Yog Ramacharaka – Destinul Sufletului

Oamenii care își închipuie că filozofia vagilor ne învață că sufletul trebuie să treacă neapărat printr-un lanț nesfârșit de renașteri sau serii de reîncarnări, n-au priceput sensul adevărat al învățăturii. Dacă ne vom aminti că pământescul este numai o parte din infinitatea de lumi care ne pregătesc, care își au începutul și sfârșitul lor în timp, atunci absurditatea unei astfel de afirmații devine evidentă.

Pământul este numai una din multele școli care se formează din timp în timp în Univers, reprezentând în cel mai bun caz, numai reședința stadiilor inferioare. Sufletul omului va supraviețui cu multe veacuri pământului și milioanelor de planete asemănătoare pământului, care vor dispărea în eterul spațial din care s-au ivit. Acordarea unei prea mari importanțe vieții pământești în repartiția Universală, contrazice învățătura înțelepților.

În afară de aceasta, nu este corectă învățătura care insistă asupra faptului că sufletul nu poate înainta mai departe de încarnarea pământească acum, în era și faza actuală a existenței sale. Deși majoritatea omenirii se supune mai multor încarnări pământești până la atingerea eliberării și a libertății, totuși, este la fel de adevărat că sufletului, care a atins starea superioară de dezvoltare spirituală, în care el nu se simte legat de pământ, îi este imposibil ca măcar și pentru un singur minut să mai rămână în cercul reîncarnărilor pământești.

Actualmente, în planul astral, multe suflete se supun fazelor finale de aruncare a legăturilor pământești. Și mai există în momentul de față, în viața pământească, multe suflete care nu se vor mai întoarce niciodată pe pământ, ci se vor înălța, după șederea ce urmează s-o aibă în planul astral, părăsind pământul și tot ce e pământesc pentru totdeauna. În afară de aceasta, la ora actuală există pe pământ mii de suflete aflate pe calea cea dreaptă a libertății, menite să trăiască pentru ultima oară viața pământească, iar această ultimă viață va fi petrecută de ei într-o stare sublimă de înțelegere și gândire. În clipa de față, noi ne aflăm aproape de sfârșitul circuitului, când un număr foarte mare de suflete se pregătesc de zborul spre înălțimi și e foarte posibil ca mulți dintre cititorii acestor rânduri să fi înaintat mult în acest circuit.

Încercarea de a reda cu penița omenească modul de viață din sferele superioare, sau chiar și numai din sferele aflată cu o treaptă mai sus de pământ, ar fi cea mai mare nebunie, deoarece nu există cuvinte pentru redarea sensului, nu există o percepere a rațiunii care să poată cuprinde acest gând. Ba mai mult, majoritatea oamenilor nu posedă mecanismul rațiunii capabil să se gândească măcar la o lume cu o astfel de existență. Rațiunea omenească de rând nici nu îndrăznește măcar să se gândească la planurile mijlocii ale astralului, iar perceperea astralului superior îl depășește cu mult. Care ar trebui să fie situația lor în raport cu gândul despre împărățiile existenței, alături de care chiar și planurile astrale superioare par numai o grămadă de gunoi, în comparație cu cele mai mari palate de pe pământ?

Este de ajuns să știm că există o stâncă infinită a existenței, compusă din împărăție peste împărăție; înălțându-se mereu mai sus și că sufletul este de asemenea predestinat înălțării tot mai sus, mai departe și încă mai sus, cu direcția spre infinit.

Evitarea circuitului reîncarnărilor pământești este posibilă atunci când sufletul va atinge adevărul în privința naturii lui și a relațiilor sale față de întreg. Când el va recunoaște natura înșelătoare a fenomenelor universale și va înțelege că lumea spirituală este singura adevărată și reală, atunci lanțurile vieții materiale vor începe să slăbească, iar sufletul va începe să se elibereze de cătușele care-l legau. Această eliberare este cel mai mare țel către care tinde filozofia yoghinilor. Unii îl ating prin devotament în muncă; alții prin intermediul iubirii divine și a scânteii divine din semenii noștri; ceilalți prin rațiunea lor și prin atingerea cunoașterii, iar alții prin dezvoltarea aptitudinilor lor intuitive, însă toate acestea sunt doar căi diferite care duc spre același țel. Prin descoperirea esenței substanțelor pământești, ele își pierd autoritatea lor asupra sufletului. Odată eliberat de atracțiile pământești, sufletul se ridică mai sus și se înalță în sferele superioare ale existenței.

Filozofiile Orientului sunt pătrunse de acest gând.

El se manifestă în diverse feluri. Pentru ocultistul inițiat, învățăturile sacre ale tuturor religiilor lumii își au părțile lor secrete. Iar spiritul învățăturilor oculte îl constituie întotdeauna Eliberarea. În momentul scrierii acestor cuvinte, privirea noastră cade asupra unei cărți aflate pe masa noastră – o mică povestire orientală, redată de un scriitor din Occident, care și-a însușit spiritul Orientului și l-a exprimat atât de bine.

