Yog Ramacharaka – Planurile Existenței: Perspectiva Yoghină

Ascultați articolul sub formă de podcast:

Ascultați articolul sub formă audio:

Una din ideile de bază ale filozofiei yoghinilor, pe care rațiunea obișnuită a Occidentului o pricepe și și-o însușește cu greu, se referă la “planurile” existenței. Greutățile acestea apar mai ales atunci când discipolii din Occident își depun toată silința să înțeleagă învățătura yoghinilor despre “viața de dincolo”.

Gânditorii din Occident insistă asupra noțiunii de viață a sufletului fără trup într-un anumit loc sau locuri. Responsabilitatea pentru aceasta o poartă mai ales tehnologia occidentală, deși trebuie să se ia în considerare și tendințele rațiunii occidentale de a gândi despre toate numai în limitele existenței obiective, chiar și în raport cu viața abstractă. Învățătorul de religie occidental, mai puțin pregătit, insistă asupra noțiunii de “cer” ca despre un loc care există undeva în spațiu, cuprinzând construcții minunate din pietre scumpe și străzi pavate cu aur. Chiar și aceia care au renunțat de mult la imagini atât de copilărești, nu se pot obișnui cu gândul că cerul lor reprezintă o stare și nu un loc. Rațiunea occidentală percepe cu greu noțiunea abstractă și trece, în mod firesc, la noțiunea precedentă despre cer în spațiul sideral.

Rațiunea orientală, dimpotrivă, percepe ușor ideea despre câteva “planuri” ale existenței. Această noțiune, înrădăcinată în veacuri, este pentru el tot atât de simplă și de clară, ca și noțiunea de loc. Noi am întâlnit învățați din Occident care recunoșteau, zâmbind, că pentru ei noțiunea de plan este identică cu noțiunea de suprafață plană sau de strat al unor substanțe materiale. Dar o astfel de concepție este foarte departe de adevăr. Planul este o stare, nicidecum un loc, iar discipolul trebuie să se obișnuiască să excludă gândul despre “loc” din noțiunea de “plan”.

Planul este o condiție sau o stare de activitate în energia veșnică a spiritului, în care se mișcă și trăiește cosmosul. În oricare punct al spațiului pot fi o mulțime de planuri de acțiune. Folosindu-ne de exemplul lumii substanțiale, să luăm vibrațiile aerului: aerul poate fi saturat de multe sunete ale gamei muzicale. Fiecare sunet se obține numai printr-un anumit nivel de vibrații din aer. Toate sunetele ocupă aceeași poziție în spațiu și totuși nu se ciocnesc. Există o axiomă fizică, cu ajutorul căreia se demonstrează că două corpuri materiale diferite nu pot ocupa același loc în același timp. Acest lucru este accesibil fiecărui ascultător al unei creații muzicale, executată de o orchestră. O mulțime de instrumente cântă în același timp, aerul este saturat de nenumărate vibrații, și totuși, cine dorește, poate deosebi fiecare instrument în parte, ba chiar și tonurile separate. Nici un sunet nu se pierde, deși toată masa sunetelor ni se transmite numai prin micul orificiu din membrana timpanului. Este un exemplu destul de grosolan, însă el poate contribui la înțelegerea corectă a noțiunilor.

Alt exemplu de dată de ordin superior îl poate constitui vibrația luminii. După cum este cunoscut, lumina este o consecință a vibrațiilor undelor eterice în contact cu substanța fizică. Fiecare culoare ocupă locul său în gama vibratorie. Fiecare rază solară care ajunge până la noi conține o mulțime de culori – culorile spectrului – care pot fi separate cu ajutorul instrumentelor prismatice cunoscute. Toate aceste culori pot fi găsite în orice loc, unde pătrunde raza solară. Ele sunt aduse acolo într-un mănunchi, însă pot fi separate și deosebite una de alta. În afară de aceasta, dincolo de împărăția luminii accesibilă ochiului omenesc, sunt multe culori pe care nu le putem vedea datorită vibrațiilor prea înalte sau prea joase pentru noi. Noi putem distinge aceste culori invizibile doar cu ajutorul instrumentelor. Poate că această notă distinctivă a vibrației culorilor vă va ajuta să înțelegeți lipsa de spațiu din planurile existenței. Încă un exemplu îl poate constitui electricitatea, servind drept dovadă a diferitelor grade și condiții ale energiei care ocupă același spațiu în același timp.

