Osho – Conștiința: Calea spre Prezent și Transformare

Conștiință înseamnă că tot ceea ce se întâmplă în momentul de față se întâmplă în deplină stare de conștientizare; ești prezent în acel moment. Dacă ești prezent atunci când apare furia, furia nu se mai poate manifesta. Furia se manifestă doar atunci când dormi dus. Când ești prezent și trăiești momentul, în ființa ta începe transformarea, pentru că în acea stare de conștientizare multe lucruri pur și simplu nu se pot întâmpla. Tot ceea ce se numește „păcat” nu este posibil dacă ești conștient. Așadar, nu există decât un păcat, iar acela este lipsa de conștiință.

La origine, cuvântul păcat înseamnă a rata. Nu înseamnă a comite o greșeală; înseamnă a rata, a fi absent. Rădăcina evreiască a cuvântului păcat înseamnă a rata. A rata înseamnă a nu fi acolo, a face ceva fără a fi prezent – acesta este singurul păcat.

Iar singura virtute este aceea că, în timp ce faci ceva, ești pe deplin alert –

ceea ce Gurdjieff numește „amintirea de sine“,

ceea ce Buddha numește „atenția corectă”,

ceea ce Krishnamurti numește „conștiință”.

Să fii acolo! – doar de asta e nevoie, de nimic mai mult. Nu trebuie să schimbi nimic, și chiar dacă încerci să schimbi nu vei reuși.

Ai încercat să schimbi multe lucruri în tine.

Ai reușit?

De câte ori ai decis să nu mai fii furios?

Ce s-a întâmplat cu acea decizie?

Când vine momentul, ești prins în aceeași capcană: devii furios, iar după ce furia s-a consumat, regreți.

A devenit un cerc vicios: comiți un act de furie și te căiești, și apoi ești gata să îl comiți din nou.

Ține minte, nici când te căiești nu ești acolo; căința este de asemenea parte din „păcat”.

De aceea nu se întâmplă nimic. Încerci și încerci, și iei decizii și faci promisiuni, dar nimic nu se întâmplă – rămâi același.

Ești același de când te-ai născut, nu s-a produs nici cea mai mică schimbare în tine.

Nu este vorba că nu ai încercat, nu este vorba că nu ai fi încercat suficient – ai încercat și iar ai încercat și ai eșuat, pentru că nu este o chestiune de efort. Un efort suplimentar nu ajută la nimic.

Este important să fii tot timpul alert, nu să depui efort.

Adu ceva mai multă conștientizare în existența ta.

Fiecare acțiune pe care o întreprinzi trebuie să devină mai puțin automată decât a fost până acum, și ai cheia în acest sens.

Când pășești, nu păși ca un robot. Nu păși așa cum ai făcut-o întotdeauna, nu o face mecanic.

Adu puțină conștientizare în acest proces, încetinește, fă fiecare pas în deplină stare de conștientizare.

Buddha obișnuia să le spună discipolilor lui că atunci când ridici piciorul stâng, în interiorul tău trebuie să spui: „Stângul”.

Când ridici piciorul drept, trebuie să spui: „Dreptul”.

Întâi pronunță, pentru a te obișnui cu acest nou proces. Apoi ușor, ușor lasă cuvintele să dispară; amintește-ți doar: „Stângul, dreptul, stângul, dreptul”.

Încearcă asta în timp ce întreprinzi acțiuni mărunte.

Nu este nevoie să faci lucruri mărețe.

Când mănânci, când faci o baie, când înoți, când vorbești, când te plimbi, când asculți, când gătești, când îți speli hainele – de-automatizează procesele.

Ține minte cuvântul de-automatizare; acesta este secretul pentru a deveni conștient.

Mintea este un robot.

Robotul are utilitatea lui; așa funcționează mintea umană.

Înveți ceva, iar la începutul procesului ești conștient.

De exemplu, dacă înveți să înoți ești foarte atent, pentru că viața îți este în pericol.

Sau dacă înveți să conduci o mașină, se întâmplă același lucru – ești atent, alert. Trebuie să fii așa.

Trebuie să fii atent la multe lucruri – la volan, la șosea, la pietoni, la accelerator, la frâne, la ambreiaj.

Trebuie să fii conștient de tot.