Ascultați cu atenție cuvintele și observați cât de mult corespund spiritului învățăturii:

“Potrivit învățăturii antice hinduse; scopul înțeleptului este înălțarea totală, sau mai degrabă totala indiferență față de lanțurile lumești. Muritorul de rând este prizonierul legat, captivat sau încătușat (sakta) de obiectele înșelătoare și senzuale. Cel care tinde spre eliberare trebuie mai întâi, prin lunga și dificila cale a pocăinței și rigurozității, să se smulgă din aceste cătușe, până când vor aluneca de pe el ca apa de pe rață, deși ea va fi încă printre ele; și el continuă să trăiască după formula clasică, asemenea unei roți care continuă să se învârtească, deși forța motrice a mișcării a încetat de mult să acționeze; sau ca o creangă care continuă să se clatine, deși pasărea a zburat de mult. El s-a trezit deja, spre deosebire de cei care sunt încă orbiți de rătăcire; el este liber, spre deosebire de cei legați”.

Scriitorul mai sus citat s-a înșelat, totuși, vorbind despre “lunga și dificila cale de pocăință și rigurozitate” obligatorie pentru eliberarea din legăturile materiale. Cele mai mari autorități în materie dezaprobă aceste exerciții și asprimi ascetice și nici nu le încurajează. Adevăratul exercițiu constă în dobândirea cunoștințelor și în deschiderea inimii, pentru receptarea învățăturii Divine, care ia forma Intuiției. Este suficient doar să fie înțeleasă adevărata natură a lucrurilor materiale, pentru a pierde pofta de a le poseda; de aceea, Cunoașterea este considerată marea eliberatoare. Este adevărat că marea iubire dezinteresată (Bhakti-Yoga) face să se deschidă ochii sufletului; și este la fel de adevărat că munca și obligația devotată, care nu așteaptă recompensă (Karma-Yoga) înseninează privirea, însă cea mai măreață dintre toate yoghele este Jnani-Yoga, Calea spre Cunoaștere.

Pe cei însetați de eliberare îi sfătuim să studieze cu atenție filozofia yoghinilor, sau orice altă ramură a Religiei înțelepciunii și să urmele cu exactitate Viața Spiritului, comună tuturor religiilor, cu condiția ca aceasta să fie bine înțeleasă.

Nouă ni se pare că îndrumătorul cel mai devotat “Pe Cărare” este lucrarea, “Lumina pe Cărare”, o carte mică de buzunar, întemeiată pe axiomele oculte care au fost recunoscută de toți chiar în Atlantida antică. În acest îndrumar prețios se pot găsi “Regulile înscrise pe pereții Templului Cunoașteri” de către cârmuitorii Porților de Aur”. După cum s-a exprimat un scriitor: “Ceea ce este Parfisal pentru amatorii de muzică, este “Lumina pe Cărare” pentru sufletele care tind în sus – un nesecat izvor de inspirație și uimire”. Următoarele axiome luate de acolo, alcătuiesc baza armoniilor, numai dacă sunt corect înțelese, iar analiza îndrumărilor nu este altceva decât explicarea axiomelor:

1. Nimicește ambiția din tine.

2. Nimicește dorința de a trăi.

3. Nimicește dorința de bucurii.

4. Nimicește orice sentiment de separare.

5. Nimicește setea de ascensiune.

6. Dorește numai ceea ce este înlăuntrul tău.

7. Dorește numai ceea ce este mai presus de tine.

8. Dorește numai ceea ce este inaccesibil.

9. Dorește cu ardoare autoritatea.

10. Dorește cu înflăcărare pacea.

11. Dorește posesiunea asupra a tot și a toate.

12. Caută cărarea.

13. Caută cărarea, retrăgându-te tot mai mult înlăuntrul tău.

14. Caută cărarea, înaintând cu îndrăzneală în afară.

15. Stai deoparte când va începe lupta și, deși tu vei lupta, să nu fii Tu luptătorul.

16. Găsește Luptătorul și lasă-l să se lupte în tine.

17. Primește ordinele Lui și supune-te lor în luptă.

18. Fii atent la cântul vieții.

19. Păstrează în memorie melodia pe care o auzi.

20. Învață de la ea lecția armoniei.

21. Privește cu atenție la orice formă de viață care te înconjoară.

22. Învață să privești în inimile oamenilor, în spiritul rațiunii.

23. Privește cu și mai mare atenție în propria Ta inimă.

24. Întreabă pământul, aerul și apa, ce taine păstrează pentru Tine.

25. Întreabă Sfinții pământului despre tainele pe care le păstrează pentru Tine.

26. Întreabă fondul entității Tale oculte despre Unicul, despre taina Sa finală care este păstrată pentru Tine, din negura timpurilor.

27. Ține-te ferm de ceea ce nu are substanță, de ceea ce este în afara existenței.

