Allan Kardec – Despre Spirit, Somn și Fenomenele Sufletului
Spiritul încarnat locuiește bucuros sub învelișul său corporal? „E ca și cum ai întreba dacă prizonierului îi place că este închis. Spiritul încarnat aspiră fără încetare la eliberare, și cu cât învelișul este mai grosier, cu atât dorește să se debaraseze mai repede de el”. În timpul somnului sufletul se odihnește și el asemenea corpului? „Nu, Spiritul nu este niciodată inactiv, în timpul somnului, legăturile ce-l unesc cu trupul sunt slăbite, și corpul neavând nevoie de el, Spiritul parcurge spațiul, și intră în relație mai directă cu alte Spirite”.
Cum putem judeca libertatea Spiritului în timpul somnului? „Prin visuri. Deci corpul se odihnește, Spiritul are mai multe facultăți decât în starea de veghe; are amintirea trecutului și câteodată previziunea viitorului; obține mai multă putere și poate intra în comunicare cu alte Spirite, fie în această lume, fie în alta. Adesea, spui: am avut un vis bizar, un vis oribil, dar care nu e verosimil. Te înșeli; adesea visul este o amintire a locurilor și lucrurilor pe care le-ai văzut sau le vei vedea într-o altă existență sau într-un alt moment. Corpul fiind amorțit, Spiritul își dă silința să-și rupă lanțul scrutând în trecut sau în viitor”. „Bieți oameni, ce puțin cunoașteți chiar și cele mai obișnuite fenomene ale vieții! Credeți că sunteți foarte savanți, și cele mai banale lucruri vă încurcă; ca și aceste întrebări ale tuturor copiilor: Ce facem când dormim? Ce sunt visele? vă lasă zăpăciți”. „Somnul eliberează în parte sufletul de corp. Când dormi, te găsești momentan într-o stare de înțepenire ca și după moarte. Spiritele care s-au degajat degrabă de materie la moartea lor au avut de mai multe ori un somn inteligent; acestea când dorm, regăsesc societatea altor entități superioare lor; călătoresc, stau de vorbă și se instruiesc împreună cu ele; realizează chiar lucruri pe care, după ce mor, le găsesc întru totul împlinite. Toate acestea trebuie să vă învețe o dată în plus să nu vă temeți de moarte, de vreme ce, după spusa unui sfânt, muriți în fiecare zi”.
„Cele arătate sunt pentru Spiritele elevate; dar pentru marea masă a oamenilor care, la moarte, trebuie să rămână ore întregi în acea stare de tulburare. În acea incertitudine despre care v-am vorbit, aceștia merg, fie în lumile inferioare pământului, unde le recheamă vechi afecțiuni, fie caută poate plăceri și mai triviale decât cele de aici; ei dau la iveală doctrine și mai josnice, mai mârșave decât cele practicate în mijlocul vostru”.
Și ceea ce provoacă simpatia pe pământ nu este altceva decât faptul de a se simți, în vis, apropiat prin inimă de cei cu care tocmai a petrecut opt sau nouă ore de fericire sau plăcere. Ceea ce explică de altfel aceste antipatii de neînvins, este faptul că se știe în adâncul inimii că oamenii de acolo au o altă conștiință decât a noastră, deoarece îi cunoști fără să-i fi văzut vreodată cu ochii. Același lucru explică indiferența, de vreme ce nu se insistă în legarea de noi prietenii, atunci când se știe că există alții care ne iubesc și ne îndrăgesc. Într-un cuvânt, somnul vă influențează viața mai mult decât gândiți”. „Prin efectul somnului, Spiritele încarnate sunt întotdeauna în legătură cu lumea spiritelor, ceea ce face ca Spiritele superioare să consimtă, fără prea multă repulsie, să se încarneze printre voi.
Dumnezeu a dorit ca în timpul contactului lor cu viciul, ele să poată merge să se călească la izvorul binelui, pentru a nu greși și ele însele, ele care vin să instruiască pe alții. Somnul este poarta pe care Dumnezeu le-a deschis-o către prietenii lor din cer; este recrearea de după muncă, în așteptarea marii eliberări, eliberarea finală care trebuie să le redea mediului lor adevărat”. „Visul este amintirea a ceea ce Spiritul vostru a văzut în timpul somnului; dar remarcați că nu visați întotdeauna, deoarece nu vă amintiți întotdeauna ceea ce ați văzut, sau nu tot ceea ce ați văzut. Acesta nu este sufletul vostru în întreaga lui dezvoltare; adesea nu este decât tulburarea ce însoțește plecarea sau întoarcerea voastră, la care se adaugă cea provocată de ceea ce ați făcut sau vă preocupă în starea de veghe; fără acestea, cum veți explica visurile absurde pe care le au atât savanții cât și oamenii simpli? Spiritele rele se servesc astfel de visuri pentru a chinui sufletele slabe și fricoase”.
„De altfel, veți vedea imediat dezvoltându-se o altă categorie de visuri; este tot atât de veche ca și cea pe care o cunoașteți, dar o ignorați. Visul lui Ioan, al lui Iacob, visul profeților evrei și a unor înțelepți indieni: visul acesta este amintirea sufletului complet eliberat de corp, amintirea celei de a doua vieți despre care vă voi vorbi imediat”.
