Samael Aun Weor – Tainele Calendarului și Denumirile Lunilor

Anul calendaristic începe cu prima lună din calendarul actual, luna ianuarie. Anul zodiacal, ciclul zodiacal, începe în 21 martie, cu zodia berbecului, în a treia lună calendaristică.
De ce nu coincid?
Alături de această întrebare, mai sunt și altele, înrudite, care își găsesc răspunsul mai jos, de exemplu:
-
de la luna SEPTembrie, al cărui nume sugerează cifra ȘAPTE, este a 9-a?
-
OCTombrie, nu este a OPTA ci a 10-a?
-
NOIembrie (NOVembrie) nu este a NOUA ci a 11-a și DECEmbrie, nu a zecea ci a 12-a?
-
de unde vin denumirile lunilor anului?

Calendarul utilizat în prezent își are rădăcinile în Calendarul Roman.
Primul Calendar Roman – al lui Romulus – un calendar lunar ce avea elemente preluate din calendarul grec, începea cu luna Martie, Martius, luna ce conținea echinocțiul de primăvară, și avea 10 luni. Acestea însumau 304 zile cărora li se adăugau încă 61 zile de iarnă fără luni desemnate.
Inițial (întrucât calendarul a suferit modificări succesive) în calendarul lui Romulus denumirile acestor luni erau (pe scurt):
Martius (31 zile) – de la zeul Marte, ce guvernează zodia Berbec;
Aprilis (30 zile) – probabil de la “aperire” – a deschide (în latină) sau de la Aphrodita;
Maius (31 zile) – de la zeița Maia – un aspect al Mamei Divine în pantheonul grec – de aceea zicem că este luna Mariei;
Iunius (30 zile) – probabil de la Junona (Hera la greci)
QUINTilis (31 zile) – a 5-a
SEXTilis (30 zile) – a 6-a
SEPTember (30 zile) – a 7-a
OCTOmber (31 zile) – a 8-a
NOVEmber (30 zile) – a 9-a
DECEmber (30 zile) – a 10-a lună
Iată că inițial lunile și zodiile corespundeau într-o mai mare măsură.
Lunile aveau ca reper ciclul lunar (al Lunii), aveau fixate trei repere (Kalendele – Luna nouă, primele zile ale lunii; Nonele – semi-Lună, Luna la jumătate; Idele – Luna plină) de la care zilele se numărau descrescător.
Însă acest prim calendar Roman a suferit, succesiv, de-a lungul timpului, multe modificări.
Ulterior perioada de iarnă fără luni a fost împărțită în Ianuarius – a zeului Ianus, și Februarie – de la februum/februa (purificare) și ritualul Februa în ziua a 15-a și pusă la începutul calendarului.
Astfel și ciclul zodiacal a fost decalat față de data oficială de începere a anului. Decalate sunt și denumirile ultimelor luni din an.
De asemenea, mai târziu, lunile QUINTilis și SEXTilis (inițial a 5-a și a 6-a, devenite ulterior lunile 7 și 8) au fost denumite după nume ale împăraților romani Julius Caesar și Augustus: iulie și august.
Nenumăratele modificări ale calendarului, până la ultima, în 1582, cea a Papei Gregorius XIII, fac dificilă poziționarea precisă în timp a datelor de acum două milenii.
Modificările au dat naștere la confuzii, divergențe și chiar zile speciale, cum este 1 Aprilie, Ziua “Păcălelilor”. După o astfel de modificare a calendarului acum două milenii, Kalendele lunii Aprilie, adică prima zi (1 Aprilie acum), a devenit ultima zi din Martie. Confuzia creată a generat celebritatea acestei zile și obiceiul păcălelilor și păcăliților.
Mult mai clare, în privința zodiilor și lunilor, sunt lucrurile în Calendarul Național Indian. Corespondențele între zodii și luni sunt perfecte:

