Elisabeth Haich – Tainele Toiagului Vieții și Arcului de Legătură

Mă aflam în fața lui Ptahhotep și îi ascultam cu respect cuvintele: „Astăzi îți voi explica principiile creatoare ale minunatului efect al toiagului vieții”. Acestea sunt simple legi ale naturii. Dumnezeu este prezent pretutindeni, iar emanația omniprezenței sale se manifestă în lumea vizibilă și materială sub forma legilor naturii.

În consecință, nimic nu se poate petrece în afara acestor legi. Dar ele diferă de pe un nivel de existență pe altul. Legile care acționează în lumea spirituală diferă de cele care acționează în lumea materială.

Chiar și în lumea materială găsim legi care variază în funcție de proporțiile aceleiași materii. Spre exemplu, una din legile naturii face ca nivelul apei liniștite să fie întotdeauna orizontal.

Totuși, această lege nu este valabilă decât pentru un anumit nivel de mărime. Astfel, o picătură de apă de pe caliciul unei flori este rotundă, iar o ființă minusculă care ar trăi în această lume miniaturală ar constata că forma apei este sferică.

De ce? Deoarece relația dintre tensiunea suprafeței apei și forța care constrânge apa să rămână la orizontală este complet diferită într-o picătură de apă, deci într-o cantitate mică de apă, de cea care guvernează o cantitate mare de apă. Și totuși, este vorba de aceleași legi.

Oamenii cunosc prea puțin forțele care acționează în natură, și numai pe cele pe care viața i-a ajutat să le observe. Ei s-au obișnuit să le numească: legile naturii, și își imaginează că le cunosc în esența lor numai pentru simplul fapt că le-au dat un nume.

Ei acceptă aceste legi și efectele lor ca pe o evidență. Dacă au fost martorii unui fenomen necunoscut, ei strigă că este un miracol sau un act de magie, fără să știe că aceste energii reprezintă tot forțe ale naturii, la fel ca și cele cu care s-au obișnuit și pe care cred că le cunosc! Fiii oamenilor nu știu de ce dintr-o sămânță iese o plantă, la fel cum nu știu de ce dintr-o celulă fecundată iese o ființă vie.

Ei nu știu ce înseamnă această „fecundare”, nici de ce se divizează celula după fecundare, nici de ce această diviziune se repetă pentru multiplicarea celulelor, proces care nu se oprește la nașterea ființelor vii, ci continuă până când – din prima celulă – se formează un individ plenar dezvoltat, până când creșterea, această reacție în lanț, se încetinește de la sine, permițând declanșarea reacției inverse, de declin (proces numit îmbătrânire).

Întrucât toate acestea fac parte din viața cotidiană, oamenii nu se mai minunează în fața lor. Indiferent dacă este vorba de o plantă care se naște dintr-o sămânță, de un copil care se naște dintr-o mamă sau de moartea unui om, de vântul care bate dintr-o direcție sau alta și care are efecte diferite, sau de atâtea alte experiențe ale vieții de toate zilele, toate aceste fenomene sunt la fel de „miraculoase” ca și efectele și secretul toiagului vieții, precum și ale celorlalte miracole ale inițiaților.

Dar înainte să poți înțelege cu adevărat forțele cu care lucrează inițiații și care sunt identice cu forțele care animă toiagul, trebuie să mai înțelegi câteva lucruri.

Atunci când am vorbit de arborele cunoașterii binelui și răului, ți-am explicat că tot ce a luat o formă materială nu este vizibil și perceptibil decât pentru că a ieșit din unitatea perfectă, din echilibrul perfect.

De la această separare, întreaga manifestare aspiră către regăsirea unității, a echilibrului. „Echilibru” înseamnă repaus perfect, imobilitate.

În schimb, „devenirea” – sau altfel spus creația vizibilă și tangibilă – înseamnă: ieșirea din acest echilibru, apoi aspirația de a-l regăsi, lucru care echivalează cu o agitație constantă, cu o mișcare perpetuă.

Dacă această mișcare continuă ar înceta fie și numai pentru o singură clipă, întreaga creație s-ar transforma instantaneu într-o energie spirituală, ceea ce înseamnă că ar fi distrusă din punct de vedere material.

Toate energiile, toate forțele din univers reprezintă mișcări care, pornind dintr-un anumit punct – propriul lor punct central – iradiază, se extind și se propagă în valuri circulare, alcătuind astfel ceea ce noi numim pulsații sau vibrații.

Aceste manifestări nu încetează decât în cazul în care forțele ieșite din echilibru revin la starea lor inițială, adică la unitatea divină. Starea primordială este așadar acea stare în care încetează orice manifestare materială.

În esența ei ultimă, materia nu este altceva decât mișcare, iar dacă această mișcare ar înceta, materia ar înceta la rândul ei să mai existe.

Atâta vreme cât va exista lumea materială în trei dimensiuni, aceasta va fi guvernată de legea sa imuabilă a agitației și a mișcării.

Faptul că forța creatoare se manifestă la toate nivelele, dând naștere unor posibilități nenumărate, înseamnă că există o cantitate incalculabilă de vibrații, de lungimi de unde, de forme ale undelor, de frecvențe diferite care corespund acestor nivele.

Atâta vreme cât ne aflăm într-un corp înzestrat cu instrumente de percepție limitate, noi nu putem să percepem decât o parte din aceste vibrații cu ajutorul organelor simțurilor noastre.

Faptul că o formă a vibrației ne apare ca „materie” sau ca „energie” imaterială depinde numai de ideea, de impresia pe care ne-o facem în legătură cu ceva care nu reprezintă de fapt decât „mișcare”, „vibrație”, „frecvență”.

Cu cât vibrațiile sunt mai scurte, cu atât mai puternic le resimțim noi ca materie.

Noi dăm nume vibrațiilor care ne sunt transmise conștiinței de către organele noastre de simțuri, nume care corespund senzațiilor noastre: materie, sunet, electricitate, căldură, gust, miros, lumină; energiilor și radiațiilor superioare și imateriale, pe care nu le putem recepta prin centrii noștri nervoși și cerebrali, le spunem unde ale gândirii sau unde ale ideilor; apoi există raze și frecvențe mai elevate, care pătrund încă și mai profund și care ajung până la frecvențele supreme, ce pătrund întreaga forță creatoare divină: viața însăși!

