Jonathan Black – Transfigurarea, Moise, Ilie și Profeții Vechiului Testament
Trei apostoli îl însoțesc pe Iisus sus pe munte. Deodată, îl văd pe Iisus în ceruri. Strălucește. „Transfigurat”.
Moise și Ilie sunt în ceruri lângă el, iar el vorbește cu ei, dar apostolii nu aud ce le spune.
Transfigurarea este spiritualizarea trupului, despre care am discutat la învățăturile mistice din toate religiile lumii. Ea va avea loc într-o perioadă când toate corpurile umane vor fi fost spiritualizate în același fel. Moise și Ilie sunt lângă Iisus datorită rolului important pe care îl joacă în acest proces.
Moise era aproape asemenea unui zeu, un zeu al fulgerelor, și a fost martorul unora dintre cele mai spectaculoase intervenții supranaturale din istorie. Ilie a fost tot un zeu al fulgerelor. Clocotind de o furie îndreptățită, și el a abătut focul din ceruri spre a-i ucide pe dușmanii lui Israel. Părea să trăiască tot timpul în furtună și triburile slave din Europa de Est credeau că este aceeași divinitate pe care strămoșii lor o venerau sub numele de Perun, zeul tunetelor și al fulgerelor.
Și, ca orice divinitate, Ilie nu era o prezență permanentă. Venea și pleca imprevizibil și misterios.
Ilie și-a făcut prima apariție în timpul domniei lui Ahab, regele Israelului. Ahab era un monarh prosper, care adusese bogăție poporului său și îi organizase o armată. Îl învinsese pe un rege vecin într-o bătălie și se căsătorise din rațiuni politice, cu Izabela, fiica suveranului din Tir. Ea îl venera pe Baal, marele spirit al lui Saturn. În termeni iudeo-creștini, acesta e Satana. Izabela l-a convins pe Ahab să zidească un templu închinat lui Baal, ei au început să-i persecute pe cei rămași credincioși Dumnezeului lui Moise.
Atunci a apărut Ilie la Curte să-l mustre pe rege. Avea părul lung și neîngrijit, o haină neagră și ponosită și o centură de piele. Ahab și-a bătut joc de acest om care părea un vagabond, iar Ilie i-a plătit-o, blestemând ținutul: „Să nu mai fie nici rouă, nici ploaie în următorii ani, dacă nu poruncesc eu…”
Avraam și Ilie au fost lideri politici ai poporului lor, dar și liderii spirituali. Pe vremea lui Ilie, israeliții se stabiliseră în Țara Făgăduinței, trecând printr-o perioadă de tranziție. Regele era politician prin natura lucrurilor. Ahab se compromisese. Ilie a venit la curtea lui, fiind primul profet iudeu care a dat glas mâniei față de conducătorii care se îndepărtau de idealurile spirituale. Astfel de profeți erau oameni aspri. Ca și Zarathustra, spuneau ce nu voiau să audă cei de la putere.
Ilie a dispărut la fel de brusc cum a și apărut. Știa că trebuie să se ascundă, dacă ținea la viața lui. Într-o țară pustiită de secetă din cauza blestemului său, era o figură solitară, chiar retrasă. Părea să trăiască într-o stare vizionară, să-și ducă viața între lumi.
Într-o zi, străbătând deșertul pârjolit, a ajuns la un pârâu, unde corbii i-au adus pâine și carne.
Apoi a pornit mai departe. A strigat o bătrână care aduna vreascuri, rugând-o să-i aducă o cană cu apă. Când a văzut că ea pleacă, a strigat-o din nou, cerându-i să-i aducă și ceva de mâncare. Ea i-a explicat că mai are doar o mână de făină într-un butoi și un vas mic cu ulei și că are nevoie de ele, căci ea și fiul ei mor de foame. Ilie i-a spus că, dacă face o turtă din făină și îi dă o bucățică, ea și fiul ei nu vor mai duce lipsă de nimic. Femeia a făcut cum i s-a cerut, iar butoiul a părut un rezervor inepuizabil de făină și vasul se umplea cu ulei ca prin minune, pe măsură ce se golea.
Dar băiatul era din ce în ce mai slăbit și după un timp a murit. Femeia i-a spus lui Ilie:
– Ai venit să-mi ucizi fiul?
Ilie a dus trupul fără viață în pod, locul în care stătuse și el un timp, și l-a pus pe pat. L-au vegheat acolo trei zile și trei nopți. Undeva, în străfundurile băiatului, mai era o scânteie de viață…
… A simțit că-l zgâlțâie cineva să-l trezească. Stătea pe fundul unei corăbii aruncate de colo-colo de valurile oceanului. Membrii echipajului îl scuturau să se trezească, fiind și ei cu privirile rătăcite și morți de frică. Vorbeau o limbă necunoscută, dar a înțeles că sperau să le explice el ce provocase furtuna și ce puteau face ei ca să se domolească. L-au întrebat furioși dacă sunt cumva pedepsiți din cauza lui. Săvârșise el oare un mare păcat care le aducea nenorocirea?