„Căutați să distingeți bine cele două feluri de visuri atunci când vă amintiți; fără aceasta veți cădea în contradicții sau erori funeste credinței voastre”. Visurile sunt produsul emancipării sufletului devenit mai independent prin încetarea vieții active și a legăturii cu trupul. De aici un fel de clarviziune indefinită ce se extinde asupra locurilor cele mai îndepărtate sau nemaivăzute vreodată, și câteodată chiar asupra altor lumi.
Tot de aici amintirea ce evocă memoria evenimentelor înfăptuite în existența prezentă sau în existențele anterioare; ciudățenia imaginilor despre ceea ce petrece sau s-a petrecut în lumi necunoscute, amestecate cu lucruri din lumea actuală, formează ansambluri bizare și confuze ce nu au nici sens și nici coerență.
Incoerența acestor visuri se mai explică prin lacunele produse de amintirea incompletă a ceea ce ne-a apărut în vis. Ca și o povestire din care s-ar fi scos la întâmplare fraze sau părți de fraze; fragmentele ce-ar rămâne reunite și-ar pierde toată semnificația rațională.
De ce nu ne amintim întotdeauna visele? „Ceea ce tu numești somn nu este decât repausul corpului, căci Spiritul este întotdeauna în mișcare; acolo, el își regăsește puțin libertatea, și comunică, fie în lumea aceasta, fie în alte lumi, cu cei ce-i sunt dragi; dar cum trupul este o materie greoaie și grosieră, el păstrează cu dificultate impresiile culese de spirit, deoarece Spiritul nu le-a perceput prin organele corpului”.
Ce gândiți despre semnificația atribuită visurilor? „Visurile nu sunt deloc adevărate așa cum le interpretează prezicătorii, căci este absurd să crezi că a visa cutare lucru prevestește acel lucru. Sunt adevărate în sensul că prezintă imagini reale pentru Spirit, dar adesea nu au legătură cu ceea ce se petrece în viața corporală; astfel adesea, după cum am mai spus-o, ele sunt o amintire; câteodată pot fi un presentiment al viitorului, dacă Dumnezeu o permite, sau viziunea a ceea ce se petrece în acest moment într-un alt loc, acolo unde se deplasează sufletul. Nu aveți numeroase exemple în care persoane apar în vis și vin să-și avertizeze părinții sau prietenii despre ceea ce li se întâmplă? Ce să fie aceste apariții dacă nu sufletul sau Spiritul acestor persoane care vine să comunice cu voi? Când căpătați certitudinea că ceea ce ați văzut a avut loc în realitate, nu este și o dovadă că imaginația nu apare din nimic, mai ales dacă acest lucru nu există deloc în gândirea voastră în timpul stării de veghe?”
Adesea se văd în vis lucruri ce par presentimente și care nu se îndeplinesc: de unde vin ele? „Se îndeplinesc pentru Spirit, dacă nu pentru corp, adică Spiritul vede lucrul pe care-l dorește deoarece caută să-l găsească. Nu trebuie uitat că, în timpul somnului, sufletul este întotdeauna mai mult sau mai puțin sub influența materiei; și că în consecință nu se eliberează niciodată complet de ideile pământene. Ar rezulta că preocupările stării de veghe pot da celor văzute aparența celor dorite sau a celor crezute; este cu adevărat ceea ce se poate numi un efect al imaginației. Atunci când ești preocupat foarte mult de o idee îi atașezi tot ceea ce vezi”.
Atunci când vedem în vis persoane în viață, pe care le cunoaștem perfect, săvârșind fapte la care ele nici nu visează, nu este aceasta un efect al purei imaginații? „La care ele nici nu visează – ce știi tu despre asta? Spiritul lor poate veni să-l viziteze pe al tău, așa cum al tău îl poate vizita pe al lor, și tu nu știi întotdeauna la ce se gândesc. Și apoi aplicați astfel unor persoane cunoscute, și potrivit dorințelor voastre, ceea ce s-a petrecut sau se petrece în alte existențe”.
Este somnul profund necesar pentru emanciparea Spiritului? „Nu, Spiritul își recapătă libertatea atunci când simțurile amorțesc; el profită, pentru a se emancipa, de toate momentele de răgaz lăsate de corp. Din momentul când există o apatie a forțelor vitale, Spiritul se degajă, și cu cât trupul este mai neajutorat, cu atât Spiritul e mai liber”. Tot așa și somnul superficial, sau o simplă amorțire a simțurilor, prezintă adesea aceleași imagini ca și visul.
Ni se pare uneori că auzim în noi înșine cuvinte pronunțate distinct și care nu au nicio legătură cu ceea ce ne preocupă; de unde vin? „Da, chiar și fraze întregi, mai ales când simțurile încep să amorțească. Câteodată este un ecou slab al unui Spirit care vrea să comunice cu tine”. Adesea, într-o stare ce nu este încă un somn superficial, atunci când avem ochii închiși, vedem imagini distincte, figuri cărora le sesizăm cele mai minuțioase detalii; este un efect al viziunii sau al imaginației? „Corpul fiind amorțit, Spiritul caută să-și rupă lanțurile: se deplasează și vede; dacă somnul era profund, ar fi un vis”.
Există câteodată în timpul somnului sau al somnului superficial idei ce par foarte bune, și care, cu toate eforturile făcute pentru a ni le aminti, se șterg din memorie: de unde vin aceste idei? „Sunt rezultatul libertății Spiritului ce se emancipează și se bucură de mai multe facultăți în acel moment. Adesea sunt și sfaturi date de alte Spirite”.