Noi nu putem înțelege aceste frecvențe decât ca stări de conștiință.

Așadar, universul este animat de o varietate infinită și inimaginabilă de vibrații, de la unda cea mai scurtă și până la cea mai lungă. Toate formele creației, de la corpurile celeste și până la ființele unicelulare, sunt rezultatele unora sau altora din aceste vibrații.

Indiferent dacă ne dăm sau nu seama de acest lucru, noi trăim în mijlocul lor. Voi merge chiar mai departe: noi înșine suntem alcătuiți din aceste vibrații și din aceste energii, care sunt activate în permanență în corpul, sufletul și întreaga noastră ființă.

Întregul univers este alcătuit din aceste vibrații.

Ceea ce noi numim Dumnezeu este sursa tuturor vibrațiilor creatoare.

Dumnezeu este deasupra întregii sale creații manifestate. El sălășluiește în El Însuși, într-un echilibru absolut, în afara timpului și spațiului.

Dar razele Sale pătrund formele materiale, dându-le viață.

Dumnezeu este omniprezent și umple întregul univers, ceea ce face ca tot ceea ce există în univers să fie pătruns de El.

Nimic nu poate exista în afara lui Dumnezeu, pentru că El este omniprezent și nimic nu-L poate deplasa pe El, nimic nu-L poate situa pe El în afara propriei Sale prezențe.

Așadar, orice punct din creație îi oferă lui Dumnezeu posibilitatea să se manifeste și tot ceea ce există în lumea noastră perceptibilă poartă în el un asemenea punct, sub forma propriului său centru.

Acesta este punctul din care a luat naștere prima manifestare, creația Sa, căderea în afara echilibrului.

Acest aspect al lui Dumnezeu este cel care creează lumea materială și care îi dă acesteia viață, penetrând-o. Altfel spus, acesta este punctul care reprezintă viața din noi, din fiecare ființă vie, și pe care noi îl numim „Sinele suprem”.

Toate celelalte expresii precum Dumnezeu, creatorul, Sinele universal sau Sinele superior, ori principiul creator, nu desemnează decât o unică divinitate, sub diferitele ei aspecte.

Cu cât sunt mai aproape de centru, cu atât frecvența energiilor este mai elevată, cu atât mai înalt spirituale sunt ele.

Cu cât ele se îndepărtează mai tare, în valuri circulare, cu atât mai materiale devin ele, până în punctul în care se transformă chiar în materie.

În acest fel, forța emisă își frânează viteza de propagare, căci odată ajunsă la limita ultimă a manifestării sale, în punctul cel mai îndepărtat de centru, ea devine o scoarță, o crustă dură și materială. Așa se explică de ce imaginea – „numele” – lui Dumnezeu care se manifestă în lumea vizibilă este un cerc, cercul interior al forțelor superioare, înconjurat de o scoarță densă și materială.

Exprimat în litere, acest simbol devine AUM.

Toate creaturile, de la astre și până la ființele unicelulare, sunt alcătuite pornind de la acest principiu.

Observă o secțiune din planeta noastră: în centru, forțele puternice sunt încă în stadiul de evoluție al cercului de foc. Urmează apoi regiunile gazoase, straturile de materie topită, apoi lichide, până când se ajunge la crusta materială de deasupra.

În centru se manifestă însă o forță opusă, forța centripetă, care atrage către ea toate manifestările materiale. Dacă materia dură nu s-ar opune printr-o rezistență corespondentă, toate formele materiale ar dispărea în propriul lor centru, inclusiv pământul și ființele vii care trăiesc pe el.

Rezistența materiei este cea care împiedică această prăbușire în sine, acesta fiind singurul motiv care permite existența unei creații și a vieții pe scoarța materială terestră. Nu uita de această rezistență a materiei, căci vom mai vorbi despre ea.

Iată încă un exemplu pentru a ilustra structura internă a formelor materiale: secțiunea transversală a coloanei vertebrale a tuturor vertebrelor arată aceeași ordine interioară: substanța extrem de subtilă a măduvei spinării, care susține forța vitală creatoare, este înconjurată și protejată de o scoarță dură, adică de oasele coloanei.

Orice os ai tăia în două, fie el al craniului, al vertebrelor sau al picioarelor, el îți va dezvălui aceeași secțiune transversală.

Taie o plantă și vei descoperi aceeași imagine. Ai văzut cu siguranță un copac tăiat. Structura internă a trunchiului este similară: în jurul punctului central există cercuri de energie vitală hrănite de substanța fină din centrul arborelui. Inelul care se adaugă în fiecare an reflectă radiația ciclică a vieții la nivelul copacului, care se repetă în fiecare primăvară. Și în acest caz, scoarța înconjoară și protejează trunchiul.

Creșterea începe întotdeauna dintr-un centru, dinspre interior către exterior. Sursa cea mai profundă a tuturor energiilor și manifestărilor este Dumnezeu.

Acest aspect al lui Dumnezeu care se îmbracă în materie, care transformă o formă creată într-o ființă vie și pe care îl numim Sinele superior (Logos) este principiul care ne atrage către centrul nostru, căci noi ne-am separat de unitatea divină, de starea paradisiacă.

El este logodnicul celest pe care fiecare suflet uman aspiră cu ardoare să-l regăsească.

Sinele divin și autentic nu trebuie confundat niciodată cu „eul” personal care este golit de orice existență reală, nefiind altceva decât o imitație.

În spatele oricărei forțe manifestate, indiferent dacă este vorba de un astru, de o planetă, de o ființă umană, de un animal, de o plantă sau de o materie, regăsim întotdeauna aceeași sursă a vieții, același Dumnezeu, același Sine divin.

Deși acest Dumnezeu unic este prezent pretutindeni și în orice creatură, formele manifestării sunt extrem de variate, căci Dumnezeu se revelează pe Sine la toate nivelele Sale pe care este posibilă manifestarea, în timp ce formele create care apar pe aceste nivele nu pot manifesta din Dumnezeu decât ceea ce pot exprima, trăi și suporta în mod conștient din forța creatoare divină, în funcție de nivelul lor de dezvoltare.

