Andrew Newberg – Operatorii Cognitivi și Percepția Realității Umane
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Vă mai amintiți robotul dureros de lent, din capitolul al doilea, care este incapabil să-și repete călătoria de la un capăt la celălalt al camerei, ca să deschidă o ușă? Un simplu X, pus pe ușă de oamenii de știință, l-a împiedicat să-și ducă la bun sfârșit cea de-a doua excursie. Noi, oamenii, ne uităm aproape fără efort dincolo de X ca să vedem o ușă.
În fiecare clipă, dăm la o parte distracțiile, navigăm prin pâlcul de stimuli mentali și externi și creăm redări exacte, de încredere, ale lumii din afara cutiei noastre craniene. Și totuși, problema cu care s-a confruntat creierul robotului primitiv este aceeași pe care o întâmpină și creierul uman la cel mai fundamental nivel de interacțiune cu lumea: trebuie să extragem semnificația și relevanța din fluxul constant de informație senzorială care ne bombardează creierele, în fiecare moment al existenței noastre.
Ceea ce ne separă de robot, este comunicarea și interacțiunea aproape instantanee care au loc între diferitele părți ale creierului uman. Putem vedea limpede aceste procese miraculoase la copii. Când, de exemplu, un copil mic, care are o pisică de culoare portocaliu cu alb, vede un câine mare și negru, ar putea numi acel câine „pisică”. Nu va numi totuși perna pufoasă, portocaliu cu alb, de pe pat, „pisică”. Dacă toate informațiile senzoriale ce ajungeau la creierul lui erau cântărite în mod egal, ca în cazul creierului robotului, ar fi gândit mai degrabă exact contrariul. Și totuși, copilul este capabil să facă deosebirea că pisica seamănă mai mult cu câinele decât perna. Aceste percepții bogate generate de creier sunt produse de zonele care fac asocieri între diferitele date pe care le primim și analiza asupra lor. Complexele structuri ale creierului creează o redare vie a lumii din jurul nostru și ne permit să interacționăm cu mediul înconjurător în mod eficient și cu încredere.
Aceste zone sunt, într-un sens figurat, ancorele neurologice ale minții. De asemenea, ele sprijină unii dintre „operatorii cognitivi”, termen pe care Gene și eu l-am creat ca să descriem cele mai generale funcții analitice ale minții umane.
Operatorii cognitivi nu sunt ușor de descris. În cei mai simpli termeni, ei reprezintă lucrurile pe care o minte eficientă este capabilă și înclinată să le facă. Nu sunt, în sine, structuri ale creierului; mai exact, operatorii cognitivi se referă la funcțiile colective ale variatelor structuri ale creierului. De exemplu, dacă spunem că operatorul cantitativ (operatorul care tratează cu numere și noțiuni de matematică și descâlcește sensul lor în viața noastră cotidiană) ne ajută să rezolvăm o problemă complexă de matematică, spunem că toate structurile și funcțiile creierului, implicate în rezolvarea problemei, își fac meseria.
Gene și eu am identificat operatorii cognitivi punând o întrebare simplă: ce gen de abilități ar cere mintea ca să ne facă capabili să gândim, și să simțim, și să experimentăm lumea într-o manieră pe care noi o definim specific umană? Operatorii cognitivi, este răspunsul la întrebare.
Acești operatori ne modelează toate gândurile și sentimentele, dar nu sunt în ei înșiși idei. Sunt, în schimb, principiile organizatoare ale minții. Se referă la funcția generală a minții și îndrumă multe structuri-cheie ale minții să facă aceasta. Operatorii cognitivi sunt abilitatea noastră general umană de a gândi, simți, interpreta și analiza lumea. Ne dau, de asemenea, amprenta intelectuală individuală — ne fac gândurile și emoțiile unice, proprii.
Pot exista și alți operatori cognitivi, dar noi am numit opt, care sunt cei mai relevanți pentru discuția noastră referitoare la experiența religioasă. De dragul discuției, vom analiza fiecare dintre aceste funcții ca proces individual. Totuși, în cele mai multe cazuri, operatorii lucrează în armonie complexă, pentru a ne face ființele gânditoare, simțitoare și conștiente care suntem.
A vedea pădurea în copaci: operatorul holistic
În forma sa de bază, operatorul holistic ne îngăduie să vedem lumea ca întreg. Grație funcției sale mentale, ne putem uita la un ansamblu de părți componente — de exemplu, scoarță, frunze și ramuri — și instantaneu, fără efort, să percepem un copac. Operatorul holistic apare, cel mai probabil, din activitatea zonei parietale din emisfera dreaptă a creierului.
A vedea copacii în pădure: operatorul reducționist
Apărând, în primul rând, din acțiunea emisferei stângi a creierului cu înclinație analitică, operatorul simplificator lucrează într-un mod care este antiteza funcției holiste. El permite minții să vadă întregul desfăcut în părțile sale componente. Aceasta este funcția mentală care, de exemplu, ne ajută să vedem microclimatele, ce există în mediul înconjurător pe global, ca întreg.
