarce spatele și ar fugi decât să se confrunte cu posibilitatea de a fi nevoiți să renunțe la ideile pe care le-au considerat întotdeauna că stau la baza a tot ceea ce este important pentru ei. Această frică de pierdere poate fi atât de copleșitoare încât, dacă un om este cu spatele la perete și este nevoit să înfrunte o astfel de luptă, el ar putea mai degrabă să recurgă chiar la sinucidere decât să renunțe (n. tr.: la idei, concepții, mentalități, credințe).
Să fugi de pe o cale pentru că nu poți înfrunta luptele pe care ți le aduce în față înseamnă să fii un laș. De asemenea, să întorci spatele unei căi pentru că nu îndeplinește așteptările tale inițiale este o prostie completă. Niciuna dintre aceste opțiuni nu are vreo claritate reală în ea, pentru că una se bazează pe frică, în timp ce cealaltă se bazează pe judecată și presupunere întemeiate în ambiție. Fricii și ambiției le lipsesc luciditatea-sobrietatea și fără luciditate-sobrietate, eșecul va înlocui în cele din urmă toate progresele ulterioare.
Pe de altă parte, vedem și faptul că uneori, chiar și atunci când un om a ajuns să realizeze că drumul pe care îl parcurge nu i se potrivește, el va merge în continuare pe aceasta doar pentru că îi lipsește curajul să-l abandoneze. Pentru un astfel de om, să abandoneze calea înseamnă că trebuie să recunoască în fața sa și a celorlalți că a greșit. Omul vede acest lucru ca un afront adus lui însuși și posibil chiar și celor din jurul său. Intr-un caz ca acesta, omul respectiv, în loc să admită că a greșit, va începe să-și apere pasional calea, încercând tot posibilul să-și justifice acțiunile prin raționare (n. tr.: raționând, rațional).
IA ATENT ÎN CONSIDERARE FIECARE CALE, TESTÂND-O ÎN ORICE MOD SIMȚI CĂ ESTE NECESAR – APOI ÎNTREABĂ-TE, DAR DOAR PE TINE, O SINGURĂ ÎNTREBARE: ACEASTĂ CALE ARE O INIMĂ?
ORICE CALE ESTE, ÎN MARE, LA FEL CU ORICARE ALTĂ CALE. UNELE CĂI O IAU ȘI PE AICI, ȘI PE ACOLO – UNELE CĂI MERG DREPT; DAR ÎN FINAL NICI O CALE NU DUCE UNDEVA ANUME. SINGURA DIFERENȚĂ ÎNTRE O CALE ȘI ALTA ESTE CĂ UNELE AU O INIMĂ IAR ALTELE NU. CALEA CARE ARE O INIMĂ TE VA RIDICA, ÎȚI VA UȘURA POVARA ȘI ÎȚI VA ADUCE BUCURIE. CALEA FĂRĂ O INIMĂ TE VA FACE SĂ TE POTICNEȘTI, ÎȚI VA FRÂNGE SPIRITUL ȘI ÎN FINAL TE VA FACE SĂ ÎȚI PRIVEȘTI VIAȚA CU MÂNIE ȘI AMĂRĂCIUNE.
Omul obișnuit nu este aproape niciodată pe o cale cu o inimă, de cele mai multe ori merge pe calea demarcată pentru el de condiționarea sa socială. Cei mai mulți oameni urăsc foarte multe lucruri din viața lor, fie că este vorba de slujbele lor, de mașinile lor, de casele lor, de o anumită rudă sau de frica faţă de animale de companie. În consecință, aceștia își petrec cea mai mare parte a vieții simțindu-se țâfnoși și nefericiți, adesea blestemându-și viața la fiecare cotitură și dorindu-și ca viața să le fie diferită. În mod constant acești oameni comentează astfel: „Dacă aș avea o sănătate mai bună. Dacă aș avea mai mulți bani. Dacă soția mea ar fi mai înțelegătoare și mai cooperantă. Dacă copiii mei m-ar asculta. Dacă situația politică din țară nu ar fi fost atât de nesigură. Dacă aș putea schimba trecutul. Dacă aș ști viitorul. Dacă…”
Un astfel de bărbat sau femeie nu trăiește niciodată în momentul prezent, deoarece ei trăiesc întotdeauna fie în trecut, fie în viitor. Pentru o astfel de persoană, prezentul este fără relevanță și fără nicio consecință, deoarece este întotdeauna înlocuit de trecutul nefericit sau de un viitor nesigur. În mod clar, aceasta nu este o cale cu o inimă, deoarece nu oferă nici pace și nici bucurie, nici un simțământ de minunare și mister; în schimb, oferă doar o călătorie dezolantă, care este sumbră și nepăsătoare, neinteresantă și depresivă.