Sunt atâtea lucruri pe care trebuie să le ții minte, și ești nervos, fiindcă este periculos să comiți vreo greșeală. Este foarte periculos, de aceea trebuie să fii foarte atent.

Dar din momentul în care ai învățat să conduci, această stare de vigilență și conștientizare nu mai este necesară.

Din acel moment, partea mecanică a minții tale se va ocupa de tot.

Acest proces este ceea ce noi numim „învățare”.

A învăța ceva înseamnă a transfera acel ceva de la conștiință către robot.

Despre asta este vorba în procesul învățării.

Odată ce ai învățat ceva nu mai face parte din conștient, a fost transferat către inconștient.

Acum inconștientul este capabil să se ocupe; conștiința ta este liberă să învețe altceva.

Lucrul acesta este în sine de o importanță maximă.

Altfel nu vei face altceva decât să înveți un singur lucru toată viața.

Mintea este un excepțional servitor, un calculator de nădejde.

Folosește-o, dar amintește-ți că nu trebuie să te domine.

Trebuie să rămâi capabil să fii conștient, mintea nu trebuie să te domine „in toto”, nu trebuie să devină totul, trebuie să lași o ușă deschisă prin care să ieși atunci când robotul pune stăpânire pe tine.

Acel proces de deschidere a ușii se numește meditație.

Dar ține minte, robotul este atât de abil încât poate să preia și controlul asupra meditației.

Odată ce ai învățat meditația, mintea îți spune:

„Acum nu trebuie să îți mai faci griji, sunt capabilă să mă ocup de tot. Voi face tot ce trebuie, lasă pe seama mea.“

Iar mintea este plină de abilități; este o mașinărie foarte frumoasă, funcționează corespunzător.

De fapt, știința și progresul nu au reușit să creeze ceva atât de sofisticat precum mintea umană.

Cele mai performante computere sunt încă rudimentare în raport cu mintea.

Mintea este pur și simplu un miracol.

Dar când ceva e atât de puternic, există și un pericol.

Poți fi atât de hipnotizat de minte și de puterea ei încât poți ajunge chiar să îți pierzi sufletul.

Dacă ai uitat complet cum să fii conștient, ia naștere egoul. Egoul este starea de deplină lipsă de conștientizare. Mintea a luat în stăpânire întreaga ta ființă; s-a răspândit ca un cancer, a atins fiecare latură a ființei tale. Egoul este cancerul interiorului, cancerul sufletului.

Singurul remediu – singurul remediu, spun – este meditația.

Ea îți permite să începi să revendici minții anumite teritorii.

Procesul este dificil, dar te umple de bucurie, este dificil dar încântător, dificil, dar reprezintă o provocare, îți aduce exaltare. Va aduce o bucurie nouă în viața ta.

Când îi ceri robotului teritoriile înapoi, vei fi surprins să descoperi că devii o altă persoană, că ființa ta s-a reînnoit, că participi la o a doua naștere a ta.

Și vei fi surprins să constați că ochii tăi văd mai mult, urechile aud mai bine, mâinile simt mai mult, inima ta iubește mai mult – totul devine mai mult.

Mai mult, nu numai în sens cantitativ, dar și în sens calitativ.

Nu numai că vezi mai mulți copaci, dar îi vezi în toată frumusețea lor.

Verdele copacilor devine și mai verde – și mai luminos. Copacul începe să capete individualitate proprie.

Astfel, vei fi în comuniune cu existența.

Cu cât mai multe teritorii sunt recuperate, cu atât viața devine mai psihedelică și mai colorată.

Devii apoi un curcubeu – întregul spectru; toate notele muzicale – întreaga octavă.

Viața ta devine mai bogată, multidimensională, are profunzime, are înălțime, are văi superbe și vârfuri însorite. Începi să te extinzi.

Pe măsură ce recuperezi teritorii ocupate de robot, revii la viață. Pentru prima dată viața ta devine palpitantă.

Acesta este miracolul meditației; e ceva ce nu trebuie ratat.

Poți fi fericit doar dacă devii tu însuți.

Nimic nu poate fi făcut în această privință, așa stau lucrurile.

Poți fi fericit doar atunci când ești tu însuți – este însă greu să afli cine ai devenit, pentru că ai fost foarte derutat, schilodit.

Iar societatea a pătruns atât de adânc în ființa ta încât a devenit conștiința ta.