Clasificatorul minții: operatorul capabil de abstractizare
Operatorul capabil de abstractizare, care cel mai probabil rezultă din operațiile lobului parietal din emisfera stângă a creierului, permite formarea conceptelor generale din perceperea datelor individuale. De exemplu, ne dă abilitatea de a recunoaște un câine baset, un dalmațian, un câine-lup irlandez, ca membri ai aceleiași categorii conceptuale. Odată ce s-a format o astfel de categorie, alte părți ale creierului pot da un nume acelei categorii — în acest caz, „canină”. Fără funcția abstractizării, numirea lingvistică a categoriilor și toate celelalte concepte generale și idei care stau la baza limbajului ar fi imposibile.
Într-o funcție chiar mai complexă, operatorul ce abstractizează îngăduie minții să găsească legături între două fapte separate. Orice idee care este bazată pe dovezi factuale, dar nu este cunoscută ca fiind factuală în ea însăși, este generată de operatorul capabil de abstractizare. Prin urmare, funcția de abstractizare este capabilă să genereze teorii științifice, presupuneri filosofice, credințe religioase și ideologii politice.
Mintea matematică: operatorul cantitativ
Funcția cantitativă ne permite abstragerea cantității din perceperea variatelor elemente. Operatorul cantitativ este evident legat de abilitatea minții de a efectua operații matematice, dar, de asemenea, efectuează funcții de supraviețuire mai elementare, cum ar fi estimarea timpului și a distanței, nevoia de a fi conștient de cantități (în termeni de hrană disponibilă sau numărul de inamici care se apropie), și nevoia de a ordona obiecte sau secvențe de evenimente prin intermediul unui sistem numeric. Cercetările sugerează că funcția cantitativă ne-ar putea fi dată genetic și că până și bebelușii sub vârsta de un an pot înțelege conceptele fundamentale de matematică, cum ar fi adunarea și scăderea.
Cum și de ce: operatorul cauzal
Operatorul cauzal face ca mintea să fie capabilă să interpreteze realitatea ca pe o secvență de cauze și efecte specifice. El ne dă abilitatea de a identifica și anticipa cauze, precum și de a recunoaște posibilitatea existenței chiar a cauzelor. Relația dintre cauze și efecte ar putea părea simplistă și evidentă de la sine, dar nimic nu este evident de la sine pentru minte, dacă nu este mai întâi procesat prin mașinăria neurologică a creierului. În fapt, cercetările au arătat că oamenii care suferă afecțiuni în părțile creierului în care se află fundamentul neurologic al funcției cauzale, își pierd abilitatea de a determina cu ușurință cauzele celor mai simple evenimente. O astfel de persoană ar putea fi uimită de sunetul soneriei, de exemplu, deoarece structurile neurale care sugerau în mod normal minții că un vizitator așteaptă la ușa de la intrare au fost distruse.
Operatorul cauzal este foarte probabil instigatorul aproape al întregii curiozități umane. Ne determină să găsim cauzele lucrurilor care ne interesează sau ne preocupă și este, se pare, impulsul din spatele tuturor încercărilor științei, filosofiei și mai ales ale religiei de a explica misterele universului.
Acesta versus acela: operatorul binar
Operatorul binar dă minții una dintre cele mai puternice unelte pentru organizarea realității și ne permite să ne mișcăm cu încredere și eficiență prin lumea fizică. El face mintea capabilă să extragă sensul fundamental al lucrurilor, reducând cele mai complicate relații de spațiu și timp la perechi simple de opuși — sus versus jos, înăuntru versus în afară, stânga versus dreapta, înainte versus după și așa mai departe.
Existența relațiilor de opoziție, ca și existența cauzelor, poate părea observatorului practic o concluzie cunoscută dinainte. Dar așa cum mintea nu ar înțelege posibilitatea cauzelor fără activitatea operatorului cauzal, tot așa, abilitatea minții de a defini lucrurile în termeni de ceea ce nu sunt ar fi imposibilă fără prezența funcției binare. De fapt, oamenii cu afecțiuni serioase în zona lobului parietal inferior, care face operațiile neurologice din care apare operatorul binar, își pierd abilitatea de a numi opusul oricărui obiect sau cuvânt prezentat lor. În mod similar, același individ ar fi incapabil să compare un obiect cu altul și să le descrie în orice fel de grad relațional. Ar fi pus în încurcătură dacă i s-ar cere să descrie diferența dintre, să zicem, o minge de bowling și un joc cu bile pentru copii, deoarece concepte ca „mai mare ca” și „mai mic ca” se află dincolo de puterea lui mentală. Operatorul binar ajută mintea să facă distincții semnificative în lumea fizică și ideologică.