Căci a trăi în mod conștient o forță înseamnă a fi această forță, și în același timp, a o emana în toate direcțiile, inclusiv în propriul nostru corp.

De aceea, corpul trebuie să dispună de forța de rezistență corespondentă, căci altminteri radiațiile Sinelui îl vor arde și îl vor distruge.

Așa se explică de ce corpurile diferitelor manifestări nu sunt alcătuite în mod similar; materia lor oferă acel grad de rezistență care corespunde nivelului de conștiință pe care s-a manifestat forma respectivă.

Trebuie să știi că cea care determină vibrațiile pe care le poate suporta un corp este compoziția sa chimică.

Dacă un corp este supus unei radiații superioare forței sale de rezistență, întregul sistem nervos va suferi.

Acest proces poate conduce la o depresie nervoasă profundă, sau chiar la o boală mentală.

Dacă numărul de vibrații al acestei forțe depășește întinderea unei octave, forța devine mortală.

De aceea, atunci când dorim să lărgim conștiința unui om pentru ca el să poată absorbi și suporta forța divină pe un nivel elevat, noi trebuie mai întâi să-i pregătim corpul, supunându-l – printre altele – unui anumit proces chimic, astfel încât diferența vibratorie să nu depășească niciodată o octavă. În caz contrar, el ar muri.

În lumea materială există patru eșaloane ale manifestării, pe care le numim, în funcție de expresia și de nivelul lor de conștiință: minerale, vegetale, animale și oameni.

Prin comparație cu omul, materia „moartă” nu ni se pare „conștientă”, dar cristalele demonstrează că și ele dispun de o anumită inteligență.

Fiecare nivel al manifestării este caracterizat de propriul său nivel de conștiință, întotdeauna cu o octavă mai sus decât cel precedent.

Singur omul are posibilitatea de a manifesta mai multe nivele, mergând până la conștiința de sine divină.

Dacă ar fi să raportăm între ele intervalele – sau octavele – prin care delimităm nivelele de evoluție, vom observa că acea categorie pe care o numim „om” ocupă patru gradații pe marea scală a evoluției care conduce de la pământ la cer; în plus, fiecare eșalon corespunde unei octave a gamei de vibrații.

Oamenii cunosc aceste patru gradații și le numesc:

omul, caracterizat de mental;

geniul, caracterizat de intuiție;

profetul, caracterizat de înțelepciune și de iubirea universală;

și pe ultimul eșalon, omul-Dumnezeu, caracterizat de omnisciență și de omnipotență.

În lumea materială există așadar patru manifestări, care alcătuiesc împreună cele șapte octave ale vibrațiilor.

Orice creatură emite acele vibrații din care este alcătuită, adică cele pe care le suportă în mod conștient.

Mineralele, aflate pe nivelul inferior al conștiinței, nu se manifestă decât prin contracție, răceală, duritate.

Plantele se manifestă deja pe două eșaloane: unul material și altul al forței vegetale, care le permite să trăiască.

O plantă manifestă inconștient vibrațiile materiale; ea își poartă corpul ca pe o haină, dar nivelul său de conștiință este cel al forței vegetative care dă viață materiei din care este alcătuită.

Forța manifestată pe acest nivel are trei aspecte caracteristice după care poate fi recunoscută oriunde s-ar manifesta: căutarea hranei, absorbția hranei și asimilarea hranei, sau digestia.

Animalele manifestă trei forțe: una materială, alta vegetativă și o a treia animalică.

Ele posedă un corp, își caută hrana, o mănâncă și o digeră.

În plus, ele sunt conștiente pe un nivel animalic: au un suflet, instincte, nevoi, sentimente, simpatii, antipatii și dorințe.

Animalele sunt conștiente pe cel de-al treilea eșalon al manifestării, fiind despărțite de om de o singură treaptă.

Omul mediu este așadar cu o treaptă mai sus: el este conștient pe plan mental, dispune de un intelect și de facultatea gândirii.

Dar el manifestă și celelalte trei nivele: cel material, întrucât dispune de un corp – nivelul vegetativ, pe care își caută hrana, o mănâncă și o asimilează; nivelul animalic, întrucât dispune de un suflet și de o viață sentimentală, cu simpatii, antipatii și dorințe; dar principala sa caracteristică rămâne cea mentală – omul gândește conștient.

Omul trebuie să facă un mare pas înainte pentru a atinge următorul nivel: el își poate eleva conștiința deasupra lumii efectelor, pătrunzând în cea a cauzelor.

Se poate racorda la sursa divină din planul cauzal și poate manifesta această forță, care se traduce în conștiința sa sub forma intuiției.

Grație intelectului și spiritului său, el își poate exprima experiențele spirituale și le poate transmite aproapelui său.

Intuiția se poate exprima și în artă: atunci când este adimensională ea se poate exprima prin muzică, iar atunci omul devine un compozitor; în planul bidimensional se poate exprima prin linii și culori, iar omul devine un pictor; în planul tridimensional se poate exprima prin forme plastice, iar omul devine un sculptor sau un dansator. Omul creator este geniul.

El manifestă toate cele cinci octave vibratorii ale forțelor materiale, vegetative, animale, mentale și cauzale.

Gradul de conștiință care corespunde următoarei octave vibratorii este cel al oamenilor cunoscuți drept profeți.

Un profet manifestă toate forțele nivelelor menționate anterior, dar este conștient și de eșalonul superior, cel al înțelepciunii divine și al iubirii universale.

Nu trebuie să confunzi niciodată această iubire universală, care corespunde celui de-al șaselea grad și care este o forță pur spirituală, cu „iubirea” celui de-al treilea grad, cel animalic, care este o expresie a instinctelor animalice.

Acest tip de iubire inferioară reprezintă o vibrație transformată, o modulație a iubirii care corespunde nivelului trei, a cărei sursă este instinctul de conservare a speciei.

Această „iubire” este caracterizată de dorința de posesiune și nu urmărește altceva decât corpul fizic.

Ea îl determină pe om să se apropie de ființa iubită, să o îmbrățișeze, să o strângă la piept, într-un cuvânt: să o posede.

Cel care se supune acestui tip de iubire trăiește încă într-o stare de conștiință divizată, de separare, căutându-și jumătatea fizică complementară pentru a-și găsi satisfacția.