Prin aparatele telegrafice perfecționate, observăm că multe mesaje se transmit în direcții diferite, pe unul și același fir, și totuși nici un comunicat nu se amestecă cu altul. Tot astfel poate fi saturat și aerul cu mii de comunicări telegrafice fără fir, fără să se ciocnească una de alta. Diferitele vibrații se întrepătrund fără să observe și fără să simtă prezența celorlalte. Se poate înțelege chiar existența unei duzini de lumini care ocupă același spațiu, cu condiția ca tonica fiecăreia dintre ele să fie bazată pe o gamă vibratorie materială cu totul deosebită, și atunci o lume n-ar stingheri cu nimic o altă lume, iar ființele vii din fiecare lume nici n-ar bănui existența altor ființe în restul lumilor. Scriitorii de Science fiction s-au ocupat în povestirile lor fantastice și ciudate de o serie întreagă de astfel de lumi și chiar ei, nebănuind realitatea, au zugrăvit corect adevărul metafizic.

Dar – ni se poate obiecta – oare filozofia yoghinilor afirmă că aceste planuri ale Existenței reprezintă în sine numai diferite feluri de vibrații substanțiale? Sigur că nu. Teoria arată că fiecare plan reprezintă un nivel deosebit de energie vibratorie. Există multe genuri de substanțe de cea mai înaltă calitate, despre care fizicianul de rând nici nu are idee. Iar dincolo de planul substanțial, se înalță planuri peste planuri de energie substanțială, fapt pe care nici nu-l visează rațiunea științei fizice. Și totuși, pentru exemplificare, ne putem închipui că fiecare plan de acest gen se manifestă în același punct din spațiu și în același timp. Prin urmare, vedeți că noțiunea de plan n-are nimic comun cu noțiunea de spațiu.

Din toate cele expuse anterior, discipolul poate extrage ideea că noi, vorbind despre planurile existenței “de dincolo”, suntem departe de determinarea locului sau a regiunii spațiale. Filozofia yoghinilor nici nu este interesată să predea lecții despre rai, iad sau purgatoriu în sensul de loc. Ea nu recunoaște nimic despre asemenea locuri sau regiuni, deși recunoaște adevărata bază a acelor învățături, pe care le propovăduiește.

În această carte, noi nu vom începe să dezbatem problema generală despre nenumăratele planuri ale existenței care se manifestă în univers. Scopul cărții noastre este de a descrie acele planuri ale lumii astrale, care privesc existența sufletului fără trup a locuitorilor pământului, așa-zisa “lume a spiritelor” neamului omenesc. Vom vedea că există multe planuri și subplanuri ale Existenței pe Marele Plan al Vieții Astrale – cunoscut mai bine sub denumirea de “lume astrală”, deosebită de lumea fizică ce se află mai jos în gama vibratorie. Fiecare plan și subplan își are însușirile și fenomenele sale deosebite și totuși, toate sunt guvernate de legi, reguli și calități identice, comune și generale.

Înainte de a trece la dezbaterea planului astral, aș dori să fixez încă o dată în mintea voastră noțiunea corectă despre plan. Vorbind despre “ridicarea” de pe planul inferior pe cel superior, sau despre “coborârea” din planul superior în cel inferior, noi nu subînțelegem urcarea sau coborârea pe scări sau pe straturi. Chiar și simbolul adoptat de toți cu privire la urcarea din adâncuri la suprafața oceanului, nu este corect în cazul acesta. Cel mai bun exemplu de trecere de pe un plan pe altul este mărirea sau micșorarea vibrațiilor, care se manifestă prin unde sonore, luminoase și electrice. La întinderea corzii viorii se poate ridica gradul de vibrație și de ton. De asemenea, când se încălzește o bară de fier, culoarea se schimbă treptat din roșu pal în violet sau alb, în cazul electricității, se poate mări sau micșora curentul după dorință. Drept exemplu și mai eficient poate servi mineralul cel mai tare, care poate fi transformat prin încălzire în abur invizibil. Toate manifestările acestea sunt tot atât de reale în “planurile” superioare, câți în cele inferioare. Vă puteți închipui, după dorință, trecerea dintr-un plan superior într-unul inferior, sau din cel inferior într-unul mai înalt, ca o schimbare în energia vibratorie care compune totul. Aceasta este comparația cea mai potrivită. Nu există cuvinte pentru o exprimare elocventă a fenomenelor superioare. Toate explicațiile în limitele planurilor inferioare sunt grosolane, imperfecte și nesatisfăcătoare. Dar chiar și aceste exemple grosolane pot ajuta rațiunea să înțeleagă importanța lucrurilor care depășesc rațiunea de rând și care nu se pretează la o exprimare prin cuvinte obișnuite.