La ce servesc aceste idei și aceste sfaturi de vreme ce li se pierde amintirea și de care nu se poate profita? „Ideile aparțin câteodată mai mult lumii Spiritelor decât lumii corporale; dar cel mai adesea, dacă trupul uită, Spiritul își amintește, și ideea revine la momentul necesar ca o inspirație de moment”.
Spiritul încarnat, în clipa când e degajat de materie și acționează ca Spirit, cunoaște perioada morții sale? „Adesea o presimte; câteodată are o conștiință foarte clară despre ea, și este ceea ce, în stare de veghe, îi dă intuiția ei; de aici provine faptul că anumite persoane își prevăd moartea cu o mare exactitate”.
Activitatea spiritului în timpul repausului sau al somnului poate face ca trupul să încerce oboseala? „Da, căci Spiritul ține de trup asemenea unei mingi care e legată de un stâlp; or, așa cum mișcările mingii zdruncină stâlpul, activitatea Spiritului are efect asupra trupului și îl poate face să încerce oboseala”.
Vizite spiritiste între persoanele aflate în viață
Din principiul eliberării sufletului în timpul somnului, pare să rezulte că avem simultan o dublă existență: cea a corpului, care ne dă viață în relația exterioară, și cea a sufletului, care ne dă viață în relația ocultă; este exact? „În starea de eliberare viața corpului cedează locul vieții sufletului; dar nu sunt la drept vorbind două existențe: sunt mai degrabă două faze ale aceleiași existențe, căci omul nu viețuiește în două moduri”.
Două persoane care se cunosc pot oare să se viziteze în timpul somnului? „Da, și chiar multe persoane care cred că nu se cunosc se întâlnesc și își vorbesc. Voi puteți avea, fără îndoială, prieteni într-o altă țară. Faptul de a merge, în timpul somnului, să vă vizitați prietenii, părinții, cunoștințele, oamenii care vă pot fi utili, este atât de frecvent, încât îl realizați voi înșivă aproape în fiecare noapte”
Care poate fi utilitatea acestor vizite nocturne, de vreme ce nu ne amintim nimic după aceea? „Rămâne în mod obișnuit o intuiție a visului, și aceasta este adesea originea anumitor idei ce ne vin în mod spontan fără a ni le explica, și care nu sunt altele decât cele ivite în aceste conversații”.
Omul poate provoca vizite spiritiste prin voința sa? De exemplu, poate spune în timp ce adoarme: în noaptea asta vreau să mă întâlnesc prin Spirit cu cutare persoană, să-i vorbesc și să-i spun cutare lucru? „Iată ce se întâmplă. Omul adormind, Spiritul său se trezește, și ceea ce omul hotărâse, Spiritul este adesea departe de a urma, căci viața omului interesează prea puțin Spiritul atunci când este eliberat de materie. Aceasta la oamenii deja suficient de elevați, ceilalți petrecându-și în cu totul alt mod existența spirituală; se dedau pasiunilor sau rămân în inactivitate. Se poate deci ca, după motivul pe care și-l propune, Spiritul să meargă să viziteze persoanele dorite; dar voința pe care o are fiind treaz, nu este un argument pentru ceea ce face”.
Un anumit număr de Spirite încarnate pot astfel să se întâlnească și să aibă întruniri? „Fără nicio îndoială; legăturile de prietenie, mai vechi sau mai noi, reunesc adesea astfel diferite Spirite fericite de a se găsi împreună”. Prin cuvântul „vechi”, trebuie să se înțeleagă legăturile de prietenie din existențele anterioare. Atribuim visului intuiția ideilor ivite în aceste întruniri oculte, dar a căror sursă o ignorăm.
O persoană care și-ar crede unul dintre prieteni mort în timp ce el nu ar fi, ar putea să-l întâlnească prin Spirit și astfel să știe că este viu? Ar putea, în acest caz, să aibă această intuiție la trezire? „Ca Spirit, el poate cu siguranță să-și vadă și să-și cunoască soarta; dacă nu-i este impusă ca probă credința în moartea prietenului său, el ar avea un presentiment al existenței sale, așa cum ar putea avea pe cel al morții sale”.
Transmiterea ocultă a gândului
De unde provine faptul că aceeași idee, cea a unei descoperiri, de exemplu, apare în mai multe locuri deodată? „Am afirmat deja că în timpul somnului spiritele comunică între ele. Ei bine, când corpul se trezește Spiritul își amintește ce a învățat, și omul crede că el este cel care a inventat. Astfel, mai multe persoane pot descoperi același lucru deodată. Când spuneți că o idee plutește în aer, este o figură de stil mult mai adevărată decât credeți; fiecare contribuie la răspândire fără a bănui”. Spiritul nostru revelează astfel adesea el însuși altor spirite și necunoașterii noastre ceea ce părea obiectul preocupărilor noastre în timpul stării de veghe.
Pot Spiritele să comunice între ele dacă trupul este complet treaz? „Spiritul nu este închis în corp ca într-o cutie, el radiază de jur împrejur; de aceea poate comunica și cu alte Spirite chiar și în stare de veghe, cu toate că o face mai greu”. De unde vine faptul că două persoane perfect treze au adesea instantaneu același gând? „Sunt două Spirite simpatice ce-și comunică și-și văd reciproc gândul, chiar când trupul nu doarme”. Există între Spiritele care se întâlnesc o comunicare a gândurilor ce face ca două persoane să se vadă și să se înțeleagă fără a avea nevoie de semnele exterioare ale limbajului. S-ar putea spune că își vorbesc în limbajul Spiritelor.