Această iubire dorește întotdeauna să ia, să aibă, să posede.

Iubirea care corespunde celui de-al șaselea nivel al manifestării, iubirea profeților, nu derivă din separare, ci din starea primordială a unității divine.

De aceea, această iubire este universală, ea nu face decât să dăruiască, nu ia niciodată de la altul, nu are nevoie de nici o jumătate complementară, de nici o manifestare fizică.

Ea strălucește și își emană razele de pe nivelul conștiinței unității divine absolute.

Oamenii aflați pe acest nivel de conștiință nu doresc să posede nimic și pe nimeni, căci se simt una cu Totalitatea infinită.

Manifestarea supremă a lui Dumnezeu, cel de-al șaptelea nivel existențial, este omul devenit perfect conștient: omul-Dumnezeu.

Toate celelalte forme de manifestare nu reprezintă decât vibrații transformate, aspecte ale lui Dumnezeu.

Omul-Dumnezeu este singurul care – prin conștiința sa perfectă – îl manifestă plenar pe Dumnezeu, adică propriul său Sine divin, în toată perfecțiunea Sa, trăind direct și emanând în jur forțele creatoare divine, cu vibrațiile și frecvențele primordiale și netransformate.

Omul este singura creatură care are posibilitatea de a controla și de a emana toate cele șapte octave vibratorii, căci el dispune la nivelul sistemului său nervos de centrii care corespund acestor șapte octave ale forței creatoare transformate și netransformate.

Pe de altă parte, el nu poate manifesta vibrațiile decât pe nivelele pe care a devenit conștient.

Atâta vreme cât nu este conștient pe un anumit nivel, centrii săi nervoși corespondenți rămân într-o stare latentă.

Așadar, omul mediu manifestă vibrații care nu depășesc cel de-al patrulea eșalon, geniul manifestă inclusiv vibrațiile care corespund celui de-al cincilea eșalon, profetul ajunge până la cel de-al șaselea eșalon, dar numai omul-Dumnezeu este capabil să manifeste conștient energiile tuturor celor șapte octave, exprimând – dacă dorește – forța creatoare divină în starea sa primordială, netransformată, sau modulată pentru a o transmite pe frecvențele ei inferioare.

Toiagul pe care l-ai văzut la tatăl tău este alcătuit dintr-o substanță, un fel de alamă, care are particularitatea de a putea transmite radiația care corespunde fiecărui nivel.

El a fost special conceput astfel încât să transmită vibrațiile fie în starea lor primară, netransformate, fie – dacă cel care îl stăpânește dorește acest lucru – diminuate ori amplificate.

De aceea, toiagul poate fi o binecuvântare, dar și un blestem, în funcție de cel care îl folosește. Un inițiat este capabil să manifeste cu ajutorul toiagului toate forțele creației, de la cea mai elevată – cea divină, până la cea mai de jos – cea ultra-materială, în funcție de voința lui, căci el dispune în ființa lui de toate aceste forțe și le poate transforma conștient prin intermediul toiagului vieții.

Omul nu poate percepe cu ajutorul organelor simțurilor decât o parte din imensa gamă a acestor vibrații.

Toate fenomenele care corespund unor vibrații mai înalte sau mai joase decât cele perceptibile prin intermediul organelor simțurilor nu pot fi percepute sau experimentate decât în stările de conștiință ale sufletului.

De pildă, astfel pot fi experimentate frecvențele divine supreme, sub forma iubirii universale.

În schimb, frecvențele cele mai inferioare, care corespund ultra-materiei și care nu pot fi percepute de ochii și de nervii noștri senzoriali, rămânând imperceptibile pentru organele noastre, sunt experimentate de oameni prin starea sufletească a urii.

Inițiatul folosește întotdeauna corect toiagul vieții și nu manifestă decât forța necesară pentru a face bine, transformându-l astfel într-o binecuvântare.

Cât despre vibrațiile ultra-materiale, el le utilizează uneori pentru a-și crea un zid de protecție invizibil și impenetrabil. Inițiatul poate controla, amplifica sau neutraliza cu ajutorul toiagului toate forțele naturii.

Toate ființele vii dispun de aceste forțe, dar într-un grad care corespunde nivelului lor de dezvoltare.

Ei le utilizează, dar nu sunt conștienți de ele. Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se întrebe, de pildă, cum își poate ridica mâinile sau picioarele?

Sau cum se face că se poate îndepărta de pământ – ce-i drept, pentru o clipă foarte scurtă – printr-o săritură?

Ridică-ți un braț și observă ce faci. Cei care îți ridică brațul sunt mușchii tăi, pe care îi contracți. Contracția mușchilor este cea care îți permite să faci toate mișcările corporale. Dar cine este cel care îți contractă mușchii, copila mea? Gândește-te!

• Voința mea, Tată.

• Corect, voința ta. Dar dacă te-aș întreba ce este voința, ce mi-ai răspunde?

• Tată, eu m-am observat deseori atunci când doream ceva, dar singurul lucru pe care l-am constatat a fost acela că atunci când doresc ceva, emit o anumită forță și îi dau o anumită direcție.

Ca să reiau exemplul tău, dacă doresc să-mi ridic brațul din poziția sa în care atârnă datorită forței de atracție de pământului, această energie a voinței curge prin brațul meu și forțează mușchii să se contracte, ridicându-mi brațul.

• Foarte corect, mi-a spus Ptahhotep. Prin simplul fapt că forța voinței tale a curs prin brațul tău, tu ai învins la acest nivel forța atracției terestre, această enormă forță a naturii.

Același lucru se petrece și atunci când sari în aer! Timp de o clipă, forța voinței tale este mai puternică decât cea a atracției gravitaționale.

Timpul este cel care arde forța voinței transformată în energie fizică. Timpul!

Și spațiul? Tu ți-ai utilizat forța pentru a-ți ridica brațul în înălțime, pentru a-l îndepărta de pământ, deci ai realizat o mișcare în spațiu.

Poți observa așadar că forța ta este utilizată de doi factori importanți: timpul și spațiul.

Dacă ai putea să-ți amplifici forța voinței, înmagazinând-o în corp, ai putea implicit să învingi o perioadă mai lungă forța de atracție a gravitației și să te deplasezi la o distanță mai mare de pământ.