Poate că acum părinții tăi sunt morți, profesorii tăi sunt morți – sau poate că sunt încă vii, dar nu îți mai stau pe cap -, dar tot ceea ce te-au învățat încă mai vorbește în șoaptă în interiorul tău.

A devenit conștiința ta. Vocea părintească a devenit egoul tău.

Dacă faci ceva împotriva lui, te condamnă imediat.

Dacă îi faci pe plac, te aplaudă, te apreciază.

Astfel continui să fii dominat de cei morți.

Am auzit o poveste:

Rothstein îi datora 100 de dolari lui Wiener.

Data limită de rambursare fusese depășită, iar Rothstein era falit, așa că a împrumutat 100 de dolari de la Spevak și i-a plătit datoria lui Wiener.

O săptămână mai târziu, Rothstein a împrumutat din nou 100 de dolari de la Wiener și i-a plătit lui Spevak datoria.

Peste o altă săptămână, a împrumutat iar bani de la Spevak pentru a-i plăti lui Wiener datoria.

A repetat același proces de câteva ori, până când a decis să le vorbească amândurora.

Le-a spus așa:

„Dragi prieteni, este un deranj prea mare. De ce nu schimbați cei 100 de dolari între voi în fiecare săptămână, iar pe mine să mă lăsați în pace?”.

Așa se întâmplă. Întâi mama ta, apoi tatăl, învățătorii, preoții – ți-au inoculat diverse lucruri.

Apoi, într-o zi vin la tine și îți spun:

„Gata, ești pe cont propriu. Nu mai ai treabă cu noi“.

Acum conștiința continuă să funcționeze ca un agent subtil.

Ține minte, conștiința este robia ta.

Un om real este conștient, dar nu are conștiință.

Un om nereal este inconștient și are o conștiință puternică.

Conștiința îți este dată de ceilalți; conștientizarea trebuie să o obții singur.

Conștientizarea este ființa ta recâștigată.

Conștiința îți va fi oferită de cei care doresc să te manipuleze în felul lor.

Ți-au inoculat ideile lor, te-au forțat, te-au torturat în toate felurile.

Poate că nu erau conștienți când făceau asta, pentru că și ei la rândul lor erau torturați de părinții lor.

Acesta este modul în care trecutul domină viitorul, iar prezentul este dominat de cei morți.

Un om adevărat trebuie să renunțe la conștiință.

Vocea părinților trebuie dată deoparte.

Există o serie de cuvântări de-ale lui Iisus, care pe cât sunt de brutale, pe atât sunt de adevărate.

El spune: „Până când nu îți vei urî tatăl și mama, nu vei fi capabil să mă urmezi.”

Sunt cuvinte grele, dar ceea ce vrea Iisus să spună este exact ceea ce îți comunic eu – dă la o parte conștiința.

Nu spune că ar trebui să îți urăști mama și tatăl, spune că trebuie să urăști vocea lor care continuă să strige în tine.

Până nu scapi de ea nu vei fi liber; vei rămâne scindat, vei avea multe voci în tine, nu vei deveni niciodată unitar.

Mintea se află fie în trecut, fie în viitor. Nu poate exista în prezent, este absolut imposibil să existe în prezent.

Când trăiești clipa prezentă, mintea nu mai este acolo – pentru că mintea înseamnă gândire.

Cum poți gândi în prezent?

Te poți gândi la viitor; acesta nu se află încă acolo, prin urmare mintea poate visa la el.

Mintea poate face două lucruri: fie se deplasează în trecut… există suficient spațiu în care să se miște, vastul spațiu al trecutului, poate merge prin el fără încetare.

În egală măsură, mintea poate călători în viitor – un alt spațiu vast, fără sfârșit, îți poți imagina și imagina și visa.

Dar cum ar putea funcționa mintea în prezent? Nu are spațiu suficient pentru nici o mișcare.

Prezentul este doar linie despărțitoare, nimic mai mult. Nu are spațiu.

Ea desparte trecutul de viitor, este doar o linie despărțitoare.

Poți să fii în prezent, dar nu poți gândi; pentru a gândi este nevoie de spațiu. Gândurile au nevoie de spațiu, sunt ca lucrurile – ține minte asta.

Gândurile sunt lucruri subtile, sunt materiale; nu sunt spirituale, pentru că dimensiunea spiritualului începe doar din punctul în care nu mai există gânduri.