Letargie, catalepsie, morți aparente
Letargicii și catalepticii văd și aud în general ceea ce se petrece în jurul lor, dar nu o pot arăta; o fac prin ochii și urechile corpului? „Nu, prin Spirit; Spiritul se orientează, dar nu o poate comunica”. De ce nu o poate comunica? „I se opune starea corpului; această stare deosebită a organelor vă dă dovada că la om mai există și altceva decât corpul, de vreme ce corpul nu mai funcționează și Spiritul acționează”.
În letargie, Spiritul se poate separa în întregime de corp, încât să dea acestuia toate aparențele morții și poate apoi reveni la el? „În letargie, corpul nu este mort, de vreme ce mai există funcțiuni active; vitalitatea există în stare latentă în el, ca la crisalide, și nu este deloc distrusă; or, Spiritul este unit
cu corpul atâta timp cât acesta viețuiește; odată legăturile rupte prin moartea reală și dezagregarea organelor, separarea este completă și Spiritul nu mai revine în corp. Dacă un om cu aparențele morții revine la viață, înseamnă că moartea nu era completă”.
Se pot reînnoda, prin îngrijiri acordate în timp util, legăturile gata să se rupă și se poate reda vieții o ființă care, lipsită de ajutoare, ar muri definitiv? „Da, fără îndoială, și dovada o aveți în fiecare zi. Magnetismul este adesea un mijloc puternic, deoarece dă corpului fluidul vital ce-i lipsește și care e necesar pentru întreținerea activității organelor”. Letargia și catalepsia au același principiu: pierderea momentană a sensibilității și mișcării datorită unei cauze fiziologice încă neexplicată. Ele diferă prin aceea că, în letargie, suspendarea forțelor vitale este generală și dă corpului toate aparențele morții; în catalepsie, ea este localizată și poate afecta o parte mai mult sau mai puțin întinsă a corpului, încât să lase inteligența să se manifeste liber, ceea ce nu permite să fie confundată cu moartea. Letargia este întotdeauna naturală; catalepsia este câteodată spontană, dar poate fi provocată și disipată artificial prin acțiune magnetică.
Somnambulismul
Somnambulismul natural are vreo legătură cu visurile? Cum poate fi explicat? „Este o independență mai mare a sufletului decât în vis, și atunci facultățile sale sunt mai dezvoltate; sufletul are percepții neavute în vis, vis ce este o stare de somnambulism imperfect. În somnambulism, Spiritul își aparține în întregime sieși; organele materiale, aflate într-un fel de catalepsie, nu mai primesc impresii exterioare. Această stare se manifestă mai ales în somn; este momentul când Spiritul poate părăsi provizoriu corpul, abandonat unui repaus indispensabil materiei. Cauzele de somnambulism se produc deoarece Spiritul, preocupat de un lucru sau altul, se abandonează unei acțiuni oarecare ce necesită uzul corpului său, de care se servește atunci într-un mod analog utilizării date unei table sau altui obiect material în fenomenul manifestărilor fizice, sau chiar utilizării mâinilor voastre în cel al comunicărilor scrise.
În visurile în care ai conștiință, organele – înțelegând aici pe cele ale memoriei – încep să se trezească; acestea primesc în mod imperfect impresiile produse de obiecte sau de cauze exterioare și le comunică Spiritului care, aflat atunci el însuși în repaus, nu percepe decât senzații confuze și adesea dezlânate, și fără nicio aparentă rațiune de a fi, amestecate cu vagi amintiri, fie ale acestei existențe, fie ale existențelor anterioare. Atunci este ușor să înțelegi de ce somnambulii nu au nicio amintire, și de ce visurile, păstrate de memorie, nu au de cele mai multe ori niciun sens. Am spus-o adesea, se întâmplă ca ele să fie consecința unei amintiri exacte a evenimentelor dintr-o viață anterioară, și câteodată chiar un fel de intuiție a viitorului”.
Somnambulismul așa-zis magnetic are vreo legătură cu somnambulismul natural? „Este același lucru, numai că este provocat”. Care este natura agentului numit fluid magnetic? „Fluid vital, electricitate de natură animală ce sunt modificări ale fluidului universal”.
Care este cauza clarviziunii somnambulului? „Am spus-o: sufletul care vede”. Cum poate să vadă somnambulul prin corpurile opace? „Există corpuri opace doar pentru organele voastre grosiere; nu am spus că, pentru Spirit, materia nu este deloc un obstacol, de vreme ce o traversează liber? Adesea el vă spune că vede prin frunte, prin genunchi etc., deoarece voi, fiind în întregime alcătuiți din materie, nu înțelegeți că el poate vedea fără ajutorul organelor. El însuși, datorită dorinței pe care o aveți, crede că are nevoie de aceste organe, dar dacă-l lăsați liber, va înțelege că vede prin toate părțile corpului său; mai bine spus, el vede dincolo de corpul său”.
Clarviziunea somnambulului fiind cea a sufletului sau Spiritului său, de ce acesta nu vede tot, și de ce adesea se înșală? „Mai întâi, nu este dat Spiritelor imperfecte să vadă și să cunoască totul; știi bine că ele participă încă la erorile și prejudecățile voastre; și apoi, câtă vreme sunt atașate de materie, ele nu se bucură de toate facultățile lor de spirit. Dumnezeu a dat omului această facultate într-un scop util și serios, și nu pentru a-l învăța ceea ce nu trebuie să știe; iată de ce somnambulii nu pot spune totul”.
Care este sursa ideilor înnăscute ale somnambulului, și cum poate vorbi el cu exactitate despre lucruri ignorate în stare de veghe, care sunt chiar mai presus de capacitatea sa intelectuală? „Se întâmplă ca somnambulul să aibă mai multe cunoștințe decât ai tu, numai că ele somnolează, învelișul său este prea imperfect ca el să și le poată aminti. Dar în definitiv, ce este el? Asemenea nouă, Spirit încarnat în materie pentru a-și îndeplini misiunea, iar starea în care intră este trezirea din această letargie. Am spus adesea că noi trăim de câteva ori; această schimbare îl face să piardă din punct de vedere material ceea ce a putut învăța într-o existență precedentă; intrând într-o stare pe care o numești criză, el își amintește, dar nu întotdeauna într-un mod complet; știe, dar nu ar putea spune de unde știe, și nici cum dobândește aceste cunoștințe. Criza trecând, întreaga amintire se șterge și el reintră în obscuritate”.
Experiența arată că somnambulii primesc și comunicări ale altor Spirite care le transmit ceea ce ei trebuie să spună, și suplinesc astfel incapacitatea lor. Acest lucru se observă mai ales în prescripțiile medicale: Spiritul somnambulului vede răul, nu altul îi indică remediul. Această dublă acțiune este câteodată evidentă, și se revelează, în plus, prin aceste expresii foarte frecvente: „îmi spune să spun”, sau „îmi interzice să spun cutare lucru”. În ultimul caz, este întotdeauna periculos să se insiste în obținerea unei revelații refuzate, deoarece atunci te expui Spiritelor ușuratice care flecăresc despre toate fără scrupule și fără a se sinchisi de adevăr.
Cum explicați vederea la distanță a anumitor somnambuli? „Oare sufletul nu se deplasează în timpul somnului? Este același lucru în somnambulism”.
Dezvoltarea mai mare sau mai mică a clarviziunii somnambulice ține de organizarea fizică sau de natura Spiritului încarnat? „Și de una și de alta; există predispoziții fizice ce permit Spiritului să se desprindă mai mult sau mai puțin ușor de materie”.
Facultățile de care se bucură somnambulul sunt aceleași cu cele ale Spiritului de după moartea sa? „Până la un anumit punct, căci trebuie să se țină seama de influența materiei de care încă este legat”. Poate somnambulul să vadă alte Spirite? „Majoritatea le văd foarte bine; depinde de gradul de evoluție și de natura lucidității lor; dar câteodată nu țin cont de ele, și le consideră drept ființe corporale. Aceasta se întâmplă mai ales celor care nu au nicio cunoștință despre spiritism; ei nu înțeleg încă esența Spiritelor; aceste lucruri îi uimesc, și de aceea ei cred că văd ființe vii”. Același efect se produce în momentul morții la cei ce se cred încă în viață. Nimic în jurul lor nu li se pare schimbat. Spiritele lor par a avea corpuri ca ale noastre și ei iau aparența propriului lor corp drept un corp real.
Somnambulul care vede la distanță, vede din locul unde este corpul său, sau din cel al sufletului său? „De ce această întrebare, de vreme ce sufletul este cel care vede și nu corpul?” Întrucât sufletul este cel ce se deplasează, cum poate încerca somnambulul prin corpul său senzațiile de cald și frig din locul unde se găsește sufletul său, și care se găsește câteodată foarte departe de corp? „Sufletul nu a părăsit în întregime corpul; el ține de acesta întotdeauna prin legătura care-i unește; această legătură este conductorul senzațiilor. Când două persoane corespondează dintr-un oraș în altul prin electricitate, această electricitate este legătura dintre gândurile lor; de aceea ele comunică ca și cum ar fi una lângă cealaltă”.
Utilizarea dată de un somnambul facultăților sale influențează asupra stării Spiritului său după moarte? „Mult, în funcție de utilizarea bună sau rea a tuturor facultăților date de Dumnezeu omului”.
Extazul
Ce diferență există între extaz și somnambulism? „Este un somnambulism mai epurat; sufletul extaticului este și mai independent”. Spiritul extaticului pătrunde cu adevărat în lumile superioare? „Da, el le vede și înțelege fericirea celor aflați acolo; de aceea ar dori să rămână și el acolo, dar se găsește în lumi inaccesibile Spiritelor insuficient de purificate”. Atunci când extaticul exprimă dorința de a părăsi pământul vorbește sincer, nu este reținut de instinctul de conservare? „Depinde de gradul de purificare al Spiritului; dacă vede că starea lui viitoare este mai bună decât viața prezentă, el face eforturi pentru a-și rupe legăturile ce-l leagă de pământ”.
Dacă extaticul s-ar abandona total sufletul său și-ar părăsi corpul definitiv? „Da, el poate muri; de aceea trebuie să-i reamintim tot ce-l poate lega aici-jos, făcându-l mai ales să întrevadă că dacă rupe lanțul ce-l reține aici, acesta ar fi adevăratul mijloc de a nu rămâne acolo unde vede că ar fi fericit”.