Ai putea pur și simplu să plutești prin aer!

Tu nu poți face însă acest lucru, deoarece nu ai devenit conștientă pe planul divin. Inițiatul care este conștient pe acest nivel divin se poate scufunda direct în această sursă de energie eternă, fără a o transforma, iar dacă dorește, poate zbura prin aer atât timp cât forța voinței sale se va opune gravitației terestre.

Inițiatul cunoaște toate vibrațiile și dispune de organe perfect dezvoltate pentru a utiliza aceste forțe.

Spre exemplu, tu cunoști forța gândirii prin care noi putem comunica telepatic. Noi controlăm această forță inclusiv printr-un organ superior creierului nostru.

Fiii oamenilor nu știu nici măcar că dispun de asemenea organe.

Inițiatul este capabil să manifeste forța cea mai elevată între toate, energia divină creatoare.

Această forță este însăși energia vieții, energia FIINȚEI eterne. Ea este cea care animă și susține întregul univers. Folosirea conștientă a acestei forțe este apanajul exclusiv al omului-Dumnezeu, singura creatură a cărei conștiință este identică cu cea a lui Dumnezeu și care emană această energie din conștiința sa divină, cunoscută și drept conștiința cosmică omniprezentă.

Nici o altă ființă vie nu ar putea suporta în mod conștient această forță.

Fiecare forță are o anumită materializare pe pământ, ceea ce face ca fiecare energie și vibrație să corespundă unei substanțe cu o putere de rezistență capabilă să o suporte și să o transmită, sau altfel spus, să o înmagazineze și să o emane o anumită perioadă de timp.

Numele pe care îl dăm noi acestei substanțe contează prea puțin. Corpul creaturilor vii și al formelor de manifestare care corespund diferitelor nivele de conștiință este alcătuit și construit din această materie.

Acest lucru nu este valabil numai pentru materia care corespunde propriului lor nivel de conștiință, ci și pentru materia care conduce vibrațiile mai joase de nivelul respectiv.

Spre exemplu, plantele dispun de forța de rezistență necesară pentru a putea susține vibrațiile forței vieții vegetative, dar și pe cele ale materiei, întrucât au un corp material.

Nervii și corpurile animalelor susțin forța animală care corespunde nivelului lor de conștiință, dar susțin totodată și vibrațiile celor două octave inferioare, ale nivelului vegetativ și ale nivelului material.

De pildă, nervii omului mediu au suficientă rezistență pentru a susține vibrațiile nivelului mental, dar și pe frecvențele transformate ale octavelor care corespund planurilor inferioare: animal, vegetativ și material.

Cu ajutorul energiilor sale mentale, omul gândește și este conștient pe acest nivel; cu ajutorul energiilor animale, el simte și trăiește experiența emoțiilor; curenții forței vegetative îi animă corpul, care este alcătuit din forțe materiale (elementele minerale).

Același lucru se petrece și pe eșaloanele superioare, până la nivelul omului-Dumnezeu, care își folosește conștient toți centrii nervoși și cerebrali, putând conduce prin corpul său – fără a le transforma neapărat – vibrațiile supreme ale vieții, al căror sediu este situat la nivelul măduvei spinării.

Materia corpului său posedă forța de rezistență necesară pentru a susține vibrațiile forței divine supreme, și evident, pe cele transformate ale celorlalte șase eșaloane ale manifestării.

Așadar, materia din care sunt alcătuite trupurile oamenilor aflați pe nivele diferite de conștiință nu seamănă decât în mod aparent.

În realitate, ele sunt alcătuite din elemente chimice diferite, a căror rezistență corespunde nivelului de evoluție al spiritului care locuiește în ele.

Trupul omului-Dumnezeu poate susține frecvențele cele mai înalte, dar și pe cele transformate ale octavelor inferioare, iar acest lucru se petrece fără ca el să se dematerializeze.

Pe vremea când trăiau în patria lor, fiii lui Dumnezeu au inventat o substanță, asemănătoare cu alama, cu ajutorul căreia au construit o serie de aparate pentru înmagazinarea frecvențelor creatoare supreme în manifestarea lor primordială sau transformată, dar și pentru a le manifesta amplificate sau diminuate.

Aceste instrumente au fost create astfel încât să păstreze intactă forța creatoare în forma sa pură. În consecință, ele rămân active vreme îndelungată, la fel ca și sursa forței divine, ca și viața însăși.

Cum cel mai perfecționat dintre aceste aparate care susțin și emană forța creatoare reprezintă o punte perfectă între frecvențele divine și cele materiale, între Dumnezeu și pământ, noi numim acest instrument, purtător al unei forțe excepțional de puternice și încărcat cu frecvența Sinelui divin: arcul de legătură.

Înțelegi acum de ce păstrăm un secret atât de strict asupra acestor aparate. Omul-Dumnezeu care și-a dezvoltat plenar facultățile superioare poate să le utilizeze fără restricții, căci arcurile de legătură înmagazinează și emană aceeași forță ca și el, forța ființei sale.

Un om aflat pe un eșalon inferior ar muri însă pe loc, ca lovit de trăznet, chiar dacă nu ar face altceva decât să atingă un asemenea aparat.

Frecvențele divine i-ar arde instantaneu nervii, iar el ar trăi un fel de șoc, un atac.

Același lucru s-ar petrece dacă această energie ar fi eliberată din izolarea sa la nivelul măduvei spinării, atacând nervii.

Omul, animalul și chiar planta ar muri pe loc.

Oamenii numesc această moarte un „atac”; ei simt că o forță necunoscută a lovit persoana care a suferit atacul și care moare ca lovită de trăznet.

Această forță este curentul vieții, care în mod normal, este bine izolat în interiorul măduvei spinării sau în canalul central al plantelor, necurgând prin corp decât corect transformată.

Forța iese din izolarea sa și provoacă „atacul” numai în caz de boală, de dezechilibru.

Așa se explică de ce persoanele care nu sunt inițiate nu se pot apropia de acest aparat.

Mai mult, având în vedere că aparatele de acest fel emană energii care penetrează totul, noi suntem nevoiți să le ținem ascunse în niște nișe cu pereții foarte groși, din piatră, care oferă cea mai bună izolare.