Gândurile sunt lucruri materiale, foarte subtile, și orice e material are nevoie de spațiu. Nu poți gândi în prezent; în momentul în care începi să gândești este deja vorba despre trecut.

Vezi cum răsare soarele; îl privești și îți spui: „Ce răsărit frumos!” – dar e deja în trecut.

Când răsare soarele, nici măcar nu ai suficient timp pentru a spune: „Ce frumos!”, pentru că timpul necesar pentru a pune cap la cap aceste cuvinte face ca experiența să fie deja în trecut, mintea deja a stocat-o în amintiri.

Dar exact în momentul răsăritului, cum ar fi posibil să gândești? Ce ai putea gândi?

Poți să fii cu soarele care răsare, dar nu poți gândi. Pentru tine există suficient spațiu, dar nu și pentru gânduri.

Întâlnești o floare frumoasă în grădină și îți spui:

„Ce trandafir frumos!” – dar acum nu mai ești în momentul acesta cu trandafirul: este deja o amintire.

Când floarea este acolo și ești și tu acolo, prezenți unul pentru celălalt, cum te-ai putea gândi?

La ce te-ai gândi? Cum ar fi gândirea posibilă? Nu există spațiu pentru ea.

Spațiul este foarte strâmt – de fapt, nu există deloc spațiu -, tu și floarea nici măcar nu puteți exista ca două entități pentru că nu există spațiu pentru două, doar o entitate poate să existe.

Tocmai de aceea, când ești cu adevărat prezent, tu ești floarea, iar floarea a devenit tu.

Tu ești de asemenea un gând – floarea este și ea un gând din minte.

Când nu există gândire, cine este floarea și cine este cel care observă?

Observatorul devine cel observat.

Brusc, limitele dispar.

Brusc, te-ai contopit cu floarea și floarea s-a contopit cu tine.

Brusc, nu mai sunteți două entități – nu mai există decât una singură.

Dacă începi să te gândești, veți deveni iar doi.

Dacă nu gândești, unde este dualitatea?

Când exiști cu floarea, și nu gândești, are loc un dialog, nu o conversație ci un dialog.

Când exiști împreună cu persoana iubită are loc un dialog, nu o conversație, pentru că nu există două entități.

Stând alături de persoana iubită, ținându-i mâna, pur și simplu exiști.

Nu te gândești la zilele care au trecut; nu te gândești la viitor – ești aici, acum.

Și este atât de frumos să fii aici și acum, atât de intens; nici un gând nu poate pătrunde în această trăire intensă.

Iar poarta prezentului este foarte strâmtă.

Două entități nu pot intra prin ea, numai una singură poate.

În prezent, gândirea nu este posibilă, visarea nu este posibilă, pentru că visarea nu este decât gândirea în imagini.

Ambele sunt lucruri, sunt materiale.

Când ești în prezent fără să gândești, ești pentru prima dată spiritual.

O nouă dimensiune se deschide – conștientizarea.

Nici o biblie nu poate decide ce este corect și ce este greșit.

În fiecare moment situația se schimbă, și în fiecare moment trebuie să vii cu o nouă decizie, fie că este greșită sau nu.

Principiile moarte nu pot ajuta, ci doar conștiința vie. Și nu este nevoie…

Numai un orb întreabă: „Unde este ușa?” și: „Ar trebui să merg la dreapta sau la stânga?”

Dar când ochii tăi văd, nu trebuie să întrebi: „Unde este ușa?” – poți vedea.

De fapt, nici nu este nevoie să te gândești unde este ușa: când vrei să ieși, pur și simplu ieși, ai ochi pentru a vedea.

Starea de conștientizare îți dă ochi.

Conștiința îți dă doar cuvinte.

Părinții impun copiilor ideea conform căreia „aceasta este responsabilitatea ta”.

Ei au dat un sens ciudat cuvântului responsabilitate.

Aceasta înseamnă pur și simplu respons-abilitate.

Separă cuvântul în două, nu responsabilitate, ci respons-abilitate, abilitatea ta de a răspunde.

Asta înseamnă că trebuie să renunți la conștiință, la lucrurile despre care oamenii ți-au spus că ar fi bune sau rele.

Poate că erau bune sau rele pentru ei, tu nu ai nici o legătură.