Există lucruri pe care extaticul pretinde că le vede, și care sunt în mod evident produsul unei imaginații condiționate de credințele și prejudecățile pământene. Tot ceea ce el vede nu este deci real? „Ceea ce vede este real pentru el; dar cum Spiritul său este întotdeauna sub influența ideilor pământene, o poate vedea în felul său, sau, pentru a fi mai clari, o poate exprima într-un limbaj apropiat prejudecăților sale și ideilor cu care a crescut, sau cu ale voastre, pentru a se face mai bine înțeles; mai ales în acest sens se poate înșela”.
Ce grad de încredere se poate acorda revelațiilor extaticilor? „Foarte adesea extaticul se poate înșela, mai ales când vrea să pătrundă ceea ce trebuie să rămână un mister pentru om, căci atunci el se abandonează propriilor sale idei și devine jucăria Spiritelor înșelătoare, care profită de entuziasmul său pentru a-l fascina”.
Ce consecințe se pot trage din fenomenele de somnambulism și de extaz? Nu ar fi un fel de inițiere în viața viitoare? „Sau pentru a spune mai complet, în viața trecută și în viața viitoare pe care le întrevede omul. Dacă studiază aceste fenomene, va găsi aici soluția cel mult a unui mister pe care rațiunea sa încearcă în mod inutil să-l pătrundă”.
Fenomenele de somnambulism și de extaz s-ar putea concilia cu materialismul? „Cel ce le studiază cu bună credință și fără constrângere nu poate fi nici materialist, nici ateu”.
Al doilea văz
Fenomenul desemnat sub numele de „al doilea văz” are legătură cu visul și somnambulismul? „Nu este același lucru; ceea ce tu numești al doilea văz, este tot Spiritul, care este mai liber, deși corpul nu doarme. Al doilea văz este văzul sufletului”.
Al doilea văz este permanent? „Facultatea, da; exercitarea, nu. În lumile mai puțin materiale decât a voastră, Spiritele se eliberează mai ușor și intră în comunicare prin intermediul gândului, fără a exclude, totuși, limbajul articulat; astfel vederea dublă este pentru majoritatea o facultate permanentă; starea lor normală poate fi comparată cu cea a somnambulilor voștri lucizi, și este rațiunea pentru care se manifestă față de voi cu mai multă ușurință decât cele ce sunt încarnate în corpuri mai grosiere”.
Al doilea văz se dezvoltă în mod spontan sau după voința celui ce este înzestrat cu el? „Cel mai adesea dezvoltarea este spontană, dar uneori și voința joacă un mare rol. Astfel, ia ca exemplu anumiți oameni numiți prezicători dintre care unii au această putere, și vei vedea că voința este cea care-i ajută să capete acest al doilea văz și să intre în ceea ce tu numești viziune”.
Al doilea văz este susceptibil a se dezvolta prin exercițiu? „Da, exercițiul aduce cu sine întotdeauna progresul, și vălul ce acoperă lucrurile se luminează”.
Această facultate ține de organizarea fizică? „Desigur, organizarea joacă un rol; dar există și organizări care sunt rebele”.
De unde provine faptul că al doilea văz pare ereditar în anumite familii? „Similitudinea organizării care se transmite, precum și alte calități fizice; și apoi dezvoltarea facultății printr-un fel de educație ce se transmite de asemenea de la unul la celălalt”.
Este adevărat că anumite circumstanțe dezvoltă al doilea văz? „Boala, apropierea unui pericol, o mare emoție pot să le dezvolte. Corpul este câteodată într-o stare specifică care permite Spiritul să vadă ceea ce voi nu puteți vedea cu ochii corpului”. Timpurile de criză și de calamități, marile emoții, toate cauzele care surescită moralul, provoacă câteodată dezvoltarea celui de al doilea văz. Pare că Providența, în prezența pericolului, ne oferă mijlocul de a-l îndepărta ca prin farmec. Toate sectele și toate partidele persecutate ne oferă numeroase exemple în acest sens.
Persoanele înzestrate cu al doilea văz au întotdeauna conștiința acestui lucru? „Nu întotdeauna; pentru ele este un lucru întru totul natural, și multe cred că dacă toți oamenii s-ar observa pe ei înșiși, fiecare ar trebui să fie la fel”. S-ar putea numi „al doilea văz” perspicacitatea anumitor persoane care, fără a avea nimic extraordinar, judecă lucrurile cu mai multă precizie decât altele? „Întotdeauna sufletul este cel ce radiază mai liber și care judecă mai bine decât sub vălul materiei”.
Această facultate poate, în anumite cazuri, să dea prezicerea lucrurilor? „Da, ea dă de asemenea și presentimentele, căci există mai multe grade în această facultate, și chiar subiectul respectiv poate avea toate gradele, sau nu poate avea decât câteva”.
Rezumat despre somnambulism, extaz și cel de-al doilea văz
Fenomenele somnambulismului natural se produc în mod spontan și sunt independente de toate cauzele exterioare cunoscute; dar la anumite persoane dotate cu o organizare specială ele pot fi provocate în mod artificial prin acțiunea agentului magnetic. Starea desemnată sub numele de somnambulism magnetic nu diferă de somnambulismul natural decât prin aceea că una este provocată, în timp ce cealaltă este spontană.
Somnambulismul natural este un fapt notoriu pe care nimeni nu se gândește să-l pună la îndoială, cu tot supranaturalul fenomenelor pe care le prezintă. Ce are deci mai extraordinar sau mai irațional somnambulismul magnetic, deoarece este produs artificial, ca atâtea alte lucruri? Se zice că șarlatanii l-au exploatat; încă un motiv în plus de a nu-l lăsa în mâinile lor.