Căci energia vieții poate ucide dacă penetrează o substanță care nu-i opune forța de rezistență corespondentă.

Materia poate fi astfel dematerializată, dezintegrată.

La fel ca și alte instrumente de acest tip, arcul de legătură este alcătuit dintr-o substanță care poate înmagazina energia creatoare divină fără a se dezintegra.

El emană forța creatoare netransformată, dăruind, în funcție de dozaj, viața sau moartea.

Această forță are același caracter vibratoriu ca și forța voinței omului, care poate învinge orice obstacol, inclusiv forța de atracție gravitațională, chiar dacă numai pentru o clipă foarte scurtă.

Arcul de legătură emană această forță amplificată de o mie de ori. Astfel, în timp ce pământul acționează prin forța sa de atracție asupra materiei, atrăgând-o către el, noi putem contracara această forță de atracție în orice fel de substanță, fără nici o excepție, suprimându-i greutatea pentru o perioadă mai mult sau mai puțin lungă.

Dacă este însă necesar, noi putem acționa și invers, amplificând această forță de atracție și sporind astfel greutatea prin intermediul razelor ultra-materiale!

Astfel, chiar și pietrele cele mai mari își pierd greutatea pe perioada necesară pentru a construi edificiile cele mai importante, proces care se derulează cu o ușurință derutantă pentru omul de rând.

Atunci când este cazul însă, greutatea pietrelor este amplificată, astfel încât ele să se scufunde în pământ, creând astfel temelia necesară pentru a susține edificiul.

Cu ajutorul arcului de legătură, această sursă enormă de forță, noi putem transforma energiile imateriale, de pildă razele luminoase, în materie, sau invers, putem dezintegra materia, transformând-o în energii ce vor rămâne active aproape pentru totdeauna.

Observă această lampă. Timp de miliarde de ani, soarele a emanat raze de energie, din care unele au devenit raze luminoase în atmosfera noastră, prin transformarea energiei.

În această lampă, materia se dematerializează și dă naștere unor energii, care sunt convertite la rândul lor în raze luminoase atunci când sunt în contact cu aerul.

Procesul poate fi prelungit la infinit, iar această lampă ar putea da lumină pentru totdeauna.

În istoria pământului este scris însă că noi trebuie să părăsim această planetă pentru câteva mii de ani, distrugând înainte tot echipamentul nostru. În caz contrar, ignoranța fiilor oamenilor ar provoca un nou dezastru planetar, cu consecințe inimaginabile.

Generațiile viitoare nu vor mai înțelege aproape nimic din cultura noastră. Spre exemplu, ele nu vor putea înțelege cum am reușit noi să șlefuim atât de perfect suprafața pietrelor cele mai dure astfel încât odată îmbinate să nu mai rămână între ele loc nici măcar pentru un fir de păr. Oamenii viitorului nu vor putea înțelege cum au putut „sclavii” noștri să realizeze o asemenea perfecțiune numai cu ajutorul mâinilor.

Întrucât au tendința să se aducă reciproc la statutul de sclavie, fiii oamenilor vor fi convinși că la fel făceam și noi.

Timp de mii de ani, nu le va trece prin cap nici măcar ideea că noi am dematerializat pur și simplu partea superfluă a pietrei, obținând astfel cu cea mai mare precizie și fără nici cel mai mic efort, ceea ce doream să obținem din partea pietrelor cele mai dure.

Noi ne reglăm aparatele pe dimensiunile dorite, și tot ceea ce depășește această dimensiune este dezintegrat. Acest proces devine extrem de simplu în cazul în care cunoști natura reală a diferitelor energii, inclusiv a energiilor materiei.

Această cunoaștere nu poate rămâne însă o binecuvântare decât dacă rămâne în mâinile unui inițiat care știe că viața înseamnă iubire, iar ura este sinonimă cu moartea.

Numai inițiații de grad superior pot fi arhitecți.

Dacă ne-am executa construcțiile cu ajutorul sclavilor, nu ar mai fi nevoie de inițiați! Noi nu lucrăm însă cu sclavi, ci cu forțele naturii.

Grație aparatelor noastre, noi putem crea toate formele de manifestare ale energiei creatoare.

Manifestarea nu depinde decât de durata și de distanța de la care operăm cu această energie creatoare. Fiilor oamenilor li se pare normal să vină la Templu pentru ca noi să-i vindecăm de bolile lor.

Boala nu înseamnă altceva decât faptul că vibrațiile corpului nu mai sunt în armonie.

Noi restabilim vibrația corectă a părții „bolnave” a corpului, iar individul își recapătă sănătatea.

Fiecare organ dispune de o vibrație particulară. El este ceea ce este tocmai pentru că vibrează pe o anumită frecvență, iar această vibrație acționează constant și îl susține.

Dacă această vibrație se modifică, organul se îmbolnăvește.

Un alt element pe care îl putem controla cu ușurință este vremea. Astfel, noi putem însenina cerul, sau, dacă acest lucru se dovedește necesar, putem aduce nori grei de ploaie.

Fiii oamenilor văd fulgerele și aud tunetele care ies din marea piramidă și se bucură, căci știu că ele le vor aduce binecuvântarea ploii de care au nevoie pământurile lor.

Ei trăiesc cu siguranța ca Templul se ocupă de tot: de sănătatea lor, de ploaie, de confortul și bunăstarea lor spirituală.

• Părinte al sufletului meu, cum poate fi încărcat acest arc de legătură cu energia creatoare?

Ptahhotep mi-a aruncat privirea sa scrutătoare și mi-a spus:

• Îmi dau seama că știi deja cum poate fi încărcat arcul. Ți-am mai spus: pe pământ nu există decât o singură sursă capabilă să emane această forță, iar aceasta este omul-Dumnezeu.

Este așadar datoria marelui preot să încarce arcul de legătură cu forța creatoare divină.

El poate obține acest rezultat fie conducându-și direct propria sa energie prin arcul de legătură, fie folosindu-se de toiagul vieții pentru a converti în forță creatoare divină un curent de energie absolut pozitivă care emană din mâna sa pe o frecvență inferioară, pe care îl conduce apoi, transformat, în arcul de legătură.

În viața de zi cu zi, nici chiar omul-Dumnezeu nu emană forța creatoare decât în ipostaza ei transformată.