Flăcăul le-a spus marinarilor să-l arunce peste bord. A simțit valurile închizându-se peste el, întunericul adâncurilor înconjurându-l și alge înfășurându-i-se în jurul capului. Deodată a apărut însă o balenă uriașă deasupra lui și l-a înghițit, iar el a rămas trei zile și trei nopți în pântecele ei, până i s-a făcut inima cât un purice și a strigat după Dumnezeu…
Când s-a trezit în pod, un bătrân cu părul lung, îmbrăcat într-un veșmânt păros, stătea aplecat deasupra lui și-l cerceta cu privirea.
Ce a gândit băiatul când a fost readus la viață, la lumina soarelui și în lumea de pe pământ? Ilie era un om fioros, imprevizibil, dar copiii intuiau că e bun la suflet. În casele evreilor, la începutul Paștelui, a cincea cupă îi e rezervată lui Ilie la masa festivă tradițională, – numită Seder. Ușa dinspre stradă e deschisă, Ilie e poftit înăuntru și copiii se pot uita după o undă la suprafața vinului din cupă, semn al prezenței profetului.
Băiatul din pod avea să crească și să ajungă profet. Tradiția mistică dezvăluie identitatea lui tainică. Era Iona, vestit pentru povestea lui cu balena și pentru felul cum revenise din împărăția morților.
Între timp, seceta de pe pământul Israelului făcea din ce în ce mai multe victime. Vitele și caii mureau și oamenii sufereau amarnic. După doi ani, regele Ahab a trimis soldați să-l caute pe ciudatul care prezisese seceta. În cele din urmă, după îndelungi căutări, Ilie a fost găsit și înduplecat să vină la Curte.
– Tu ești cel care a abătut năpasta asupra Israelului? a vrut regele să știe. Ilie i-a spus că nenorocirea s-a întâmplat pentru că el, monarhul, i se închinase lui Baal. Apoi i-a provocat pe preoții lui Baal la o întrecere în vârful Muntelui Carmel, pentru a arăta deosebirea dintre zeul lor și Dumnezeul Israelului.
Din zori și până-n seară, patru sute cincizeci de preoți ai lui Baal și-au invocat zeul și l-au rugat să aprindă lemnele sub taurul pentru ofrandă. Au psalmodiat și s-au flagelat ca să ude cu sângele lor jertfa, dar tot în van. Apoi Ilie a făcut și el un altar și s-a rugat, iar focul a venit imediat din ceruri, aprinzând o pălălaie sub jertfa lui. Cerul s-a întunecat, s-a auzit un tunet și ploaia a început să cadă pe pământul pârjolit.
– Scoală-te! i-a zis profetul lui Ahab. Bea și mănâncă, căci plouă din belșug.
A fost multă veselie în capitală, dar Ilie a știut a doua oară că trebuie să fugă și să se ascundă. Izabela, preoteasa lui Baal, sigur avea să încerce să-l omoare.
Fugind prin pustie, s-a așezat în cele din urmă la umbra unui ienupăr. I-a spus lui Dumnezeu că se săturase, că voia să moară. Frânt de oboseală, a adormit. Un înger l-a atins și i-a poruncit să se trezească și să mănânce, fiindcă îl așteaptă un drum îngrozitor.
Ilie a umblat prin deșert patruzeci de zile și patruzeci nopți. S-a dus la muntele unde Moise îl auzise pe Dumnezeu vorbindu-i dintr-un rug aprins. Oare Domnul îi va grăi și lui cu aceeași claritate cu care i se adresase lui Moise?
Ilie se adăpostise într-o peșteră de pe un povârniș al muntelui, când a început să bată un vânt puternic, care parcă avea să despice pământul. Bolovani au început să cadă lângă intrarea în peșteră.
Dar el știa că Dumnezeu nu era în acel vânt.
După aceea, întregul munte a fost zguduit de un cutremur, dar el a știut că nu asta era ce sperase. Dumnezeu nu era în cutremur.
Apoi o perdea de foc a apărut la intrarea în peșteră, dar Ilie a știut și de această dată că Domnul nu era în acele flăcări. Rugurile din fața peșterii ardeau, dar Dumnezeu nu era nici în rugurile aprinse, așa cum fusese pentru Moise.