Când știința și-l va fi apropiat, șarlatanismul va avea foarte puțin credit la mase; dar până atunci, cum somnambulismul natural sau artificial este un fapt, și cum împotriva unui fapt nu există obiecție posibilă, el se impune cu toată reaua voință a unora, chiar în știință unde intră printr-o multitudine de mici porți în loc să treacă prin cea mare; când va exista din plin, va trebui să i se acorde drept de cetățenie. Pentru spiritism, somnambulismul e mai mult decât un fenomen fiziologic, este o lumină aruncată asupra psihologiei; deoarece acolo poate fi studiat sufletul, lăsându-se descoperit. Or, unul dintre fenomenele prin care se caracterizează, este clarviziunea independentă de organele obișnuite ale vederii.
Cei care contestă acest fapt se bazează pe aceea că somnambulul nu vede întotdeauna, și la voința experimentatorului, ca și cu ochii. Trebuie să ne mire faptul că mijloacele fiind diferite, efectele nu mai sunt aceleași? Oare este rațional să ceri efecte identice când instrumentul nu mai există? Sufletul are proprietățile sale, ochiul le are pe ale sale; trebuie să le judecăm prin ele însele, și nicidecum prin analogie. Cauza clarviziunii somnambulului magnetizat și a somnambulului natural este în mod identic aceeași; este un atribut al sufletului, o facultate inseparabilă de toate părțile entității încorporate aflate în noi, și care nu are drept limite decât acelea care sunt fixate sufletului însuși. El vede pretutindeni unde sufletul său se poate deplasa, oricare ar fi distanța.
În vederea la distanță, somnambulul nu vede lucrurile din locul unde este corpul său, și ca printr-un efect telescopic. El le vede prezente ca și cum s-ar afla în locul unde ele există, deoarece în realitate sufletul său este acolo; de aceea corpul său este ca pierdut și pare lipsit de sentiment, până în momentul când sufletul vine să-l reia în stăpânire. Această separare parțială a sufletului de corp este o stare anormală ce poate avea o durată mai mult sau mai puțin lungă, dar nu nedefinită; este și cauza oboselii încercate de corp după un anumit timp, mai ales când sufletul se angajează într-o muncă activă.
Vederea sufletului sau Spiritului nefiind circumscrisă și neavând un sediu determinat, este explicabil de ce somnambulii nu-i pot fixa un organ special. Ei văd pentru că văd, fără a ști nici pentru ce și nici cum, vederea neavând reședință proprie pentru ei ca Spirit. Dacă se raportează la corpul lor, această reședință li se pare a fi în centrele unde activitatea vitală este cea mai mare, în principal în creier, în regiunea epigastrică, sau în organul care, pentru ei, este punctul de legătură cel mai strâns între Spirit și corp.
Puterea lucidității somnambulice nu este deloc nedefinită. Spiritul, chiar complet liber, este mărginit în facultățile sale și în cunoștințele sale conform nivelului de perfecțiune la care a ajuns; și mai mult atunci când este legat de materia a cărei influență o suferă. Aceasta este cauza pentru care clarviziunea somnambulică nu e nici universală nici infailibilă. Cu atât mai puțin se poate înțelege infailibilitatea sa dacă este deturnat de la scopul propus de natură, și dacă este făcut un obiect de curiozitate și de experimentare.
În starea de eliberare în care se găsește Spiritul somnambulului, el intră în comunicare mai ușor cu alte Spirite încarnate sau neîncarnate; această comunicare se stabilește prin contactul fluidelor ce compun perispiritele și servesc transmiterii gândului precum un fir electric. Așadar, somnambulul nu are nevoie ca gândul să fie articulat în cuvânt, el îl simte și-l prevede; este ceea ce îl face eminamente impresionabil și accesibil influențelor atmosferei morale în care se găsește plasat. Și este astfel deoarece o mulțime numeroasă de spectatori, îndeosebi de curioși mai mult sau mai puțin răutăcioși, dăunează în mod esențial dezvoltării facultăților sale, ce se retrag în ele însele ca să spunem așa, și nu se etalează în toată libertatea decât în intimitate și într-un mediu de simpatie. Prezența persoanelor răutăcioase sau antipatice produc asupra lui efectul de contact al mâinii cu mimoza.
Somnambulul vede în același timp propriul Spirit și corpul său; acestea sunt, ca să spunem așa, două entități ce îi reprezintă dubla existență spirituală și corporală, care totuși se confundă prin legăturile ce le unesc. Somnambulul nu ține seama întotdeauna de această situație și această dualitate îl face să vorbească adesea despre el ca și când ar vorbi despre o persoană străină; este când entitatea corporală care vorbește entității spirituale, când entitatea spirituală care vorbește entității corporale.
Spiritul obține un spor de cunoaștere și de experiență în fiecare dintre existențele sale corporale. Le uită în parte în timpul încarnării sale într-o materie mai grosieră, dar și le amintește ca spirit. Astfel anumiți somnambuli revelează cunoștințe superioare nivelului lor de instruire și chiar capacităților lor intelectuale aparente. Inferioritatea intelectuală și științifică a somnambulului în stare de veghe nu prejudiciază deci cu nimic cunoștințelor pe care le poate revela în stare lucidă.
În funcție de circumstanțele și de scopul propus, aceste cunoștințe îi pot apărea în experiența proprie, în clarviziunea lucrurilor prezente sau în sfaturile primite de la alte Spirite. Cum însă propriul Spirit poate fi mai mult sau mai puțin avansat, el poate spune lucruri mai mult sau mai puțin juste.