El nu poate emite energia divină în expresia ei netransformată decât atunci când toate forțele sale spirituale sunt concentrate și când el se identifică în conștiința lui cu Dumnezeu.

De aceea, dacă dorește să emane această forță creatoare în stare pură, el trebuie să se afle într-o stare de conștiință cosmică absolută.

Dacă fiii neinițiați ai oamenilor l-ar vedea în această stare, ei s-ar putea speria, căci omul-Dumnezeu emană atunci o lumină supranaturală insuportabilă pentru privirea omului.

Dacă un neinițiat ar atinge un inițiat aflat în această stare de FIINȚĂ divină, el ar muri instantaneu, la fel ca în cazul în care ar atinge arcul de legătură.

Astfel, dacă un inițiat emite razele vieții în scopul de a vindeca pe cineva, el trebuie să se concentreze astfel încât energia sa să poată fi suportată fără pericol de cel bolnav; el își amplifică cu ajutorul toiagului forța creatoare pe care o conduce prin centrii nervoși corespondenți.

Toiagul a fost conceput nu numai pentru a transmite aceste vibrații, dar și pentru a le transforma la voință astfel încât să poată fi amplificate sau diminuate.

De aceea, inițiatul nu trebuie să intre neapărat în starea de FIINȚĂ divină pentru a conduce energia supremă prin arcul de legătură.

Este suficient ca el să intre într-o stare de concentrare inferioară și să își dirijeze cu ajutorul toiagului forța care corespunde acestui eșalon către arcul de legătură, amplificând-o astfel până pe nivelul energiei creatoare.

Astfel încărcat, arcul poate emana vreme îndelungată această energie – cea mai înaltă și cea mai puternică între toate – pentru a fi folosită ca sursă a tuturor celorlalte energii de pe pământ.

Cu ajutorul toiagului, inițiatul poate crea și transmite frecvențele cele mai diverse, căci acest toiag reprezintă un arc de legătură în miniatură, cu mențiunea că el nu poate înmagazina totuși energia creatoare în stare pură.

Un fiu al oamenilor ar putea astfel și el să-și transforme cu ajutorul acestui toiag energiile inferioare de pe mai multe octave în forță creatoare, dacă ar putea să le emane într-o formă pură, pozitivă și perfect detașată.

Într-adevăr, toiagul emană întotdeauna exact forța pe care i-a fost transmis-o omul. Dacă un om primitiv și egoist ar dispune de un asemenea instrument, el și-ar conduce prin el vibrațiile sale negative și egoiste – care s-ar putea chiar amplifica – generând astfel boli, epidemii, cutremure de pământ, și alte catastrofe încă și mai grave, așa cum au făcut cândva magicienii negri în patria rasei divine.

Înțelegi acum de ce păstrează inițiații un secret atât de deplin asupra cunoștințelor lor și de ce le protejează ei de neinițiați?

• Înțeleg, Părinte al sufletului meu. Înțeleg de asemenea ce a făcut tata pentru a-i reda viața băiatului care era pe jumătate mort. Aflat într-o stare de intensă concentrare, tata i-a transmis copilului propriile sale forțe, amplificate. Efectul a fost aproape miraculos. Copilul s-a umplut cu forță vitală, iar epuizarea sa a dispărut ca prin farmec. Dar, Părinte al sufletului meu, ce se va petrece atunci când fiii oamenilor vor prelua puterea? O să distrugeți atunci acest toiag magic? Din câte mi-a spus tata, inițiații vor avea grijă ca toate instrumentele lor să dispară! Ce păcat că oamenii nu vor mai putea beneficia de binefacerile acestor energii!

• Copila mea, mi-a spus Ptahhotep, fiecare ființă trăiește în condițiile perfect adaptate nivelului său de evoluție!

Dacă noi am dezvălui fiilor oamenilor misterul toiagului, aceștia l-ar utiliza imediat în scopuri distructive, făcându-le rău altora și lor înșile.

Fiii oamenilor nu sunt pregătiți să primească acest tip de cunoaștere; dimpotrivă, sunt încă foarte departe de gradul de maturitate necesar.

Toiagul pe care noi îl utilizăm astăzi va fi salvat de ultimul inițiat care va cunoaște secretul său; tot el îl va scoate în afara Egiptului.

El nu va avea posibilitatea să construiască o piramidă pentru a-l ascunde acolo, dar va avea grijă să-i asigure o protecție suficient de bună.

El va încărca acest arc de energie mult mai puțin puternic și îl va transporta de-a lungul peregrinărilor sale cu ajutorul unor unelte din lemn. Când își va da seama că i se apropie moartea, el va pregăti distrugerea toiagului vieții.

Arcul va mai emite o vreme energia cu care va fi încărcat. Neinițiații îl vor mai transporta încă în diferite țări, până când își vor da seama că el și-a pierdut complet puterea. Îi vor distruge atunci ultimele sale vestigii.

Umanitatea nu va mai auzi vorbindu-se de „toiagul magic” și de „arcul de legătură” decât prin intermediul tradițiilor. Oamenii vor considera însă aceste povești ca fiind simple basme. Ei își vor aminti totuși că a exista cândva un „Arc de legătură”, în care sălășluia forța lui Dumnezeu cel viu, și o „baghetă magică”, sau, așa cum o numim noi, un toiag al vieții, cu ajutorul cărora inițiații – sau „magicienii”, cum le vor spune ei – făceau miracole.

Aceste tradiții ancestrale le vor permite oamenilor să recunoască sau să presimtă faptul că acest „toiag” reprezintă puterea care domină toate forțele naturii.

Mult mai târziu, atunci când vor dori să-l simbolizeze, ei vor ține în mână un toiag, un sceptru, ca un fel de emblemă a acestei puteri.

Dar acest sceptru nu va mai fi decât un simbol lipsit de orice forță sau putere.

Peste alte câteva mii de ani, pe pământ se va reîncarna un descendent din rasa fiilor lui Dumnezeu; el va revela aceste adevăruri celor din epoca sa și va reconstrui o „baghetă magică” autentică.

Până atunci vor mai exista pe pământ niște indivizi ciudați care se vor numi „magicieni” și care vor pretinde că execută miracole cu ajutorul „baghetei lor magice”.