Lui Ilie i-a căzut fața și s-a înfășurat în mantie. Atunci a auzit un glas calm și firav venind dinlăuntrul său și întrebând: „Ce faci aici, Ilie?” A recunoscut glasul lui Dumnezeu, care i-a poruncit să-și continue misiunea și să-și aleagă un urmaș.
Mai târziu a trecut pe lângă un om care își ara câmpul cu un plug tras de boi și care s-a oprit din muncă să-l urmeze pe Ilie. Era urmașul său, Elisei.
Povestea despre glasul „calm și firav” vorbește despre unul dintre momentele de răscruce din istoria omenirii. Am văzut în capitolele precedente că, în varianta religioasă a istoriei, aceea conformă viziunii idealiste, formarea lumii fizice a mers mână-n mână cu alcătuirea treptată a unei conștiințe umane distincte. Am observat în asediul Troiei descris de Homer și în povestea biblică a despărțirii apelor din Marea Moartă că divinul lucra „acolo”. Acum, odată cu Ilie, sfera de acțiune a divinului s-a mutat în sufletul omului.
Focul care aprinsese rugul, înțelegea el acum, era și o scânteie înlăuntrul său, aprinsă în peștera din craniul său.
Ilie era vestitorul unor zori lăuntrice.
Nici Noe, nici Enoh și nici Ilie n-au murit ca toți oamenii. Asemenea lui Enoh, s-a retras în creierii munților și a fost dus în ceruri într-un car de foc, tras de armăsari în flăcări. L-a văzut doar Elisei, cel pe care îl alesese drept succesor și asupra căruia a lăsat să-i cadă mantia.
Biblia ne povestește că la câțiva ani de la moartea lui Ilie, regele a primit o scrisoare în care cineva îl dojenea și prezicea năpasta. Nu e o greșeală de tipar, cum au speculat unii, ci confirmarea faptului că moartea fizică a lui Ilie nu i-a redus — și nu-i reduce – capacitatea de a se manifesta pe lumea aceasta. Se spune că, din patru bătăi de aripi, el poate traversa suprafața lumii pentru că este un înger. Tora susține că arată uneori ca un om obișnuit, alteori ia înfățișarea unui arab sau a unui călăreț ori apare în chip de demnitar al curții sau chiar de prostituată.
În tradiția ebraică, Ilie s-a arătat ca să-i pregătească pe mulți mari învățători, iar unii afirmă că, în tradițiile arabe, sfântul apare ca un bătrân tulburător, Khdir, Omul Verde, care l-a luat pe Moise într-o călătorie înfricoșătoare. Aceasta nu este ultima dată când îl vom întâlni.
Armata asiriană părea mereu pe punctul de a cotropi Israelul, dar a eșuat în repetate rânduri. Regelui asirian i se părea că dușmanii lui știau întotdeauna dinainte unde avea să-și desfășoare forțele. Era ca și cum inamicul ar fi auzit fără să vrea ce spune el în intimitatea dormitorului. Bănuind că era vorba despre o intervenție a supranaturalului, a trimis o iscoadă să găsească locul în care se afla vestitul profet Elisei. Apoi a pus o armată numeroasă să meargă la cetatea din vârful dealului, unde stătea acesta.
Așa s-a întâmplat că într-o dimineață, când s-au trezit, Elisei și tânărul lui servitor s-au uitat în jos și au văzut orașul și dealul împresurate de oastea asiriană. Slujitorul s-a îngrozit.
– Stăpâne, ce ne facem acum?
– Nu te teme! i-a zis Elisei. Avem mai mult de partea noastră aici sus decât au ei acolo jos.
Apoi s-a rugat, spunând: Rogu-te Doamne, deschide-i ochii să vadă.
Tânărul s-a uitat din nou și a văzut oști imense de îngeri în care de foc, dispuse în jurul lor să-i apere.
Ochii soldaților de la poalele dealului nu vedeau nimic în dimineața aceea, așa că Elisei și slujitorul său au trecut printre ei nevătămați.
Oricum, în scurtă vreme, întregul Israel a fost împresurat din toate părțile. Cât timp a rămas în viață, simpla prezență a lui Elisei a fost de-ajuns să țină inamicul la distanță, dar în ziua înmormântării sale Israelul a fost cotropit.
Această poveste din Vechiul Testament îi arată pe îngeri intervenind în treburile oamenilor, atât în mari evenimente de masă, ca Exodul, cât și mai târziu, în perioada exilului și a stabilirii pe alte meleaguri.
Îngerii trec la acțiune în viața oamenilor importanți ca Ilie, Iona, Elisei și Daniel, dar și în viețile celor umili, ca Tobit, Ana și Tobias.
Vom vedea mai târziu dovezi că ambele lucruri sunt la fel de adevărate și astăzi.
Cartile lui Jonathan Black se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