Dacă ducem o viață atât de asuprită, avem foarte puțin entuziasm pentru a lupta în indiferent ce luptă, căci ce anume există într-o astfel de viață pentru care merită luptat? Încet, dar sigur, se instalează cel mai debilitant sentiment de nevrednicie și insuficiența începe să pună stăpânire. Persoana în cauză este copleșită de un simțământ greoi de inutilitate și în cele din urmă capitulează, predând-și întreaga putere de a mai continua lupta. Acest lucru este echivalent cu a eșua. A înceta străduința înseamnă a fi învins.
Însă în viață nu poate exista un eșec propriu-zis. A pierde o luptă din multele lupte pe care trebuie să le dăm de-a lungul vieții nu este un eșec – este doar o singură luptă pierdută. Chiar și atunci când pierdem o luptă, ceea ce contează este ceea ce am învățat prin acea experiență. Dacă luptăm impecabil, vom învăța (cunoaște prin trăire), iar acest proces al învățării (cunoașterii prin trăire) este cel care are valoare, nu rezultatul luptei. Singurul eșec în viață este eșecul de a nu lupta.
Luptătorul este un om care luptă pentru eliberarea sa de sub condiționarea socială; pentru libertatea sa de a gândi și de a decide pentru el însuși, pentru sine; pentru libertatea sa de a-și mișca punctul de asamblare în voie și, prin aceasta, de a accesa orice viziune asupra lumii pe care ar alege-o; și mai ales, pentru libertatea sa de a se bucura de viața lui și de abundentele experiențe-trăiri pe care viața i le aduce. A trăi viața în acest fel nu înseamnă că toate dorințele sale sunt îndeplinite automat, deoarece acest lucru depinde de destinul său în această viață. Dar înseamnă că destinul cuiva, fie de a fi bogat și a trăi într-un conac, fie de a duce o viață umilă într-o casă mică, se va desfășura împăcat și în pace. În acea împăcare a vieții, omul găsește bucuria și minunarea care izvorăște din cunoașterea că merge pe o cale cu o inimă, căci inima este întotdeauna acolo unde se află adevăratul nostru destin.
Înainte de a ajunge să știm cine suntem cu adevărat și care este adevărata noastră soartă în această viață, avem întotdeauna multe pofte și dorințe care credem că ne vor face să fim total fericiți dacă ar fi împlinite. Dar când destinul nostru în sfârșit se desfășoară, se derulează, suntem întotdeauna, fără excepție, loviți de frumusețea și minunea a tot ce este.
Nici în cele mai îndrăznețe imaginări ale noastre nu putem niciodată să visăm ceva cât de cât la fel de bun și la fel de entuziasmant ca și adevăratul nostru destin.
LUPTĂTORUL ESTE UN OM CARE A ÎNVĂȚAT SĂ IUBEASCĂ VIAȚA ȘI TOATE BOGĂȚIILE PE CARE I LE ADUCE – ȘI MAI ALES CALEA PE CARE MERGE. PENTRU LUPTĂTOR NU ESTE BUCURIE MAI MARE DECÂT ACEEA DEA MERGE PE O CALE CU O INIMĂ. PE ACEASTĂ CALE MERGE ÎNCÂNTAT DE MINUNĂȚIA A TOT ȘI, ÎN BUCURIA SA, MULȚUMEȘTE ÎN INIMA SA PENTRU ACEST EXTRAORDINAR PRIVILEGIU, ÎMBRĂȚIȘÂND TOT CE ÎNTÂLNEȘTE CU IUBIRE ȘI RECUNOȘTINȚĂ. .
A duce viața unui luptător care luptă pentru libertatea sa înseamnă a duce o viață de succes – succes în sensul de a parcurge o cale cu o inimă, pe care destinul se desfășoară în cele mai minunate și bucuroase moduri. Pe această cale, fiecare provocare pe care luptătorul o întâlnește este pentru el încă o luptă entuziasmantă, o explorare despre care știe că îl va duce la și mai multe minuni încă nedescoperite din viața lui. Dar, fiecare luptător își începe viața la fel ca orice alt bărbat sau femeie. Ucenicul Căii Luptătorului are exact aceleași temeri și îndoieli ca oricare alt om; singura diferență este că luptătorul și-a luat curajul în ambele mâinile și, după ce s-a încurajat, a trecut golul către libertate.
Odată ce am fost destul de curajoși să prindem momentul nostru trecător al șansei, un lucru începe să ducă la altul, până când, într-o zi, în mijlocul unei lupte, descoperim brusc că a noastră comandă a devenit într-adevăr comanda Vulturului. Din acel moment suntem ființe libere, lumea se așterne la picioarele noastre și bucuria curge liberă fără sfârșit.
Acesta este darul Vulturului pentru om – pentru toți oamenii care sunt dispuși să pornească și să străduiască indiferent de cost. Recompensa este însă mult mai mare, cu mult mai mare decât efortul necesar pentru a ajunge la acest dar.
Cartile lui Mares Théun se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