Scapă de conștiință ea ți-a fost impusă, și încearcă să fii conștient de fiecare situație cu care te confrunți.

Și în fiecare moment există câte o situație cu care să te confrunți; fii conștient de ea, și acționează din această stare de conștientizare.

Tot ce întreprinzi în starea de conștientizare este corect, și tot ce faci în mod inconștient este greșit.

Pentru mine, acțiunea în sine nu este corectă sau greșită.

Pentru mine, totul depinde de tine – de conștiința ta, de calitatea conștientizării pe care o aduci atunci când întreprinzi o anumită acțiune.

Și atunci totul are o perspectivă diferită. Conștiența este singura magie care există.

Nu te preocupa de ceilalți – problema lor este problema lor.

Nu îi judeca; nu este treaba ta.

Dar pentru tine însuți, care este criteriul?

Mi se tot cere să nu mai critic religiile.

Dar ele sunt cele care ți-au inoculat ideea de a îi judeca pe ceilalți, ți-au impus idei fixe, iar viața nu e niciodată fixă.

Nu ți-au spus niciodată cum au ajuns la concluzia că ceva este greșit și ceva este corect.

Au primit aceste idei de la strămoșii lor.

Eu nu îți spun ce este bine și ce este greșit, îți ofer doar criterii care să te ajute ca în orice context să poți judeca tu însuți asupra a ceea ce este corect și ce este greșit.

Și un lucru atât de simplu a fost omis de-a lungul a mii de ani.

Poate pentru că este atât de simplu și de evident, de aceea a fost ratat.

Și toți acești așa-ziși mari gânditori și filosofi și teologi sunt doar privitori la stele.

Nu văd ceea ce este evident; ochii lor privesc spre un Dumnezeu imaginar, un paradis de dincolo de moarte.

Mie nu-mi pasă deloc de zeii tăi, și nu-mi pasă deloc de ceea ce se întâmplă cu tine după moarte.

Ceea ce mă interesează pe mine este ceea ce ți se întâmplă acum, ceea ce i se întâmplă conștiinței tale.

Pentru că aceasta va fi tot timpul cu tine, dincolo de moarte, oriunde ai fi.

Conștiința ta va purta acea lumină care separă binele de rău.

Orice te menține alert, orice te face mai conștient, mai împăcat, mai liniștit, mai bucuros, mai festiv este corect.

Orice te face inconștient, nefericit, gelos, furios, distructiv este greșit.

Nu îți dau o listă cu lucruri bune și cu lucruri rele.

Îți ofer pur și simplu claritatea de a judeca în fiecare moment al vieții, fără a consulta cele zece porunci, sau „Srimad Bhagavadgita”, fără a cere părerea morților.

De ce să nu întrebi energia vie a ființei din tine?

Ești singura sfântă scriptură din lume.

Și până când nu îți este clar acest lucru simplu și evident… măcar încearcă.

Fiecare moment îți oferă oportunitatea.

Și vei vedea că propriile tale criterii sunt întotdeauna de ajutor, fără ca morții să îți dicteze ceva.

Este vorba de propria ta înțelegere, care se modifică constant.

Nu asculta de nimeni cu excepția propriei tale conștiințe.

Când ești furios, îți pierzi starea de conștientizare, devii inconștient.

Furia te învăluie ca un nor negru.

Poți comite crime, poți distruge vieți.

Dar când iubești, clopote de bucurie încep să bată în inima ta.

Simți cum se instalează starea de conștientizare.

Și dacă și în iubire îți pierzi conștiența, devii inconștient, atunci ține minte: numești iubire ceea ce este de fapt dorință.

Iar acest tip de iubire nu este un lucru bun, pentru că nu te va ajuta să crești, să te dezvolți, să atingi împlinirea potențialului tău.

Orice te ajută să obții împlinirea potențialului tău este bun.

Nu este o binecuvântare doar pentru tine. Este o binecuvântare pentru întreaga existență.

Nici un om nu este o insulă.

Toți suntem un continent infinit, vast, legați prin rădăcini. Poate că ramurile noastre sunt separate, dar rădăcinile sunt unite.

Să-ți realizezi potențialul reprezintă singura moralitate posibilă.

Pierderea potențialului și căderea în întuneric și nebunie sunt singurul păcat, singurul rău.

 

---

Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---