Practic, ei vor imita ceea ce cândva chiar era real. Ei vor ține în mână o baghetă și vor efectua tot felul de mișcări, pretinzând că activează anumite forțe magice.

Vor folosi de asemenea anumite „formule magice” care le vor imita pe ale noastre. Dar umanitatea nu va mai cunoaște puterea extraordinară a cuvântului decât atunci când – peste foarte multe secole – pe pământ se vor reîncarna membrii rasei divine, cei care trăiesc aici și acum; ei își vor reaminti în subconștientul lor de adevărurile menționate în analele de istorie, dar considerate simple legende.

Ei vor dovedi adevărul amintirilor lor. Va veni timpul când fiii oamenilor vor descoperi și vor avea acces la cunoașterea supremă.

Pentru masele ignorante, cunoașterea rămâne un mister incomprehensibil.

Atunci când aceste adevăruri cad în mâinile neinițiaților, ele pot deveni un blestem.

Dar tocmai aceasta este calea oamenilor, plină de suferințe și de dureri, pe care – de altfel – și le provoacă singuri.

Treptat, ei vor învăța că nu te poți juca oricum dorești cu forțele divine, că acestea nu trebuie utilizate decât cu seriozitate și cu respect.

Căci, Dumnezeu le dăruiește totul oamenilor, inclusiv pe El Însuși, pentru a le fi de folos; dar, prin ignoranța lor, oamenii sunt capabili să transforme orice binecuvântare într-un blestem!

• Părinte al sufletului meu, spuneai că piramidele au fost construite din bucăți mari de piatră, strâns lipite între ele, pentru a proteja aparatele capabile să emită frecvențe ce pot penetra totul.

Cum puteți conduce atunci aceste radiații către exterior?

• În pereții groși ai piramidelor au fost construite canale și tunele, prin care forțele arcului de legătură și cele ale aparatelor complementare, care emit alt tip de energii, sunt dirijate către exterior.

Tot prin aceste canale noi putem controla vremea. Energiile pozitive și negative care curg prin aceste canale (construite în direcții diferite) dau naștere unor formațiuni noroase care aduc cu ele ploaia.

Fulgerele care pot fi văzute uneori din piramide se datorează egalizării acestor tensiuni și sunt însoțite de zgomote puternice. Așa se explică de ce se aud tunete care ies din marea piramidă.

Alte piramide au fost construite pentru a răspunde altor nevoi.

• Ce se va petrece cu piramidele atunci când fiii oamenilor vor domni peste această țară și când arcul de legătură și celelalte instrumente vor fi fost distruse? Vor rămâne goale? Ce se va întâmpla cu marele preot, cu ceilalți preoți și cu inițiații?

• Exceptând marea piramidă, în care există acum arcul de legătură și în care este conferită inițierea, celelalte piramide nu vor rămâne goale. După îndepărtarea tuturor instrumentelor care emit energia divină creatoare, ultimii faraoni inițiați vor dispune să fie înmormântați în unele dintre ele.

Întrucât corpurile lor vor fi impregnate cu această forță creatoare divină, ele vor continua să emită această forță supremă, la fel cum făcea altădată arcul de legătură, acționând asupra acestei țări ca o sursă secretă de putere și protejând-o de influențele negative.

Radiația acestor corpuri sacre și perfect conservate va ajuta țara noastră să-și mențină puterea mai multe mii de ani de acum înainte. Treptat, majoritatea acestor morminte vor fi jefuite și distruse de către oamenii ignoranți.

• Și ce se va întâmpla cu marea piramidă?
  Ptahhotep a privit în zare, ca și cum ar fi citit ceva acolo, după care mi-a aruncat privirea sa celestă și mi-a spus:

• Când va veni timpul ca instrumentele secrete să fie distruse, iar preoții și inițiații din Templu să-și ia bastoanele de pelerini, marele preot și asistentul său vor închide din interior porțile de piatră ale marii piramide astfel încât nici unul din fiii oamenilor să nu poată să-i descopere intrarea.

• După ce vor îndeplini ultimele ritualuri, ei își vor dezintegra propriile corpuri, la fel cum dematerializează astăzi ofrandele de pe altarul Templului, lucru pe care l-ai văzut de multe ori: totul se petrece fulgerător, ca o lumină urmată de un fum alb, ce dispare și el imediat.

În urma acestui proces nu rămâne nici o cantitate de cenușă. În acest fel, marea piramidă va rămâne închisă oamenilor timp de mai multe mii de ani. Totuși, inițierile nu vor înceta.

Sufletele care vor fi suficient de mature vor continua să primească inițierea, într-o manieră aparent mai fizică, dar de fapt pe un nivel mai elevat și mai spiritual.

Aceste ființe își vor trăi inițierea sub forma unui vis, a unei viziuni.

Apoi Ptahhotep a tăcut, iar noi ne-am privit încă multă vreme. Înțelegeam tot ce nu dorea să exprime verbal… Dar mai aveam încă o întrebare:

• Părinte al sufletului meu, de ce au fost construite toate piramidele cu aceeași formă? De ce nu sunt construite într-o formă cubică, așa cum se întâmplă cu toate celelalte clădiri?

Ptahhotep mi-a zâmbit:

• De ce nu au forma unui cub? Bine, dar piramidele sunt construite pornind de la forma unui cub!

Îți voi explica mai multe data viitoare. Deocamdată este de ajuns.

Am înțeles că Ptahhotep și-a încheiat lecția pentru ziua respectivă. Am continuat să rămân însă alături de el, căci aș fi dorit să-mi explice felul în care pot fi folosite toiagul vieții și arcul de legătură.

M-a privit surâzând și mi-a spus:

• Va veni timpul când vei putea cunoaște felul în care sunt construite toiagul vieții și arcul de legătură: după inițiere. Când despre folosirea lor, aceasta este rezervată exclusiv celor care au atins – prin propriile lor eforturi – cel de-al șaptelea grad al inițierii.

Aceste secrete nu trebuie să cadă în mâini periculoase. De aceea, ai răbdare.

Timpul nu există decât la nivelul gândirii. El este totuși necesar pentru ca toată lumea să ajungă la maturitate.
Apoi m-a binecuvântat, iar eu am plecat.

 

---

Cartile lui Elisabeth Haich se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---