Prin fenomenele somnambulismului, fie natural fie magnetic, Providența ne dă proba irecuzabilă a existenței și independenței sufletului, și ne face să asistăm la spectacolul sublim al emancipării sale; prin aceasta ne deschide cartea destinului. Când somnambulul descrie ceea ce se petrece la distanță, este foarte evident că el vede, dar nu prin ochii corpului; el însuși se vede acolo, și se simte dus acolo; există deci acolo ceva al lui, și acel ceva, nefiind corpul, nu poate fi decât sufletul sau Spiritul său. În timp ce omul se pierde în subtilitățile unei metafizici abstracte și neinteligibile în căutarea cauzelor existenței noastre morale, Dumnezeu așează zilnic sub ochii săi și la îndemâna sa mijloacele cele mai simple și cele mai evidente pentru studiul psihologiei experimentale. Extazul este starea în care independența sufletului și a corpului se manifestă în modul cel mai sensibil și devine palpabilă într-un fel.
În starea de vis și în somnambulism, sufletul rătăcește prin lumile pământene; în extaz, el pătrunde într-o lume necunoscută, în cea a Spiritelor eterate cu care intră în comunicare, fără a putea totodată să depășească anumite limite de care nu ar ști să treacă fără a rupe în totalitate legăturile cu corpul. O situație strălucitoare cu totul nouă îl înconjoară, armonii necunoscute pe pământ îl încântă, o tihnă nelămurită îl pătrunde; se bucură prin anticipare de beatitudinea
celestă, și se poate spune că este cu un picior în pragul eternității.
În starea de extaz, slăbiciunea corpului este aproape completă, nu mai are decât, să spunem așa, viață organică, și se simte că sufletul nu mai este legat de el decât printr-un fir subțire pe care un efort în plus l-ar face să se rupă definitiv.
În starea aceasta toate gândurile pământene dispar pentru a face loc sentimentului purificat ce este esența însăși a ființei noastre imateriale. Aflat în întregime în această contemplație sublimă, extaticul nu privește viața decât ca pe o haltă momentană; pentru el, bunele și relele, bucuriile brute și nenorocirile de aici-jos nu sunt decât incidente futile ale unei călătorii al cărei sfârșit se bucură să-l vadă.
Există extatici și somnambuli a căror luciditate poate fi mai mult sau mai puțin perfectă, și propriul lor Spirit, după cum este mai mult sau mai puțin elevat, este de asemenea mai mult sau mai puțin apt să cunoască și să înțeleagă lucrurile. Există uneori la unii dintre ei mai multă exaltare decât veritabilă luciditate, sau, ca să spunem mai clar, exaltarea dăunează lucidității; de aceea revelațiile lor sunt adesea un amestec de adevăruri și de erori, de lucruri sublime și de lucruri absurde sau chiar ridicole.
Spiritele inferioare profită adesea de această exaltare, ce este întotdeauna o cauză de slăbiciune când nu poate fi stăpânită, pentru a domina extaticul, și în această realizare, îmbracă în ochii lor aparențele ce-l întrețin în ideile și prejudecățile sale din stare de veghe. Există acolo un obstacol, dar nu toate sunt la fel: depinde de noi să judecăm la rece și să cântărim revelațiile lor în balanța rațiunii. Emanciparea sufletului se manifestă câteodată în stare de veghe și produce fenomenul desemnat sub numele de al doilea văz, conferă celor ce sunt dotați cu el facultatea de a vedea, de a auzi și de a simți dincolo de limitele simțurilor noastre. Ei percep lucruri nevăzute oriunde sufletul își întinde influența; ei le văd, ca să spunem așa, dincolo de vederea obișnuită, ca într-un fel de miraj. În momentul când se produce fenomenul celui de al doilea văz, starea fizică este sensibil modificată; ochiul are ceva vag: privește fără să vadă; întreaga fizionomie reflectă un fel de exaltare. Se constată că organele vederii sunt străine de aceasta, în sensul că viziunea persistă chiar în cazul acoperirii ochilor. La cei ce se bucură de ea, această facultate pare la fel de naturală ca cea a vederii; pentru ei reprezintă un atribut al ființei lor, și nu li se pare că ar fi o excepție. Uitarea urmează cel mai adesea acestei lucidități pasagere a cărei amintire, din ce în ce mai vagă, sfârșește prin a dispărea precum un vis.
Puterea celui de-al doilea văz variază de la senzația confuză până la percepția clară și netă a lucrurilor prezente sau absente. În stare rudimentară, ea dă anumitor oameni tactul, perspicacitatea, un fel de siguranță în acțiunile lor, siguranță ce se poate numi precizia privirii morale. Dezvoltată, ea trezește presentimentele; și mai dezvoltată, arată evenimentele săvârșite sau pe punct de înfăptuire.
Somnambulismul natural și cel artificial, extazul și cel de-al doilea văz nu sunt decât varietăți sau modificări ale aceleiași cauze. Aceste fenomene, chiar și visurile, există în natură; de aceea ele au existat din toate timpurile; istoria ne arată că au fost cunoscute, și chiar exploatate, încă din antichitatea cea mai îndepărtată, și că în ele se găsește explicația pentru o mulțime de fapte privite ca supranaturale datorită prejudecăților.
Cartile lui Allan Kardec se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
