Yog Ramacharaka – Dorința: Adevărata Forță din Spatele Karmei și a Renașterilor Noastre

Ascultați articolul sub formă de podcast:

În capitolul precedent am explicat cum sufletul căzut în cel de-al doilea somn sufletesc, nimerește în curentul de atracție al karmei și este dus spre renaștere, în mediul și legăturile corespunzătoare complexității caracterului și dorințelor sale. După cum vom vedea în capitolul următor, unele suflete nu se supun acestui curent al renașterii, fiind duse în schimb, în sferele superioare ale activității și existenței. Dar, majoritatea covârșitoare a sufletelor din planul astral merg însă spre renașterea pământească – aceasta este karma lor.

Aici însă trebuie să-l avertizăm pe discipol să nu creadă în rătăcirea atât de des întâlnită, presupunând că legea karmei este un sever distribuitor de recompense și pedepse, condus de legile aride ale unui cod prestabilit. În realitate, karma este pur și simplu legea cauzelor și efectelor acțiunilor spirituale: noi nu suntem pedepsiți în urma păcatelor noastre, ci de ele însele; noi suntem recompensați nu pentru faptele noastre bune, ci de ele însele. Într-un cuvânt, recompensele și pedepsele noastre depind de însăși natura caracterului nostru, iar caracterul nostru reprezintă suma tuturor dorințelor noastre. De aceea dorința este forța de bază a karmei și, prin karma, a renașterilor noastre.

Multora li se pare că sufletul este silit să se renască pe pământ împotriva dorințelor sale. Și totuși, este exact contrariul, deoarece tocmai suma dorințelor sufletești constituie adevărata forță care duce la renaștere.

Cei care se reîncarnează pe pământ, nu se reîncarnează împotriva voinței sau dorinței lor. Dimpotrivă, ei renasc pentru că vor cu adevărat acest lucru. Ei cad în iureșul renașterilor, deoarece dorințele și gusturile lor au creat năzuințele care pot fi satisfăcute numai într-o viață trupească. Dar, intuind ei înșiși aceasta, se întorc în mod instinctiv în sferele de acțiune ale Legii de atracție și sunt duși spre renaștere, tocmai în mediul cel mai potrivit pentru retrăirea și epuizarea dorințelor lor pentru exprimarea și realizarea întregii forțe a acelor dorințe. Ei sunt însetați să-și satisfacă dorințele și, până când această sete n-a fost potolită, dorințele nu pot fi înlăturate. Aceasta nu înseamnă că fiecare dorință trebuie neapărat epuizată, deoarece se întâmplă adeseori ca noile concepții și noile trăiri să-l facă să se întoarcă cu repulsie de la țelul spre care a năzuit odinioară și astfel, dorința moare de la sine. Dar, atâta timp cât dorința există, ea se străduiește să atragă sufletul spre obiectele și mediul care pot s-o satisfacă. Această lege este identică atât pentru sufletele din planul astral, cât și pentru cele de pe pământ. Dorința este întotdeauna principala forță a sufletului, care-l îndeamnă la reîncarnare.

Sufletul care-și păstrează tendințele spre materialism – spre ființele întrupate și viața materială – nefiind în stare să se detașeze de ele, cade în mod firesc în curentul renașterii care-l duce spre condițiile de viață, în care tendințele acestea se pot manifesta și înflori. Numai după ce retrăiește multe vieți pământești, sufletul începe să realizeze josnicia și amăgirea dorințelor pământești, începe să simtă atracția spre o viață de gen superior și, evitând curentele renașterii pământești, el se înalță deasupra lor și este dus spre sferele superioare.

De obicei oamenii, după mai multe retrăiri pământești, spun că nu mai simt dorința de a trăi pe pământ, că unica lor dorință este să părăsească pământul pentru totdeauna. Acești oameni sunt absolut sinceri în mărturisirile și opiniile lor, însă dacă am pătrunde în adâncul sufletului lor, am descoperi cu totul altceva. De obicei, ei nu obosesc datorită unui anume gen de viață pământească din timpul actualei reîncarnări. Ei au descoperit caracterul iluzoriu al unor suferințe pământești și sunt indignați de acestea. Ei mai sunt încă plini de dorințe și însetați de senzații pământești de alt gen. Ei n-au izbutit să găsească fericire și împlinirea propriilor lor trăiri, dar ei admit, dacă sunt sinceri cu ei înșiși, că dacă lucrurile s-ar fi desfășurat și ar fi fost într-un “cutare și cutare fel”, în loc de “așa și pe dincolo”, atunci ei ar fi găsit fericirea și mulțumirea. Acest “dacă” putea fi o iubire satisfăcută, bogăție, renume, o ambiție împlinită, reușite de tot felul etc. – dar, de orice natură ar fi acest “dacă”, el există mereu și este sâmburele dorințelor care mai există. Iar năzuințele acestui “dacă” alcătuiesc temelia renașterii.