Fără ieșire: operatorul existențial
Operatorul existențial este funcția minții care atribuie un sens al existenței sau al realității informației senzoriale procesate de creier. În termeni simpli, acest operator ne dă simțul care ne dă sentimentul că este real ceea ce ne arată creierul.
Prezența unui operator existențial este sugerată de rezultatele câtorva studii recente. Într-un astfel de studiu, bebelușii priveau o minge rostogolindu-se de la stânga la dreapta, pe suprafața unei mese, apoi dispărând în spatele unui ecran. Când ecranul era ridicat, bebelușii vedeau mingea oprită lângă un perete, la dreapta lor. Experimentul a fost repetat, iar când ecranul a fost ridicat, copiii vedeau mingea oprită lângă partea stângă a unei cutii solide. Mingea a fost după aceea rostogolită a treia oară, dar de data aceasta, când ecranul a fost ridicat, copiii au văzut mingea oprită în partea dreaptă a cutiei. Observațiile au arătat că bebelușii petreceau mult mai mult timp uitându-se la mingea care părea să se fi rostogolit prin cutie.
Acesta a fost interpretat ca un semn că bebelușii înțelegeau întrucâtva imposibilitatea a ceea ce vedeau — că un lucru real, solid, nu poate trece prin altul — fapt care, în schimb, implică faptul că până și copiii înțeleg în mod natural concretețea realității.
Operatorul existențial rezidă, cel mai probabil, cel puțin parțial, în sistemul limbic, de vreme ce emoția este o parte atât de importantă a tuturor experiențelor reale. Dar simțul care ne spune nouă că lucrurile sunt reale cere, de asemenea, elemente senzoriale — trebuie să atingem, să auzim, să mirosim, să gustăm și, desigur, să vedem lucrurile înainte să le judecăm ca fiind reale — deci este probabil că operatorul existențial derivă unele dintre funcțiile sale din zonele de asociere senzorială.
Sentimentul a ceea ce se întâmplă: operatorul valorii emoționale
Toți operatorii cognitivi menționați până acum lucrează pentru a ne asigura o modalitate de interpretare a lumii întru totul umană și sofisticată. Ei ne îngăduie să deducem cauza, cantitatea, ordinea și unitatea în elementele cuprinse în lumea din jurul nostru, sau să le schițăm acele elemente ca opuse, sau să le descompunem în părți mai mici. Fiecare dintre aceste funcții au limpede valoare pentru supraviețuire, dar toate sunt interpretări mentale ale percepțiilor noastre. Nu ne permit să evaluăm lucrurile pe care creierul le percepe emoțional.
Operatorul valorii emoționale există pentru a desemna o valență emoțională tuturor elementelor percepției și cogniției. Fără funcția valorii emoționale, ne-am mișca prin lume ca niște roboți foarte inteligenți. Celelalte funcții mentale ne-ar permite să înțelegem și să analizăm eficient mediul, dar fără impulsul motivațional care derivă din simțirea fricii, sau a bucuriei, sau a dorinței de supraviețuire, poate că nu am fi devenit specia de succes care suntem.
Dovada importanței acestui operator apare parțial din ipoteza indicatorului somatic subliniat de Antonio Damasio în cartea sa The Feeling of What Happens. El sugerează că emoțiile sunt critice pentru raționamentul uman și gândirea rațională. Fără activitatea operatorului valorii emoționale, nu am simți impulsul de a căuta compania celorlalți, nu ne-am dori un partener și nu ne-am îngriji copiii. Investind aceste comportamente importante cu valoare emoțională, creierul se asigură că vom supraviețui cu intensitate și pasiune.
Văzând creierul în acțiune
Studiile privind activarea creierului, folosind PET, fMRI și SPECT, ne-au oferit o imagine destul de detaliată a funcțiilor specifice ale structurilor individuale ale creierului. Putem determina care regiuni ale creierului sunt asociate cu fiecare dintre cele cinci simțuri, care regiuni sunt activate de comportamentele motorii, de la mișcările corpului ca întreg, până la cea a degetului mic. Putem privi cum părți diferite ale creierului se pornesc și se opresc în timp ce subiecții fac o adunare sau o scădere, scriu o scrisoare, simt o durere sau privesc chipul unui prieten.
Concluzia care se trage din cantitatea crescândă de cunoștințe este că fiecare eveniment care ni se întâmplă sau fiecare acțiune pe care o întreprindem poate fi asociată cu o activitate în una sau mai multe regiuni specifice ale creierului. Aceasta include, în mod necesar, toate experiențele religioase și spirituale. Evidența ne determină, mai departe, să credem că, dacă Dumnezeu există într-adevăr, singurul loc în care își poate manifesta existența ar fi în încâlceala de rețele neuronale și în structurile fiziologice ale creierului.
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