28. Ascultă numai acea voce, care vorbește fără sunet,

29. Privește numai ceea ce este la fel de invizibil pentru simțurile exterioare, ca și pentru cele lăuntrice.

Aceste axiome au șapte semnificații diferite și speciale, suprapuse, dezvăluindu-se numai ochiului deschis al sufletului, pe măsură evoluției sale. Binecuvântat este acela care este capabil să înțeleagă cel puțin prima categorie a semnificațiilor, întrucât el este pe Cărare.

Comentatorul acestor axiome din micul îndrumar, dă următoarele sfaturi importante pentru cei care au ales Cărarea Eliberării și a Păcii.

“Căutați în inima voastră izvorul răului și nimiciți-l. El înflorește în inima discipolului inițiat la fel ca în inima plină de dorințe a omului. Numai cel puternic îl poate învinge. Cel slab trebuie să aștepte până când acest rău va crește, va coace și va muri. Și această plantă crește și se dezvoltă în decursul veacurilor. Ea înflorește numai când omul a acumulat deja nenumărate existențe. Cel care vrea să pășească pe calea autorității este dator să smulgă această plantă din inima sa. Și atunci inima va sângera, iar întreaga viață a omului va părea nimicită. Acest chin Trebuie îndurat; el poate începe pe prima treaptă a primejdioasei scări care duce spre cărarea vieții, dar se poate să se ivească spre sfârșit. Reține însă, o, discipole, că el trebuie îndurat și îndreaptă-ți energia sufletului asupra acestui efort. Nu trăi în prezent sau în viitor, ci trăiește în veșnicie. Acolo, această imensă buruiană nu poate înflori: această pată de existență se șterge prin însăși atmosfera gândului etern”.

Același comentator dă următorul sfat, complementar: “Căută floarea care înflorește în liniștea care urmează după furtună, nu mai devreme. Ea va crește, se va dezvolta, va da ramuri și frunze, va înmuguri pe timpul cât continuă furtuna, cât durează bătălia. Însă nu până la istovirea spirituală. Și în adânca tăcere și înduioșare – nu mai devreme de momentul când veți fi reținut de părticica divină care a creat-o numai ca obiect pentru importante experiențe și încercări – nu mai devreme de momentul când întreaga natură va aduce roade și se va supune entității sale superioare, floarea poate să înflorească. Atunci se va instaura liniștea, după cum se întâmplă în țările tropicale după o ploaie torențială, timp în care natura lucrează atât de repede, încât poate fi urmărită cu ochiul liber. O astfel de liniște îl va cuprinde în întregime, îi va dizolva personalitatea și-i va dovedi că drumul a fost găsit. Numește aceasta cum vrei; acesta este glasul care vorbește acolo unde n-are cine vorbi; acesta este solul trimis, sol care n-are formă materială sau floarea înflorită a sufletului. Ea nu poate fi explicată prin nici o metaforă. Ea poate fi însă așteptată, dorită, chiar și în timp ce urlă furtuna. Această liniște poate dura un minut sau o mie de ani, se va sfârși însă cândva și ea. Și totuși, forța ei o vei duce cu tine. Și iarăși trebuie să aibă loc bătălii și trebuie să fie câștigate. Natura se poate odihni numai vremelnic”. În încheiere, dorim să mai cităm cuvintele autorului mai sus amintit – cuvinte inspirate tot din izvorul superior al autorității și al cunoașterii:

Trei adevăruri

“Există trei adevăruri incontestabile, de care nu ne putem lipsi, dar care pot rămâne neexprimate datorită lipsei cuvintelor:

1. Sufletul omului este nemuritor, iar viitorul său este un viitor a cărui dezvoltare și măreție sunt nemărginite,

2|) Principiul dătător de viață trăiește înlăuntrul nostru și în afara noastră, e nemuritor și veșnic binefăcător, el nu este auzit, nu este văzut și nu poate fi palpat, dar cel însetat de cunoaștere îl poate distinge.

1. Fiecare om este propriul său judecător, distribuitorul propriei sale fericiri sau suferințe; își determină singur viața, răsplata sau pedeapsa. Aceste adevăruri, la fel de mari ca și viața în sine, sunt tot atât de puțin complicate, ca și cea mai simplă minte omenească. Adăpați-le cu ele pe cei însetați”.

Și acum, prietene și cititor, noi te părăsim din nou. Sperăm că cele spuse de noi vor servi ca semințe pentru viitorii copaci ai cunoașterii din lăuntrul tău, deoarece succesul de natură superioară, la care poate spera învățătorul, constă în cultivarea semințelor. Noi sperăm că te-am adus cel puțin la porțile perceperii adevărului că nu există Moarte, că așa-numita Moarte este doar “cealaltă latură” a vieții și este sinonimă cu ea. Fie ca privirea Ta spirituală să se deschidă pentru conștientizarea acestor adevăruri pentru Tine prin experiență proprie.

Iar acum, ucenicule drag, îți spunem

Pace Ție!