Conform propriilor lor mărturisiri, foarte puțini și-ar dori să mai retrăiască viața lor pământească – și mărturisirile acestea sunt sincere. Dar, după spusele anticului Omar, ei ar fi de acord să schimbe lumea actuală într-o lume corespunzătoare propriilor lor dorințe și atunci să-și retrăiască viața pământească. Înțelegeți semnificația acestora? Lor le este neplăcută nu viața pământească propriu-zisă; ei urăsc și disprețuiesc numai anumite suferințe ale vieții. Dacă li s-ar da tinerețe, sănătate, avere, talent și iubire, atunci majoritatea bărbaților și femeilor ar reîncepe bucuroși șirul de vieți pământești. Numai lipsa acestora sau a unor virtuți similare, sau eșecul suferit în timpul dobândirii lor, i-a adus la convingerea că viața lor este o nereușită și că va fi mai bine să se despartă de ea.

În timpul șederii în astral, sufletul se odihnește, se împrospătează și se întărește. El a uitat zbuciumurile din timpul reîncarnării trecute. El este iarăși tânăr, plin de speranțe, forțe și ambiții, năzuind din nou spre activitate, spre împlinirea dorințelor, tendințelor și intențiilor ambițioase încă nerealizate. El cade bucuros în curentul care-i duce pe câmpul de acțiune unde se pot manifesta aceste dorințe.

În viața pământească sunt multe exemple de astfel de metamorfoze ale simțurilor. La sfârșitul zilei sau a anului, a unei perioade de agitație, noi ne simțim obosiți, decepționați, încercăm chiar sentimentul de dezgust. Dar odihna, somnul, schimbarea anturajului și a afluxului unor noi impresii ne schimbă și iată-ne iarăși plini de dorința de a acționa, de a munci din nou. Majoritatea oamenilor nu sunt cu adevărat obosiți de viață și nu simt repulsie față de fenomenele pământești. Ei resimt doar tendința – caracteristică întregii omeniri – spre “altceva”, spre alt loc. Schimbarea mediului și a ocupațiilor i-ar vindeca foarte repede. Nu lumea îi obosește; ei au obosit spiritual din cauza tuturor zbuciumurilor și emoțiilor. Același lucru se petrece și cu sufletul obosit. Lăsați-l să se mute în astral, să bea elixirul vieții și este gata să joace un nou rol în drama vieții.

O altă problemă, de cele mai multe ori prilej de neînțelegere, se referă la inconștienta sufletului în alegerea noului mediu pentru reîncarnare. Este adevărat că sufletele mai puțin evoluate sunt călăuzite în întregime de instinct, aproape fără să-și conștientizeze acest lucru și fără o opțiune personală. Dar, pe măsură ce sufletul începe să se dezvolte și să dobândească cunoașterea spirituală, se ivește și conștiința spirituală și, în multe cazuri, el zărește vag, ca prin vis (în timpul celui de-al doilea somn astral al sufletului) împrejurările spre care este atras și, adeseori, el însuși face alegerea hotărâtoare.

Dacă el este o personalitate proeminentă, ceea ce înseamnă că este de o puternică dezvoltare spirituală, alegerea sa nu este deloc vagă, deoarece un astfel de suflet își creează el însuși în multe privințe “împrejurările” pentru renaștere, desigur, întotdeauna în limitele karmei sale.

Încă un punct care se cere explicat, se referă la calitățile dorințelor, servind ca forță de bază pentru renaștere. Nu s-a spus că aceste dorințe trebuie neapărat să fie dorințe sau năzuințe josnice și nedemne. Dimpotrivă, ele pot fi de natură superioară și să merite denumirea de atracții, năzuințe sau scopuri înalte, însă în toate sălășluiește chiar principiul dorinței. Toate dorințele, fie ele superioare sau inferioare, constituie germenii acțiunilor. Trăsătura distinctivă a dorinței este întotdeauna tendința spre activitate. Dorința vrea întotdeauna ca sufletul să dobândească ceva, sau să devină cineva. Iubirea, chiar și cea mai dezinteresată, este un gen de dorință dar și năzuința cea mai nobilă. Dorința de a-ți ajuta aproapele este tot atât dorință, cât și opusul ei. Într-adevăr, multe suflete dezinteresate sunt atrase spre renaștere, numai din dorința persistentă de a săvârși o mare operă în folosul omenirii, sau din dorința de a-i ajuta pe alții, ori de a îndeplini o muncă oarecare, insuflată de iubire. Toate aceste dorințe, fie ele înălțătoare sau josnice, devin baza și cârma renașterii numai dacă sunt legate prin ceva de cele pământești.

Dar, în cele din urmă, trebuie să mai spunem că nici un suflet, care nu dorește să se avânte în adâncurile renașterii pământești, nu se supune vreunei renașteri. Un astfel de suflet este atras spre alte sfere, unde nu există gravitația pământului. Karma sa îl duce – departe de pământ, nu spre pământ. Prea puține suflete fac parte din această categorie, deși, încetul cu încetul, în decursul veacurilor, fiecare suflet va putea resimți acest lucru pentru că ne aflăm “pe Cărare”, iar evoluția spirituală, deși încet, progresează cu certitudine. Îi sfătuim pe cei care se interesează de această viață superioară, să citească următorul capitol final. Dacă cuprinsul său se va dovedi pe placul vostru, aceasta înseamnă că primii pași spre izbândă au fost făcuți.